Social Icons

.

27 March 2016

Jocul Final. Cheia Cerului (Endgame #2) de James Frey&Nils Johnson Shelton (recenzie)

Autori: James Frey, Nils Johnson-Shelton
Editura: Trei
Număr de pagini: 504
Anul apariţiei: 2015


Jocul Final e aici. Lumea începe să se năruie, să se destrame, s-o ia razna.
Dar Jucătorii continuă să Joace. Au rămas nouă Jucători.
 Cheia Pământului a fost găsită.
Două chei – şi nouă Jucători – rămân.
Cheile trebuie găsite şi doar un singur Jucător poate să câştige.


Queens, New York

Aisling Kopp crede inimaginabilul: că Jocul Final poate fi oprit.
Dar e abordată de către agenţii CIA, care ştiu de Jocul Final şi au propriile idei despre cum trebuie Jucat. Idei care ar putea schimba totul.


Regatul Aksum, Etiopia

Hilal ibn Isa al-Salt a supravieţuit la limită unui atac care l-a lăsat desfigurat. Dar trăieşte şi ştie ceva ce Jucătorii ceilalţi nu ştiu: keplerii au intervenit în desfăşurarea Jocului.
Şi n-ar fi trebuit să facă asta.


Londra, Anglia

Sarah Alopay a găsit prima cheie. Şi – împreună cu Jago – câştigă.
Dar găsirea Cheii Pământului a însemnat un preţ prea mare pentru Sarah. Nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut.


Cheia Cerului – oriunde şi orice ar fi ea – este următoarea.

Şi toţi cei nouă Jucători nu se vor da în lături de la nimic ca s-o găsească.



Mulțumesc Editurii Trei pentru șansa de a citi acest volum!




Gândurile mele

Încă de la începutul acestui Joc final, când cei 12 meteoriți au lovit Pământul, alegându-și în sfârșit Jucătorii, scriitura simplă și energică a autorilor  James Frey și Nils Johnson-Shelton a reușit să mă fascineze, creionând o lume distopică năucitoare, într-un mod cât se poate de inedit. Deși mă așteptam la ceva explozibil, nu eram chiar atât de sigură că cel de-al doilea volum al trilogiei o să mă poată surprinde și mai mult decât a făcut-o cel anterior. Dar uite că m-am înșelat și acesta chiar mi-a depășit așteptările pe care le aveam în privința continuării, acum că haosul s-a pus în mișcare. 


„Viitorul e un joc. Timpul e una dintre reguli.”

Acțiunea acestei cărți se învârte în jurul celor nouă Jucători rămăși în lupta pentru supraviețuire. Odată găsită prima cheie, cea a Pământului, de către cahokiana Sarah Alopay, care a format o alianță cu olmecul Jago Tlaloc, Evenimentul ce amenință să distrugă totul în cale a fost declanșat. Nepăsător, Jocul își urmează propriile reguli, reguli ce se schimbă cu fiecare ezitare și fărâmă de neîncredere ce îi încearcă pe tinerii noștri. Reguli ce nu țin cont de ceea ce ei își doresc cu adevărat. Cel puțin, pentru unii dintre ei.
 
Alianțele înfiripate între Jucători în prima parte continuă și aici. Totuși, datorită situațiilor cărora sunt nevoiți să le facă față, unele au început să se cam zdruncine, confuzia și furia simțindu-se tot mai pronunțate în rândul lor.
Cu toții fac greșeli și se simt neputincioși în unele momente, dar cumva reușesc să-și găsească tăria și forța necesare să mai înainteze cu un pas în cenușiul care îi înconjoară din toate părțile.

 "Poate că tu ești gata să renunți, dar eu nu-s gata să renunț la tine. Așa am eu de gând să te ajut." 

Paralel cu problemele întâmpinate din cauza Jocului, adolescenții trebuie să le țină piept și oamenilor care n-au habar de ceea ce se întâmplă chiar lângă ei. Pe zi ce trece, populația este tot mai înspăimântată de fenomenele care au loc pretutindeni. Pe lângă cei 12 meteoriții ce au căzut în diferite zone ale Pământului, sunt obligați să observe neputincioși cum un altul, mult mai mare și mai periculos, poreclit de aceștia Abaddon, amenință să elimine o bună parte din suprafața pe care își duc traiul. Cu această veste răsunând din toate cotloanele Pământului, oamenii devin tot mai egoiști față de cei din jur, fiind în stare să calce pe cadavre pentru a scăpa cu viață din ghearele morții ce se apropie vertiginos de ei.

 "Jocul Final a început și lumea deja se schimbă."   

Jucătorii continuă însă să lupte și să joace așa cum au fost instruiți, chiar dacă unii dintre aceștia sunt măcinați de regrete și de alegerile pe care le fac. Emoțiile ce îi acapară, furie, tristețe, plăcere sadică, frică, disperare, dezamăgire, vinovăție, se intensifică la fiecare obstacol înlăturat, dar ei continuă să acționeze. Fiecare luptă cu sinele său pentru a face ceea ce crede de cuviință, indiferent de impactul pe care îl are asupra sa aceste alegeri, aceste acțiuni. Continuă să lupte pentru semenii lor, pentru salvarea Pământului, sunt dispuși să riște totul pentru a învinge, chiar dacă este ultimul lucru pe care îl vor mai face în viața asta.

  "Sunt doar oameni. Nu sunt atotputernici și n-au puteri supranaturale. Dar sunt foarte, foarte periculoși. Toți suntem antrenați să omorâm, să evadăm, să ne deghizăm, să lucrăm cu computerele. Suntem piloți experimentați, luptători, scufundători. Împreună suntem cei mai periculoși oameni de pe Pământ."

Pe măsură ce înaintăm cu lectura, observăm cât de mult Jucătorii se maturizează în gândire, schimbându-se modul lor de a percepe Jocul final față de cum o făceau înainte. O parte dintre ei începe să privească dincolo de fațada acestui joc periculos și de cei care îl conduc, întrebându-se constant dacă există vreo șansă ca să-i oprească și să se salveze cu toții de la distrugere. Se gândesc dacă nu cumva ăsta este doar un șiretlic meschin creat special de kepleri pentru a elimina întreaga populație de pe planetă. Oare se simt amenințați de specia lor, de vor să scape de niște simplii muritori de rând? Tocmai ei, creatorii lor?


 
Se simte o evoluție semnificativă a personajelor. Dacă în bine sau în rău, rămâne să aflați singuri. Scopul unora a rămas același, anume să câștige cu orice preț, găsind plăcere în violență și sadism, pe când a altora a mai deviat de la cel puternic înrădăcinat în ei de către semințiile lor, încă de la începuturi.  
 
Momentele tensionante și pline de suspans, secretele îngrozitoare ce se lasă descoperite, răsturnările de situație din ce în ce mai imprevizibile, trădările și aparențele înșelătoare, scenele ce abundă în acțiune și dramatism, perspectivele multiple, tradițiile învechite și pline de istorie fac din Cheia Cerului un volum absolut năucitor care captivează cu fiecare pagină întoarsă și te atrage în jocul său, în această luptă nedreaptă, fără a-ți da vreo șansă să te eschivezi.


Nota mea: 5/5


Recenzia primului volum - aici.
Dede

 

21 March 2016

Recenzie: Oameni sărmani de F.M. Dostoievski




Gândurile mele (Simona): 

     “My sweetheart! When I think of you, it's as if I'm holding some healing balm to my sick soul, and although i suffer for you, i find that even suffering for you is easy.”

Makar Alexeevici şi Varvara Dobroselova sunt doi oameni care fac parte din aceeaşi clasă socială. Ambii chinuindu-se din răsputeri să facă rost de bani pentru a reuşi să trăiască de pe o zi pe alta şi ajutându-se constant la nevoie cu mărunţişurile care le mai rămân. O poveste impresionantă despre omenie şi modestia omului sărac. 

“There is a crack in my soul, and I can hear it trembling, quivering, stirring deep inside me.”

Varvara a fost o fetiţă chinuită de boala mamei sale, o boală necruţătoare care în cele din urmă reuşeşte să o doboare pe biata sa mamă. O altă dramă din viaţa acestei fete a fost moarte persoanei care-i era suflet pereche. O poveste de dragoste platonică, dar frumoasă prin inocenţa vârstei Varvarei, dar şi prin iubirea pură pe care i-o purta tânărul Pokrovski.

     “I don’t even know what I’m writing, I have no idea, I don’t know anything, and I’m not reading over it, and I’m not correcting my style, and I’m writing just for the sake of writing, just for the sake of writing more to you… My precious, my darling, my dearest!”

Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre această carte, multe dintre ideile întâlnite aici vor fi dezvoltate în romanele ulterioare ale lui Dostoievski. Este o lectură frumoasă şi intensă, o lectură care te face să-ţi doreşti mai mult. O mostră din stilul încă neşlefuit al acestui autor minunat. O mică incursiune într-un mini univers dostoievskian ce prefigurează mari opere de factură literară. Recomand cu drag această carte care nu o să vă facă decât să-l îndrăgiţi şi mai mult pe acest autor.

Nota mea 5/5



20 March 2016

Recenzie: Pe când eram o operă de artă de Eric-Emmanuel Schmitt





Descrierea cărţii:

     „Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.

     Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?”


     Gândurile mele (Simona): Această carte mi-a fost oferită cadou de o prietenă foarte dragă mie şi am fost fericită să văd că a ţinut cont de pasiunea mea pentru acest autor francez. Îmi doresc încet, încet să fac loc în bibliotecă tuturor cărţilor scrise de acest autor care până acum nu m-a dezamăgit.

    Nici această carte nu m-a dezamăgit ci m-a făcut să reflectez foarte mult asupra locului pe care noi ca indivizi îl ocupăm în societatea actuală. Subiectul pregnant al acestei opere este identitatea umană. Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi te-ai trezi fără a şti cine eşti, fără a mai putea lua decizi sau a mai întreprinde acţiuni fără acordul cuiva. Cum te-ai simţi dacă ai fi anulat ca persoană şi ai deveni brusc un obiect?

    Un subiect foarte interesant abordat de Schmitt în această carte. Adam este un tânăr care vrea să se sinucidă aruncându-se în mare. În timp ce se gândea la toate motivele pentru care vrea să ducă planul la bun sfârşit, apare un domn care-i opreşte tirada de gânduri morbide. Acest domn se numeşte Zeus Peter Lama. Un aşa zis artist, care vrea să-l ajute pe Adam să renunţe la aceste gânduri şi să-şi regăsească dorinţa de a trăi. Îi promite câte în lună şi în stele cum s-ar spune, dar toate cuvintele ce ieşeau din gura acestui "artist" erau purtate de vânt şi pierdute în neant. Bietul Adam nu ştia în ce se bagă atunci când a acceptat sceptic la început să-l urmeze pe binefăcătorul lui. 

    Zeus locuia în lux, înconjurat de graţii feminine, frumuseţi rare, care-l inspirau să picteze şi să creeze. Acesta dorea să-şi ducă opera la un cu totul alt nivel. Să experimenteze arta pe trupul uman. Să-l modifice, să-l reconstruiască bucată cu bucată. Adam semnează un document prin care îşi cedează trupul binefăcătorului său. Zeus începe monstruosul plan de a-i modifica trupul lui Adam, de a-l transforma într-o aşa zisă operă de artă. Operaţiile sunt realizate de un doctor plătit foarte generos de Zeus, acesta urmează cu stricteţe instrucţiuniile "artistului" şi îi modifică lui Adam toate părţile care sunt la vedere. Ochii sunt singurii, pe care acesta nu îi schimbă. Recuperarea este lungă şi anevoioasă, dar în cele din urmă Adam reuşeşte să-şi revină.

     Scos în faţa publicului şi prezentat drept o operă de artă, oamenii îl admiră, trec de la şoc la încântare, mulţimea este traversată de un val de emoţii, dar singurul lucru care îl face pe Adam să fie mândru de postura sa ca operă de artă este admiraţia primită de cei din jur. Oamenii nu-l mai ignorau, nu se mai puteau preface că nu este acolo, acum toată înfăţişarea lui striga după atenţie. 

    Când personajul nostru realizează că gândurile sale trebuiesc cenzurate, că glasul său trebuie oprit, că trebuie să devină o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului, el încearcă să evadeze dacă nu fizic măcar sufleteşte. O să întâlnească doi oameni minunaţi Fiona şi tatăl ei, care-l vor ajuta pe parcursul călătoriei sale de a-şi relua identitatea. Acum obiect, prins într-o lume opulentă unde frumuseţea este înlocuită de grotescul diformităţilor produse de un om nebun după faimă, Adam încearcă să lupte cu o întreagă societate pentru a-şi recăpăta statutul de fiinţă!

    O carte impresionantă, pe care o recomand cu drag tuturor celor care vor să încerce o lectură ce are în prim plan o idee întâlnită constant în societatea noastră. Frumuseţea fizică este sau nu răspunsul tuturor frământărilor noastre. Oare mai contează sufletul sau doar aparenţa. Concluzia mea după această carte a rămas mai fermă ca oricând şi anume sufletul face o persoană frumoasă! Aparenţele sunt trecătoare, frumuseţea este doar în ochii celui care priveşte şi sper ca mulţi dintre voi să aveţi bine montată în minte această concluzie.

Nota mea 5/5



    

15 March 2016

Interviu scriitoricesc #5 - Lavinia Călina

Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

A trecut ceva vreme de când n-am mai completat această rubrică, așa că era cazul să revin asupra ei. De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.

 

1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fii eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fii eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. :)

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte... de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.


6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff... nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor... bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în "lumea" asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei(Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?


Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. :) Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p


CĂRȚI PUBLICATE LA EDITURA HERG BENET.
 
Dede
 
 
 
Blogger Templates