Recenzie: Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt

    Domnul Ibrahim şi florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran în 2003, filmul avându-i în distribuţie pe Omar Sharif şi Isabelle Adjani. Nominalizată la Golden Globe, pelicula a fost distinsă cu Premiul Cesar şi Premiul publicului la Festivalul de film de la Veneţia.

Doresc să mulţumesc Librăriei online Librex, pentru şansa de a citi şi recenza această carte extraordinară!

Gândurile mele (Simona): Moise sau Momo cum i-se mai spune, este un băiat de 11 ani, care a trăit de când se ştie în umbra unui frate pe care nu l-a cunoscut niciodată. Tatăl său i-a spus doar că  atunci când mama lui a plecat, Popol a plecat cu ea. De atunci fiecare lucru pe care Momo îl face trebuie să fie pus sub semnul eternei comparaţii "Da, dar Popol ar fi făcut/ ar fi fost/....". Sătul de purtarea tatălui său acesta decide la o vârstă extrem de fragedă să-şi găsească refugiu în plăcerile carnale. Acesta ia bani din puşculiţă şi merge să-şi îndeplinească dorinţa. 

    După iniţierea timpurie în lumea sexului, Momo îl cunoaşte pe Domnul Ibrahim, care era foarte cunoscut de lumea de pe Rue Bleue şi Rue du Faubourg-Poissonniere, care aveau aceeaşi părere despre dânsul şi anume că este înţelept. Tot atunci năstruşnicul nostru personaj fură constant bani de la tatăl său şi concomitent fură câte o conservă din magazinul Domnului Ibrahim, până când acesta îi spune că ştie de micul său furtişag, Din acea zi cei doi au devenit prieteni. În zilele ce au urmat Domnul Ibrahim îl învâţa pe tânărul nostru cum să-l păcălească pe tatăl său, ca să mai strângă şi el un ban.

    Zilele trec, iar tânărul nostru protagonist este prins între discuţiile cu noul său prieten de nădejde, un tată trist care visează la un fiu perfect şi plăcerile carnale în care tânărul a fost iniţiat. Domnul Ibrahim se conduce după ceea ce a învăţat în Coranul său şi anume că frumuseţea este peste tot unde-ţi roteşti privirea. 

    După ce tatăl lui Momo îşi pierde serviciul, acesta preferă să plece şi să-l abandoneze pe băiat, dar Domnul Ibrahim îi sare în ajutor dorind să-l adopte. După o întâlnire tensionată cu mama sa, Momo îşi doreşte şi mai mult să îl aibă drept tată pe bunul său prieten. Toate lucrurile se rezolvă şi noul său tată devine Domnul Ibrahim.

    O poveste incredibilă, ţesută cu minuţiozitate de Schmitt, un ritm alert, care îţi va aduce lacrimi de tristeţe şi zâmbete de bucurie. O recomand tuturor celor care doresc să încerce o operă inedită şi care se citeşte repede. Tema centrală o reprezintă destinul, un destin care are un mod ciudat de a aduce împreună oameni şi de a schimba vieţi.

Nota mea 5/5:

  

Recenzie: Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

    Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

Doresc să mulţumesc noului nostru sponsor Librăria online Librex pentru această carte deosebită! Care poate fi comandată aici!

    “Nu-mi dădusem seama până atunci câtă nevoie aveam de ajutor. Nu-mi dădusem seama până atunci că eram într-adevăr bolnav“.

Gândurile mele (Simona): Atunci când am început să citesc această carte un lucru m-a impresionat din prima, primul rând care începea aşa "Dragă Doamne Doamne," pe măsură ce citeam simţeam acea conexiune unică pe care o ai odată ce crezi în existenţa divinităţii, acel sentiment de protecţie care vine de undeva din jurul tău, dar locul de unde izvorăşte îţi rămâne necunoscut. Oscar este un băieţel de 10 ani bolnav de leucemie, operaţia sa a eşuat, dar părinţii săi nu sunt capabili să-şi privească puiul în ochi şi să-i dea această veste. Ceea ce nu ştiu ei este că Oscar ştie, pentru că nu cu foarte mult timp în urmă i-a trimis o scrisoare lui Dumnezeu prin care voia să afle dacă va trăi sau va muri. Răspunsul l-a aflat a doua zi când a tras cu urechea la conversaţia părinţilor lui cu doctorul care se ocupă de cazul său.

    “…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori“.

    M-a impresionat maturitatea acestui copil care în câteva zile ajunge la gândirea unui om trecut prin viaţă, care a înfruntat multe. M-a impresionat determinarea lui de a-şi trăi întreaga viaţă în câteva zile, zile care m-au făcut să realizez pe mine ca cititor cât de fragilă şi imprevizibilă poate fi viaţa. De multe ori sunt lucruri care cred eu se întâmplă cu un scop, această carte a venit exact atunci când nu mai apreciam viaţa aşa cum ar trebui, a venit la momentul potrivit şi a reuşit să aducă o nouă schimbare în sufletul meu. Pe măsură ce citeam realizam că viaţa este luată cu împrumut că trebuie să ne bucurăm de ea exact aşa cum e că nu trebuie să regretăm nimic, dar în acelaşi timp trebuie să facem ceea ce ne dorim atunci când ne dorim pentru că altminteri s-ar putea să nu mai avem ocazia asta.

    Ocazia mea de a face ce-mi doresc într-o anumită situaţie s-a scurs cu mult timp în urmă, dar a fost o întâmplare a adolescenţei, care într-un fel m-a făcut să văd cât de mult se poate întoarce roata.

     “Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi“.

    Cât despre Tanti Roz, ea a fost principalul motiv pentru care acest copil a început să formeze o legătură cu Dumnezeu, ea este cea care prin intermediul lui Oscar începe să creadă în ceva mai presus de fiinţa umană. Dacă nu v-am convins deja să citiţi ceva scris de Schmitt, o să continui să încerc pentru că modul lui impresionant de a da atâta însemnătate cuvintelor în câteva pagini este pur şi simplu incredibil. Această carte poate că este scurtă şi se citeşte repede, dar nu are cum să nu îşi găsească un loc în inima ta şi să nu mai plece de acolo. V-o recomand cu drag şi dacă nu credeţi în Dumnezeu vă sfătuiesc să încercaţi, măcar să încercaţi să credeţi în el, pentru că până la urmă cu toţii ajungem să spunem mai devreme sau mai târziu "Doamne ajută!".

“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară“.

Nota mea 5/5

Recenzie: Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt

   Concert în memoria unui înger a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi.

    Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte?

    Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. Însă nu toţi ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naşte egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remuşcări, mântuirea este posibilă. Pentru alţii, deşi se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.

Vreau să mulţumesc noului nostru sponsor Librăria online Librex pentru această carte deosebită! Care poate fi comandată aici!

Gândurile mele (Simona): Nu cred că pot descrie suficient de bine cât de frumoasă şi specială este această carte, dar voi încerca. Vreau să încep prin a spune că nu mă aşteptam să-mi placă această carte, dar am ajuns să o ador şi să-mi doresc toate cărţile scrise de acest autor. Stilul său unic şi realist te captivează şi nu te lasă să te desparţi de povestea sa până la sfârşit. Niciodată nu m-am gândit că scrierea unei nuvele poate fi atât de dificilă, dar Schmitt ne împărtăşeşte la sfârşitul cărţii care este diferenţa între scrierea unui roman şi scrierea unei nuvele. 

     În această carte întâlnim 4 povestiri care au ca punct de pornire un singur element şi anume "Sfânta Rita" aceasta este Sfânta imposibilităţilor. Personajele sunt conturate extraordinar într-un decor care le permite să se dezvolte după bunul plac al autorului. Acestea devin încet, încet din oameni care nu au nici o rază de speranţă, a căror viaţă pare distrusă, persoane care prin mântuire, iubire, bunătate şi curaj ajung să vadă altfel lucrurile din jurul lor, ajung să se salveze, dar mai întâi trebuie să-şi dea seama unde au greşit şi să îndrepte răul făcut.

1) Criminala

    În această poveste întâlnim o femeie lipsită de scrupule, care a reuşit să scape basma curată după odioasele crime pe care le-a săvârşit. Conştientă de victorie, ea decide să tăinuiască adânc în suflet atrocităţile comise, dar toate acestea până într-un punct. Când noul părinte apare în oraş toată lumea este fermecată de pasiunea şi energia de care debordează tânărul. Acesta la rândul său este hotărât să ajute, să schimbe şi să vindece suflete. Are nevoie de o misiune, iar când criminala noastră i-se confesează tânărul preot ştie că şi-a găsit menirea, să o facă pe această femeie să mărturisească. Credeţi că va reuşi oare?

Dacă în linguşire

2) Întoarecerea

    În cea de-a doua poveste întâlnim o un bărbat, care lucrează pe o navă, plecat mai tot timpul, convins că banii sunt singurul lucru necesar familiei sale. O veste totuşi tulbură toate crezurile sale, vestea că fata sa a murit. Întrebarea care-l bântuie este care dintre cele 4 fete ale sale a trecut în nefiinţă. Pe măsură ce frământările îl chinuie îşi dă seama că nu a fost un tată bun, că de multe ori nu a fost acolo în aceeaşi măsură pentru fiecare fată în parte, că a făcut diferenţe. Se întreabă cum ar putea recupera timpul pierdut ca să cauterizeze rana lăsată de indiferenţă. Va reuşi oare să fie un tată bun?

3) Concert în memoria unui înger

     Povestea care poartă titlul cărţii este probabil cea mai frumoasă şi emoţionantă dintre toate. Aceasta are în prim plan muzica. Muzica fără de carre viaţa noastră nu ar avea sens, cea care ne defineşte şi ne îndeamnă la lucruri măreţe. Pentru Chris şi Axel muzica este diferită, pentru Chris pianul este un mod prin care trebuie să se facă remarcat şi pentru asta nu vrea să greşască şi nici să meargă pe intuiţie, în schimb Axel redefineşte vioara, acesta cântă schimbând după bunul plac acordurile pentru a fermeca publicul şi a-l ţine alături. Când vraja se termină îngerul cu vioară este aclamat şi ovaţionat stârnind invidia colegului său. Chris în decursul a 20 de ani se va schimba, acesta va deveni din călău victimă, iar cel căruia i-a luat cel mai important dar care-l definea, va deveni călăul, damnatul ale cărui aripi au fost tăiate de ambiţia prostească a unui individ. Credeţi oare că cineva se poate schimba întratât încât să ajungă un monstru?

4) O iubire la Elysee

     Ultima poveste care te m-a făcut să realizez cât de schimbător poate fi omul, omul care nu ştie ce are până nu pierde acel lucru. Care poate iubi chiar şi dincolo de graniţa terestră. Un preşedinte şi prima doamă, care pozează în cuplul perfect O iubire exemplară aşa cum titrează tabloidele. Adevărul din spatele poveştii este altul? Dezgustată de comportamentul soţului său prima doamnă decide să vorbească, să se impună, să-i demonstreze soţului său că nu este proastă. Odinioară când iubirea celor doi se înfiripa timid, niciunul nu credea că relaţia asta avea să meargă şi cu toate astea au reuşit să rămână împreună, sacrificând zi de zi sentimentele lor, prin falsitatea impusă în faţa publicului. Iubirea lor a început să capete o altă formă, cei doi ajungând să treacă graniţa spre sentimentul urii. Până când, totul se termină brusc! Dacă vreţi să ştiţi cum ajunge preşedintele să-şi iubească din nou soţia, vă invit să citiţi această capodoperă, care poate atinge chiar şi o inimă de piatră.

Nota mea 5/5