Recenzie: Băiatul cu pijamale în dungi de John Boyne

    Aceasta este povestea unui băieţel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevărată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi. Bruno se străduieşte să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Cititorul bănuieşte despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Porneşte aşadar să exploreze împrejurimile şi întrezăreşte un punct care devine o pată şi pata, un băiat. Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este mult mai mult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Bruno îşi va pierde inocenţa copilăriei şi va începe să întrezărească adevărul, dar poate că lucrurile vor evolua şi mai rău şi el nu va descoperi deloc adevărul. John Boyne este un scriitor irlandez, născut la Dublin în 1971. A scris nenumărate cărţi şi povestiri pentru copii. Cartea sa Băiatul cu pijamale în dungi s-a vândut în lumea întreagă în peste 2,5 milioane de exemplare şi a fost ecranizată de curând de Miramax.

     Doresc să mulţumesc Editurii RAO pentru că mi-a oferit şansa de a citi această carte impresionantă! Dacă doriţi să o comandaţi o puteţi face AICI. De asemenea Editura RAO oferă oportunitatea de a alege cadoul perfect la un preţ avantajos. Vă invit să vă uitaţi peste ofertele editurii AICI!

    “What exactly was the difference? he wondered to himself. And who decided which people wore the striped pajamas and which people wore the uniforms?”

    Nu ştiu ce aş mai putea să spun…am sufletul sfâşiat de neputinţă. Conştiinţa mea e terorizată de faptul că am asistat la cele mai groaznice fapte din istorie şi anume regimul lui Hitler.

    Bruno şi familia lui trăiau fericiţi la Berlin până când într-o zi tatăl acestuia a fost înştiinţat de către Fury (conducătorul ţării) că are planuri mari cu el. Ce presupuneau aceste planuri? Presupuneau mutarea lor într-o casă nouă de lângă un lagăr de concentrare numit Out-With.

    La început, Bruno şi sora sa Gretel nu erau foarte încântaţi de faptul că trebuiau să părăsească Berlinul şi să se mute într-un loc sinistru ca Out-With, dar cu timpul familia începe să se acomodeze şi să accepte mai uşor situaţia în care se aflau.

    “The thing about exploring is that you have to know whether the thing you've found is worth finding. Some things are just sitting there, minding their own business, waiting to be discovered. Like America. And other things are probably better off left alone. Like a dead mouse at the back of the cupboard.”

    Nu trece mult şi Bruno începe să-şi reia activităţile de explorator. Într-o zi el se decide să cerceteze zona din spatele casei. După aproape o oră de explorare el ajunge la gardul din sârmă pe care îl vedea de la geamul camerei sale. Acolo el vede o pată care se transformă într-un băiat. Cei doi fac cunoştinţă, iar Bruno află că numele băiatului este Shmuel şi că este născut pe 15 aprilie 1934 exact în aceeaşi zi cu el. Cei doi devin de nedespărţit ajungând să se vadă zilnic la aceeaşi oră.

    “Bruno: We're not supposed to be friends, you and me. We're meant to be enemies. Did you know that? ”

    Bruno îi aduce mâncare şi observă că el şi Shmuel sunt foarte diferiţi. El avea pielea de altă culoare şi ochii îi erau foarte diferiţi de cei ai lui Bruno. De asemenea el era cu mult mai slab decât Bruno.

    Chiar dacă tânărul nostru nu realizează foarte bine ce se întâmplă pentru că are doar 9 ani el îşi poate da seama că unele lucruri sunt greşite.

“Sitting around miserable all day won't make you any happier.”

    Prietenia sa cu tânărul Shmuel mi-a lăsat o rană în suflet, pe care nu ştiu cum să o vindec. Nu cred că am mai trecut vreodată prin aşa ceva….dar niciodată să nu spui niciodată.

Am înţeles în sfârşit ce înseamnă sacrificiul în numele prieteniei. Ce înseamnă să vezi lumea prin ochii unui copil de 9 ani. Bruno a fost un personaj extraordinar într-o lume distrusă de adulţii avizi de putere.

    “He looked down and did something quite out of character for him: he took hold of Shmuel's tiny hand in his and squeezed it tightly.

    "You're my best friend, Shmuel," he said. "My best friend for life.”

    Poate că el a înţeles în ultima clipă ce se întâmplă sau poate că nu a reuşit să-şi dea seama de crudul adevăr pe care noi ca cititori îl cunoaşteam deja. Mi-am adormit simţurile pentru a vedea lumea prin ochii lui Bruno şi sper să-mi urmaţi exemplul şi să rămâneţi alături de el pe tot parcursul călătoriei sale. Încă nu ştiu ce notă îi voi oferi acestei cărţi, dar cred că nota corectă ar fi următoarea.

Nota mea 4/5