Cascada șoaptelor (Cascada șoaptelor #1) de Elizabeth Langston (recenzie)

Autor: Elizabeth Langston
Editura: Leda
Anul apariţiei: 2015
Număr de pagini: 400

În timp ce se antrenează pentru o cursă de mountain bike, Mark Lewis, elev în ultimul an de liceu, vede o fată misterioasă, îmbrăcată în nişte haine ciudate, stând în picioare în spatele unei cascade în pădurea din Raleigh, un oraş din Carolina de Nord. Când fata face o remarcă despre maşinăria ciudată pe care merge el, Mark se gândeşte că nu e în regulă ceva cu ea. Iar când Susanna pretinde că este o servitoare-ucenică din anul 1796, băiatul e aproape sigur că e nebună. Şi totuşi vrea să afle mai multe despre ea.

Mark începe o relaţie „la distanţă” cu Susanna prin bariera strălucitoare – şi capricioasă – a Cascadei Şoaptelor. Curios să afle cât mai multe despre perioada în care trăieşte ea şi despre viaţa ei plină de violenţă, Mark se apucă de cercetări istorice – dar cunoaşterea poate fi periculoasă. Curând, el trebuie să facă o alegere dificilă – să rişte să schimbe istoria sau să o condamne pe fata iubită la o viaţă de chin. 

Gândurile mele

 Mulțumesc Editurii Leda pentru această oportunitate. Cartea o puteți găsi aici sau aici sau aici. 

Timpul, un "jucător" pe care n-ai cum să-l ignori, nici dacă ţi-ai propus să faci asta pe următorii zece ani din viaţă. Acesta este întotdeauna la doar un pas în spatele tău, urmărindu-ţi fiecare mişcare, fără a te scăpa vreo clipă din ochi, asta dacă-i are. Oricum, indiferent dacă vede sau nu, se află mereu acolo, gata să te dea peste cap, direct de-a curmezişul. Slabe şanse să-l păcăleşti. Chiar inexistente, aş putea spune. Are aşa o plăcere sadică de a ştii totul, încât te înfioară numai când îţi mai adie inconştient un gând spre el.

Unde mai pui faptul că toţi am vrea să-l întoarcem după cum ne pofteşte inima? Vrem să avem, de fiecare dată, câştig de cauză în lupta aprigă cu acesta, dar şi dacă am reuşi să izbutim măcar puţin, consecinţele ar fi cu siguranţă pe măsură. Totuşi, nu toţi ne permitem să facem asta. Nu toţi ne lăsăm inima să preia acţiunile noastre, uneori destul de riscante. Nu toţi permitem dramului de nebunie ce zace în noi să acţioneze.

Şi iată că eroii noştri vor să se pună cu timpul şi să-l "joace" pe degete, pentru ca totul să iasă bine pentru cei dragi. Dar dacă încercarea lor va fi în van şi dezastrul se va abate asupra lor, cât de departe vor fi în stare să meargă? Timpul le va fi duşman până la sfârşit sau le va oferi şansa să descopere în el un posibil...aliat?!

Susanna Marsh - Wothville - 1796

Povestea debutează prin perspectiva Susannei Marsh, o tânără de 17 ani, ce aşteaptă cu nerăbdare şi uşurare ziua sa de naştere, zi în care se va putea bucura, în sfârşit, de libertate. Moartea tatălui său a dus inevitabil, pentru acea perioadă, la recăsătorirea mamei sale cu altcineva. Dar tatăl vitreg, în loc s-o ocrotească ca şi cum ar fi fost propria fiică, a dat-o ca ucenică la familia Pratt, unde a fost nevoită să facă mare parte din treburile casei. 

Pe vremea aceea, mai exact în anul 1796, fetelor orfane de tată şi care proveneau din familiile sărace şi numeroase, li se făceau contracte de ucenicie, fără ca părerea lor să fie măcar luată în seamă. Contractele durau până când fetele împlineau vârsta de 18 ani sau aveau norocul de a se mărita, trebuind să se respecte anumite condiţii atât de cel care primea fata, cât şi de respectiva ucenică.

În mod normal, tinerele trebuiau să aibă vârsta minimă de 14 ani pentru a putea fi date, indiferent de munca întreprinsă acolo unde ajungeau, dar regula sau, mai bine spus, legea, în Worthville, nu se aplica astfel, iar sătenii îşi dădeau fetele de la vârste şi mai mici. Aşa este şi cazul Susannei. La doar zece ani, viaţa i s-a schimbat total, fiind nevoită să facă de mâncare, să spele, să cârpească, să facă curăţenie, să se îngrijească de grădină şi multe alte sarcini ce implicau atât creşterea copiilor deja mărişori, cât şi a noilor născuţi ce apăreau în familia Pratt.

"Vezi tu, e un joc. Încearcă să mă lovească atât de tare, încât să mă facă să plâng. Numai că eu nu plâng. Nu scot niciun sunet. Ăsta e felul meu de a-l învinge."

Iar ea n-avea niciun cuvânt de spus. Absolut niciunul. Tot ce trebuia tânăra să facă era să se arate umilă în faţa stăpânilor, să nu încerce să fugă de sub "asediul" acestora şi să îndeplinească sarcinile zilnice şi cele care se mai puteau ivi pe viitor. N-avea niciun drept să facă vreo remarcă, să critice vreun membru al familiei, să întârzie cu mesele, să doarmă prea mult, să se uite cruciş sau altcumva, altfel ar fi suferit de pe urma acestor limitări. Şi, totuşi, nimeni nu-i perfect. Orice om greşeşte, chiar şi Susannah a făcut-o şi a avut parte de pedepse pe măsură. Pe vremea aceea, oamenii nu țineau cont prea mult de simțămintele ucenicelor și le abuzau fără urmă de conștiință.

Dar, timp de opt ani, a tăcut şi n-a spus nimănui ce se întâmplă în gospodăria familiei, atunci când stăpânului nu-i convenea ceva şi ea era cea care suporta consecinţele, deşi, de cele mai multe ori, nu era de vină. Totuşi, cei cu legea din micul sat aveau habar de cicatricile de pe picioarele fetei, dar, fiind rudă chiar cu cel care i le provocase, nu ridicaseră nici măcar un deget pentru faptele comise de Pratt asupra Susannei.

Mark Lewis - Raleigh - 2016

O altă perspectivă prin care ne este prezentată această poveste captivantă, alternând cu cea a fetei, este cea a lui Mark Lewis, un flăcău de aceeaşi vârstă cu Susanna, dar mai tânăr cu două secole. Da, aţi auzit citit bine! Pe când ea trăieşte în perioada colonistă (1796), el s-a născut într-o perioadă mai tehnologizată (2016).

"Cascada e locul cel mai grozav de pe drumul verde, şi zic asta nu numai din cauza perdelei de apă de doi metri şi jumătate lăţime. Mai e şi grota. Nu-i foarte înaltă, şi nici adâncă, dar are un aer ca din altă lume. E plină de pietre acoperite de muşchi. Locul ideal să te ascunzi, să-ţi tragi sufletul şi să fii complet singur chiar în mijlocul oraşului." 

În viaţa de zi cu zi, Mark se împarte între antrenamentele de mountain bike pentru cursa cea mare, ce se apropie rapid, îngrijirea curţilor vecinilor pentru a-şi putea întreţine pasiunea şi "războiul" tăcut dintre mama şi sora sa plecată într-un alt oraş, pentru aşa-zise cursuri de vară.

Nici acesta n-a avut o viaţă uşoară, confruntându-se des cu batjocurile şi bătăile colegilor din cauza greutăţii sale. Dar, cu ajutorul mătuşii lui, ce-l încuraja de fiecare dată să nu se dea bătut şi să caute să le dea peste nas celor care nu meritau nici să le adreseze vreun cuvânt, Mark îşi revizuieşte situaţia şi ia măsurile necesare pentru un trai mai sănătos. 

După încercarea mai multor sporturi care să-l ajute să înceapă o viaţă nouă, acesta rămâne la mountain bike, aceeaşi pasiune pe care o împărtăşeşte şi tatăl său. Se îngrijeşte de alimentaţia sa, având grijă să nu mai facă excese şi, încet-încet, devine un tânăr cu o constituţie zveltă şi sănătoasă.

„Mă întreb dacă faptul că ne-am întâlnit se va dovedi a fi o binecuvântare ori un blestem.”

Astfel că, odată ce a revenit la o situaţie ceva mai normală, fetele au început să-l privească cu alţi ochi, printre care şi cea mai dorită fată din liceu. Pentru o scurtă perioadă, cei doi vor fi împreună, însă tânăra îl părăseşte la balul de sfârşit de an, chiar în mijlocul ringului, deoarece Mark nu-i acorda aceeasi atenţie ca şi antrenamentelor sale pentru curse. Totuşi, deşi ea este cea care a pus capăt relaţiei, tot ea este şi cea care îl caută pentru a se împăca. Dacă asta se va întâmpla, rămâne de văzut.

Susanna & Mark - Cascada şoaptelor

Iată că, într-una din zilele de antrenament, Mark are parte de o căzătură pe cinste, la care asistă și Susanna. Sigur vă întrebați cum este posibil așa ceva. Ei bine, se pare că în parcul din apropierea casei băiatului, se află un loc magic, numit Cascada șoaptelor, acest loc găsindu-se, totodată, și pe proprietatea familiei la care slujește Susanna. Aceasta este un fel de portal, în strânsă legătură cu timpul, ce le permite tinerilor să treacă dintr-un prezent în altul prin perdeaua de apă a cascadei.

Mark este enervat de faptul că cineva a fost martor la căzătura sa și că a mai și chicotit pe deasupra. Dar când, în sfârșit, o observă pe tânăra ce-l privește ciudat, orice sentiment avut pe moment se evaporă și curiozitatea îl acapară instant. Aceeași senzație o încearcă și pe Susanna. Amândoi se privesc unul pe celălalt ca și cum persoana din fața lor nu ar face parte din aceeași lume, din aceeași realitate. 

De la această "întâlnire", neaşteptată, pentru fiecare în parte, poate o altă încercare de-a timpului, care, la început, li s-a părut o nebunie, doar o glumă ce nu-şi avea rostul în acel moment, tinerii ajung să se revadă de fiecare dată când au ocazia. În scurt timp, descoperă din ce în ce mai multe unul despre altul, dar şi despre locurile natale şi obiceiurile cu care au crescut. Legătura dintre cei doi se amplifică, încrederea fiecăruia în celălalt creşte, iar asta pare să "observe" şi Cascada şoaptelor când începe să le dea voie să pătrundă dincolo de plasa de apă care, surprinzător, nu-i udă nici măcar puţin.

"Domnul Lewis îşi ridică încet mâna şi şi-o aşază peste a mea, palmă peste palmă, deget peste deget. Mă înfior de plăcere. E necuviincios din partea noastră să ne atingem în acest chip, dar nu-mi retrag mâna. Nimeni nu m-a atins niciodată pentru că aşa am vrut eu. Ba nu, greşesc. Am fost înghiontită, împinsă sau lovită. Dar mângâiată? Niciodată. Este atât de fascinant. Întinde şi a doua mână, iar eu îi vin în întâmpinare şi mi-o apăs pe a mea, la început timid, apoi cu mai mare curiozitate, fermecată de căldura palmei lui. Ne atingem prin bariera aceea sclipitoare - perdeaua mătăsoasă de apă care nu ne udă."

Mi-a plăcut mult cum au fost conturate personajele, în special caracterele lor complexe, cât de armonios se încadrau în peisaj şi cum se completau unul pe altul, fără a părea mai presus de celălalt. Susanna Marsh este o tânără care a îndurat şi a trecut prin multe, încă de la o vârstă la care ar mai fi trebuit să se joace cu păpuşile. Dar n-a avut parte prea mult de ele. Acestea au dispărut şi au fost rapid înlocuite cu oameni, cu oameni ce aşteptau, la orice oră din zi şi, poate, chiar din noapte, ceva din partea ei, pe când păpuşile n-aveau cum să-şi strige dorinţele cu glas tare, ele rămânând doar nişte figuri din cârpe.

Fata a fost forţată de împrejurări să se mobilizeze rapid şi să-şi ia în primire, fără să răcnească, rolul în slujba stăpânilor ce aveau să-i controleze ani buni din viaţă. În acea zi fatidică pentru tânără (şi, poate, pentru oricine altcineva), mama sa ar fi trebuit s-o sprijine şi să nu-şi lase al doilea soţ să-i îndepărteze copilul de ea. În schimb, aceasta se lăsase uşor convinsă că fiicei sale avea să-i fie mai bine aşa, neştiind de ce tratament va avea parte odată ajunsă în sânul altei familii.

„Timp. De asta avem nevoie – de mai mult timp.”

Totuşi, Susanna a ţinut fruntea sus, a rezistat stoic şi a îndurat totul, fără a lăsa vreo lacrimă să "sară" neinvitată afară şi fără a-i da satisfacţia stăpânului că poate face chiar ce vrea din ea. Muncind din greu, şi-a câştigat cu mare efort nişte momente ale ei, în care poate să facă ce doreşte. Momente de libertate, pe care şi le petrece în locul ei special, neştiut de nimeni, Cascada şoaptelor.

"Privirile ni se încrucişează.
- Susanna...
Dintr-odată simt o sfială. Are o expresie anume întipărită pe faţă, o încordare a trupului pe care nu am mai sesizat-o la el până acum. Şi deşi n-aş şti cum să numesc emoţia asta, o simt şi eu. Între noi e ceva special. Ceva greu de definit. Ceva mai presus de prietenie.
- Trebuie să plec, spun şi mă salt pe vârfuri ca să-l sărut pe obraz, mirată de moliciunea pielii lui. Îţi mulţumesc pentru carte.
Mă trage într-o îmbrăţişare scurtă şi oftează.
- Mulţumesc pentru stele."

Mark Lewis este elev în anul terminal de liceu, dar, deocamdată, se bucură cum poate mai bine de vacanța de vară, chiar dacă asta înseamnă să se preocupe doar de antrenamente și de job-urile pe care și le ia pentru a-și "sponsoriza" pasiunea. Un personaj puternic și determinat, care a îndurat multe până a reușit să izbăvească în lupta cu kilogramele și răutatea celor din jur. 

Momentul în care o întâlnește pe Susanna, îi evidențiază o altă calitate în fața noastră, a cititorilor, și anume răbdarea. Când a fost clar pentru amândoi că niciunul n-a înnebunit și că nu suferă de halucinații, acesta a dovedit o răbdare de fier cu Susanna, ce pare tot mai curioasă în privința lumii sale, unde atât și bărbații, cât și femeile, sunt egali între ei, unde gesturile de afecțiune sunt împărtășite în aria vizuală a tuturor, unde totul avansează într-un mod rapid și eficient. Toate astea i se păr de necrezut tinerei și încă nu poate accepta chiar fiecare noutate ce i se “aruncă” în față. Dar Mark are grijă să-i explice fiecare lucru cât mai pe înțelesul ei, grijuliu să n-o facă să pară prea neștiutoare față de lumea sa. O calitate pe care i-o admir! Câți oameni mai fac astfel în ziua de astăzi?

Totuşi, pentru câtă vreme se vor plimba dintr-un prezent într-altul, fără ca nimic să nu se întâmple? Vor reuşi să dejoace planurile timpului şi să le întoarcă în favoarea lor? Sau vor trebui să suporte consecinţele riscurilor nebuneşti pe care şi le-au asumat, continuând să se vadă unul pe altul, ignorând necesitatea cascadei? 

Puterea şi voinţa Susannei de-a lupta şi de a merge mai departe, hotărârea ei de a înfrunta totul singură, compasiunea şi iubirea ei pentru copilaşii familiei de care are grijă, cât şi determinarea, încrederea şi ambiția lui Mark de a o ajuta pe noua sa prietenă să aibă parte de mult dorita libertate, m-au făcut pentru a nu ştiu câta oară să realizez de ce sunt în stare să facă unele persoane, nevoite să se maturizeze mult prea repede, pentru cei pe care-i iubesc. Toate acestea, combinate într-o manieră captivantă şi atât de realistă de către autoare, fac din acest roman o lectură irezistibilă, în care timpul îşi aşterne încă o dată efectele sale năucitoare pentru a-şi pregăti lovitura finală.

Nota mea: 4.5/5