Social Icons

.

08 October 2015

Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)


Autor: Monica Ramirez
Editura:
Tritonic
Apariţie: 2014
Pagini: 288


"Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorţită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spaţii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoţie, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam aşa mă simt şi eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

"Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistiţiu între două lumi aflate faţă în faţă, la graniţa dintre alb şi negru."



Gândurile mele
 
Durere, tristeţe, neputinţă, incertitudine, confuzie, ură. Sunt câteva dintre sentimentele întunecate ce o acapară, în acest penultim volum, pe Alina, personajul central al acestei serii. Sentimente fără culoare, ce nu fac altceva decât să o tragă tot mai jos într-un abis fără sfârşit, singura cale de ieşire fiind...moartea sau, poate, doar aparenţa ei.
 
"Nu-mi amintesc cum eram înainte, dar acum ştiu că mi-e frică de întuneric. Dacă mă antrenez, ori dacă muncesc, pot ţine întunericul la distanţă. Dar când nu am nimic de făcut, falsa fericire se topeşte precum gheaţa la soare, lăsând loc liber umbrelor care mă bântuie. Negura adâncă a disperării ameninţă să mă învăluie cu totul. Aşa că nu mă pot opri din antrenament, ori muncă, de frică să nu dispar cu totul în întuneric."
 
"În viaţa asta am greşit drumul..." este de părere eroina noastră. I se pare mult mai uşor să se încreadă în aceste simple cuvinte, să dea vina pe ce s-a întâmplat, pe ce i s-a întâmplat, în loc să încerce măcar să lupte în a reveni pe făgaşul cât de cât normal pe care se afla viaţa ei înainte. Se lasă în mrejele uitării, pierzându-se tot mai mult pe ea în întunericul ce o împrejmuieşte din fiecare colţ ascuns între paginile vieţii. Nu permite nimănui să se apropie mai mult decât trebuie, nici măcar prietenilor săi, care nu suportă să o vadă cum se autodistruge singură cu fiecare zi ce trece. Până şi pe Marius îl ţine la distanţă. Parcă, asupra sentimentelor sale de afecţiune, s-au lăsat nişte pânze de păianjeni ce n-o lasă să vadă dincolo de zidul gros pe care l-au creat.
 
"Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie."
 
Deşi bunii ei camarazi doresc s-o ajute din tot sufletul, simţindu-se neputincioşi în faţa ghearelor necruţătoare ale întunericului ce o aţâţă tot mai mult pe prietena lor să se piardă pe ea însăşi, dezumanizând-o pas cu pas, fără niciun drept de apel, tânăra este singura care poate să iasă cu bine la liman şi să o regăsească pe acea Alina de odinioară, ce lumina lumea lor tenebroasă doar cu un zâmbet cald. Ea este cea care trebuie să lupte pentru a supravieţui abisului ce o apasă tot mai tare. Ea este cea care trebuie să-şi învingă propriile temeri, gânduri negre şi haosul din amintirile ce n-o lasă să înainteze mai departe pe drumul îndărătnic şi anevoios. Ea este cea care trebuie să o caute în golul imens, învăluit de umbre, pe cea adevărată, şi nu doar o faţetă fără suflet.
 
"Bătălia dinlăuntrul ei continua, iar el avea nevoie să se gândească şi să-şi pună ordine în gânduri. Nu avea voie să renunţe până când n-o privea în ochi, regăsind-o pe femeia pe care o iubea. Trebuia s-o ajute să-şi învingă demonii..."
 
Nemaisuportând să stea departe şi doar să privească cum femeia vieţii lui se "stinge" încet, dar sigur, Marius Stephano se hotărăşte să pună capăt întunericului ce o acapără pe Alina. Nu vrea să creadă ceea ce tânăra îi spune, doar pentru a-l ţine la distanţă. Nu vrea să accepte că ea nu-l mai iubeşte, că nu mai simte nimic pentru el. Nu se va da bătut până ce nu va găsi lumina soarelui ascunsă sub norii grei ce umbresc fără milă mintea şi sufletul alesei sale. Va face orice îi stă în putere pentru a o salva chiar de ea însăşi.
 
"În ciuda faptului că nu mai avea decât cenuşă în loc de inimă, era convins că iubirea ei fusese pură şi adevărată. Şi atunci de ce îl uitase? De ce credea acum că e îndrăgostită de alt bărbat?"
 
Pe când, Alex Therein...ei bine, el este nevoit să renunţe pentru totdeauna (sau nu chiar) la femeia ce i-a dat viaţa peste cap, fără doar şi poate. Au fost momente când s-a îndoit de faptul că Alinei i-ar mai păsa de el, dar aceasta a avut mare grijă să-l contrazică. Nu din vorbe, ci cu fapte sincere, ce i-au arătat că, deşi, din punct de vedere romantic, nu mai simte nimic, încă îl consideră un adevărat prieten pentru care şi-ar risca viaţa, chiar dacă el a fost cel care a introdus-o în lumea asta haotică. Astfel că, având un plan bine pus la punct de multă vreme, Alex va avea un rol major în aplicarea celei mai importante decizii din viaţa Alinei.
 
"O colivie se afla la umbra câtorva plante decorative în ghivece mari. Gaiţa albastră ţopăia de colo-colo, aripa stângă atârnându-i inertă.
– Bună, Julieta. Ce mai faci? spuse Alex pe un ton blând. Pasărea îşi înclină capul într-o parte şi emise un sunet ascuţit, studiindu-l cu interes.
– Tu chiar te aştepţi să-ţi răspundă? întrebă Alina pe un ton amuzat.
– Numai dacă ştiu cum să vorbesc cu ea. Doar ai văzut că mi-a răspuns. Şi m-a întrebat cine e gagica mişto.
– Zău? Şi tu ce i-ai răspuns?
– Că e tipa despre care-i povestesc mereu. Să ştii că vorbim foarte des despre tine.
Ca să vezi, zâmbi Alina cu răceală. Şi ce-i spui despre mine?
şi tu ţi-ai frânt aripile, dar că o să zbori din nou într-o bună zi."
 
Ford, un alt agent operativ din cadrul Elite de care v-am mai vorbit, va juca şi el un rol decisiv spre sfârşitul acestui volum. Acest personaj m-a captivat încă din momentul în care şi-a făcut apariţia în peisaj (volumul al 2-lea), iar părerea mea nu s-a schimbat deloc până acum. Chiar m-a făcut mai curioasă şi mi-ar plăcea tare mult să-i aflu povestea, cum a ajuns el să lucreze în această lume rece şi să se împrietenească cu Alex.
 
Ştiu că se spune că unele lucruri ar trebui să rămână secrete, dar chiar vreau să le aflu povestea lui Ford, Jason, Roman, Vallis, Kosmas şi a lui... Brett. Vreau să ştiu ce se ascunde în spatele acestor personalităţi puternice şi cum le-a schimbat Alina percepţia asupra vieţii Elite, atunci când au întâlnit-o şi au ajuns să o cunoască, mai mult sau mai puţin.
 
"Am auzit că te oferi voluntar non-stop. Ce-i cu tine?
Alina oftă exasperată.
– Şi tu spune-mi un singur lucru, Ford. De ce e toată lumea brusc atât de interesată ce fac eu cu viaţa mea?
– Pentru că atunci când o iei pe arătură, oamenii încep să observe. Mai ales ăia care-ţi sunt prieteni şi ţin la tine."
 
În ultimele pagini, este o scenă ce m-a surprins extrem de plăcut, deşi, cumva, mă aşteptam la asta, dar poate nu din partea sa. O scenă care m-a făcut şi mai mândră de Ford! Bineînţeles că asta se datorează numai şi numai Alinei. Ea este cea care, de când a "năvălit" în viaţa agenţilor, şi-a lăsat adânc amprenta în sufletele lor, iar asta nu le-o poate fura nimeni, nici măcar şeful lor tiran.
 
Un alt personaj care-mi face inima să tresalte este Jason. Este, pur şi simplu, adorabil. Este foarte grijuliu faţă de Alina. O iubeşte ca pe o soră, chiar dacă mai bate anumite apropo-uri, şi n-ar schimba-o cu nicio altă fată care ajunge să se mai perinde prin Elite. Pentru el, ca şi pentru ceilalţi, este unică, este "lumina" ce le luminează vieţile fără culoare. O mai tachinează când şi când, deşi nu-i iese de fiecare dată, dar el continuă să încerce s-o înveselească. Chiar dacă tânăra a încercat să-l îndepărteze şi pe el, nu i-a mers, acesta insistând să rămână pe lângă ea, ca un bun "frate" ce este. Cum să nu-l iubeşti?
 
"– Tu eşti singurul om din lumea asta pe care-l mai consider un prieten, spuse pe un ton grav.
– Sunt onorat, se înclină Jason uşor.
– Ce crezi că spune asta despre mine?
– Că ai gusturi impecabile.
Alina chicoti uşor, dar sunetul păru cumva fabricat."
 
Avem mare noroc cu el şi Ford, care mai dozează din când în când tensiunea ce pluteşte în aer cu replicile lor pline de umor, că altfel ne-am fi "scufundat" şi noi odată cu Alina în abis. Iar, împreună cu Roman, un alt agent, fac un trio de "n-am cuvinte să-i descriu". Nu ştiu dacă am zis-o în recenziile trecute, dar o spun acum: mi-ar plăcea tare mult să am nişte prieteni ca ei! Sunt nişte camarazi de nădejde, care şi-ar pune şi viaţa la bătaie doar ca să-i fie bine prietenei lor.
 
Dacă Alina noastră cea răzvrătită se va întoarce înapoi din vizita propriului iad personal, vă rămâne vouă, dragi cititori, să descoperiţi şi să vă aventuraţi, alături de personaje, în noile misiuni ce ameninţă siguranţa omenirii.
 
Jocul de şah a ajuns la final. Sau poate că nu. Premiul mult dorit, dulcea libertate, se apropie vertiginos. Dar, numai unul dintre cele două drumuri va putea să izbăvească şi să găsească luminiţa de la capătul său, care tinde să se mărească cu fiecare obstacol înlăturat, cu fiecare gând toxic lăsat în urmă. Numai acel drum va reuşi să făurească un nou început, pentru ca, în final, cenuşiul vieţii să fie înlocuit cu cele mai vii culori ale acesteia.
 
Nota mea: 5+/5


4 comments:

  1. Asta e prima dată când aud de cartea și scriitoarea aceasta, o Doamne ce iubesc descrierea.
    Trebuie neapărat să-mi iau aceste volume.
    Îmi place așa mult ce i-a spus Alex Alinei "Că și tu ți-ai frânt ariile, dar că o să zbori din nou într-o zi." Habar n-am cum sunt personajele dar deja m-am îndrăjostit de ele din cauza recenziei tale.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur sa aud (citesc) asta! ^_^ Te asigur ca o sa indragesti aceasta serie, chiar daca nu esti o fana a genului acesta (nici eu nu eram). Partea romance mai atenueaza din ce se intampla pe acolo. O sa plangi, o sa razi, o sa vrei sa bati pe cineva, o sa simti multe si o sa vrei sa faci multe, alaturi de personajele cartilor si o sa te intristezi cand o sa ajungi la final si o sa vrei mult mai mult din povestea lor de viata.
      In total, seria prezinta 6 volume, dar si acesta,cel de-al 5-lea, poate fi considerat ca fine al cartilor. ^_^

      Delete
  2. Am mare parte din cartile Monicai Ramirez in format pdf, insa nu le-am citit inca. Imi plac subiectele, imi place faptul ca autoarea personal mi le-a trimis (in urma participarii la un concurs, pentru a multumi tot participantii, a trimis celor care nu au castigat cartile in format pdf). Pentru asta o apreciez foarte mult, pentru ca sunt multi care prefera sa nu fie cititi, decat sa ofere pe internet cartea. O sa ajung sa le citesc si eu, chiar imi doresc, insa pentru moment m-am blocat pe carti in franceza, pentru ca trebuie sa invat limba neaparat. Oricum, mi-au placut mult citatele puse in recenzie. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Monica Ramirez este un om minunat, cu care trebuie sa ne mandrim. Nici nu ma asteptam la altceva din partea ei. ^_^
      Atunci cand te vei apuca de ele, te astept cu impresii asupra cartilor. Succes cu franceza! :)

      Delete

 
 
Blogger Templates