Social Icons

.

26 December 2015

Câștigători Hop Cadouri de Crăciun #2

Dragilor, este timpul să anunțăm câștigătorii. Ne-a plăcut enorm faptul că această idee a prins repede la voi și ne gândim să mai facem astfel de concursuri. Cu premii pe măsură, bineînțeles. ;)



Premiul I
 
Larisa Ciubotaru
 
"De multe ori trecem pe lângă fericire, fără să știm că este "fericirea" noastră. O căutăm ca și acei bețivi care își caută casa știind confuz că au una pe undeva, iar dacă s-ar construi casa fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare, pentru că noi o căutăm în "curtea" altuia. " 
 
Premiul II
 
Nadia Candrea
 
"De multe ori trecem pe lângă fericire, fără să clipim măcar. Nu o recunoaștem sau, dacă o facem, ne este frică pentru ce ne-ar putea aduce cu adevărat. Dacă ne-ar schimba?! Noi acceptăm rutina, refuzăm poate cu bună știință să fim mai buni, să câștigăm fericirea pentru fiecare zi."
 
Premiul III
 
Daniela Cușa
 
"De multe ori trecem pe lângă fericire, fără să zăbovim măcar puțin în jurul ei. În esența noastră, suntem atât de grăbiți și atât de dezorientați, încât nici nu ne mai sinchisim să deschidem larg ochii și să conștientizam că, de fapt, ea se află chiar acolo, fix la un pas distanță, așteptând liniștită și răbdătoare clipa în care ne vom îndrepta sufletul și inima către ea și o vom îmbrățișa atât de strâns, încât nu-i vom mai da drumul niciodată."
 
Dragelor, aveți timp o săptămână la dispoziție să ne lăsați datele voastre (nume, prenume, adresă și cod poștal) într-un mesaj privat pe pagina blogului.
 
Felicitări câștigătoarelor, dar și celorlalți participanți!
Vă dorim tuturor Sărbători Fericite alături de cei dragi, pline de împliniri, pace și iubire! ^_^
 
 

05 December 2015

Hop Cadouri de Crăciun #2


Salutare, dragi cititori! Iată-ne, pentru a două oară consecutiv, luând cu asalt iniţiativa Cristinei de pe Bibliophile Mystery şi a Monei de pe Mythical Books. Ne-am gândit să participăm şi să ne bucurăm şi anul acesta de hop. Sunt sigură că şi voi sunteţi la fel de încântaţi ca şi noi!

Astfel că vă invităm la un nou concurs care sperăm să vă placă. Vă mulţumim că sunteţi alături de noi şi ne urmăriţi, vă mulţumim pentru cuvintele frumoase şi pentru aprecierile manifestate faţă de munca noastră. Ne dorim ca recenziile noastre să vă fie de ajutor în alegerea celor mai potrivite lecturi.

Chiar dacă în ultima vreme a fost mai mult linişte pe aici, să ştiţi că n-o facem intenţionat. Este o perioadă mai aglomerată pentru noi şi chiar încercăm să avem timp, măcar puţin, şi pentru ceea ce ne leagă. Sperăm să ne înţelegeţi şi să ne urmăriţi în continuare.

Acestea fiind spuse, vă mulţumim încă o dată pentru sprijinul vostru!
Să aveţi parte de sărbători pline de bucurie! 


Continuaţi următoarele cuvinte (idee preluată de pe blogul Illusion's Street):

"De multe ori trecem pe lângă fericire, fără să..."

Pentru a participa la concurs trebuie:

- să urmăriţi blogul prin GFC
- să daţi share acestei postări pe Facebook/Twitter/Google+ etc.
- să daţi like paginii de Facebook a Blogului: https://www.facebook.com/ShatteringWords
- să lăsaţi într-un comentariu la această postare toate cele cerute
- câştigătorii vor fi aleşi pentru cele mai originale şi surprinzătoare răspunsuri

Alte bloguri participante:

10. Shattering Words
12. Luciana

Durata concursului: 6 - 25 decembrie (orele 24:00)

Succes! ^_^


23 November 2015

"Belzhar" de Meg Wolitzer (recenzie)

Autor: Meg Wolitzer
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2014
Pagini: 304

O iubire neîmpărtăşită, o suferinţă ascunsă şi o vindecare prin lectura şi explorare interioară.

Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze pentru un semestru în America. Din păcate, relaţia lor este curmată brusc, iar Jam nu-şi mai poate reveni şi ajunge la o şcoală cu internat pentru adolescenţi "fragili emoţional şi foarte inteligenţi".

Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath şi le dăruieşte câte un jurnal, în care să îşi noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut şi totul este bine.

Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi.

"Belzhar este un roman original, care te marchează." - Publishers Weekly

O explorare a minţii umane care te ţine cu sufletul la gură – personajele adolescente ale lui Meg Wolitzer sunt pline de viaţă, cu emoţii reale şi poveşti interesante. - Kirkus review

 
 
Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a lectura acest roman! Îl puteți găsi aici, aici și aici.
 
Gândurile mele

Belzhar este o lume pe care cu toţii ne-o închipuim, chiar dacă nu suntem conştienţi de ea sau, mai bine spus, nu vrem să credem că acel lucru ni s-a întâmplat tocmai nouă.

Belzhar este o lume în care totul se limitează, mai mult sau mai puţin, la acea traumă prin care ai fost nevoit să treci, deşi puteai să previi dinainte asta, fără vreo urmă de consecinţe. Tu eşti cel vinovat pentru ce s-a întâmplat, nu altcineva. Tu eşti cel care s-a speriat şi n-ai cum să mai schimbi asta. Ceea ce s-a petrecut, rămâne blocat în timp, deoarece nu poţi accepta adevărul că tu eşti persoana care a avut cel mai mult de suferit în toată treaba asta. Derulezi în minte acel "eveniment", ca şi cum s-ar fi petrecut chiar ieri şi tot încerci să-ţi impui că totul e doar o fantasmă ce te bântuie, clipă de clipă, fără să-ţi lase şansa de a te decupla cu toată fiinţa ta de momentul acela îngrozitor.

Totuşi, Belzhar este şi o lume care, deşi te limitează în timpul "acela", tot ea te aduce în pragul de a accepta adevărul a ceea ce ţi s-a întâmplat. Tot ea te ajută să priveşti în ansamblu şi să vezi unde ai greşit, de s-a ajuns acolo. Te aduce faţă-n faţă cu fiinţa pe care (credeai că) o iubeşti cel mai mult, ajutându-te să-ţi dai seama dacă sentimentele tale sunt reale, dacă şi celălalt ţi le împărtăşeşte, dacă are rost să-ţi faci griji în privinţa celor care nu credeai că te vor răni vreodată şi a lucrurilor aparent minore ce pot produce un adevărat dezastru.

Îţi arată că aparenţele pot fi înşelătoare şi că nu ştii la ce te poţi aştepta cu privire la cei din jurul tău, oricât de multă încredere ai avea în ei. Totul se poate destrăma într-o clipită, fără să-ţi dai seama. Şi când se întâmplă asta, te închizi în tine şi nu mai laşi pe nimeni să te descopere. Nu vrei să accepţi realitatea, deoarece este prea dureroasă pentru tine. Preferi să nu mai ai de-a face cu absolut nimeni. Nici măcar cu cei care îţi vor doar binele şi ţin la tine cu adevărat. Te îneci singur/ă într-un abis fără fund, nelăsând pe nimeni să te salveze.

"Belzhar este singurul mod în care fiecare dintre noi poate avea ceea ce îşi doreşte. Singurul mod în care putem obţine din nou lucrul pe care l-am pierdut."

Povestea este narată la persoana întâi de către Jam Gallahue, o tipă drăguţă, dar care este extrem de sensibilă. Pentru prima dată, tânăra simte fiorii dragostei şi nu se mai poate concentra la absolut nimic, atunci când îi răsar în minte numai gânduri şi imagini despre el. Numele acestui "el" este Reeve Maxfield. Englez la origine, adolescentul a venit în America pentru un schimb de experienţă pe perioada unui semestru. Ceea ce s-a întâmplat între cei doi, nu se poate numi chiar "relaţie", deoarece nu a fost...de fapt, o să aflaţi pe parcurs care a fost treaba cu ăştia doi. Chestia este că totul s-a terminat rapid şi n-a fost prea drăguţ, în special pentru ea.

După acest "eveniment" dureros, Jam nu se mai simte în stare de nimic, se lasă să plutească într-o stare permanentă de visare, nu acceptă ajutorul nimănui şi nu mai comunică deloc cu cei din jur, nici măcar cu familia şi prietenii care nu ştiu ce să mai facă în privinţa ei. Pur şi simplu, lasă durerea s-o acapareze şi se închide tot mai mult în sine, nedând voie nimănui să pătrundă în străfundurile sufletului şi minţii sale. Dar gata! Familia nu mai suportă să o vadă aşa - ca o păpuşă de plastic ce-o poţi "juca" pe degete aşa cum doreşti, fără ca ea să riposteze. Părinţii tinerei, la sugestia doctorului ce-i supraveghea starea, o înscriu la The Wooden Barn, o şcoală-internat pentru tineri "fragil emoţionali şi foarte inteligenţi".
 
"Ce se întâmplă în Belzhar, orice ar fi, nu lasă nicio urmă în lumea reală. Nicio umbră, niciun fel de reziduu."

Acest lucru o irită la culme pe fată, dar nu are cum să riposteze. Vrea, nu vrea, trebuie să accepte situaţia, ca să convingă lumea că e perfect sănătoasă şi că n-are nevoie de niciun ajutor. Dar, această situaţie nu se arată prea roz. Cu o colegă de cameră zvăpăiată, fără internet şi fără telefonul mereu la îndemână, Jam nu ştie cum să se întoarcă mai repede acasă. Părinţii ei nici nu vor să audă de aşa ceva. N-o vor lua de-acolo până ce nu vor fi siguri că totul va reveni la normal. Aşa că, pentru un întreg semestru, adolescenta este blocată în acea şcoală, unde buna majoritate a profesorilor se poartă cu elevii ca şi cum ar fi de porţelan, în orice clipă, aceştia putând să izbucnească sau să se dea mai rău peste cap decât sunt deja.

Totuşi, se arată şi o ocazie minunată de a-şi face prieteni, printre care: KJ, colega de cameră cu probleme de alimentaţie, şi cei patru colegi ce o însoţesc la ora de Teme Speciale în Engleză, fiecare având "traumele" lui. Cursul este susţinut de doamna Quenell care, în fiecare semestru, îşi alege cinci-şase elevi care să ia parte la acesta. Alegerea autorului pe care-l vor studia la clasă este în strânsă legătură cu problemele anume ale adolescenţilor respectivi. Doamna Q doreşte ca tinerii să înveţe să vadă dincolo de ceea ce li s-a întâmplat, să cumpănească înainte de a judeca ceva sau pe cineva, să observe că nu sunt singuri şi că pot exista soluţii, dacă îţi dai voie să le cauţi cu adevărat.
 
"Cuvintele contează. Asta a spus doamna Quenell de la bun început. Cuvintele contează. Întreg semestrul am căutat cuvintele cu care să spunem ceea ce trebuia să spunem. Ne căutăm propria noastră voce."

Autorul ales pentru Jam, Siera, Casey, Mark şi Griffin este Sylvia Plath, cunoscută atât pentru operele sale, cât şi pentru viaţa pe care a dus-o şi sfârşitul tragic de care a avut parte. Doamna Q le oferă celor cinci câte un exemplar din “Clopotul de sticlă”, roman autobiografic ce vorbeşte despre depresia unei tinere femei, care n-a reuşit niciodată să treacă peste momentul dureros al pierderii tatălui său. Pe lângă carte, profesoara le oferă şi câte un jurnal, ale cărui pagini şi coperţi par îngălbenite de timp, oferindu-le parcă o aură neobişnuită celor care-l folosesc. Spuneam ceva mai sus că nu totul este ceea ce pare. Nici măcar acest jurnal.

Astfel că, săptămânal, cei cinci citesc câte unul-două capitole din romanul lui Plath și scriu în jurnal ceea ce le vine în minte, atunci când se gândesc la momentul nefericit din viața lor. La fiecare oră de literatură engleză, aceștia dezbat problemele personajului feminin din "Clopotul de sticlă": de ce s-a ajuns la ceea ce i s-a întâmplat, de ce n-a reușit să treacă peste moartea tatălui, având în vedere că, într-un final, aparent, își găsise fericirea. Fiecare dintre adolescenți descoperă cu uimire că se regăsesc, mai mult sau mai puțin, printre rândurile ascunse ale autoarei și, pe măsură ce vorbesc, simt că ceva se schimbă în interiorul lor. Iar jurnalul contribuie și el destul de mult la acest aspect. Dar o să vă las pe voi să vedeți cât de mult i-a ajutat, sau nu, aceste ore speciale și jurnalele primite.
 
"Toată lumea, continuă ea, privind în jur spre noi, are ceva de spus. Dar nu toată lumea poate suporta să o spună. Treaba voastră e să găsiţi o modalitate."

Şi uite că, la fel ca întotdeauna, de la o "traumă", interpretată de fiecare personaj altfel, se ajunge la o legătură extrem de puternică, de profundă, între eroii noștri. Legătură care-i va uni, mai mult decât o simplă prietenie de care au avut parte până atunci. Problemele întâmpinate îi fac să conștientizeze că nu totul este lapte și miere în viață și că trebuie să se poarte mai cu simțul răspunderii. Trebuie să-și accepte partea din vina ce a declanșat acel moment din viețile lor și să n-o lase pe toată să atârne pe umerii altora. Trebuie să-și accepte greșelile cu capul sus, nu să se ascundă în spatele lor. Trebuie să treacă peste, astfel nu vor rezolva nimic, iar totul va fi și mai rău decât este deja.

Belzhar este o lectură care te pune pe gânduri și-ți arată că nu trebuie să fugi de lucrurile negative ce ți se întâmplă, ci trebuie să le întâmpini cu fruntea sus și să încerci să le dobori, fie singur, fie acceptând ajutorul celor din jur. Autoarea creionează niște personaje veridice, complexe, cu probleme ce se întâlnesc la tot pasul în lumea noastră, chiar dacă nu ies la iveală, probleme a căror soluționare dorim mai mult să o evităm, decât să o ducem la capăt.
Nota mea: 4.5/5

12 November 2015

Câștigătorii concursului "Toamnă printre răzvrătiri de şoapte în cascade" !

A venit timpul să anunțăm câștigătorii concursului de activitate. Vrem să le mulțumim tuturor celor care au participat și să nu fiți triști, dacă n-ați câștigat fiecare dintre voi. Pentru noi, sunteți cu toții învingători și vă așteptăm în continuare la următoarele concursuri. Sperăm că odată ce acesta s-a terminat, ne veți mai "vizita" din când în când și pe noi. :p
   
  Acestea fiind spuse, felicitări câștigătoarelor: 
   
  Andreea Costea - Răzvrătirea (Eve #3) de Anna Carey 
   
  Emanuela Bercaru - Cascada șoaptelor de Elizabeth Langston
 
   
  Așteptăm datele voastre într-un mesaj privat pe pagina noastră de facebook. Aveți la dispoziție 3 zile. 

10 November 2015

Cascada șoaptelor (Cascada șoaptelor #1) de Elizabeth Langston (recenzie)


Autor: Elizabeth Langston
Editura: Leda
Anul apariţiei: 2015
Număr de pagini: 400


În timp ce se antrenează pentru o cursă de mountain bike, Mark Lewis, elev în ultimul an de liceu, vede o fată misterioasă, îmbrăcată în nişte haine ciudate, stând în picioare în spatele unei cascade în pădurea din Raleigh, un oraş din Carolina de Nord. Când fata face o remarcă despre maşinăria ciudată pe care merge el, Mark se gândeşte că nu e în regulă ceva cu ea. Iar când Susanna pretinde că este o servitoare-ucenică din anul 1796, băiatul e aproape sigur că e nebună. Şi totuşi vrea să afle mai multe despre ea.
Mark începe o relaţie „la distanţă” cu Susanna prin bariera strălucitoare – şi capricioasă – a Cascadei Şoaptelor. Curios să afle cât mai multe despre perioada în care trăieşte ea şi despre viaţa ei plină de violenţă, Mark se apucă de cercetări istorice – dar cunoaşterea poate fi periculoasă. Curând, el trebuie să facă o alegere dificilă – să rişte să schimbe istoria sau să o condamne pe fata iubită la o viaţă de chin. 

Gândurile mele

 Mulțumesc Editurii Leda pentru această oportunitate. Cartea o puteți găsi aici sau aici sau aici

Timpul, un "jucător" pe care n-ai cum să-l ignori, nici dacă ţi-ai propus să faci asta pe următorii zece ani din viaţă. Acesta este întotdeauna la doar un pas în spatele tău, urmărindu-ţi fiecare mişcare, fără a te scăpa vreo clipă din ochi, asta dacă-i are. Oricum, indiferent dacă vede sau nu, se află mereu acolo, gata să te dea peste cap, direct de-a curmezişul. Slabe şanse să-l păcăleşti. Chiar inexistente, aş putea spune. Are aşa o plăcere sadică de a ştii totul, încât te înfioară numai când îţi mai adie inconştient un gând spre el.
Unde mai pui faptul că toţi am vrea să-l întoarcem după cum ne pofteşte inima? Vrem să avem, de fiecare dată, câştig de cauză în lupta aprigă cu acesta, dar şi dacă am reuşi să izbutim măcar puţin, consecinţele ar fi cu siguranţă pe măsură. Totuşi, nu toţi ne permitem să facem asta. Nu toţi ne lăsăm inima să preia acţiunile noastre, uneori destul de riscante. Nu toţi permitem dramului de nebunie ce zace în noi să acţioneze.
Şi iată că eroii noştri vor să se pună cu timpul şi să-l "joace" pe degete, pentru ca totul să iasă bine pentru cei dragi. Dar dacă încercarea lor va fi în van şi dezastrul se va abate asupra lor, cât de departe vor fi în stare să meargă? Timpul le va fi duşman până la sfârşit sau le va oferi şansa să descopere în el un posibil...aliat?!
Susanna Marsh - Wothville - 1796
Povestea debutează prin perspectiva Susannei Marsh, o tânără de 17 ani, ce aşteaptă cu nerăbdare şi uşurare ziua sa de naştere, zi în care se va putea bucura, în sfârşit, de libertate. Moartea tatălui său a dus inevitabil, pentru acea perioadă, la recăsătorirea mamei sale cu altcineva. Dar tatăl vitreg, în loc s-o ocrotească ca şi cum ar fi fost propria fiică, a dat-o ca ucenică la familia Pratt, unde a fost nevoită să facă mare parte din treburile casei. 
Pe vremea aceea, mai exact în anul 1796, fetelor orfane de tată şi care proveneau din familiile sărace şi numeroase, li se făceau contracte de ucenicie, fără ca părerea lor să fie măcar luată în seamă. Contractele durau până când fetele împlineau vârsta de 18 ani sau aveau norocul de a se mărita, trebuind să se respecte anumite condiţii atât de cel care primea fata, cât şi de respectiva ucenică.
În mod normal, tinerele trebuiau să aibă vârsta minimă de 14 ani pentru a putea fi date, indiferent de munca întreprinsă acolo unde ajungeau, dar regula sau, mai bine spus, legea, în Worthville, nu se aplica astfel, iar sătenii îşi dădeau fetele de la vârste şi mai mici. Aşa este şi cazul Susannei. La doar zece ani, viaţa i s-a schimbat total, fiind nevoită să facă de mâncare, să spele, să cârpească, să facă curăţenie, să se îngrijească de grădină şi multe alte sarcini ce implicau atât creşterea copiilor deja mărişori, cât şi a noilor născuţi ce apăreau în familia Pratt.
"Vezi tu, e un joc. Încearcă să mă lovească atât de tare, încât să mă facă să plâng. Numai că eu nu plâng. Nu scot niciun sunet. Ăsta e felul meu de a-l învinge."
Iar ea n-avea niciun cuvânt de spus. Absolut niciunul. Tot ce trebuia tânăra să facă era să se arate umilă în faţa stăpânilor, să nu încerce să fugă de sub "asediul" acestora şi să îndeplinească sarcinile zilnice şi cele care se mai puteau ivi pe viitor. N-avea niciun drept să facă vreo remarcă, să critice vreun membru al familiei, să întârzie cu mesele, să doarmă prea mult, să se uite cruciş sau altcumva, altfel ar fi suferit de pe urma acestor limitări. Şi, totuşi, nimeni nu-i perfect. Orice om greşeşte, chiar şi Susannah a făcut-o şi a avut parte de pedepse pe măsură. Pe vremea aceea, oamenii nu țineau cont prea mult de simțămintele ucenicelor și le abuzau fără urmă de conștiință.
Dar, timp de opt ani, a tăcut şi n-a spus nimănui ce se întâmplă în gospodăria familiei, atunci când stăpânului nu-i convenea ceva şi ea era cea care suporta consecinţele, deşi, de cele mai multe ori, nu era de vină. Totuşi, cei cu legea din micul sat aveau habar de cicatricile de pe picioarele fetei, dar, fiind rudă chiar cu cel care i le provocase, nu ridicaseră nici măcar un deget pentru faptele comise de Pratt asupra Susannei.
Mark Lewis - Raleigh - 2016
O altă perspectivă prin care ne este prezentată această poveste captivantă, alternând cu cea a fetei, este cea a lui Mark Lewis, un flăcău de aceeaşi vârstă cu Susanna, dar mai tânăr cu două secole. Da, aţi auzit citit bine! Pe când ea trăieşte în perioada colonistă (1796), el s-a născut într-o perioadă mai tehnologizată (2016).

"Cascada e locul cel mai grozav de pe drumul verde, şi zic asta nu numai din cauza perdelei de apă de doi metri şi jumătate lăţime. Mai e şi grota. Nu-i foarte înaltă, şi nici adâncă, dar are un aer ca din altă lume. E plină de pietre acoperite de muşchi. Locul ideal să te ascunzi, să-ţi tragi sufletul şi să fii complet singur chiar în mijlocul oraşului." 

În viaţa de zi cu zi, Mark se împarte între antrenamentele de mountain bike pentru cursa cea mare, ce se apropie rapid, îngrijirea curţilor vecinilor pentru a-şi putea întreţine pasiunea şi "războiul" tăcut dintre mama şi sora sa plecată într-un alt oraş, pentru aşa-zise cursuri de vară.

Nici acesta n-a avut o viaţă uşoară, confruntându-se des cu batjocurile şi bătăile colegilor din cauza greutăţii sale. Dar, cu ajutorul mătuşii lui, ce-l încuraja de fiecare dată să nu se dea bătut şi să caute să le dea peste nas celor care nu meritau nici să le adreseze vreun cuvânt, Mark îşi revizuieşte situaţia şi ia măsurile necesare pentru un trai mai sănătos. 

După încercarea mai multor sporturi care să-l ajute să înceapă o viaţă nouă, acesta rămâne la mountain bike, aceeaşi pasiune pe care o împărtăşeşte şi tatăl său. Se îngrijeşte de alimentaţia sa, având grijă să nu mai facă excese şi, încet-încet, devine un tânăr cu o constituţie zveltă şi sănătoasă.

„Mă întreb dacă faptul că ne-am întâlnit se va dovedi a fi o binecuvântare ori un blestem.”

Astfel că, odată ce a revenit la o situaţie ceva mai normală, fetele au început să-l privească cu alţi ochi, printre care şi cea mai dorită fată din liceu. Pentru o scurtă perioadă, cei doi vor fi împreună, însă tânăra îl părăseşte la balul de sfârşit de an, chiar în mijlocul ringului, deoarece Mark nu-i acorda aceeasi atenţie ca şi antrenamentelor sale pentru curse. Totuşi, deşi ea este cea care a pus capăt relaţiei, tot ea este şi cea care îl caută pentru a se împăca. Dacă asta se va întâmpla, rămâne de văzut.

Susanna & Mark - Cascada şoaptelor
Iată că, într-una din zilele de antrenament, Mark are parte de o căzătură pe cinste, la care asistă și Susanna. Sigur vă întrebați cum este posibil așa ceva. Ei bine, se pare că în parcul din apropierea casei băiatului, se află un loc magic, numit Cascada șoaptelor, acest loc găsindu-se, totodată, și pe proprietatea familiei la care slujește Susanna. Aceasta este un fel de portal, în strânsă legătură cu timpul, ce le permite tinerilor să treacă dintr-un prezent în altul prin perdeaua de apă a cascadei.
Mark este enervat de faptul că cineva a fost martor la căzătura sa și că a mai și chicotit pe deasupra. Dar când, în sfârșit, o observă pe tânăra ce-l privește ciudat, orice sentiment avut pe moment se evaporă și curiozitatea îl acapară instant. Aceeași senzație o încearcă și pe Susanna. Amândoi se privesc unul pe celălalt ca și cum persoana din fața lor nu ar face parte din aceeași lume, din aceeași realitate. 
De la această "întâlnire", neaşteptată, pentru fiecare în parte, poate o altă încercare de-a timpului, care, la început, li s-a părut o nebunie, doar o glumă ce nu-şi avea rostul în acel moment, tinerii ajung să se revadă de fiecare dată când au ocazia. În scurt timp, descoperă din ce în ce mai multe unul despre altul, dar şi despre locurile natale şi obiceiurile cu care au crescut. Legătura dintre cei doi se amplifică, încrederea fiecăruia în celălalt creşte, iar asta pare să "observe" şi Cascada şoaptelor când începe să le dea voie să pătrundă dincolo de plasa de apă care, surprinzător, nu-i udă nici măcar puţin.
"Domnul Lewis îşi ridică încet mâna şi şi-o aşază peste a mea, palmă peste palmă, deget peste deget. Mă înfior de plăcere. E necuviincios din partea noastră să ne atingem în acest chip, dar nu-mi retrag mâna. Nimeni nu m-a atins niciodată pentru că aşa am vrut eu. Ba nu, greşesc. Am fost înghiontită, împinsă sau lovită. Dar mângâiată? Niciodată. Este atât de fascinant. Întinde şi a doua mână, iar eu îi vin în întâmpinare şi mi-o apăs pe a mea, la început timid, apoi cu mai mare curiozitate, fermecată de căldura palmei lui. Ne atingem prin bariera aceea sclipitoare - perdeaua mătăsoasă de apă care nu ne udă."
Mi-a plăcut mult cum au fost conturate personajele, în special caracterele lor complexe, cât de armonios se încadrau în peisaj şi cum se completau unul pe altul, fără a părea mai presus de celălalt. Susanna Marsh este o tânără care a îndurat şi a trecut prin multe, încă de la o vârstă la care ar mai fi trebuit să se joace cu păpuşile. Dar n-a avut parte prea mult de ele. Acestea au dispărut şi au fost rapid înlocuite cu oameni, cu oameni ce aşteptau, la orice oră din zi şi, poate, chiar din noapte, ceva din partea ei, pe când păpuşile n-aveau cum să-şi strige dorinţele cu glas tare, ele rămânând doar nişte figuri din cârpe.
Fata a fost forţată de împrejurări să se mobilizeze rapid şi să-şi ia în primire, fără să răcnească, rolul în slujba stăpânilor ce aveau să-i controleze ani buni din viaţă. În acea zi fatidică pentru tânără (şi, poate, pentru oricine altcineva), mama sa ar fi trebuit s-o sprijine şi să nu-şi lase al doilea soţ să-i îndepărteze copilul de ea. În schimb, aceasta se lăsase uşor convinsă că fiicei sale avea să-i fie mai bine aşa, neştiind de ce tratament va avea parte odată ajunsă în sânul altei familii.
„Timp. De asta avem nevoie – de mai mult timp.”
Totuşi, Susanna a ţinut fruntea sus, a rezistat stoic şi a îndurat totul, fără a lăsa vreo lacrimă să "sară" neinvitată afară şi fără a-i da satisfacţia stăpânului că poate face chiar ce vrea din ea. Muncind din greu, şi-a câştigat cu mare efort nişte momente ale ei, în care poate să facă ce doreşte. Momente de libertate, pe care şi le petrece în locul ei special, neştiut de nimeni, Cascada şoaptelor.
"Privirile ni se încrucişează.
- Susanna...
Dintr-odată simt o sfială. Are o expresie anume întipărită pe faţă, o încordare a trupului pe care nu am mai sesizat-o la el până acum. Şi deşi n-aş şti cum să numesc emoţia asta, o simt şi eu. Între noi e ceva special. Ceva greu de definit. Ceva mai presus de prietenie.
- Trebuie să plec, spun şi mă salt pe vârfuri ca să-l sărut pe obraz, mirată de moliciunea pielii lui. Îţi mulţumesc pentru carte.
Mă trage într-o îmbrăţişare scurtă şi oftează.
- Mulţumesc pentru stele."
Mark Lewis este elev în anul terminal de liceu, dar, deocamdată, se bucură cum poate mai bine de vacanța de vară, chiar dacă asta înseamnă să se preocupe doar de antrenamente și de job-urile pe care și le ia pentru a-și "sponsoriza" pasiunea. Un personaj puternic și determinat, care a îndurat multe până a reușit să izbăvească în lupta cu kilogramele și răutatea celor din jur. 
Momentul în care o întâlnește pe Susanna, îi evidențiază o altă calitate în fața noastră, a cititorilor, și anume răbdarea. Când a fost clar pentru amândoi că niciunul n-a înnebunit și că nu suferă de halucinații, acesta a dovedit o răbdare de fier cu Susanna, ce pare tot mai curioasă în privința lumii sale, unde atât și bărbații, cât și femeile, sunt egali între ei, unde gesturile de afecțiune sunt împărtășite în aria vizuală a tuturor, unde totul avansează într-un mod rapid și eficient. Toate astea i se păr de necrezut tinerei și încă nu poate accepta chiar fiecare noutate ce i se “aruncă” în față. Dar Mark are grijă să-i explice fiecare lucru cât mai pe înțelesul ei, grijuliu să n-o facă să pară prea neștiutoare față de lumea sa. O calitate pe care i-o admir! Câți oameni mai fac astfel în ziua de astăzi?
Totuşi, pentru câtă vreme se vor plimba dintr-un prezent într-altul, fără ca nimic să nu se întâmple? Vor reuşi să dejoace planurile timpului şi să le întoarcă în favoarea lor? Sau vor trebui să suporte consecinţele riscurilor nebuneşti pe care şi le-au asumat, continuând să se vadă unul pe altul, ignorând necesitatea cascadei? 

Puterea şi voinţa Susannei de-a lupta şi de a merge mai departe, hotărârea ei de a înfrunta totul singură, compasiunea şi iubirea ei pentru copilaşii familiei de care are grijă, cât şi determinarea, încrederea şi ambiția lui Mark de a o ajuta pe noua sa prietenă să aibă parte de mult dorita libertate, m-au făcut pentru a nu ştiu câta oară să realizez de ce sunt în stare să facă unele persoane, nevoite să se maturizeze mult prea repede, pentru cei pe care-i iubesc. Toate acestea, combinate într-o manieră captivantă şi atât de realistă de către autoare, fac din acest roman o lectură irezistibilăîn care timpul îşi aşterne încă o dată efectele sale năucitoare pentru a-şi pregăti lovitura finală.

Nota mea: 4.5/5

27 October 2015

Toamnă printre răzvrătiri de şoapte în cascade

 
Salutare, dragi cititori!

Poate vă era dor de un nou concurs. Puteţi să spuneţi dacă ne înşelăm. Nu ne supărăm. :))

Suntem conştiente că n-am mai acordat atât de multă atenţie blogului ca înainte, că nu v-am mai ţinut în ton cu noutăţile de prin blogosferă şi cu recomandările noastre, dar sperăm să revenim la liman de îndată ce se mai liniştesc apele pe la noi. Aşa că, până atunci, împreună cu Editura Leda, vă invităm să vă delectaţi, timp de 2 săptămâni (27 octombrie - 11 noiembrie), cu un concurs de activitate. N-am mai făcut unul de mult, aşa că a cam sosit vremea.

Pentru a participa, trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii:

# urmăriţi blogul prin mail sau GFC

# daţi de veste pe pagina personală de facebook

# puteţi comenta la orice postare/recenzie de pe blog de pe anul acesta (2015) - nu mai mult de 5 comentarii pe zi

ATENŢIE! Comentariul trebuie să fie în concordanţă cu postarea respectivă. Trebuie să aibă mai mult de 5 cuvinte şi să nu fie "Wow!", "Super!" sau altele de genul. Să fie în limita bunului simţ, altfel veţi fi descalificaţi!

Pentru a vă valida înscrierea, lăsaţi un comentariu cu email-ul/GFC-ul prin care urmăriţi blogul, link-ul de share, numele cu care comentaţi şi cartea pentru care luptaţi. Pe măsură ce lăsaţi câte un comentariu la o postare, reveniţi aici, daţi reply la comentariul vostru şi lăsaţi link-ul postării la care v-aţi lăsat părerea.

Acestea fiind spuse, daţi-i drumul şi să aveţi baftă!

10 October 2015

Recenzie: După ce ne-am certat de Anna Todd


Descriere:


Al doilea volum din seria AFTER
Peste 1,2 miliarde de lecturi pe Wattpad

După un început tumultuos de relaţie, lucrurile par să funcţioneze între Tessa şi Hardin. Dar o dezvăluire incendiară despre trecutul misterios al lui Hardin o copleşeşte pe Tessa. Simte că nu mai poate suporta încă o promisiune încălcată. A renunţat la tot pentru băiatul de care s-a îndrăgostit nebuneşte.

Hardin ştie că a făcut o greşeală imensă.

Va fi el în stare să se schimbe... în numele iubirii?

After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet!


“The best thing about reading is to escape from your life, to be able to live hundreds or even thousands of different lives.”

Gândurile mele (Simona): În „După ce ne-am certat” cărţile sunt puse pe masă! Hardin Scott este cel mai mare nenorocit de pe pământ! A făcut o greşeală teribilă când a pus acel pariu, dar şi când a dus dovada incontestabilă a intimităţii lor! Nu ştiu ce m-a deranjat mai mult, pariul în sine, sau faptul că el a arătat cea mai intimă dovadă prietenilor lui şi că din acei bani a plătit o parte din apartamentul în care a încercat să o rupă pe Tessa de lumea din jur. A fost un gest oribil din partea lui! Dar aşa este Hardin Scott! Imposibil de imperfect, de suportat şi greu de iubit! Dar dacă reuşeşti să-l accepţi exact aşa cum e până în punctual în care vrei să-l arunci de pe o stâncă, dar continui! Continui să rezişti impulsului de a-l arunca şi continui să mergi prin oceanul negru de gânduri care-i inundă sufletul! Dacă reuşeşti să te menţii la suprafaţă suficient cât să guşti din acel Hardin Scott, care poate fi dulce, drăgălaş şi jucăuş, s-ar putea să realizez că în cele din urmă merită să rămâi la suprafaţă, să lupţi pentru el, dar oare până când?

“If you aren’t affected somehow, even in the slightest bit, you aren’t reading the right book.”

    Relaţia celor doi trece printr-un impas teribil, rănită de cruzimea faptelor lui Hardin, Tessa încearcă să-l uite, încearcă să se piardă de iubirea lui, să fugă de ea, să o reprime, dar în scurt timp realizează că e în zadar. Încet, încet zidurile care-l ţineau departe pe Hardin, încep să cadă, iar fata îl iartă şi încearcă să stea în dreapta lui, să fie lumina din sufletul său pe timp de întuneric. Hardin promite că se va schimba, dar frumuseţea este că nu se schimbă în acest volum, ci continuă să greşească şi să îndrepte lucrurile, să rănească şi să ceară iertare! Un vârtej de contradicţii, asta este Hardin. O parte din sufletul său este pus pe foaie şi este înmânat Tessei, cheia spre o parte din sufletul pe care atâta îl reneagă!

    De ce spun că este foarte frumos faptul că Hardin Scott nu se schimbă în acest volum? Pentru că asta îl face real. Oamenii sunt precum Hardin, niciodată nu se vor schimba peste noapte, oricât de mult vor promite că or să facă asta! Realitatea este că nu te poţi schimba peste noapte, dar poţi încerca, poţi încerca să vezi dacă merită, să vezi dacă asta îţi doreşti cu adevărat. În volumul doi Hardin încearcă să lupte cu firea lui vulcanică şi posesivitatea asupra Tessei, câteodată reuşeşte să se controleze suficient de mult, dar câteodată cedează şi cade în abisul întunecat al neliniştilor şi al nesiguranţelor sale.

    O poveste damnată de iubire, care încearcă să răzbească într-o societate care o condamnă şi încearcă să o minimalizeze. O poveste frumoasă, o continuare plină de lupte interioare şi înţelegeri profunde ale sufletului persoanei iubite!


Nota mea 4/5


08 October 2015

Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)


Autor: Monica Ramirez
Editura:
Tritonic
Apariţie: 2014
Pagini: 288


"Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorţită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spaţii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoţie, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam aşa mă simt şi eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

"Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistiţiu între două lumi aflate faţă în faţă, la graniţa dintre alb şi negru."



Gândurile mele
 
Durere, tristeţe, neputinţă, incertitudine, confuzie, ură. Sunt câteva dintre sentimentele întunecate ce o acapară, în acest penultim volum, pe Alina, personajul central al acestei serii. Sentimente fără culoare, ce nu fac altceva decât să o tragă tot mai jos într-un abis fără sfârşit, singura cale de ieşire fiind...moartea sau, poate, doar aparenţa ei.
 
"Nu-mi amintesc cum eram înainte, dar acum ştiu că mi-e frică de întuneric. Dacă mă antrenez, ori dacă muncesc, pot ţine întunericul la distanţă. Dar când nu am nimic de făcut, falsa fericire se topeşte precum gheaţa la soare, lăsând loc liber umbrelor care mă bântuie. Negura adâncă a disperării ameninţă să mă învăluie cu totul. Aşa că nu mă pot opri din antrenament, ori muncă, de frică să nu dispar cu totul în întuneric."
 
"În viaţa asta am greşit drumul..." este de părere eroina noastră. I se pare mult mai uşor să se încreadă în aceste simple cuvinte, să dea vina pe ce s-a întâmplat, pe ce i s-a întâmplat, în loc să încerce măcar să lupte în a reveni pe făgaşul cât de cât normal pe care se afla viaţa ei înainte. Se lasă în mrejele uitării, pierzându-se tot mai mult pe ea în întunericul ce o împrejmuieşte din fiecare colţ ascuns între paginile vieţii. Nu permite nimănui să se apropie mai mult decât trebuie, nici măcar prietenilor săi, care nu suportă să o vadă cum se autodistruge singură cu fiecare zi ce trece. Până şi pe Marius îl ţine la distanţă. Parcă, asupra sentimentelor sale de afecţiune, s-au lăsat nişte pânze de păianjeni ce n-o lasă să vadă dincolo de zidul gros pe care l-au creat.
 
"Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie."
 
Deşi bunii ei camarazi doresc s-o ajute din tot sufletul, simţindu-se neputincioşi în faţa ghearelor necruţătoare ale întunericului ce o aţâţă tot mai mult pe prietena lor să se piardă pe ea însăşi, dezumanizând-o pas cu pas, fără niciun drept de apel, tânăra este singura care poate să iasă cu bine la liman şi să o regăsească pe acea Alina de odinioară, ce lumina lumea lor tenebroasă doar cu un zâmbet cald. Ea este cea care trebuie să lupte pentru a supravieţui abisului ce o apasă tot mai tare. Ea este cea care trebuie să-şi învingă propriile temeri, gânduri negre şi haosul din amintirile ce n-o lasă să înainteze mai departe pe drumul îndărătnic şi anevoios. Ea este cea care trebuie să o caute în golul imens, învăluit de umbre, pe cea adevărată, şi nu doar o faţetă fără suflet.
 
"Bătălia dinlăuntrul ei continua, iar el avea nevoie să se gândească şi să-şi pună ordine în gânduri. Nu avea voie să renunţe până când n-o privea în ochi, regăsind-o pe femeia pe care o iubea. Trebuia s-o ajute să-şi învingă demonii..."
 
Nemaisuportând să stea departe şi doar să privească cum femeia vieţii lui se "stinge" încet, dar sigur, Marius Stephano se hotărăşte să pună capăt întunericului ce o acapără pe Alina. Nu vrea să creadă ceea ce tânăra îi spune, doar pentru a-l ţine la distanţă. Nu vrea să accepte că ea nu-l mai iubeşte, că nu mai simte nimic pentru el. Nu se va da bătut până ce nu va găsi lumina soarelui ascunsă sub norii grei ce umbresc fără milă mintea şi sufletul alesei sale. Va face orice îi stă în putere pentru a o salva chiar de ea însăşi.
 
"În ciuda faptului că nu mai avea decât cenuşă în loc de inimă, era convins că iubirea ei fusese pură şi adevărată. Şi atunci de ce îl uitase? De ce credea acum că e îndrăgostită de alt bărbat?"
 
Pe când, Alex Therein...ei bine, el este nevoit să renunţe pentru totdeauna (sau nu chiar) la femeia ce i-a dat viaţa peste cap, fără doar şi poate. Au fost momente când s-a îndoit de faptul că Alinei i-ar mai păsa de el, dar aceasta a avut mare grijă să-l contrazică. Nu din vorbe, ci cu fapte sincere, ce i-au arătat că, deşi, din punct de vedere romantic, nu mai simte nimic, încă îl consideră un adevărat prieten pentru care şi-ar risca viaţa, chiar dacă el a fost cel care a introdus-o în lumea asta haotică. Astfel că, având un plan bine pus la punct de multă vreme, Alex va avea un rol major în aplicarea celei mai importante decizii din viaţa Alinei.
 
"O colivie se afla la umbra câtorva plante decorative în ghivece mari. Gaiţa albastră ţopăia de colo-colo, aripa stângă atârnându-i inertă.
– Bună, Julieta. Ce mai faci? spuse Alex pe un ton blând. Pasărea îşi înclină capul într-o parte şi emise un sunet ascuţit, studiindu-l cu interes.
– Tu chiar te aştepţi să-ţi răspundă? întrebă Alina pe un ton amuzat.
– Numai dacă ştiu cum să vorbesc cu ea. Doar ai văzut că mi-a răspuns. Şi m-a întrebat cine e gagica mişto.
– Zău? Şi tu ce i-ai răspuns?
– Că e tipa despre care-i povestesc mereu. Să ştii că vorbim foarte des despre tine.
Ca să vezi, zâmbi Alina cu răceală. Şi ce-i spui despre mine?
şi tu ţi-ai frânt aripile, dar că o să zbori din nou într-o bună zi."
 
Ford, un alt agent operativ din cadrul Elite de care v-am mai vorbit, va juca şi el un rol decisiv spre sfârşitul acestui volum. Acest personaj m-a captivat încă din momentul în care şi-a făcut apariţia în peisaj (volumul al 2-lea), iar părerea mea nu s-a schimbat deloc până acum. Chiar m-a făcut mai curioasă şi mi-ar plăcea tare mult să-i aflu povestea, cum a ajuns el să lucreze în această lume rece şi să se împrietenească cu Alex.
 
Ştiu că se spune că unele lucruri ar trebui să rămână secrete, dar chiar vreau să le aflu povestea lui Ford, Jason, Roman, Vallis, Kosmas şi a lui... Brett. Vreau să ştiu ce se ascunde în spatele acestor personalităţi puternice şi cum le-a schimbat Alina percepţia asupra vieţii Elite, atunci când au întâlnit-o şi au ajuns să o cunoască, mai mult sau mai puţin.
 
"Am auzit că te oferi voluntar non-stop. Ce-i cu tine?
Alina oftă exasperată.
– Şi tu spune-mi un singur lucru, Ford. De ce e toată lumea brusc atât de interesată ce fac eu cu viaţa mea?
– Pentru că atunci când o iei pe arătură, oamenii încep să observe. Mai ales ăia care-ţi sunt prieteni şi ţin la tine."
 
În ultimele pagini, este o scenă ce m-a surprins extrem de plăcut, deşi, cumva, mă aşteptam la asta, dar poate nu din partea sa. O scenă care m-a făcut şi mai mândră de Ford! Bineînţeles că asta se datorează numai şi numai Alinei. Ea este cea care, de când a "năvălit" în viaţa agenţilor, şi-a lăsat adânc amprenta în sufletele lor, iar asta nu le-o poate fura nimeni, nici măcar şeful lor tiran.
 
Un alt personaj care-mi face inima să tresalte este Jason. Este, pur şi simplu, adorabil. Este foarte grijuliu faţă de Alina. O iubeşte ca pe o soră, chiar dacă mai bate anumite apropo-uri, şi n-ar schimba-o cu nicio altă fată care ajunge să se mai perinde prin Elite. Pentru el, ca şi pentru ceilalţi, este unică, este "lumina" ce le luminează vieţile fără culoare. O mai tachinează când şi când, deşi nu-i iese de fiecare dată, dar el continuă să încerce s-o înveselească. Chiar dacă tânăra a încercat să-l îndepărteze şi pe el, nu i-a mers, acesta insistând să rămână pe lângă ea, ca un bun "frate" ce este. Cum să nu-l iubeşti?
 
"– Tu eşti singurul om din lumea asta pe care-l mai consider un prieten, spuse pe un ton grav.
– Sunt onorat, se înclină Jason uşor.
– Ce crezi că spune asta despre mine?
– Că ai gusturi impecabile.
Alina chicoti uşor, dar sunetul păru cumva fabricat."
 
Avem mare noroc cu el şi Ford, care mai dozează din când în când tensiunea ce pluteşte în aer cu replicile lor pline de umor, că altfel ne-am fi "scufundat" şi noi odată cu Alina în abis. Iar, împreună cu Roman, un alt agent, fac un trio de "n-am cuvinte să-i descriu". Nu ştiu dacă am zis-o în recenziile trecute, dar o spun acum: mi-ar plăcea tare mult să am nişte prieteni ca ei! Sunt nişte camarazi de nădejde, care şi-ar pune şi viaţa la bătaie doar ca să-i fie bine prietenei lor.
 
Dacă Alina noastră cea răzvrătită se va întoarce înapoi din vizita propriului iad personal, vă rămâne vouă, dragi cititori, să descoperiţi şi să vă aventuraţi, alături de personaje, în noile misiuni ce ameninţă siguranţa omenirii.
 
Jocul de şah a ajuns la final. Sau poate că nu. Premiul mult dorit, dulcea libertate, se apropie vertiginos. Dar, numai unul dintre cele două drumuri va putea să izbăvească şi să găsească luminiţa de la capătul său, care tinde să se mărească cu fiecare obstacol înlăturat, cu fiecare gând toxic lăsat în urmă. Numai acel drum va reuşi să făurească un nou început, pentru ca, în final, cenuşiul vieţii să fie înlocuit cu cele mai vii culori ale acesteia.
 
Nota mea: 5+/5


 
 
Blogger Templates