Interviu scriitoricesc #3 - Cristina Boncea

Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpăţânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puţin nu aşa de tare încât să renunţe). Locuieşte în Bucureşti, îi plac pisicile şi orice ţine de viaţa de noapte.

Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum şi se bucură de fiecare clipă în care îşi aminteşte că a reuşit. Cărţile sunt obiectele pe care le preţuieşte cel mai tare şi nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „Munceşte aşa de tare, încât idolii tăi să îşi devină rivali". Îi place ceaiul negru.

De data aceasta, o vom cunoaşte mai bine pe Cristina Boncea, o tânără nonconformistă de 17 ani, ce a debutat cu primul ei roman, "Octopussy", la editura HergBenet, un roman ce s-a bucurat atât de păreri pozitive, cât şi negative. Haideţi să aflăm împreună ce are de dezvăluit tânăra noastră autoare!

 

1. Bună, Cristina! Ai putea să ne dezvălui câteva lucruri esenţiale despre tine?

Bună. În primul rând, consider că zodia mea e un lucru foarte important de ştiut despre mine. Sunt un capricorn tipic; pe lângă asta, îmi plac foarte mult pisicile.

2. Cum a apărut pasiunea aceasta pentru scris? Care a fost factorul ce te-a determinat să mergi pe calea asta?

Scriu de când mă ştiu, am început cu poezii şi apoi am avut diferite bloguri. Pe calea asta m-am decis să merg în continuare doar după ce am reuşit să-mi public primul meu roman, chestie pe care nu am luat-o foarte în serios la început.
 

3. De unde şi până unde "Octopussy"? Dacă ţin eu bine minte, datorită unor vise, ai desenat o caracatiţă şi o fată, iar acestea te-au ajutat într-o anumită măsură în privinţa cărţii.

 

Da, le-am visat pe cele două gemene din carte, Becks şi Hyena. De acolo am continuat să scriu şi pe parcurs mi-a venit ideea de a mă folosi de desenul Hyenei pentru a structura restul romanului în jurul său. Deci da, la început nu aveam în minte decât să descriu câteva scene cât mai şocante şi apoi să le leg cumva între ele. Vă dezvălui un secret… înainte să desenez caracatiţa şi să am o idee clară asupra romanului, mă gândisem la titlul de "Carnivore Sweets".

 

4. Ne-ai putea vorbi mai mult, dacă se poate, despre legătura ciudată dintre cele două surori, Becks şi Hiena? De unde au apărut ele?

 

Legătura lor a fost ciudată încă de la începutul romanului, când Hyena vine acasă, iar lui Becks îi e teamă de această întâlnire. Apoi se obişnuiesc una cu alta, nu chiar cu uşurinţă… după ce se judecă puţin reciproc, ajung însă la un consens. Când lucrul acesta se întâmplă, şi natura legăturii lor se schimbă. Dar sugerez că treaba asta să nu fie luată prea în serios. Cel mai important lucru în legătură dintre cele două va fi poate relevat în cel de-al doilea volum.

5. Când romanul tău a ajuns pe rafturile librăriilor şi apoi în mâinile cititorilor, ce impact a avut asupra ta acest aspect?

M-am bucurat foarte tare, în special de primele reacţii ale cititorilor. Îmi era teamă că nimeni nu-mi va înţelege ideea, aveam dubii în privinţa ei eu însămi, însă lucrurile au fost ok în final. Acum am multe recenzii pozitive şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi oameni mă citesc. Consider că e un privilegiu să-ţi găseşti cartea în cele mai mari librării din ţară, nu toţi scriitori au această posibilitate şi bineînţeles, sunt recunoscătoare pentru acest lucru în fiecare zi – în primul rând mamei mele, care m-a susţinut financiar, cât şi celor de la editură.

 6. Ce alte subiecte doreşti să tratezi pe viitor? Ce alte surprize ai pregătit pentru noi, cititorii?

Sinceră să fiu, am o idee pentru un fel de distopie sau ceva fantasy, care să poată fi citit la orice vârstă. Înafară de asta, mai am câteva lucrări terminate, dar toate la timpul lor. În principiu, îmi doresc să abordez cât mai multe subiecte, însă momentan sunt în vacanţă pe toate planurile.

 7. Pe lângă scris, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să cânt, dar nu fac mare caz din asta. De asemenea, ador să fac orice legat de cărţi, de la filmatul videoclipurilor pentru canalul meu de YouTube până la cumpăratul lor online sau din anticariate.

 

8. Din câte am observat, eşti o mare fană a Cristinei Nemerovschi, dar îţi plac şi autobiografiile şi cărţile ce sunt destinate mai mult copiilor şi preadolescenţilor. Ai putea să ne faci câte o recomandare din fiecare categorie şi să ne spui de ce ar trebui să le citim?

 

Sigur, chiar îmi plac autobiografiile. Cel mai mult mi-a plăcut cartea "Dear Dad: Letters from an Adult Child" scrisă de Louie Anderson. Vorbeşte despre traumele din copilăria sa şi drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge un comediant de succes. Nu-mi plac aşa de mult cărţile YA sau middlegrade, le prefer mai degrabă pe cele contemporane şi new adult, însă aş putea recomanda trilogia "Scoala Fricoşilor" de Gitty Daneshvari – o trilogie foarte amuzantă şi perfectă pentru cei care sunt încă în şcoala generală sau chiar mai mici.

 

9. Ce te inspiră atunci când scrii? Muzica, liniştea, o plimbare în aer liber sau alte activităţi?

 

Niciuna din astea. Nu trebuie să fac nimic ca să am vreo idee nouă, genială. Mă inspiră visele mele, în special coşmarurile. Poate vreo ştire auzită la TV sau poveştile de viaţă ale altor oameni. Am o grămadă de lucruri în minte pe care trebuie să am grijă cum le "extirp", pentru a le păstra esenţa. Aici apare greul, atunci când eşti scriitor.

10. Dacă nu sunt prea indiscretă, ai putea să ne spui cam câte cărţi numără biblioteca ta şi ce reprezintă acestea pentru tine?

 În jur de 300 şi sunt ca o comoară pentru mine… o comoară care trebuie să se extindă mult pe parcursul vieţii mele, până la numărul miilor. Nu sunt doar un cititor, sunt şi colecţionar; vreau o bibliotecă imensă pe viitor.

 11. Mulţumesc că ai acceptat să ne dezvălui câte ceva despre tine. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

 Mulţumesc şi eu pentru interviu. Nu le pot ura decât vacanţă plăcută, dacă e cazul; dacă nu, spor în toate! Stay cool :)

Romanul îl puteţi găsi aici!

 

Interviu scriitoricesc #2 - Simona Stoica

Simona Stoica s-a născut în noiembrie 1991. După ce studiile de economie începute s-au dovedit împotriva unei direcţii creative, decide să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism şi ştiinţele Comunicării.


Alumna AIESEC Bucuresti – 3 ani de voluntariat pe Comunicare si Alumni Development. Pregăteşte un proiect editorial online.

Această tânără scriitoare cu mare potenţial şi pasionată de cărţi a debutat cu prima ei carte la Editura Herg Benet, anume Provocarea, care face parte din seria Rephelimii şi care s-a bucurat de un real succes în rândurile cititorilor. Şi încă o face! Aşa că, dragii mei, vă invit să o cunoaştem mai bine pe don'şoara noastră talentată!

1. Bună, Simona! Spune-ne trei lucruri esenţiale despre tine, care consideri că te reprezintă.

Bună, Andreea, şi mulţumesc pentru interviu! Sunt tentată să dau răspunsul clasic. Cărţi. Cărţi. Cărţi. Dar voi încerca să găsesc alte trei elemente care să mă reprezinte, fără să trişez şi să mă folosesc de pasiunea mea arzătoare pentru aceşti misterioşi prieteni necuvântători.

Focul. Este un element foarte important în seria Rephelimii, nu doar pentru protagonişti, ci şi pentru mine. Mă defineşte. Mă consumă. Mă tentează. Focul este simbolul pasiunii, al firii rebele şi al riscului. A devenit o parte din mine înainte de a lua decizia de a mă face roşcată şi de a recunoaşte că sunt fascinată de foc şi că îmi place să urmăresc flăcările, cum ard şi distrug totul din jur. Nu sunt o piromană, dar dacă ai privi cu atenţie puterea văpăilor, vei înţelege sentimentele contradictorii care mă învăluie, când ceva care distruge poate să aibă un impact atât de copleşitor asupra unui suflet mereu în căutare de răspunsuri.

Cerul. Pentru că refuz să îmi caut limitele, pentru că întodeauna îmi doresc mai mult, pentru că iubesc să călătoresc, să văd, să simţ şi să gust ceva nou, care devine o parte din fiinţa mea şi formează o nouă amintire.

Încăpăţânarea. Am tendinţa de a face ce vreau, când vreau. Îmi susţin cu patimă părerile şi le schimb cu greu, dar asta nu înseamnă că nu accept sfaturi sau reacţionez urât la feedback. Zodia e de vină, aşa sunt Scorpionii. E greu să te înţelegi cu ei.

2. Din câte ştiu, eşti ploieşteancă de-a mea. Mărturisesc că îmi place cum sună asta! Nu ştiu câţi cititori se pot mândri cu faptul că unul din autorii săi preferaţi locuieşte în acelaşi oraş cu ei. Aşa că, întrebarea mea este: care loc te atrage mai mult, cel natal sau Bucureştiul, unde stai în prezent?

Permite-mi întâi să mă înroşesc: „autori preferaţi". Fiecare oraş mă atrage, dar în mod diferit, nu aş putea să aleg. Prima mea reacţie a fost niciunul, dar mi-am dat seama că răspunsul potrivit e amândouă. În Ploieşti e mereu linişte, nu este aglomerat şi nu miroase că metroul din Bucureşti, când leşini pe timp de vară şi te sufoci iarna, când îţi dai seama că şi sardinele au mai mult loc într-o conservă. Aici se află familia mea, prieteni vechi, care m-au urmărit crescând şi mereu făceau mişto de mine că eram minoră (eram mereu cea mai mică din grupuri), pisicile şi câinii, pe care îi iubesc enorm de mult, comoara mea cea mai de preţ, biblioteca şi o curte demnă de un conac, cu hamac, balansoar, leagăn şi o magnolie de 4m. Dar în Bucureşti e mereu activitate. Teatru, evenimente, cinema (urăsc să merg în Ploieşti), AIESEC, seri de remi (doar de canastă în Ploieşti), cafenele şi CLANul, acel grup de prieteni care a devenit o parte importantă din familia şi alături de care am lansat şi site-ul pălărisme.ro.

3. De unde a izvorât toată această pasiune pentru scris? Acum zece ani, credeai că vei ajunge într-un asemenea moment?

Acum zece ani scriam doar compuneri scurte, câteva poezii şi descopeream pasiunea pentru citit. Am vrut întodeauna să scriu, dar mereu găseam o scuză pentru a nu aşterne pe hârtie/calculator (da, atunci existau!), ceea ce ochii mei vedeau când ascultam muzică. Îmi era teamă că am să dezamăgesc, că voi scrie prost, aşa că am ales să fug de scris câţiva ani, până când am decis să mă opresc şi să îmi înfrunt propria frică. Îmi place să cred că am furat din talentul părinţilor: mama a început să scrie un roman, dar nu l-a finalizat, iar tata scria poezii (nici până în ziua de azi nu am reuşit să citesc una dintre ele).

4. Cum a luat naştere seria "Rephelimii"? De unde s-au ivit aceste fiinţe misterioase şi letale?

S-au ivit din dorinţa de a crea ceva nou, unic, inedit şi misterios. Fiinţe periculoase. Fiinţe aflate la graniţa dintre Bine şi Rău, care iubesc şi urăsc, ucid şi trăiesc, cu o dorinţă nefirească de a sluji o Soartă potrivnică, doar pentru a curma Viaţa celor care trebuie să devină spirite şi să părăsească pământul pe care Rephelimii l-au transformat în lumea lor, dar şi într-un teren de vânătoare. Sunt prădători, luptători şi asasini. Firea lor o să fie dezvoltată în următoarele volume, când voi pune într-o ipostază incertă cititorul: vei trece de partea lor, le vei accepta harul, sau te vei alia împotriva lor?

Cât despre inspiraţie, revin la serialul Tru Calling şi la enigmaticul Jack Harper, care m-a fermecat din prima clipă şi pe care am vrut să-l cunosc mai bine, alegând, într-un semn de revoltă, să îi fur calităţile şi defectele şi să creez o personalitate nouă, care va putea să seducă şi să iubească, să plângă şi să rănească, cu o simplă privire, fără ca victima să aibă puterea de a riposta. E privit drept un personaj pozitiv, în ciuda trecutului său necunoscut şi a mâinilor pătate de sânge, dar când adevăratul lui caracter va ieşi la iveală, rămâne de văzut dacă fanele lui îl vor accepta sau îşi vor schimba părerea despre Rephelim.

5. Spuneai că muzica te ajută foarte mult, atunci când dai frâu cuvintelor să se aştearnă pe foaie, iar imagini în contrast cu acestea, îţi învăluie mintea. Ai putea să ne povesteşti mai multe despre acest aspect?

Mă las purtată de muzică. Renunţ la legăturile pe care le am cu realitatea, mă separ de lumea care mă înconjoară şi mă predau versurilor care îmi ating mintea. Rephelimii pot să lase Elementele să îi domine, să renunţe la orice urmă de control pentru a preda trupul lor unei forţe necunosute, care îi poate distruge. Puterea este incredibilă, dar totul are un preţ. Le urmez paşii. Mă las învăluită de ficţiune şi fug de prezent, alegând o lume pe care eu o creez, de la personaje şi poveste, până la modul în care frunzele alunecă în bătaia vântului pentru a se aşterne la picioarele mele. Muzica este declanşatorul, dar, faţă de Rephelimi, eu o controlez şi deţin puterea. Eu modelez melodia, astfel încât gândurile mele să devină imagini. Frica mea este să nu mă pierd în ceva ireal, nu pentru că nu aş putea să găsesc calea de întoarcere, ci pentru că aş fi tentată să nu mai plec.

6. Dacă tot suntem la capitolul muzică, ne-ai putea dezvălui numele unor melodii ce te-au ajutat să pui în scenă şi să conturezi lumea fascinantă a rephelimilor?

Hmm... cele mai importante, în prezent, sunt: In The Air Tonight – Full Blown Rose, One Way Or Another (Until the Ribbon Breaks), All The Kings Horses (Karmina), Cities in Dust (The Everlove), A Call To Arms (Laura Jansen), Do You Feel Alive (Extreme Music), Wonderful Life (Hurts), Paradise/Pale/A Dangerous Mind/Stairway To The Skies/Stand My Ground/All I Need (cam toate melodiile de la Within Temptation), Before The Dawn/Bring Me Back To Life (Evanescence), In The End/What I’ve Done (Linkin Park), Invincible (Epic Rock), Wolf’s Law (The Joy Formidable) şi multe altele... (unele versuri descriu ce se întâmplă în următoarele volume).

7. Ne-ai putea detalia, atât cât se poate, despre firul invizibil care-i leagă pe eroii noştri, pe Jack şi Desiree?

Cred că îl las pe Azazeal să vă spună mai multe şi vă ofer un mic teaser, după.

"- În momentul de faţă nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă Oracolul are sau nu dreptate. Ceva sau cineva îl va forţa pe Harper să o transforme pe sora ta într-un Rephelim.

- Dar el nu are puterea să facă aşa ceva, ţipă Bowen. Doar tu ai şi...

- Ei întodeauna au fost diferiţi, îl întrerupse Azazeal. Încă de la naştere.

- Nu ai de unde să ştii asta. Nu l-ai cunoscut pe Jack când era copil.

Azazeal se aşeză din nou pe tron, înainte ca Bowen să-şi ducă la bun sfârşit gândul. Îşi puse mâinile de o parte şi de alta a corpului, apoi îşi ridică privirea şi îşi fixă ochii cenuşii şi reci în cei blânzi şi albaştri ai nepotului său, conştient de impactul pe care cuvintele sale o să le aibă asupra lui. Asupra tuturor.

- I-am urmărit pe Jack şi Desiree din momentul în care s-au născut, până în clipa în care destinele lor s-au contopit într-o singură Soartă. La baza legăturii dintre suflete lor se află cea mai periculoasă formă de magie, puternică, dar întunecată. Legământul a fost făcut prin sacrificiu: stropit cu sânge şi închis prin lacrimi. Sentimentele care s-au născut între ei nu sunt naturale, nu sunt fireşti. Ea este tulburată din cauza asta. Ştie că trebuie să se ferească de el, dar e atrasă de Rephelim. El o influenţează, o manipulează, îî trimite o parte din gândurile şi emoţiile sale, astfel încât Desiree nu ştie dacă tot ceea ce simte sunt trăirile lui sau ale ei. Demonul i-a ales şi i-a legat, dar voi face orice ca să distrug conexiunea dintre ei. Nu le voi risca vieţile."

Desiree şi Jack sunt doi pioni pe o tablă de joc care nu are graniţe. Nu există iubire între ei, cel puţin nu încă. Tot ceea ce simt în momentul de faţă este fals, indus de o putere pe care ei nu o cunosc şi pe care nu o pot controla. Demonul i-a unit cu un motiv, însă legătura îl implică şi pe Malek, care a trădat Rephelimii şi este de partea Celor Zece Orori. Au fost aleşi cu un scop, însă pentru a obţine răspunsuri trebuie să nu mai fugă. Jack vrea să o protejeze, dar ştie că Soarta Rephelimilor depinde de deciziile ei. E conştient că nu poate să îi devină mentor, însă nici nu vrea ca altcineva să o înveţe să îşi dezvolte puterile. Este şi el confuz: e atras de ea pentru că o înţelege şi sunt la fel de încăpăţânaţi şi imprevizibili în acţiunile lor sau este la rândul lui manipulat, de un demon fără chip, care o urmăreşte pe Desiree în coşmaruri?

Demonul are un nume: Ukrasna. Legendele vorbesc despre crime şi durere. Hope a întâlnit creatura. Azazeal a înfruntat-o. Helen i-a auzit vocea. Însă toţi sunt manipulaţi şi nu au încredere în propriile simţuri. Refuză să vorbească despre Trecut, ignoră Prezentul şi se gândesc doar la Viitor.

8. Am înţeles că anul acesta vom avea parte de o surpriză dublă. La ce să ne aşteptăm din partea celor două cărţi, având în vedere finalul celei dintâi?

Încă mă gândesc dacă voi finaliza următoarele două volume din seria Rephelimii, Capcana şi Alegerea, sau voi lansa primul roman dintr-o altă serie, în toamnă, iar Capcana la vară. Pot să spun că următorul volum o să fie neaşteptat. Am învăţat din greşelile făcute cu Provocarea, o să observaţi o schimbare (bună) în stilul meu şi... multe surprize. Veţi afla cum au fost creaţi Rephelimii şi de ce. Cine sunt Cele Zece Orori, cunoscute şi ca Nagazi şi de ce au traversat Voalul. Detalii despre cei doi Rephelimi căzuţi, ale căror nume nu sunt rostite. Cine sunt ceilalţi Rephelimi şi poveştile lor. Jurnalul Elestei este găsit... ne întoarcem în trecut şi descoperim ce s-a întâmplat cu familia Rockner. Iar finalul de la Capcana... am avut probleme mari cu el. Oameni, Umbre, Nagazi şi Rephelimi se întâlnesc într-o înfruntare de câteva zeci de pagini, într-un oraş subteran, aflat sub conacul Wolfmaner. V-am atras atenţia?

Bonus: Un fragment din volumul 3, Alegerea. O să facem un salt în timp: 4 ani. Abia aştept.

9. Ce ai simţit când, în sfârşit, ţi-ai văzut cărţile pe rafturile librăriilor şi în mâinile cititorilor tăi?

Emoţii din belşug şi un gol în stomac. Eram încântată şi speriată: încântată când vedeam sau aflam că o persoană îmi citeşte cărţile, dar, în acelaşi timp, speriată de părerea finală. Oare i-a plăcut? S-a enervat? Va arunca romanul? A fost intrigat? Mereu îmi pun întrebări, sunt curioasă din fire, însă după prima lună m-am liniştit şi doar m-am bucurat să îmi văd cărţile în librării sau alături de cei care mi-au oferit o şansă să arăt ce pot şi mi-au acceptat Provocarea. O să fiu sinceră: am în minte 3 serii, 13 romane. Sper să reuşesc să le scriu pe toate, pentru că ideile sunt trecute, rămâne doar să găsesc cuvintele potrivite pentru a atrage cititorul în meleagurile pe care urmează să le creez. 

10. Pe lângă faptul că eşti scriitoare, eşti şi o cititoare pe măsură. Cam câte cărţi se află în micul tău paradis, numit bibliotecă? Ce reprezintă acestea pentru tine?

Cred că am aproape 5 000 de cărţi în bibliotecă, iar numărul lor creşte săptămânal. Nu mă pot abţine. Sunt tot timpul reduceri şi atâtea serii care îmi fac cu ochiul. Îmi place să îmi admir cărţile, să le miros, să le şterg de praf şi să îmi completez lista de pe laptop, mândră de paradisul pe care am reuşit să-l creez. Baza am primit-o de la părinţii mei, care îmi împărtăşesc pasiunea. Au citit fiecare mii de cărţi. Eu mă simt ca un ucenic în preajma lor, dar într-o zi voi deveni şi eu Maestru!

Cărţile reprezintă lumea mea, îmi sunt atât prieteni, cât şi duşmani (cred că toţi ştim autori şi personaje care ne-au făcut să suferim). Sunt o parte din mine, din sufletul meu şi asta nu se va schimba vreodată. Biblioteca mea este vrăjită. Am văzut asta când a venit CLANul la mine să petrecem Revelionul împreună. Am văzut uimirea de pe chipurile prietenilor mei şi curiozitatea care îi controla, acea curiozitate care îi îndemnă să răsfoiască romane şi să facem schimb de recomandări şi autori preferaţi. A fost un moment foarte special pentru mine: atunci i-am primit în lumea mea, lumea cuvintelor.

11. Mulţumesc mult pentru că ai acceptat să împărtăşeşti cu noi mici fragmenţele din viaţa ta. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu îţi mulţumesc, Andreea! Mă bucur să am o fană ca tine!

Mesajul meu o să fie simplu: le mulţumesc tuturor celor care au citit tot interviul („vorbesc mult", sunt conştientă de asta), sper că am reuşit să vă atrag atenţia asupra seriei şi să vă fac curioşi, apreciez din suflet sprijinul şi încurajările voastre, pentru că fără voi, dragi fani şi viitori cititori, un autor devine o persoană singuratică, pierdută printre propriile gânduri. Tot ceea ce creez este o invitaţie pentru voi, într-o lume cu reguli nescrise, pe care vă încurajez să o descoperiţi. Sunteţi o forţă care nu are graniţe, care formează autorul şi îi oferă tot ce are nevoie pentru a scrie din pasiune, pe aripile creaţiei!

Urmăriţi în continuare blogul acestor fete minunate şi citiţi cu drag şi din plăcere!

 

Cărţile le puteţi găsi aici!

 

 

Interviu scriitoricesc #1 - Monica Ramirez

Monica Ramirez locuiește în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în România la editura Tritonic: Asasin la Feminin - Seria Alina Marinescu, vol.1, Identități secrete - Seria Alina Marinescu, vol.2, Balanța puterii - Seria Alina Marinescu, vol.3, Bariere de fum - Seria Alina Marinescu, vol.4, Abis – Seria Alina Marinescu, vol.5, Kit Black, Cum se scrie un best-seller - Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac. În prezent, Monica are în lucru The Other Half of her Dreams, un thriller/romance/fantasy.　

 

Bună, dragilor! Astăzi avem parte de "vizita" unei persoane deosebite, pe care, regret că n-am cunoscut-o ceva mai devreme. Este vorba despre autoarea Monica Ramirez, una dintre româncele noastre talentate în artele scriitoricești. Probabil că aţi mai auzit de dânsa, iar dacă nu, vă invit să cunoaştem împreună acest om special.

1. Am înţeles că prima pasiune a fost baletul. Ce a reprezentat acesta pentru dumneavoastră? În unele momente, mai simţiţi nevoia să vă lăsaţi purtată pe ritmurile line ale acestuia?

Mama mea, fostă dansatoare profesionistă și, la vremea aceea, profesoară de sport, coordona un grup de dans modern pentru copii. Așa că m-am suit pe scenă pentru prima oară la 6 ani și nu m-a mai dat nimeni jos de acolo până mult mai târziu. Dansul a fost prima iubire și pasiune a vieții mele. Am intrat la Liceul de Coregrafie, însă am continuat să dansez cu grupul mamei mele timp de mulți ani. Pe scenă mă simțeam mereu cu adevărat liberă, ceea ce în vremurile acelea era ceva aproape ilegal. Câteodată mi-e dor de luminile scenei, dar faptul că mi-am transferat pasiunea pentru dans în scris mă ajută foarte mult.

2. Cum aţi ajuns de la paşi de dans, să dansaţi cu nişte simple cuvinte?

Viața de dansator este extrem de frumoasă, dar din păcate mult prea scurtă și la un moment dat era clar că va trebui să mă orientez în altă direcție. Mi-am dorit să scriu încă din timpul școlii, așa că trecerea de la dans la scris a fost cât se poate de naturală. Sigur, nu s-a întâmplat totul dintr-o dată, mai ales pentru faptul că viața mea a luat-o pe un făgaș pe care nu-l anticipasem vreodată, dar după un anumit timp, nevoia de a scrie a apărut mai mult sub forma unei exorcizări. Trebuia să spun o anumită poveste ruptă din realitate și scrisul a reprezentat o eliberare. Inițial, nu am scris în ideea că voi și publica. Cariera de scriitor a prins contur aproape fără voia mea. Dar mi-a plăcut, mi s-a potrivit ca o mănușă, așa că odată ce m-am eliberat de povestea despre care vorbeam, am continuat să scriu.

3. Ne puteţi spune cum a luat naştere seria "Alina Marinescu"? În special personajele, Alina şi Alex, care au parte de o poveste atât de plină de nuanţe?

Seria Alina Marinescu reprezintă povestea care m-a împins către scris. Este o poveste reală, oricât ar părea de halucinant, dar trebuie să nu uităm faptul că realitatea bate de cele mai multe ori ficțiunea. Alex și Alina au existat cu adevărat și continuă să existe, povestea lor complicată de dragoste constituind nucleul seriei. Primele 5 volume au apărut deja în România, volumul 6 și ultimul a apărut deocamdată doar în America, urmând să apară și la noi probabil prin toamnă. La o primă vedere, chiar și acum, Alina și Alex, ba chiar și Marius, cu care cititorii se întâlnesc în cel de-al 3-lea volum, sunt niște oameni obișnuiți. În realitate, însă, duc o viață dublă la granița dintre lumea normală și o lume întunecată a umbrelor… o lume despre care nu se știe mare lucru. Cu permisiunea ta, o să schițez un fel de profil psihologic pentru a introduce cititorul în atmosfera întunecată și plină de neprevăzut a lumii aflate dincolo de realitatea de zi cu zi. O să mă întind puțin, dar promit că merită!

Alina Marinescu preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex Therein iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.

Alex este un asasin profesionist. Pare un om de oțel, nu cunoaște frica în timpul misiunilor sau în afara lor, dar în mod paradoxal nu a reușit încă să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Alex este de fapt mai mult o fantomă dacă-l comparăm cu un om normal și trebuie să fie așa ca să poată ucide pe oricine i se ordonă. Lui nu-i mai pasă de lucrurile pe care oamenii normali le găsesc importante, sau măcar stimulante, trăiește într-o altă dimensiune în care nu există emoții inutile. Cu toate acestea, între el și Alina se stabilește o conexiune foarte puternică. Alina reprezintă singurul suflet cu adevărat pur din lumea întunecată ce-l înconjoară. Alex reprezintă un mister nu numai pentru oamenii din jurul lui, ci mai ales pentru Alina, care nu-i înțelege aparenta răceală sufletească. Romantismul și sensibilitatea pe care le simte mai mult la nivel instinctiv în el o duc mai degrabă cu gândul la un fel de cavaler modern. Relația paradoxală rece-fierbinte dintre cei doi devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea în timpul misiunilor la care trebuie să participe. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat? Nu putem răspunde la această întrebare decât urmărind acțiunile lui Alex în ceea ce-o privește pe Alina, ținând cont de existența siguratică și rece în care cei doi sunt nevoiți să supraviețuiască.

Până la urmă, Alina l-a schimbat pe Alex de când a apărut în viața lui, și dacă până atunci el se considera mort din punct de vedere sufletesc, ceva se trezește la viață în inima lui din acel moment. Alina este motivul pentru care Alex începe să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuiește atât de mult. Trebuie să întelegem că un om care a ucis atât de mulți oameni, de multe ori chiar fără să știe de ce, un om care a văzut atât de multă moarte în jurul lui, nu poate rămâne întreg la minte fără un control strict al emoțiilor, pentru a se proteja de realitatea în care trebuie să supraviețuiască. Înainte de Alina, nu exista nimic pentru Alex decât munca pe care o făcea la modul superlativ. SSO și mai apoi Elite îi cer ori să facă ceea ce trebuie, ori să moară. Nu există alte opțiuni: te supui ordinelor, ori ești lichidat. Iar pentru Alex, care este un perfecționist, alegerea morții nu reprezintă nimic mai mult decât o evadare. Așa că decide să trăiască și tot ceea ce-i rămâne este munca lui pe care o face la modul superlativ. Nu neapărat din mândrie, ci pentru că nu mai are nimic altceva.

Asta încearcă să-i insufle și Alinei, faptul că pentru a deveni un asasin desăvârșit trebuie să devii complet rece, să nu dezvalui niciodată nimanui cine ești cu adevărat, ce simți cu adevărat, pentru a nu da acces nimănui la orice slăbiciune s-ar ascunde pe dinăuntru. Pe de altă parte, este și o formă de onestitate, în sensul că atunci când colegii lui Alex îl privesc în ochi, știu sigur că nu reprezintă nimic pentru el. Și de fapt așa stau lucrurile în Elite; oamenii ca atare nu există, sunt numai niște executanți care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Un mod excelent de a controla totul, începând de la emoții, până la nevoi si dorințe personale. Cu toate acestea, în viața lui Alex apare această ambivalență odată cu apariția Alinei. Nu-i pasă de nimeni și nimic, dar îi pasă, poate chiar prea mult pentru binele lui, de Alina. Asta nu înseamna însă, că-i arată cu adevărat ce simte. Alex nu se mișcă, nu gesticulează, nu se exprimă ca un om normal. Dimpotrivă. Economia totală de gesturi, cuvinte, mișcări nu sunt egalate decât de aura letală pe care o degajează.

Singura poartă prin care-i este îngăduit Alinei să patrundă câteodată sunt ochii lui în care citește adevărate romane, însă niciodată mai mult de cateva fracțiuni de secundă, niciodată suficient de mult timp pentru ca ea să înțeleagă dacă a întrezărit fragmente din propria ei imaginație, sau ceva real. Alex nu este un bărbat real, ci o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. De aceea nu afișează nicio emoție, cu toate că trăirile lui interioare sunt extreme. Ca atunci când în ciuda faptului că este bulversat sufletește, îi arată Alinei documentele care atestă execuția ei pentru a o face să înțeleagă că nu mai există pentru lumea reală, umanitatea ei nu mai contează nici măcar din punct de vedere oficial și ca atare poate fi anihilată cu prima ocazie când nu respectă regulile. Îl doare enorm să-i facă asta femeii pe care o iubește, însă știe că trebuie dacă vrea să o ajute să supraviețuiască.

Însă Alina este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și ramâne o rebelă și după. Nu se sfiește să se răzvrătească fățiș împotriva regulilor cu care Alex încearcă să o modeleze. Dacă până atunci regulile generale după care se ghida viața ei – și orice viață normală, nu-i așa? – erau să nu furi, să nu minți, să nu… ucizi, acum totul este diferit. Acum i se cere să mintă, să fure, să omoare, și în general să facă absolut orice pentru a-și îndeplini misiunea. Si culmea, Alex este cel care trebuie să o învețe toate astea. Nu mai vorbim despre încrederea în oameni, ceva natural pentru Alina, pe care Alex încearcă cu disperare să o distrugă. Până la urmă, realitatea în SSO se află de cealaltă parte a oglinzii față de societatea normală. Lucruri lipsite de importanță în lumea noastră, cum ar fi un gest, o frază, poate chiar un zâmbet, încrederea în cineva, pot deveni greșeli fatale în realitatea de dincolo. Cineva care trebuie să trăiască ucigând, care trebuie să aducă moartea prin simpla-i prezență nu poate zâmbi, vorbi, trăi usor. Poate face toate astea, dar nu la fel ca oamenii normali.

Cu timpul, rebeliunea instinctivă a Alinei se manifestă din plin împotriva celor care doresc să o plaseze sub control, însă învață repede regulile jocului și devine chiar foarte bună în jocul ei aproape zilnic cu moartea, la fel cum învață să manipuleze politicile și pericolele lumii întunecate din care se trezește că trebuie să facă parte fără acceptul ei în prealabil. Însă Elite nu o poate controla. Nimeni nu poate. Chiar dacă joacă după regulile ce i se impun, nu se adapteaza sistemului și nu-și vinde sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Alina rămâne complexă și tridimensională într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei întregii ei existențe. La început nu știe exact ce să simtă despre rolurile pe care trebuie să le joace în misiunile în care este trimisă, în afară de frustrare și ostilitate, însă trebuie să se adapteze rapid cerințelor și modus-ului operandi Elite dacă vrea să supraviețuiască. În timp devine mult mai sofisticată și controlată în emoțiile pe care le afișează, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând nu numai că poate să joace după regulile ei proprii, ci că poate deveni chiar mai bună decât ei la jocul lor. Prin asta nu urmărește să urce treptele ierarhice ale organizației din care face parte. Singura ei aspirație este să-și trăiască frânturile de viată care i-au mai rămas cu cât mai multă integritate. În sensul acesta este foarte ambițioasă. Poate să joace jocul, este extrem de bună la el și singurul lucru pe care-l vrea este să câstige bataliile propriei ei vieți, incapabilă să devină o mașină de ucis.

Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Organizația Operațiuni Anti-teroriste Ultra-Secrete Elite este o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. O organizație fără titlu oficial, neînregistrată nicăieri, ai cărei angajați sunt fantome. Nu există coduri de referință și nu este parte integrantă a niciunui serviciu de informații. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără analiza mass-mediei. De aceea, acțiunile agenților operativi Elite nu par de multe ori prea diferite de cele ale teroriștilor împotriva cărora luptă, făcând dificil de tras o linie clară între unii și alții.

Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile. Cu toate că luptă în numele binelui, Elite nu garantează absolvirea de păcatele pe care trebuie să le comită în numele acelui bine. Dimpotrivă, Elite reprezintă purgatoriul personal al fiecăruia, un loc foarte opresiv în care sistemele de securitate sunt mai importante decât viețile celor ce-i asigură continuitatea. Când pășesc în lumea reală, agenții operativi nu simt că ar fi eroi care luptă pentru binele omenirii. Ei trebuie să mintă, să înșele, să comploteze, să asasineze. În lumea lor morala se opune în mod direct logicii, datoria anulează iubirea și umanitatea, autoritatea anulează compasiunea, eficiența justifică victimele colaterale.

4. Ce v-a atras spre lumea "cenuşie" a spionajului? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi dacă aţi face parte din ea?

După cum am mai spus, lumea secretă e reală și poveștile ei pot bate de departe realitatea. Oamenii care fac parte din această lume întunecată sunt nevoiți să ducă vieți duble extrem de complicate din toate punctele de vedere. Agenții operativi sunt supuși unor antrenamente intense pentru a învăța cum să devină soldații perfecți pe teren. Însă nu-i învață nimeni cum să facă față frânturilor de viață normală care le mai rămâne, eventual în mijlocul familiei și prietenilor. Asta sunt nevoiți să învețe pe cont propriu. Și exact acest aspect mă atrage în principal la lumea cenușie a spionajului. Îmbinarea a două lumi aflate la granița dintre alb și negru. Plus că americanul are o vorbă: Scrie despre ce știi. Ceea ce mă aduce la cea de-a doua întrebare, cu care mărturisesc că m-ai pus în încurcătură. Am trei variante de răspuns: să mint, să mint, ori să spun adevărul, ceea ce, evident, este exclus. Problema e că de la un timp am cam obosist să tot dau răspunsuri evazive la genul ăsta de întrebări, așa că o să iau exemplu de la politicieni; am văzut că funcționează.
"Nu înțeleg întrebarea."

5. Ce aţi simţit atunci când prima dumneavoastră carte a fost publicată? În prezent, aveţi parte de aceleaşi emoţii ca prima oară? Cât a trebuit să aşteptaţi până când prima carte şi-a facut loc pe rafturile librăriilor?

Am fost extrem de emoționată atunci când mi-a apărut primul roman, cu toate că nu mă așteptam. The Unwilling Assassin – Asasin la feminin, primul volum al Seriei Alina Marinescu, a reprezentat cumva o mica izbândă personală nu neapărat prin faptul că a fost publicată, ci mai ales pentru faptul că în felul ăsta povestea multor oameni la care țin nespus va rămâne undeva pentru totdeauna. Alina, Alex, Marius, Ford, Jason, Roman, Webb, Oliver, Vallis, Kosmas și mulți alții care, din păcate, nu mai sunt printre noi.

Emoțiile rămân la fel de mari pentru fiecare roman nou publicat. La fel și bucuria pentru fiecare cititor nou în parte.

Din momentul în care am terminat cu Seria Alina Marinescu de scris-convins-că-trebuie-să-public-rescris-despărțit-în-cinci-volume-și-iar-rescris, a durat cam un an până când am văzut primul volum în librării. Spun cinci volume pentru că initial atâtea au fost. Și ca să fac o mărturisire în premieră, toate cele cinci volume sunt strâns înlănțuite cu o poveste reală. Dar asta o știi deja. Ce nu știi este faptul că volumul șase e ficțiune pură cu o singură excepție: soarta organizației Elite. Restul a pornit de la o idee și mi-au trebuit câțiva ani să termin romanul de scris. Adevărul e că am încurcat ițele atât de tare încât n-am mai stiut cum să le mai descurc.

6. De ce aţi ales ca în Statele Unite să publicaţi sub numele de Monica Daneţiu-Pană, iar în România, sub numele de Monica Ramirez?

Monica Ramirez e numele meu legal după căsătorie. Editorul meu din America a decis că Monica Danețiu-Pană ar fi mai exotic. Paradoxal, editorul din România n-a fost de accord. Ca să evităm confuziile, în ultimii doi ani am publicat și în America drept Monica Ramirez.

7. De ce Editura Tritonic? Aceasta a fost prima alegere sau aţi avut în vedere şi la alte opţiuni?

În octombrie 2009, m-am întors în România. La Otopeni, în timp ce navigam printre munți de bagaje, încercând în același timp să am grijă și de cei patru copii pe jumătate adormiți după un drum care a durat 23 de ore, am trecut pe lângă un stand de cărți. Atenția mi-a fost atrasă de coperta unei cărți pe care se afla poza unei femei care ținea în mâini　o armă automată. Poza și atmosfera în sine degajată de acea copertă m-au dus imediat cu gândul la Alina Marinescu. Cartea respectivă se numea　Somalia, Mon Amour, scrisă de Bogdan Hrib. Am investigat și am aflat că Bogdan Hrib era și editor la Tritonic, așa că i-am trimis　Asasin la Feminin. N-a mai durat decât trei luni până a apărut cartea. După cum spune americanul,　the rest is just history.

8. Ce a determinat întoarcerea acasă, în locul natal? Dacă ar fi să descrieţi în trei cuvinte atât România, cât şi SUA, care ar fi acelea?

M-am întors pentru că era necesar să revin…datorită job-ului și datorită sufletului. Măcar pentru o perioadă, care se pare că se apropie de sfârșit.

România: dor, primăvară, trecut.

America: spațiu, libertate, început.

9. Din micile mele cercetări, am aflat că aveţi parte de o viaţă destul de activă. Cum vă împărţiţi timpul între scris, dans, profesiile de traducătoare şi de editoare, rolul de mamă şi de soţie?

Lucrurile sunt în continuă schimbare în viața mea. Din ceea ce ai enumerate mai sus au mai rămas valabile rolurile de scriitoare, traducătoare (doar pentru romanele mele), mamă și soție. Mai există și o altă ocupație care-mi răpește destul de mult timp, nevoită fiind să… dispar câteodată pentru o perioadă nedeterminată de timp, dar mă tem că despre asta nu pot da prea multe amănunte. Și aici aș dori să le cer scuze cititorilor care-mi scriu si câteodată nu primesc un răspuns timp de mai multe zile. Îi asigur că mă străduiesc să răspund imediat ce reapar J Evident, cu timpul stau extrem de prost! Mi-aș dori o zi cu 48 de ore, dar încerc să mă descurc cu ce am la dispoziție.

10. Cam în jur de câte cărţi se află în biblioteca dumneavoastră? Aveţi vreun scriitor preferat, vreo carte? Ce genuri literare preferaţi?

Cu tot cu cele pe care le am pe e-book reader, câteva mii. Cel puțin! Când m-am mutat înapoi în România, am trimis cu vaporul peste ocean cam 40 de cutii. Probabil vă imaginați că mi-am adus mobila, vesela de bucătărie, garderoba? Da, câteva cutii conțineau și așa ceva. Marea majoritate, însă, conțineau cărți. Am vrut să le donez unei bilbioteci publice, gândindu-mă că ar fi o nebunie să car după mine toate acele volume. Am vorbit cu biblioteca, am aranjat transportul, am semnat hârtiile. Când au venit să ridice cărțile, le-am deschis ușa mirată, m-am prefăcut că habar n-am despre ce e vorba și le-am închis ușa în nas. Pur și simplu n-am putut s-o fac… am simțit că mi-aș dona jumătate din inimă. În schimb, m-am pus pe cumpărat cutii…

Nu am putut niciodată să aleg un singur un autor favorit. Fiecare carte în parte m-a marcat și influențat într-un fel sau altul. Totuși, singurul roman pe care l-am citit de cel puțin douăzeci de ori, ultima oară la patruzeci de ani, a fost　Toate Pânzele Sus, de Radu Tudoran. Dintre scriitorii preferați i-aș menționa pe Gabriel Silva, Barry Eisler, Carol Goodman, Alice Hoffman, Khaled Hosseini, Mark Burnell, Kelley Armstrong, Stephenie Meyer, Phillip Kerr, Leif Davidsen, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer, Veronica Roth, Suzanne Collins… și lista poate continua la nesfârșit.

11. Mulţumesc mult pentru că aţi acceptat să ne împărtăşiţi câteva din micile dumneavoastră fragmenţele de viaţă. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Nu citiți pentru că așa trebuie, ci pentru că habar n-aveți ce pierdeți în caz contrar! Pentru că citind, te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele. Cartea, indiferent de formatul său, copertată sau e-book, înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea îți dă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Așa că citiți cu pasiune și, vorba americanului, Keep your mind and heart open.

Aici puteți găsi toate cărțile autoarei traduse la noi!

 

Discuţie la un ceai: Invitaţii sunt Iasmina şi Mili de pe blogul Literatură pe tocuri!

     Dragii mei, ştiu că în ultima vreme nu ne-am mai adresat vouă deschis ci doar prin recenzii şi noutăţi. Ne lipseşte timpul petrecut pe blog şi ne-am dori să vină cât mai repede vacanţa şi să ne putem reintra într-un ritm. Eu anul acesta am o admitere foarte grea în faţă şi îmi doresc din suflet să o trec şi să revin la voi cu o veste bună! În altă ordine de idei, vreau să vă prezint două fete excepţionale şi anume adminele Iasmina şi Mili de pe blogul "Literatură pe tocuri". De ce am ales să le iau lor acest interviu? În primul rând aşa am simţit să fac. Voiam să aflu cum a început aventura lor în lumea blogosferei româneşti, iar în al doilea rând m-am gândit că ar fi o ocazie minunată de a împărtăşi şi cu voi atât cititorii noştri dragi cât şi ai blogului "Literatură pe tocuri" , munca din spatele blogului, dar şi modul în care originalitatea şi-a pus amprenta asupra lui datorită acestor fete. Vă invit cu drag să citiţi interviul şi mai apoi să aruncaţi un ochi pe blogul lor, vă promit că nu veţi regreta!

     În primul rând doresc să vă mulțumesc Iasmina şi Mili pentru că ați acceptat să-mi acordați acest interviu, pentru mine este o adevărată onoare!

1) Blogul vostru este unul dintre cele mai urmărite din blogosferă şi ați reuşit să evoluați foarte frumos în decursul timpului. Curiozitatea mea, dar şi a colegelor mele este cum anume a luat naştere acest proiect? Şi cum ați ales numele blogului? Unul extrem de original aş dori să adaug.  

     Totul a fost precum o scânteie scăpată dintr-un jăratec. Două persoane pasionate de lectură ce s-au cunoscut prin intermediul cărților devenind prietene și care au decis să nu își împărtășească doar una alteia impresiile, ci să facem o bucurie și celorlalți care au aceași pasiune ca și noi. 

     S-a pornit de la un bloguleţ ce reprezenta mai degrabă un jurnal și era numai al uneia dintre noi. Fiind prietene ne consultam aproape zilnic, fiecare venind cu câte ceva ce puneam cap la cap să facem un întreg. În toiul unei discuții ne-a venit pur și simpu ideea:  Ce ar fi dacă am încerca să trecem la un alt nivel? Dacă am formă o echipă și am porni pe un drum nou? Nu a trebuit să ne gândim de două ori, eram hotărâte, simțeam că ne completăm una pe cealaltă și ne-am pus pe construit. 

      Site-ul „Literatură pe tocuri” este copilul nostru pe care l-am născut, îl vom crește și îl vom educa. Este proiectul nostru în care punem mult suflet, creat și într-o perioadă nu foarte roz prin care trecusem amândouă. Dar asta ne-a motivat să depășim răutăți gratuite și să ne ridicăm deasupra prostiei. În acest proiect nu există Mili și Iasmy există „noi”. Suntem două jumătăți ale unui întreg rezultatul fiind: Literatură pe tocuri! 

    Numele site-ului a fost ales într-adevăr mergându-se pe ideea de originalitate sau mai bine zis unicitate. Meritul îi aparține lui Mili ajutată de o bună prietenă, iar jumătății Iasmy i-a plăcut foarte tare și nu a schimbat nimic. Combinațiile au fost multe, dar s-a mers pe principiul de carte, literatură în general și feminitate, reprezentativ în special pentru niște domnițe romantice. Deși abordăm și alte genuri acesta este totuși cel care ne reprezintă cel mai bine. 

2) Cum alegeți cărțile pe care doriți să le citiți?  

     În general citim cărți a căror descriere ne atrage privirea. Citim din plăcere, nu din obligație și atunci ne alegem cărțile care credem că ar putea să ne placă. Nu citim la comandă, nu alegem cărți doar pentru că sunt în vogă, nu alegem cărți doar pentru că dau bine și trebuie să fim în pas cu moda. Citim cărți care sunt noutăți, dar și cărți de anticariat. Citim cărți ai căror autori ne plac, dăm șansa și celor necunoscuți și încercăm să citim și genuri care nu sunt chiar favorite -asta din curiozitate și din dorință de-a ne crea o idee personală. Suntem destul de selective în ceea ce privește cărțile alese, nu citim la grămadă, pentru că asta ar însemna să nu ne mai bucurăm de plăcerea lecturii. 

3) Ce elemente trebuie să întrunească o lectură pentru a fi memorabilă în opinia voastră?

      Nu am analizat niciodată elementele care ar putea să facă o lectură să ne persiste în minte multă vreme. Totul vine pur și simplu! Poate fi o carte cu un subiect simplu, dar care ajunge să ne transmită ceva, dar poate fi și o carte foarte complexă și profundă care să ne facă să trăim fiecare bucățică de cuvânt. Depinde de percepția noastră, de personalitatea noastră ca cititor, de  înțelegere a subiectului, de  sensibilitate și emoție. Toate acestea pot face o carte de neuitat pentru noi.

4) Câtă muncă zilnică/saptămânală există în spatele acestui proiect?

     Nu am contorizat până acum, dar putem să spunem că există multă muncă în cadrul acestui proiect. Muncim în fiecare zi în funcție de timpul disponibil pe care îl avem. Suntem persoane care avem job-uri și alte activități adiacente, ne dorim ca ziua să fie de 48 de ore, dar probabil nici atunci nu am fi mulțumite. Dar, oricât de ocupate am fi cu ceea ce facem în fiecare zi nu uităm niciodată de site. Ne-am propus că “uitare” sau „nu am timp de site” să nu existe în vocabularul nostru. Venim zilnic cu câte ceva pentru cititorii noștri, deoarece îi respectăm, dar ne respectăm și pe noi înșine. În concluzie: Munca este titanică, atât cea tehnică cât și cea literară, dar o facem cu plăcere și atunci pare ușor. Și dacă există și organizare totul merge strună. 

5) Ce sfaturi aveți pentru "bobocii bloggeri" pasionați de lectură şi care îşi doresc să împartă şi cu alte persoane acest lucru? Pe ce credeți că ar trebui să se axeze?

    În primul rând nu cred că suntem în măsură să dăm sfaturi, dar vom încerca să vă oferim câteva idei. În prim plan trebuie ca și blogger să îți respecți cititorul, atât ca și persoană virtuală, dar ca și opinie, chiar dacă uneori aceasta nu coincide cu a ta. Mergeți pe originalitate, creați un stil propriu indiferent dacă unii vă blamează. Este stilul vostru și nu vă deziceți de el. Nu încercați să fiți la fel cu majoritatea. Axați-vă în special pe sinceritate în ceea ce scrieți, spuneți-vă părerea fără să fiți tăioși, dar în același timp nici să periați pe cineva doar de amorul artei. Gândiți-vă că sunteți un fel de formatori de opinie și aici trebuie sinceritate în special cu ține însuți, dar și față de cititori. Este posibil ca ție, in calitate de blogger să îți placă o carte, dar având în vedere că sunt percepții diferite printre cititori, la fel de bine acea carte poate să nu placă unora. Aici este un fel de alba-neagra, dar v-ați spus părerea și trebuie să o respectați și pe a celui care vine în contradicție cu tine.

6) Dacă ar trebui să recomandați o carte pe care merită să o cumpărăm de îndată ce avem ocazia, care ar fi aceea?

    Eh! Sunt multe cărţi care ne-au plăcut şi pe care le-am putea recomanda. Cred că nu ne-ar ajunge o zi. Dacă ne permiteţi- ne este imposibil să ne rezumăm la o singură carte şi atunci vom recomanda câteva care ne vin pe moment în minte.

      Hopeless. Fără speranță de Colleen Hoover: O carte ce te învăluie în mister si pe parcurs te lasă fără cuvinte, te vei simți pierdut și vei dori să continui. Poveste te va face să te gândești mult timp la ea și la mesajul ei, dar și ce înseamnă să trăiești fără cuvintul magic…speranță.

     Nopţi de patimă de J.R.Ward: Primul volum dintr-o serie fabuloasă, care te prinde în mreje şi nu ai scăpare. Deşi este genul fantasy şi noi suntem cam mofturoase la acest capitol (trebuie să fie extreme de bine scris ca să spunem WOW)  putem spune că această carte merită toată atenţia. Dacă două romantice prin esenţă recomandă o carte fantasy, asta spune ceva despre acea carte, nu credeţi?

     Nu te poţi ascunde de Karen Rose. Un thriller extrem de bun, combinat cu tot ce trebuie, romantism, crimă, thriller psihologic. Este precum o prăjitură Krantz, la exterior destul de crocantă şi în interior super suculentă şi cremoasă.

     Seria Malory-Anderson de Johanna Lindsey (nu putea să lipsească şi ceva historical J). Această serie este ca o mâncare pe care nu o cunoşti, eşti timid la început, dar cu fiecare îmbucătura începi să savurezi şi să devină din ce în ce mai bun.

Ne oprim aici, pentru că altfel am continua la nesfârşit. J

7) Cum a luat naştere ideea rubricilor "Reviews Angelic" şi "Reviews Demonic"?

     Având în vedere că sunt cărţi care ne-au plăcut şi cărţi care nu ne-au plăcut, ne-a venit ideea să le prezentăm cumva. Am încercat mai multe combinaţii de nume şi ceva nu mergea, parcă nu ne reprezenta. Vroiam ceva care să ne reprezinte! Suntem două firi diferite şi atunci ne-a venit ideea să dăm o denumirea în funcţie şi de personalitatea noastră. Una este demonică şi alta angelică, dar ne completăm atât de bine.!!!!!! Rezultatul a fost cele două rubrici, care spunem noi creează un echilibru, exact aşa cum suntem şi noi.

8) Se spune că unele persoane în general cele tinere nu se descurcă să lucreze în echipa, dar voi va descurcaţi foarte bine! Ce sfaturi aveţi pentru cei care decid să înfiinţeze un blog în echipa?

      Principiul de bază este să nu porneşti de la premiza de echipă ca şi definiţie, ci să te axezi pe cuvântul familie. Noi nu formăm o echipă, este doar o titulatură, formăm o familie sau mai bine zis suntem într-o căsnicie. J  Aşa cum într-o căsnicie există înţelegere, respect, comunicare, aşa este şi la noi. Dar, trebuie să porneşti la drum cu această concepţie, trebuie tras într-o singură direcţie, lăsând deoparte  orgolii personale, sau ideea că unul munceşte mai mult şi altul mai puţin. Trebuie înţeles faptul că formezi un tot unitar şi nu are importanță cine, care, cum are idei sau citeşte mai mult sau scrie mai bine. Sunt lucruri copilăreşti şi dacă persişti în acest orgoliu că fiecare să fie primul nu rezolvi nimic. Deciziile pe care noi le luăm o facem împreună, niciodată separat. Avem fiecare bucăţica pe care lucrează să nu ne dăm cu stângul în dreptul, dar în acelaşi timp rezultatul să fie unul care reprezintă “Noi”. Partea tehnică şi partea literară, amândouă de o importanță majoră, iar una fără cealaltă nu duce către nicăieri. Dar cel mai importat şi ne repetăm, formaţi o familie, nu o echipă. Mergeți umăr la umăr chiar dacă unul este mai înalt şi altul mai scund, rezultatul este : egalitate, echilibru, dar mai presus de orice viaţă lungă virtuală.

9) În încheiere ne puteţi spune de ce ar trebui să urmărim blogul Literatură pe tocuri?

     În primul rând mulţumim tuturor celor care ne urmăresc! 

     Suntem sincere în ceea ce prezentăm, avem un stil mai aparte în ceea ce priveşte recenziile. O combinaţie de recenzie clasică şi rezumat. Am fost blamate de câteva persoane că nu ne bazăm pe recenzia clasică succintă, dar nu s-a înţeles că noi dorim să fim altfel.  Nu folosim un limbaj academic, ci acel limbaj pe înţelesul tuturor, fără înflorituri literare din care puţini să înteleagă ce vrem să spunem. Suntem persoane simple şi ne adresăm simplu. Unora place, altora nu, dar respectăm şi aceste opinii, chiar dacă mai ne aprindem câteodată. Învăţăm din greşeli, încercăm să evoluăm, în fiecare zi mai invătam câte ceva şi asta pentru că vrem ca cititorii să fie mulţumiţi şi să le placă ceea ce noi prezentăm.  Încercăm să acoperim o cât mai mare arie de genuri, încercăm să vă informăm în privinţa noutăţilor, zilnic găsiţi ceva pe site-ul nostru şi suntem deschise la tot ce ţine de lectură. Tuturor cititorilor care vor să prezinte o carte le dăm posibilitate să îşi exprime părerea, cei care au creaţii proprii au o rubrica dedicată lor să poată fi citiţi, plus concursuri cu premii destul de atractive.

  

     Mulţumim, Simona de la Shattering Words că ne-ai dat şansă de-a face cunoscută o mică părticică din noi! Ne face o deosebită plăcere că te-am cunoscut!

Mulţumim, Alinei colaboratoarea noastră, pentru sprijinul şi aportul ei. Aduce în atenţie cărţi interesante care stârnesc curiozitatea.

Mulţumim fetelor că îşi scriu propriile impresii despre cărţile citite. Aducând acel ceva care lipsea din peisajul literar!

Mulţumim tuturor celor care ne urmăresc şi ne citesc în fiecare zi. Pentru noi faptul că vă avem alături nu face dacat să ne creeze o mare bucurie a sufletului.

Respect, tuturor!

                                  

     Cu drag,

Mili şi Iasmy!