Recenzie: Pe când eram o operă de artă de Eric-Emmanuel Schmitt

Descrierea cărţii:

     „Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.

     Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?”

     Gândurile mele (Simona): Această carte mi-a fost oferită cadou de o prietenă foarte dragă mie şi am fost fericită să văd că a ţinut cont de pasiunea mea pentru acest autor francez. Îmi doresc încet, încet să fac loc în bibliotecă tuturor cărţilor scrise de acest autor care până acum nu m-a dezamăgit.

    Nici această carte nu m-a dezamăgit ci m-a făcut să reflectez foarte mult asupra locului pe care noi ca indivizi îl ocupăm în societatea actuală. Subiectul pregnant al acestei opere este identitatea umană. Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi te-ai trezi fără a şti cine eşti, fără a mai putea lua decizi sau a mai întreprinde acţiuni fără acordul cuiva. Cum te-ai simţi dacă ai fi anulat ca persoană şi ai deveni brusc un obiect?

    Un subiect foarte interesant abordat de Schmitt în această carte. Adam este un tânăr care vrea să se sinucidă aruncându-se în mare. În timp ce se gândea la toate motivele pentru care vrea să ducă planul la bun sfârşit, apare un domn care-i opreşte tirada de gânduri morbide. Acest domn se numeşte Zeus Peter Lama. Un aşa zis artist, care vrea să-l ajute pe Adam să renunţe la aceste gânduri şi să-şi regăsească dorinţa de a trăi. Îi promite câte în lună şi în stele cum s-ar spune, dar toate cuvintele ce ieşeau din gura acestui "artist" erau purtate de vânt şi pierdute în neant. Bietul Adam nu ştia în ce se bagă atunci când a acceptat sceptic la început să-l urmeze pe binefăcătorul lui. 

    Zeus locuia în lux, înconjurat de graţii feminine, frumuseţi rare, care-l inspirau să picteze şi să creeze. Acesta dorea să-şi ducă opera la un cu totul alt nivel. Să experimenteze arta pe trupul uman. Să-l modifice, să-l reconstruiască bucată cu bucată. Adam semnează un document prin care îşi cedează trupul binefăcătorului său. Zeus începe monstruosul plan de a-i modifica trupul lui Adam, de a-l transforma într-o aşa zisă operă de artă. Operaţiile sunt realizate de un doctor plătit foarte generos de Zeus, acesta urmează cu stricteţe instrucţiuniile "artistului" şi îi modifică lui Adam toate părţile care sunt la vedere. Ochii sunt singurii, pe care acesta nu îi schimbă. Recuperarea este lungă şi anevoioasă, dar în cele din urmă Adam reuşeşte să-şi revină.

     Scos în faţa publicului şi prezentat drept o operă de artă, oamenii îl admiră, trec de la şoc la încântare, mulţimea este traversată de un val de emoţii, dar singurul lucru care îl face pe Adam să fie mândru de postura sa ca operă de artă este admiraţia primită de cei din jur. Oamenii nu-l mai ignorau, nu se mai puteau preface că nu este acolo, acum toată înfăţişarea lui striga după atenţie. 

    Când personajul nostru realizează că gândurile sale trebuiesc cenzurate, că glasul său trebuie oprit, că trebuie să devină o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului, el încearcă să evadeze dacă nu fizic măcar sufleteşte. O să întâlnească doi oameni minunaţi Fiona şi tatăl ei, care-l vor ajuta pe parcursul călătoriei sale de a-şi relua identitatea. Acum obiect, prins într-o lume opulentă unde frumuseţea este înlocuită de grotescul diformităţilor produse de un om nebun după faimă, Adam încearcă să lupte cu o întreagă societate pentru a-şi recăpăta statutul de fiinţă!

    O carte impresionantă, pe care o recomand cu drag tuturor celor care vor să încerce o lectură ce are în prim plan o idee întâlnită constant în societatea noastră. Frumuseţea fizică este sau nu răspunsul tuturor frământărilor noastre. Oare mai contează sufletul sau doar aparenţa. Concluzia mea după această carte a rămas mai fermă ca oricând şi anume sufletul face o persoană frumoasă! Aparenţele sunt trecătoare, frumuseţea este doar în ochii celui care priveşte şi sper ca mulţi dintre voi să aveţi bine montată în minte această concluzie.

Nota mea 5/5

    

Recenzie: Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

    Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

Doresc să mulţumesc noului nostru sponsor Librăria online Librex pentru această carte deosebită! Care poate fi comandată aici!

    “Nu-mi dădusem seama până atunci câtă nevoie aveam de ajutor. Nu-mi dădusem seama până atunci că eram într-adevăr bolnav“.

Gândurile mele (Simona): Atunci când am început să citesc această carte un lucru m-a impresionat din prima, primul rând care începea aşa "Dragă Doamne Doamne," pe măsură ce citeam simţeam acea conexiune unică pe care o ai odată ce crezi în existenţa divinităţii, acel sentiment de protecţie care vine de undeva din jurul tău, dar locul de unde izvorăşte îţi rămâne necunoscut. Oscar este un băieţel de 10 ani bolnav de leucemie, operaţia sa a eşuat, dar părinţii săi nu sunt capabili să-şi privească puiul în ochi şi să-i dea această veste. Ceea ce nu ştiu ei este că Oscar ştie, pentru că nu cu foarte mult timp în urmă i-a trimis o scrisoare lui Dumnezeu prin care voia să afle dacă va trăi sau va muri. Răspunsul l-a aflat a doua zi când a tras cu urechea la conversaţia părinţilor lui cu doctorul care se ocupă de cazul său.

    “…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori“.

    M-a impresionat maturitatea acestui copil care în câteva zile ajunge la gândirea unui om trecut prin viaţă, care a înfruntat multe. M-a impresionat determinarea lui de a-şi trăi întreaga viaţă în câteva zile, zile care m-au făcut să realizez pe mine ca cititor cât de fragilă şi imprevizibilă poate fi viaţa. De multe ori sunt lucruri care cred eu se întâmplă cu un scop, această carte a venit exact atunci când nu mai apreciam viaţa aşa cum ar trebui, a venit la momentul potrivit şi a reuşit să aducă o nouă schimbare în sufletul meu. Pe măsură ce citeam realizam că viaţa este luată cu împrumut că trebuie să ne bucurăm de ea exact aşa cum e că nu trebuie să regretăm nimic, dar în acelaşi timp trebuie să facem ceea ce ne dorim atunci când ne dorim pentru că altminteri s-ar putea să nu mai avem ocazia asta.

    Ocazia mea de a face ce-mi doresc într-o anumită situaţie s-a scurs cu mult timp în urmă, dar a fost o întâmplare a adolescenţei, care într-un fel m-a făcut să văd cât de mult se poate întoarce roata.

     “Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi“.

    Cât despre Tanti Roz, ea a fost principalul motiv pentru care acest copil a început să formeze o legătură cu Dumnezeu, ea este cea care prin intermediul lui Oscar începe să creadă în ceva mai presus de fiinţa umană. Dacă nu v-am convins deja să citiţi ceva scris de Schmitt, o să continui să încerc pentru că modul lui impresionant de a da atâta însemnătate cuvintelor în câteva pagini este pur şi simplu incredibil. Această carte poate că este scurtă şi se citeşte repede, dar nu are cum să nu îşi găsească un loc în inima ta şi să nu mai plece de acolo. V-o recomand cu drag şi dacă nu credeţi în Dumnezeu vă sfătuiesc să încercaţi, măcar să încercaţi să credeţi în el, pentru că până la urmă cu toţii ajungem să spunem mai devreme sau mai târziu "Doamne ajută!".

“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară“.

Nota mea 5/5