Social Icons

.

10 January 2014

În curând la Editura Trei!

Bestsellerul EVERY DAY, de David Levithan, în curând în colecţia Young Fiction Connection a Editurii Trei!

În fiecare zi, un nou trup. În fiecare zi, o nouă viaţă. În fiecare zi, îndrăgostit de aceeaşi fată.

Nu au existat niciodată avertismente referitoare la locul unde va fi sau la persoana care va urma. A. s-a obişnuit cu acest lucru, ba chiar şi-a stabilit şi nişte principii după care să trăiască: nu te ataşa niciodată prea mult; evită să fii observat; nu te implica.

Toate merg strună până în dimineaţa în care A. se trezeşte în trupul lui Justin şi face cunoştinţă cu prietena lui, Rhiannon. Din acel moment, regulile după care A. trăia nu se mai aplică. Deoarece, în sfârşit, A. şi-a găsit pe cineva cu care vrea să fie – în fiecare clipă, în fiecare zi.

Ai putea să iubeşti pe cineva care se schimbă în fiecare zi?




Urmaşul trilogiei Fifty Shades, BEAUTIFUL BASTARD, de Christina Lauren, în curând în colecţia Eroscop a Editurii Trei!

O stagiară ambiţioasă. Un director perfecţionist. Şi o mulţime de cuvinte grele.

Isteaţă, muncitoare şi urmând un Master în Administrarea Afacerilor, Chloe Mills are o singură problemă: şeful ei, Ryan Bennett. Este exigent, direct, egoist – şi complet irezistibil. Un ticălos chipeş.

Bennett a revenit în Chicago pentru a se implica serios în extinsa afacere media a familiei lui. Însă nu s-a aşteptat ca persoana care l-a ajutat cât timp a stat în străinătate să fie făptura superbă, inocent de provocatoare – şi total enervantă – pe care acum este nevoit să o vadă în fiecare zi. În ciuda zvonurilor, el nu a fost niciodată adeptul aventurilor la serviciu, dar Chloe e atât de ispititoare, încât e dispus să încalce regulile – sau pur şi simplu să le zdrobească – numai să o poată avea. Peste tot în birou.

Pe măsură ce atracţia dintre ei creşte până ajuge la un nivel exploziv, Bennett şi Chloe trebuie să se decidă cât anume sunt dispuşi să piardă pentru a se câştiga unul pe celălalt.


Unul dintre cele mai aşteptate titluri ale anului următor, HALF BAD de Sally Green, primul volum al trilogiei „Half Life”, va fi publicat în curând la Editura TREI

În Anglia zilelor noastre, vrăjitorii trăiesc laolaltă cu oamenii: vrăjitorii Albi, care sunt buni; vrăjitorii Întunecaţi, care sunt răi; şi Nathan, un adolescent de cincisprezece ani, care aparţine ambelor facţiuni. Tatăl lui Nathan este cel mai puternic şi mai crud vrăjitor Întunecat, mama sa a murit, iar el este vânat din toate părţile. Închis în cuşcă, bătut şi încătuşat, Nathan trebuie să evadeze înainte de cea de-a şaisprezecea aniversare a sa, moment în care va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni un vrăjitor adevărat – altminteri va muri. Dar cum poate Nathan să-şi găsească tatăl, când fiecare pas îi este urmărit, când nu poate avea încredere în nimeni – nici în familia sa şi nici în fata pe care o iubeşte?
În tradiţia romanelor lui Patrick Ness şi Markus Zusak, HALF BAD este o aventură palpitantă despre alienare şi neclintita voinţă de a supravieţui, o poveste care te va prinde în mreje şi nu îţi va mai da drumul până la final.

Romanul, catalogat drept un „thriller supranatural”, va fi lansat în primăvara lui 2014, în colecţia YOUNG FICTION CONNECTION.

Dacă vreţi să fiţi la curent cu cele mai noi apariţii ale editurii Trei puteţi da un like paginii lor de facebook dedicată subcategoriei Young Fiction Connection chiar AICI!

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates