Interviu scriitoricesc #5 - Lavinia Călina

Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

A trecut ceva vreme de când n-am mai completat această rubrică, așa că era cazul să revin asupra ei. De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.

 

1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fii eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fii eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. :)

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte... de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.

6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff... nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor... bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în "lumea" asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei(Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?

Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. :) Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p

CĂRȚI PUBLICATE LA EDITURA HERG BENET.

 

Dede

 

Copiii întunericului (Neamul Corbilor) de Lavinia Călina (recenzie)

Autor: Lavinia Călina
Editura: Herg Benet
Anul apariției: noiembrie 2014
Pagini: 288

“Tu cât de mult te poți ascunde de magie?”

Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.

Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

Gândurile mele

Aveam această carte de ceva vreme (a se traduce: "mai bine de juma' de an") în bibliotecă. Nu ştiu ce m-a tot ţinut la distanţă de ea, de n-am citit-o până acum. Îi mai aruncam eu, din când în când, nişte priviri pe ascuns, îmi mai arunca şi ea, dar degeaba. Niciodată nu ni se intersectau privirile. Cred că, inconştient, am aşteptat momentul potrivit pentru a o "prinde" în plin flagrant, altfel nu-mi explic. 

Adevărul este că nu este prima dată când mi se întâmplă să citesc o carte după mult timp de când o am şi nu pot să nu observ că le citesc doar atunci când simt nevoia să o fac în privinţa fiecăreia. Cred că le percep şi rezonez mai bine cu ele, dacă le citesc la momentul lor şi nu mai devreme. Și, bineînțeles, cartea este citită de vreo trei luni, dar de-abia acum am reușit să revin și cu recenzia. 

Atunci când vorbim despre lumea fantasy, avem parte de un război pe viață și pe moarte între forțele binelui și ale răului, de când lumea. În acest caz, între neamurile de vrăjitori, fiecare luptând pentru a fi cel mai puternic dintre toți. Pe când unii aleg să ajungă la supremație pe calea cea dreaptă, mai grea, ceilalți aleg calea mai ușoară, aceea de a călca pe cadavre cu orice preț. Dintre cele cinci neamuri care conviețuiesc împreună, fie că vor sau nu, cel mai înspăimântător ni se prezintă ca fiind Neamul Corbilor, datorită drumului pe care acesta l-a ales ca să ajungă acolo unde își dorește. Cine cade pe mâna acestor indivizi, nici că va mai avea vreo șansă să scape, dacă nu acceptă ceea ce i se cere.

"Când ești pe fugă, nu te mai gândești la ce lași în urmă, la persoanele pe care s-ar putea să nu le mai vezi, la locurile frumoase prin care nu o să te mai plimbi, la prieteni în compania cărora nu o să mai bei o bere, la cartea pe care nu ai mai returnat-o la bibliotecă. Și cu siguranță nu te gândești că ai uitat pe noptieră CD-ul cu formația preferată. Nu, atunci când fugi, tot ce vrei e să scapi, să ajungi cât mai repede posibil într-un loc în care nimeni să nu te cunoască și nimeni să nu știe ce ai făcut."

Așa cum ne spune și descrierea, povestea se învârte în jurul a două tinere obișnuite, care își duc traiul monoton de zi cu zi. Totuși, ele sunt mult mai mult decât ceea ce vor să pară la prima vedere. Cele două, Roxana și Nicol, au crescut în același sat și se cunoșteau doar din vedere, neinteracționând prea mult una cu cealaltă. Dar, în urma unui eveniment nefericit petrecut cu șapte ani în urmă, n-au avut altă alternativă decât să părăsească locul natal și să fugă departe de ce s-a întâmplat. Din acea clipă, fetele se apropie, depind una de alta și leagă o prietenie profundă și plină de secrete, încercând să se comporte cât mai normal, ca și cum nimic nu le-a afectat.

"Nu m-am temut niciodată de întuneric, de creaturile ce se puteau ascunde printre umbre. Mai frică mi-a fost de oamenii care se amestecă printre razele soarelui, cei ce te amăgesc doar cu un zâmbet cald și o îmbrățișare, cei ce te ademenesc cu vocea lor suavă, cei care te trădează fără să clipească. Să nu îți fie frică de întuneric, căci de la întuneric știi la ce te poți aștepta, să îți fie frică de lumină, căci lumina e cea care te orbește." 

Totuși, trecutul are altceva în plan pentru ele, surprizându-le în cele mai neașteptate momente. O clipă de neatenție le-a costat monotonia în care se complăceau zilnic și, acum, neîncrederea, teama și neputința plutesc în aer. Amândouă sunt confuze, nu mai știu cine le vrea binele și cine le vrea răul, deși s-au ferit atâta vreme să fie prinse în acest război pe care nu vor să-l poarte. Roxana și Nicol se trezesc între două lumi care nu le oferă niciuna ceea ce își doresc cu adevărat: un loc al lor. Un loc în care să nu mai fie nevoite ca, la orice pas făcut, să se uite înapoi pentru a se asigura că nu sunt pândite din umbră. Un loc care să le mențină în siguranță, ori de câte ori trecutul amenință să le vină de hac. Un loc în care să se simtă “acasă” cu adevărat.

Pe măsură ce înaintăm cu lectura, ni se dezvăluie alianțe neașteptate și legături interzise între neamurile de vrăjitori. Secrete întunecate din trecutul personajelor ies la iveală și nu știi cum să mai reacționezi în privința lor. Este destul de greu să îți dai seama de ce parte a taberei se află fiecare și chiar tu însuți te gândești dacă faci alegerea corectă de a te încrede în cineva anume.

"Oamenii vin și pleacă din viața ta. Chiar dacă au fost prezenți pentru o scurtă perioadă sau una mai îndelungată, atunci când îi pierzi lasă în urmă un gol cât de mic în inima ta. Să pierzi pe cineva drag e cumplit. Există două moduri prin care asta se poate întâmpla. O persoană poate decide să iasă voluntar din viața ta. Îți întoarce spatele și își vede de drumul lui. [...] Dar ce faci atunci când ruptura se produce brusc? Atunci când moartea ți-o răpește." 

Începe să-mi placă din ce în ce mai mult faptul de a citi povestea prezentată din două perspective, acestea alternând între ele. Astfel, putem afla mai multe despre personaje și despre percepția lor asupra situațiilor care li se ivesc dinaintea ochilor. Descoperim cum gândesc fiecare, ce este corect sau greșit în alegerile pe care le fac și cum fac față problemelor întâmpinate.

Un alt plus pentru care mi-a plăcut cartea a fost acțiunea din abundență. Nici dacă ai vrea, nu poți să te oprești până ce n-ai terminat tot de citit. Autoarea nu-ți lasă posibilitatea de a te plictisi nici măcar o clipă. Te ține în alertă până la finalul volumului, unde îți dă lovitura de grație, împingându-te cu nonsalanță în situația de ați face tot felul de scenarii, care mai de care, în privința continuării.

Dacă doriți să vă pierdeți printre intrigi și secrete cutremurătoare de care n-ar trebui să știți, asta dacă țineți la viața voastră, Neamul Corbilor este exact genul de carte de care aveți nevoie. Povestea creionată de Lavinia o să vă dea lumea peste cap și o să vă prindă atât de tare în plasă, încât nici măcar n-o să aveți timp să clipiți la cât de repede se mișcă lucrurile, atunci când vrăjitorii se perindă printre oameni ca și cum ar fi unii de-ai lor.  

Nota mea: 5/5

Cartea o găsiti aici!

Dede

Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)

Autor: Monica Ramirez
Editura: Tritonic
Apariţie: 2014
Pagini: 288

"Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorţită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spaţii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoţie, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam aşa mă simt şi eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

"Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistiţiu între două lumi aflate faţă în faţă, la graniţa dintre alb şi negru."

Gândurile mele

 

Durere, tristeţe, neputinţă, incertitudine, confuzie, ură. Sunt câteva dintre sentimentele întunecate ce o acapară, în acest penultim volum, pe Alina, personajul central al acestei serii. Sentimente fără culoare, ce nu fac altceva decât să o tragă tot mai jos într-un abis fără sfârşit, singura cale de ieşire fiind...moartea sau, poate, doar aparenţa ei.

 

"Nu-mi amintesc cum eram înainte, dar acum ştiu că mi-e frică de întuneric. Dacă mă antrenez, ori dacă muncesc, pot ţine întunericul la distanţă. Dar când nu am nimic de făcut, falsa fericire se topeşte precum gheaţa la soare, lăsând loc liber umbrelor care mă bântuie. Negura adâncă a disperării ameninţă să mă învăluie cu totul. Aşa că nu mă pot opri din antrenament, ori muncă, de frică să nu dispar cu totul în întuneric."

 

"În viaţa asta am greşit drumul..." este de părere eroina noastră. I se pare mult mai uşor să se încreadă în aceste simple cuvinte, să dea vina pe ce s-a întâmplat, pe ce i s-a întâmplat, în loc să încerce măcar să lupte în a reveni pe făgaşul cât de cât normal pe care se afla viaţa ei înainte. Se lasă în mrejele uitării, pierzându-se tot mai mult pe ea în întunericul ce o împrejmuieşte din fiecare colţ ascuns între paginile vieţii. Nu permite nimănui să se apropie mai mult decât trebuie, nici măcar prietenilor săi, care nu suportă să o vadă cum se autodistruge singură cu fiecare zi ce trece. Până şi pe Marius îl ţine la distanţă. Parcă, asupra sentimentelor sale de afecţiune, s-au lăsat nişte pânze de păianjeni ce n-o lasă să vadă dincolo de zidul gros pe care l-au creat.

 

"Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie."

 

Deşi bunii ei camarazi doresc s-o ajute din tot sufletul, simţindu-se neputincioşi în faţa ghearelor necruţătoare ale întunericului ce o aţâţă tot mai mult pe prietena lor să se piardă pe ea însăşi, dezumanizând-o pas cu pas, fără niciun drept de apel, tânăra este singura care poate să iasă cu bine la liman şi să o regăsească pe acea Alina de odinioară, ce lumina lumea lor tenebroasă doar cu un zâmbet cald. Ea este cea care trebuie să lupte pentru a supravieţui abisului ce o apasă tot mai tare. Ea este cea care trebuie să-şi învingă propriile temeri, gânduri negre şi haosul din amintirile ce n-o lasă să înainteze mai departe pe drumul îndărătnic şi anevoios. Ea este cea care trebuie să o caute în golul imens, învăluit de umbre, pe cea adevărată, şi nu doar o faţetă fără suflet.

 

"Bătălia dinlăuntrul ei continua, iar el avea nevoie să se gândească şi să-şi pună ordine în gânduri. Nu avea voie să renunţe până când n-o privea în ochi, regăsind-o pe femeia pe care o iubea. Trebuia s-o ajute să-şi învingă demonii..."

 

Nemaisuportând să stea departe şi doar să privească cum femeia vieţii lui se "stinge" încet, dar sigur, Marius Stephano se hotărăşte să pună capăt întunericului ce o acapără pe Alina. Nu vrea să creadă ceea ce tânăra îi spune, doar pentru a-l ţine la distanţă. Nu vrea să accepte că ea nu-l mai iubeşte, că nu mai simte nimic pentru el. Nu se va da bătut până ce nu va găsi lumina soarelui ascunsă sub norii grei ce umbresc fără milă mintea şi sufletul alesei sale. Va face orice îi stă în putere pentru a o salva chiar de ea însăşi.

 

"În ciuda faptului că nu mai avea decât cenuşă în loc de inimă, era convins că iubirea ei fusese pură şi adevărată. Şi atunci de ce îl uitase? De ce credea acum că e îndrăgostită de alt bărbat?"

 

Pe când, Alex Therein...ei bine, el este nevoit să renunţe pentru totdeauna (sau nu chiar) la femeia ce i-a dat viaţa peste cap, fără doar şi poate. Au fost momente când s-a îndoit de faptul că Alinei i-ar mai păsa de el, dar aceasta a avut mare grijă să-l contrazică. Nu din vorbe, ci cu fapte sincere, ce i-au arătat că, deşi, din punct de vedere romantic, nu mai simte nimic, încă îl consideră un adevărat prieten pentru care şi-ar risca viaţa, chiar dacă el a fost cel care a introdus-o în lumea asta haotică. Astfel că, având un plan bine pus la punct de multă vreme, Alex va avea un rol major în aplicarea celei mai importante decizii din viaţa Alinei.

 

"O colivie se afla la umbra câtorva plante decorative în ghivece mari. Gaiţa albastră ţopăia de colo-colo, aripa stângă atârnându-i inertă.

– Bună, Julieta. Ce mai faci? spuse Alex pe un ton blând. Pasărea îşi înclină capul într-o parte şi emise un sunet ascuţit, studiindu-l cu interes.

– Tu chiar te aştepţi să-ţi răspundă? întrebă Alina pe un ton amuzat.

– Numai dacă ştiu cum să vorbesc cu ea. Doar ai văzut că mi-a răspuns. Şi m-a întrebat cine e gagica mişto.

– Zău? Şi tu ce i-ai răspuns?

– Că e tipa despre care-i povestesc mereu. Să ştii că vorbim foarte des despre tine.

– Ca să vezi, zâmbi Alina cu răceală. Şi ce-i spui despre mine?

– Că şi tu ţi-ai frânt aripile, dar că o să zbori din nou într-o bună zi."

 

Ford, un alt agent operativ din cadrul Elite de care v-am mai vorbit, va juca şi el un rol decisiv spre sfârşitul acestui volum. Acest personaj m-a captivat încă din momentul în care şi-a făcut apariţia în peisaj (volumul al 2-lea), iar părerea mea nu s-a schimbat deloc până acum. Chiar m-a făcut mai curioasă şi mi-ar plăcea tare mult să-i aflu povestea, cum a ajuns el să lucreze în această lume rece şi să se împrietenească cu Alex.

 

Ştiu că se spune că unele lucruri ar trebui să rămână secrete, dar chiar vreau să le aflu povestea lui Ford, Jason, Roman, Vallis, Kosmas şi a lui... Brett. Vreau să ştiu ce se ascunde în spatele acestor personalităţi puternice şi cum le-a schimbat Alina percepţia asupra vieţii Elite, atunci când au întâlnit-o şi au ajuns să o cunoască, mai mult sau mai puţin.

 

"Am auzit că te oferi voluntar non-stop. Ce-i cu tine?

Alina oftă exasperată.

– Şi tu spune-mi un singur lucru, Ford. De ce e toată lumea brusc atât de interesată ce fac eu cu viaţa mea?

– Pentru că atunci când o iei pe arătură, oamenii încep să observe. Mai ales ăia care-ţi sunt prieteni şi ţin la tine."

 

În ultimele pagini, este o scenă ce m-a surprins extrem de plăcut, deşi, cumva, mă aşteptam la asta, dar poate nu din partea sa. O scenă care m-a făcut şi mai mândră de Ford! Bineînţeles că asta se datorează numai şi numai Alinei. Ea este cea care, de când a "năvălit" în viaţa agenţilor, şi-a lăsat adânc amprenta în sufletele lor, iar asta nu le-o poate fura nimeni, nici măcar şeful lor tiran.

 

Un alt personaj care-mi face inima să tresalte este Jason. Este, pur şi simplu, adorabil. Este foarte grijuliu faţă de Alina. O iubeşte ca pe o soră, chiar dacă mai bate anumite apropo-uri, şi n-ar schimba-o cu nicio altă fată care ajunge să se mai perinde prin Elite. Pentru el, ca şi pentru ceilalţi, este unică, este "lumina" ce le luminează vieţile fără culoare. O mai tachinează când şi când, deşi nu-i iese de fiecare dată, dar el continuă să încerce s-o înveselească. Chiar dacă tânăra a încercat să-l îndepărteze şi pe el, nu i-a mers, acesta insistând să rămână pe lângă ea, ca un bun "frate" ce este. Cum să nu-l iubeşti?

 

"– Tu eşti singurul om din lumea asta pe care-l mai consider un prieten, spuse pe un ton grav.

– Sunt onorat, se înclină Jason uşor.

– Ce crezi că spune asta despre mine?

– Că ai gusturi impecabile.
Alina chicoti uşor, dar sunetul păru cumva fabricat."

 

Avem mare noroc cu el şi Ford, care mai dozează din când în când tensiunea ce pluteşte în aer cu replicile lor pline de umor, că altfel ne-am fi "scufundat" şi noi odată cu Alina în abis. Iar, împreună cu Roman, un alt agent, fac un trio de "n-am cuvinte să-i descriu". Nu ştiu dacă am zis-o în recenziile trecute, dar o spun acum: mi-ar plăcea tare mult să am nişte prieteni ca ei! Sunt nişte camarazi de nădejde, care şi-ar pune şi viaţa la bătaie doar ca să-i fie bine prietenei lor.

 

Dacă Alina noastră cea răzvrătită se va întoarce înapoi din vizita propriului iad personal, vă rămâne vouă, dragi cititori, să descoperiţi şi să vă aventuraţi, alături de personaje, în noile misiuni ce ameninţă siguranţa omenirii.

 

Jocul de şah a ajuns la final. Sau poate că nu. Premiul mult dorit, dulcea libertate, se apropie vertiginos. Dar, numai unul dintre cele două drumuri va putea să izbăvească şi să găsească luminiţa de la capătul său, care tinde să se mărească cu fiecare obstacol înlăturat, cu fiecare gând toxic lăsat în urmă. Numai acel drum va reuşi să făurească un nou început, pentru ca, în final, cenuşiul vieţii să fie înlocuit cu cele mai vii culori ale acesteia.

 

Nota mea: 5+/5



Interviu scriitoricesc #2 - Simona Stoica

Simona Stoica s-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcţii creative, decide să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării.


Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development. Pregăteşte un proiect editorial online.

Această tânără scriitoare cu mare potenţial şi pasionată de cărţi a debutat cu prima ei carte la Editura Herg Benet, anume Provocarea, care face parte din seria Rephelimii şi care s-a bucurat de un real succes în rândurile cititorilor. Şi încă o face! Aşa că, dragii mei, vă invit să o cunoaştem mai bine pe don'şoara noastră talentată!

1. Bună, Simona! Spune-ne trei lucruri esenţiale despre tine, care consideri că te reprezintă.

Bună, Andreea, şi mulţumesc pentru interviu! Sunt tentată să dau răspunsul clasic. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Dar voi încerca să găsesc alte trei elemente care să mă reprezinte, fără să trişez şi să mă folosesc de pasiunea mea arzătoare pentru aceşti misterioşi prieteni necuvântători.

Focul. Este un element foarte important în seria Rephelimii, nu doar pentru protagonişti, ci şi pentru mine. Mă defineşte. Mă consumă. Mă tentează. Focul este simbolul pasiunii, al firii rebele şi al riscului. A devenit o parte din mine înainte de a lua decizia de a mă face roşcată şi de a recunoaşte că sunt fascinată de foc şi că îmi place să urmăresc flăcările, cum ard şi distrug totul din jur. Nu sunt o piromană, dar dacă ai privi cu atenţie puterea văpăilor, vei înţelege sentimentele contradictorii care mă învăluie, când ceva care distruge poate să aibă un impact atât de copleşitor asupra unui suflet mereu în căutare de răspunsuri.

Cerul. Pentru că refuz să îmi caut limitele, pentru că întodeauna îmi doresc mai mult, pentru că iubesc să călătoresc, să văd, să simţ şi să gust ceva nou, care devine o parte din fiinţa mea şi formează o nouă amintire.

Încăpăţânarea. Am tendinţa de a face ce vreau, când vreau. Îmi susţin cu patimă părerile şi le schimb cu greu, dar asta nu înseamnă că nu accept sfaturi sau reacţionez urât la feedback. Zodia e de vină, aşa sunt Scorpionii. E greu să te înţelegi cu ei.

2. Din câte ştiu, eşti ploieşteancă de-a mea. Mărturisesc că îmi place cum sună asta! Nu ştiu câţi cititori se pot mândri cu faptul că unul din autorii săi preferaţi locuieşte în acelaşi oraş cu ei. Aşa că, întrebarea mea este: care loc te atrage mai mult, cel natal sau Bucureştiul, unde stai în prezent?

Permite-mi întâi să mă înroşesc: „autori preferaţi". Fiecare oraş mă atrage, dar în mod diferit, nu aş putea să aleg. Prima mea reacţie a fost niciunul, dar mi-am dat seama că răspunsul potrivit e amândouă. În Ploieşti e mereu linişte, nu este aglomerat şi nu miroase că metroul din Bucureşti, când leşini pe timp de vară şi te sufoci iarna, când îţi dai seama că şi sardinele au mai mult loc într-o conservă. Aici se află familia mea, prieteni vechi, care m-au urmărit crescând şi mereu făceau mişto de mine că eram minoră (eram mereu cea mai mică din grupuri), pisicile şi câinii, pe care îi iubesc enorm de mult, comoara mea cea mai de preţ, biblioteca şi o curte demnă de un conac, cu hamac, balansoar, leagăn şi o magnolie de 4m. Dar în Bucureşti e mereu activitate. Teatru, evenimente, cinema (urăsc să merg în Ploieşti), AIESEC, seri de remi (doar de canastă în Ploieşti), cafenele şi CLANul, acel grup de prieteni care a devenit o parte importantă din familia şi alături de care am lansat şi site-ul pălărisme.ro.

3. De unde a izvorât toată această pasiune pentru scris? Acum zece ani, credeai că vei ajunge într-un asemenea moment?

Acum zece ani scriam doar compuneri scurte, câteva poezii şi descopeream pasiunea pentru citit. Am vrut întodeauna să scriu, dar mereu găseam o scuză pentru a nu aşterne pe hârtie/calculator (da, atunci existau!), ceea ce ochii mei vedeau când ascultam muzică. Îmi era teamă că am să dezamăgesc, că voi scrie prost, aşa că am ales să fug de scris câţiva ani, până când am decis să mă opresc şi să îmi înfrunt propria frică. Îmi place să cred că am furat din talentul părinţilor: mama a început să scrie un roman, dar nu l-a finalizat, iar tata scria poezii (nici până în ziua de azi nu am reuşit să citesc una dintre ele).

4. Cum a luat naştere seria "Rephelimii"? De unde s-au ivit aceste fiinţe misterioase şi letale?

S-au ivit din dorinţa de a crea ceva nou, unic, inedit şi misterios. Fiinţe periculoase. Fiinţe aflate la graniţa dintre Bine şi Rău, care iubesc şi urăsc, ucid şi trăiesc, cu o dorinţă nefirească de a sluji o Soartă potrivnică, doar pentru a curma Viaţa celor care trebuie să devină spirite şi să părăsească pământul pe care Rephelimii l-au transformat în lumea lor, dar şi într-un teren de vânătoare. Sunt prădători, luptători şi asasini. Firea lor o să fie dezvoltată în următoarele volume, când voi pune într-o ipostază incertă cititorul: vei trece de partea lor, le vei accepta harul, sau te vei alia împotriva lor?

Cât despre inspiraţie, revin la serialul Tru Calling şi la enigmaticul Jack Harper, care m-a fermecat din prima clipă şi pe care am vrut să-l cunosc mai bine, alegând, într-un semn de revoltă, să îi fur calităţile şi defectele şi să creez o personalitate nouă, care va putea să seducă şi să iubească, să plângă şi să rănească, cu o simplă privire, fără ca victima să aibă puterea de a riposta. E privit drept un personaj pozitiv, în ciuda trecutului său necunoscut şi a mâinilor pătate de sânge, dar când adevăratul lui caracter va ieşi la iveală, rămâne de văzut dacă fanele lui îl vor accepta sau îşi vor schimba părerea despre Rephelim.

5. Spuneai că muzica te ajută foarte mult, atunci când dai frâu cuvintelor să se aştearnă pe foaie, iar imagini în contrast cu acestea, îţi învăluie mintea. Ai putea să ne povesteşti mai multe despre acest aspect?

Mă las purtată de muzică. Renunţ la legăturile pe care le am cu realitatea, mă separ de lumea care mă înconjoară şi mă predau versurilor care îmi ating mintea. Rephelimii pot să lase Elementele să îi domine, să renunţe la orice urmă de control pentru a preda trupul lor unei forţe necunosute, care îi poate distruge. Puterea este incredibilă, dar totul are un preţ. Le urmez paşii. Mă las învăluită de ficţiune şi fug de prezent, alegând o lume pe care eu o creez, de la personaje şi poveste, până la modul în care frunzele alunecă în bătaia vântului pentru a se aşterne la picioarele mele. Muzica este declanşatorul, dar, faţă de Rephelimi, eu o controlez şi deţin puterea. Eu modelez melodia, astfel încât gândurile mele să devină imagini. Frica mea este să nu mă pierd în ceva ireal, nu pentru că nu aş putea să găsesc calea de întoarcere, ci pentru că aş fi tentată să nu mai plec.

6. Dacă tot suntem la capitolul muzică, ne-ai putea dezvălui numele unor melodii ce te-au ajutat să pui în scenă şi să conturezi lumea fascinantă a rephelimilor?

Hmm... cele mai importante, în prezent, sunt: In The Air Tonight – Full Blown Rose, One Way Or Another (Until the Ribbon Breaks), All The Kings Horses (Karmina), Cities in Dust (The Everlove), A Call To Arms (Laura Jansen), Do You Feel Alive (Extreme Music), Wonderful Life (Hurts), Paradise/Pale/A Dangerous Mind/Stairway To The Skies/Stand My Ground/All I Need (cam toate melodiile de la Within Temptation), Before The Dawn/Bring Me Back To Life (Evanescence), In The End/What I’ve Done (Linkin Park), Invincible (Epic Rock), Wolf’s Law (The Joy Formidable) şi multe altele... (unele versuri descriu ce se întâmplă în următoarele volume).

7. Ne-ai putea detalia, atât cât se poate, despre firul invizibil care-i leagă pe eroii noştri, pe Jack şi Desiree?

Cred că îl las pe Azazeal să vă spună mai multe şi vă ofer un mic teaser, după.

"- În momentul de faţă nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă Oracolul are sau nu dreptate. Ceva sau cineva îl va forţa pe Harper să o transforme pe sora ta într-un Rephelim.

- Dar el nu are puterea să facă aşa ceva, ţipă Bowen. Doar tu ai şi...

- Ei întodeauna au fost diferiţi, îl întrerupse Azazeal. Încă de la naştere.

- Nu ai de unde să ştii asta. Nu l-ai cunoscut pe Jack când era copil.

Azazeal se aşeză din nou pe tron, înainte ca Bowen să-şi ducă la bun sfârşit gândul. Îşi puse mâinile de o parte şi de alta a corpului, apoi îşi ridică privirea şi îşi fixă ochii cenuşii şi reci în cei blânzi şi albaştri ai nepotului său, conştient de impactul pe care cuvintele sale o să le aibă asupra lui. Asupra tuturor.

- I-am urmărit pe Jack şi Desiree din momentul în care s-au născut, până în clipa în care destinele lor s-au contopit într-o singură Soartă. La baza legăturii dintre suflete lor se află cea mai periculoasă formă de magie, puternică, dar întunecată. Legământul a fost făcut prin sacrificiu: stropit cu sânge şi închis prin lacrimi. Sentimentele care s-au născut între ei nu sunt naturale, nu sunt fireşti. Ea este tulburată din cauza asta. Ştie că trebuie să se ferească de el, dar e atrasă de Rephelim. El o influenţează, o manipulează, îî trimite o parte din gândurile şi emoţiile sale, astfel încât Desiree nu ştie dacă tot ceea ce simte sunt trăirile lui sau ale ei. Demonul i-a ales şi i-a legat, dar voi face orice ca să distrug conexiunea dintre ei. Nu le voi risca vieţile."

Desiree şi Jack sunt doi pioni pe o tablă de joc care nu are graniţe. Nu există iubire între ei, cel puţin nu încă. Tot ceea ce simt în momentul de faţă este fals, indus de o putere pe care ei nu o cunosc şi pe care nu o pot controla. Demonul i-a unit cu un motiv, însă legătura îl implică şi pe Malek, care a trădat Rephelimii şi este de partea Celor Zece Orori. Au fost aleşi cu un scop, însă pentru a obţine răspunsuri trebuie să nu mai fugă. Jack vrea să o protejeze, dar ştie că Soarta Rephelimilor depinde de deciziile ei. E conştient că nu poate să îi devină mentor, însă nici nu vrea ca altcineva să o înveţe să îşi dezvolte puterile. Este şi el confuz: e atras de ea pentru că o înţelege şi sunt la fel de încăpăţânaţi şi imprevizibili în acţiunile lor sau este la rândul lui manipulat, de un demon fără chip, care o urmăreşte pe Desiree în coşmaruri?

Demonul are un nume: Ukrasna. Legendele vorbesc despre crime şi durere. Hope a întâlnit creatura. Azazeal a înfruntat-o. Helen i-a auzit vocea. Însă toţi sunt manipulaţi şi nu au încredere în propriile simţuri. Refuză să vorbească despre Trecut, ignoră Prezentul şi se gândesc doar la Viitor.

8. Am înţeles că anul acesta vom avea parte de o surpriză dublă. La ce să ne aşteptăm din partea celor două cărţi, având în vedere finalul celei dintâi?

Încă mă gândesc dacă voi finaliza următoarele două volume din seria Rephelimii, Capcana şi Alegerea, sau voi lansa primul roman dintr-o altă serie, în toamnă, iar Capcana la vară. Pot să spun că următorul volum o să fie neaşteptat. Am învăţat din greşelile făcute cu Provocarea, o să observaţi o schimbare (bună) în stilul meu şi... multe surprize. Veţi afla cum au fost creaţi Rephelimii şi de ce. Cine sunt Cele Zece Orori, cunoscute şi ca Nagazi şi de ce au traversat Voalul. Detalii despre cei doi Rephelimi căzuţi, ale căror nume nu sunt rostite. Cine sunt ceilalţi Rephelimi şi poveştile lor. Jurnalul Elestei este găsit... ne întoarcem în trecut şi descoperim ce s-a întâmplat cu familia Rockner. Iar finalul de la Capcana... am avut probleme mari cu el. Oameni, Umbre, Nagazi şi Rephelimi se întâlnesc într-o înfruntare de câteva zeci de pagini, într-un oraş subteran, aflat sub conacul Wolfmaner. V-am atras atenţia?

Bonus: Un fragment din volumul 3, Alegerea. O să facem un salt în timp: 4 ani. Abia aştept.

9. Ce ai simţit când, în sfârşit, ţi-ai văzut cărţile pe rafturile librăriilor şi în mâinile cititorilor tăi?

Emoţii din belşug şi un gol în stomac. Eram încântată şi speriată: încântată când vedeam sau aflam că o persoană îmi citeşte cărţile, dar, în acelaşi timp, speriată de părerea finală. Oare i-a plăcut? S-a enervat? Va arunca romanul? A fost intrigat? Mereu îmi pun întrebări, sunt curioasă din fire, însă după prima lună m-am liniştit şi doar m-am bucurat să îmi văd cărţile în librării sau alături de cei care mi-au oferit o şansă să arăt ce pot şi mi-au acceptat Provocarea. O să fiu sinceră: am în minte 3 serii, 13 romane. Sper să reuşesc să le scriu pe toate, pentru că ideile sunt trecute, rămâne doar să găsesc cuvintele potrivite pentru a atrage cititorul în meleagurile pe care urmează să le creez. 

10. Pe lângă faptul că eşti scriitoare, eşti şi o cititoare pe măsură. Cam câte cărţi se află în micul tău paradis, numit bibliotecă? Ce reprezintă acestea pentru tine?

Cred că am aproape 5 000 de cărţi în bibliotecă, iar numărul lor creşte săptămânal. Nu mă pot abţine. Sunt tot timpul reduceri şi atâtea serii care îmi fac cu ochiul. Îmi place să îmi admir cărţile, să le miros, să le şterg de praf şi să îmi completez lista de pe laptop, mândră de paradisul pe care am reuşit să-l creez. Baza am primit-o de la părinţii mei, care îmi împărtăşesc pasiunea. Au citit fiecare mii de cărţi. Eu mă simt ca un ucenic în preajma lor, dar într-o zi voi deveni şi eu Maestru!

Cărţile reprezintă lumea mea, îmi sunt atât prieteni, cât şi duşmani (cred că toţi ştim autori şi personaje care ne-au făcut să suferim). Sunt o parte din mine, din sufletul meu şi asta nu se va schimba vreodată. Biblioteca mea este vrăjită. Am văzut asta când a venit CLANul la mine să petrecem Revelionul împreună. Am văzut uimirea de pe chipurile prietenilor mei şi curiozitatea care îi controla, acea curiozitate care îi îndemnă să răsfoiască romane şi să facem schimb de recomandări şi autori preferaţi. A fost un moment foarte special pentru mine: atunci i-am primit în lumea mea, lumea cuvintelor.

11. Mulţumesc mult pentru că ai acceptat să împărtăşeşti cu noi mici fragmenţele din viaţa ta. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu îţi mulţumesc, Andreea! Mă bucur să am o fană ca tine!

Mesajul meu o să fie simplu: le mulţumesc tuturor celor care au citit tot interviul („vorbesc mult", sunt conştientă de asta), sper că am reuşit să vă atrag atenţia asupra seriei şi să vă fac curioşi, apreciez din suflet sprijinul şi încurajările voastre, pentru că fără voi, dragi fani şi viitori cititori, un autor devine o persoană singuratică, pierdută printre propriile gânduri. Tot ceea ce creez este o invitaţie pentru voi, într-o lume cu reguli nescrise, pe care vă încurajez să o descoperiţi. Sunteţi o forţă care nu are graniţe, care formează autorul şi îi oferă tot ce are nevoie pentru a scrie din pasiune, pe aripile creaţiei!

Urmăriţi în continuare blogul acestor fete minunate şi citiţi cu drag şi din plăcere!

 

Cărţile le puteţi găsi aici!

 

 

Ultimul avanpost. Vol. 2: Vânătoarea "proaspăt" ieşit din tipar!

Pentru fosta prinţesă Diane, viaţa a luat o întorsătură neaşteptată. Ajunsă la Avanpost şi implicată activ în misiuni aproape imposibile pentru oricine altcineva, dar nu şi pentru Subiecţi, ea află că diferenţele dintre persoanele care conduc grupul de rebeli şi cei din structura despotică a Regatului României par să nu fie atât de mari. Dezamăgită de Eva, liderul E.S.C.U., şi având alături câţiva prieteni devotaţi, Diane este hotărâtă să îşi urmeze propriile obiective: aflarea adevărului despre experimentele genetice la care a fost supusă în copilărie şi răzbunarea faţă de Alex, fostul ei soţ şi unul dintre moştenitorii la tron.

O poveste de dragoste dramatică, intrigi de palat ale unor minți diabolice, decizii radicale: vânătoarea a început! Poate Diane să supraviețuiască celei mai importante încercări, reîntoarcerea la ceea ce părea de mult timp uitat?

Cartea poate fi comandată aici, sau printr-un click pe imagine!

"Dacă te-a atras trilogia Jocurile foamei, trebuie să citeşti Ultimul avanpost. Vei fi fascinat!” (Radical Art)

"O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familară, dar şi exotică. O alegere perfectă pentru serile târzii.” (Anna Vary)

Primul volum poate fi comandat chiar aici!

Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

"Octopussy" de Cristina Boncea (recenzie)

Autor: Cristina Boncea
Editura: Herg Benet
Apariţie: martie 2015
Pagini: 192

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absenţă din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm şi scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relaţia lor şi să recupereze toţi acei ani pierduţi. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg şi ale ambelor fete sunt ameninţate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, eşti obligat să laşi deoparte toate clişeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopţi în cluburi, haine de fiţe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecţii şi raportări faţă de viaţă – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă şi ameţitoare, cu umor sumbru şi, în acelaşi timp, o atentă celebrare a individualităţii extreme.

Gândurile mele (Andreea):

 

Înainte să încep, aş dori să-i mulţumesc Cristinei pentru trimiterea unui exemplar al cărţii ei, în schimbul unei recenzii sincere din partea mea. Vreau să o felicit pentru debutul ei şi pentru că, la vârsta ei, a avut curajul de a aborda un subiect atât de realist, prezent, mai mult sau mai puţin, în zilele noastre.

 

Dacă înainte mă axam mai mult pe romanele poliţiste, de dragoste, fantasy şi YA, în prezent, orizonturile mele, în materie de cărţi, s-au mai lărgit, având parte şi de lecturi mai "altfel", unele mai plăcute, altele nu. Romanul autoarei se află cam pe la jumătate, cu o tindere spre lecturile neplăcute. Da, recunosc, deşi sunt o fire deschisă şi îmi place să abordez stiluri noi, această carte n-a fost tocmai pe gustul meu, făcând abstracţie de numeroasele greşeli peste care am dat.

 

Octopussy ne aduce în prim plan o familie aparent normală. Chiar banală, aş putea adăuga. O familie care îşi duce obişnuitul trai de zi cu zi ca oricare alta. Dar, nu este chiar aşa cum pare. Sub acest înveliş de familie "perfectă", membrii acesteia debordă de numeroase secrete, lucrurile absolut normale pentru ei, fiind considerate "bolnave" de către ceilalţi.

 

"Lacrimile sunt frumoase şi spun poveşti."

 

Povestea debutează cu Becks, una dintre fiicele familiei Sugar, care ia parte (doar cu auzul! nefiind martoră la acţiunea propriu zisă) la scena de sex dintre mama ei şi tatăl vitreg. Din cauza zgomotelor şi a interjecţiilor ce reverbă dinspre camera părinţilor ei, aceasta nu poate dormi şi se gândeşte cum ar fi să-şi revadă sora mai mare cu doar cincisprezece minute faţă de ea. Deşi a încercat să-şi alunge acest gând, se pare că dorinţa i se îndeplineşte, iar sora sa se reîntoarce acasă. Amândouă îşi vor petrece împreună, pentru prima dată după o vreme îndelungată, aniversarea de 14 ani.

 

Toată familia se comportă ca şi când Hyena ar fi fost mereu prezentă în preajma lor. Numai Becks îşi pune întrebări în legătură cu ce s-a întâmplat şi care a fost cauza ce a determinat lipsa Hyenei din sânul familiei. Aşa că, de fiecare dată când se iveşte ocazia, puştoaica încearcă să deschidă acest subiect cu mama sa, dar, fără nicio izbândă, deoarece Candy vrea să evite cât mai mult mărturisirea adevărului.

 

"Se ştie că cel mai frumos cadou pe care-l poate face o femeie este viaţa."

 

Hyena, geamăna lui Becks, a lipsit o perioadă destul de lungă de acasă, mai precis 7 ani, datorită unor probleme de natură psihică, deşi ea se considera ca orice copil normal. La un moment dat, aflăm adevărul chiar de la aceasta, în legătură cu trimiterea ei într-un plasament de boli psihice. Până să ajung la acea fază, trebuie să recunosc că, prima dată, m-am gândit că Hyena ar lua prea în serios faptul de a avea prieteni imaginari, aşa cum tind mai toţi copiii să aibe, dar problema asta minoră n-ar fi ţinut-o atâta vreme departe de casă, ci, în cel mai rău caz, ar fi avut parte de câteva întâlniri cu un psiholog. Aşa că am regândit cauza problemelor ei, dar nu puteam găsi altceva, până când, în timp ce lecturam mai departe, am aflat ceva ce m-a cam şocat. Da, copiii mici pot fi foarte curioşi în legătură cu orice lucru, dar, la aşa ceva, nu mă aşteptasem absolut deloc. Tocmai de la o fetiţă de doar patru anişori!

 

"Normal că nu eşti nebună. Eşti la fel de normală ca restul familiei."

 

În ziua aniversării fetelor, liniştea şi pacea din casă este umbrită, oarecum, de venirea lui Philip, unchiul din America şi fratele mai mare al lui Garrison, tatăl vitreg al gemenelor. Părerile membrilor familiei despre acesta sunt împărţite. Becks îl consideră o persoană plină de mister, care o înţelege mai bine decât restul lumii, pe când, Hyena crede tot ce este mai rău despre el, fără să fi schimbat nici măcar un cuvânt cu acesta. Candy este total nepăsătoare, deşi nu-i prea convine că va trebui să gătească în plus, iar Gary mocneşte de sentimente, ce-i sunt necunoscute chiar şi lui.

Philip este psiholog de profesie, iar, pe parcursul şederii lui în casa rudelor sale, începe să descopere fiecare secret al acestora, ţesând un plan care ar putea să-i aducă recunoaştere profesională în toată lumea. Acesta urmăreşte cu mare atenţie fiecare gest şi cuvânt spus de membrii familiei Sugar, iar, în urma acestor detalii, foarte importante pentru el, ne aduce în vedere Octopussy, o boală psihică, nume provenit de la desenul făcut de Hyena de când era mai mică. Dar, din păcate pentru el, totul se duce pe apa sâmbetei. Sau nu.

 

"Nimeni din familia Sugar nu trăieşte în prezent. Toţi îşi aleg un moment al timpului pe care-l retrăiesc la infinit."

Cartea, în sine, nu mi-a transmis nimic. Aş fi vrut ca autoarea să pună mai mult accent pe sentimentele personajelor, pe descrieri şi pe partea psihologică care reiese dintre rândurile romanului. Unele englezisme peste care am dat, nu prea îşi aveau rostul pe acolo, aşa că le-am trecut cu vederea, deoarece era mai importantă ideea firului narativ, modul în care se derula povestea acestei familii ciudate. Cu limbajul vulgar n-am prea avut treabă, fiindcă îl aud zilnic la mine în cartier, deci, nu este ceva care să mă şocheze.

În altă ordine de idei, cartea a fost destul de bună, deşi se cam sărea de la unele faze la altele, fără să ni se de-a prea multe amănunte între ele. O lectură, care se citeşte uşor şi rapid, datorită numărului de aproximativ 200 de pagini. O recomand persoanelor care vor ceva relaxant şi nonconformist.
 

Nota mea: 2.5/5