Recenzie: Oameni sărmani de F.M. Dostoievski

Gândurile mele (Simona): 

     “My sweetheart! When I think of you, it's as if I'm holding some healing balm to my sick soul, and although i suffer for you, i find that even suffering for you is easy.”

Makar Alexeevici şi Varvara Dobroselova sunt doi oameni care fac parte din aceeaşi clasă socială. Ambii chinuindu-se din răsputeri să facă rost de bani pentru a reuşi să trăiască de pe o zi pe alta şi ajutându-se constant la nevoie cu mărunţişurile care le mai rămân. O poveste impresionantă despre omenie şi modestia omului sărac. 

“There is a crack in my soul, and I can hear it trembling, quivering, stirring deep inside me.”

Varvara a fost o fetiţă chinuită de boala mamei sale, o boală necruţătoare care în cele din urmă reuşeşte să o doboare pe biata sa mamă. O altă dramă din viaţa acestei fete a fost moarte persoanei care-i era suflet pereche. O poveste de dragoste platonică, dar frumoasă prin inocenţa vârstei Varvarei, dar şi prin iubirea pură pe care i-o purta tânărul Pokrovski.

     “I don’t even know what I’m writing, I have no idea, I don’t know anything, and I’m not reading over it, and I’m not correcting my style, and I’m writing just for the sake of writing, just for the sake of writing more to you… My precious, my darling, my dearest!”

Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre această carte, multe dintre ideile întâlnite aici vor fi dezvoltate în romanele ulterioare ale lui Dostoievski. Este o lectură frumoasă şi intensă, o lectură care te face să-ţi doreşti mai mult. O mostră din stilul încă neşlefuit al acestui autor minunat. O mică incursiune într-un mini univers dostoievskian ce prefigurează mari opere de factură literară. Recomand cu drag această carte care nu o să vă facă decât să-l îndrăgiţi şi mai mult pe acest autor.

Nota mea 5/5

În curs de apariţie!

În curs de apariţie

                          .....la Editura Nemira

Descriere: Editura Nemira va publica pe 13 februarie 2014 bestsellerul internaţional SILOZUL (WOOL, în limba engleză), de Hugh Howey, traducerea fiind semnată de Ana-Veronica Mircea. Howey a publicat romanul WOOL în regie proprie în format electronic, fiind ulterior preluat de Simon and Schuster odată cu succesul acestuia pe piaţa americană, drepturile de ecranizare fiind achiziţionate de 20th Century Fox. SILOZUL prezintă un univers postapocaliptic, în care oamenii s-au retras în „silozuri”, oraşe subterane întinse pe zeci de etaje şi în care Holston, şeriful din Silo-18, încearcă să investigheze misterul din jurul morţii soţiei sale.

Un univers distopic se conturează înfricoșător în labirintul subteran din Silozul, marele succes al lui Hugh Howey. Locuitorii din această lume postapocaliptică nu comunică defel cu exteriorul decât printr-un ecran. Cum filtrează realitatea? Cum supravieţuiesc în silozurile pe care nu le pot părăsi niciodată?

„Secretele se dezvăluie în ritmul potrivit… Dacă vreţi să citiţi o poveste postapocaliptică bună, ceva mai bun ca Silozul n-o să găsiţi.“
Rick Riordan

„Un hit în lumea SF, o lectură atrăgătoare deopotrivă pentru femei și pentru bărbaţi, pentru fanii genului hard SF și pentru cititorii de literatură în general, ca și seria Jocurile foamei.“
The Wall Street Journal

Cartea poate fi precomandată de aici.

              ......la Editura Paladin

Descriere: Faceţi cunoştinţă cu Dexter Morgan: un tânăr chipeş şi amabil cu toată lumea. În plus, un foarte priceput specialist în analizarea petelor de sînge, care lucrează la poliţia din Miami. Colegii îl apreciază şi sînt încîntaţi de generozitatea cu care el le împarte gogoşi în fiecare dimineaţă. Are o soră poliţistă, frumoasă şi ambiţioasă, o prietenă cu care împarte o iubire castă şi o ambarcaţiune cu care iese în larg în zilele senine.

Dexter mai are însă şi o pasiune ascunsă: e criminal în serie. Spre deosebire însă de cei pe care-i vînează colegii săi, Dexter îşi alege victimele după un cod aparte: fiecare dintre cei pe care îi omoară este el însuşi un ucigaş odios. Cele două feţe ale personalităţii lui Dexter Morgan se împacă de minune pînă în ziua în care lumea sa e dată peste cap de o serie de crime oribile, iar nopţile încep să îi fie bîntuite de vise întunecate…

Cartea, tradusă de Ona Frantz, va fi publicată în colecţia Crime Masters a Editurii Paladin.

               .....la Editura Polirom

Descriere: Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pământurile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că-i amanta stăpânului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, deși pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „albă”. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare”, de unde stăpânul lipsește, iar stăpâna se luptă cu dependența de opiu. Kathleen Grissom marchează prin apropierea celor două personaje, mulatra Belle și „alba” Lavinia, un contrast greu de pus în cuvinte. BUCĂTĂRIA SCLAVILOR este o poveste tragică, punctată pe alocuri de nesiguranța așteptării și de înțelesuri noi ale realității familiale, unde dragostea și credința, deși trebuie să învingă orice piedică, eșuează adesea.

„Romanul de debut al lui Kathleen Grissom răstoarnă convențiile prozei americane de gen. El intermediază multe momente tensionate, iar josniciile pe care le descrie țin cititorul în tensiune, atent la finalul neașteptat al unei cărți ce are toate șansele să se termine fericit.” (Kirkus Reviews)

„Acum câțiva ani, am restaurat împreună cu soțul meu un vechi han aflat pe pământurile unei plantații din Virginia. În vreme ce-i studiam trecutul, am dat peste o hartă pe care se afla desenat, chiar lângă casa noastră, un loc: Dealul negrilor. Neștiind povestea lui, istoricii s-au gândit doar la semnificația numelui, care nu putea fi decât una tragică. Mi-am frământat mintea cu ea luni de zile. Până la urmă, am văzut cu ochii minții o scenă la fel de limpede precum un film. Am început să scriu, iar cuvintele zburau pe hârtie. Am mers pe urmele unei fetițe albe înspăimântate, alergând pe deal în spatele mamei înnebunite… așa am început să scriu la BUCĂTĂRIA SCLAVILOR.” (Kathleen Grissom)

Cartea are 384 de pagini, formatul 13×20 cm, și va fi broșată, cu clapete. Mai multe detalii găsiți aici, iar câteva fragmente aici.

                  ..... la Editura Art

Prin imprintul YOUNGART  au publicat MISS PEREGRINE, de Ransom Riggs (în traducerea de Gabriellei Eftimie), primul roman din seria cu acelaşi nume, care va fi în curând ecranizat de Tim Burton. Al doilea roman din serie, intitulat HOLLOW CITY, a fost publicat în Statele Unite pe 14 ianuarie 2014.

Descriere: O insulă misterioasă. Un orfelinat abandonat. O stranie colecţie de fotografii.

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului „pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor.

„Riggs jongleză cu măiestrie cu fantezia şi realitatea, proza şi arta fotografică, pentru a crea o poveste terifiantă, dar în acelaşi timp încântătoare.” – Associated Press

„O poveste frumoasă şi excentrică, care se distinge prin personajele bine construite, un spaţiu realist şi nişte monşti care îţi dau fiori.” – Publishers Weekly

Cartea poate fi achiziţionată aici.

                           ....la cinematograf
Universal Pictures pregăteşte o adaptare a romanului TALON (care va fi publicat în SUA pe 28 octombrie 2014), angajându-l pe Jay Basu ca scenarist şi pe Chris Morgan ca producător.

Romanul va fi primul dintr-o nouă serie contemporană scrisă de Julie Kagawa, cunoscută pentru seriile „The Iron Fey” şi „Blood of Eden”.



Dragonii din TALON, capabili să se deghizeze în oameni, şi Ordinul St. George se află de secole într-un război ce nu pare să înceteze. Aceste creaturi fabuloase, necunoscute oamenilor de rând, îşi doresc cu orice preţ să conducă lumea. Vrăjmaşii lor, o societate legendară a ucigaşilor de dragoni, sunt la fel de hotărâţi să distrugă pentru totdeauna rasa lor. Însă când o femelă-dragon şi un membru neînduplecat al Ordinului St. George leagă o prietenie, ambele organizaţii vor avea de suferit.

„Am fost întotdeauna fascinată de dragoni”, a declarat Kagawa în comunicatul de presă. „Ei pot fi monştri nemiloşi şi sălbatici sau apărători loiali şi nobili. Asta m-a făcut să mă gândesc la ce ar face dragonii în lumea din zilele noastre – cum s-ar adapta şi s-ar acomoda. Cum ar trăi? Oare ar avea locuri de muncă? Oare ar putea avea sentimente? Ar putea iubi?”


Veşti bune pentru fanii distopiilor și adaptărilor cinematografice!

Bestsellerul THE GIVER al scriitoarei Lois Lowry,despre care vă vorbeam zilele trecute, apărut în România la Editura Arthur cu titlul DARUL LUI JONAS, va beneficia în acest an de o adaptare cinematografică de excepție, dacă e sa-l „cântărim” după numele câtorva dintre actorii deja distribuiți.

Meryl Streep (Diavolul se îmbracă de la Prada), Jeff Bridges (TRON: Moștenirea), Katie Holmes (Batman-Începuturi), Alexander Skarsgård (True Blood) și Taylor Swift sunt doar câțiva dintre actorii aleși sa aducă la viaţă societatea distopică imaginată de Lowry în 1993.

Filmul, a cărui lansare este prevăzută pentru data de 15 august 2014 în S.U.A, beneficiază de un scenariu scris de Michael Mitnick, iar regia este semnată de Phillip Noyce (Salt).

Lista completă a actorilor o găsiți aici, iar cartea o puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Arthur.

 Ştiri preluate de pe site-ul Printre cărţi.

 

Recenzie: Lolita de Vladimir Nabokov

“Lolita, light of my life, fire of my loins. My sin, my soul. Lo-lee-ta: the tip of the tongue taking a trip of three steps down the palate to tap, at three, on the teeth. Lo. Lee. Ta. She was Lo, plain Lo, in the morning, standing four feet ten in one sock. She was Lola in slacks. She was Dolly at school. She was Dolores on the dotted line. But in my arms she was always Lolita.”

    Am avut nevoie de foarte mult timp ca să-mi dau seama că ceea ce am citit a fost pur şi simplu extraordinar. Sentimentul pe care-l ai când termini Lolita este unic. Totul se încheie perfect, închizi cartea şi realizezi că totul este la locul lui că ai călătorit alături de Humbert şi că acum trebuie să te desparţi de el. Despărţirea va fi normală ca şi cum asta trebuia să se întâmple de la început, dar nu s-a putut pentru că personajele nu îşi ştiau locul şi menirea.

    Stilul lui Nabokov este fascinant, nu m-am plictisit nici măcar o clipă. Filmul se desfăşura nestingherit în faţa ochilor mei, iar eu eram un spectator curios care nu mai avea răbdare să ajungă la presupusa poveste de dragoste.

“It was love at first sight, at last sight, at ever and ever sight.”

     Humbert are peste 30 de ani; când ajunge în casa Doamnei Haze din pură întâmplare iniţial el trebuia să meargă să dea lecţii de pian unei alte familii din zonă dar mâna destinului şi-a făcut datoria. Doamna Haze este fascinată de Humbert şi se îndrăgosteşte iremediabil de acesta. Ce păcat că nu şi-a dat seama de monstrul care pândea în spatele chipului frumos…

“He broke my heart. You merely broke my life.”

     Fiind văduvă de foarte mult timp Doamna Haze decide că este momentul de a-şi reface viaţa cu nimeni altul decât Humbert. Iniţial acesta este reţinut pentru că nu simţea nimic pentru această femeie. Dar un lucru îl face să accepte propunerea lui Charlott şi cred că bănuiţi care este acel lucru. Dolores exact, doar ea poate face un bărbat să-i cadă la picioare şi să-i cerşească mângâierea. Dolly avea 12 ani când l-a întâlnit pe Humbert un bărbat în floarea vârstei, dar care ascundea un secret îngrozitor pentru care mulţi am închide cartea şi am cataloga-o drept pornografie.

“Human life is but a series of footnotes to a vast obscure unfinished masterpiece”

    

    Să vă spun un lucru dragi cititori dacă veţi cataloga această carte drept pornografie atunci luaţi-vă de mână cu încuiaţii plini de prejudecăţi care există în ţară şi faceţi un club. Principalele activităţi intuiesc că vor fi cum să nu mai fim frustraţi şi să acceptăm totul ca atare.

    Lolita nu este o carte pentru toată lumea, nu este o poveste de dragoste ci pur şi simplu incursiunea lentă a unui bărbat care iubeşte cu disperare o fată care nu îl poate iubi. Despre asta e vorba. Lupta continuă între ceea ce e bine să faci şi ceea ce nu. Graniţa dintre dorinţă şi credinţă.

“I knew I had fallen in love with Lolita forever; but I also knew she would not be forever Lolita.”

    Humbert a călcat în picioare toate principiile şi valorile mele pentru că pur şi simplu a decis să-şi urmeze dorinţa carnală nemaiântâlnită. Am acceptat să mă lipsesc de prejudecăţi inutile şi să iau cartea ca atare. Rezultatul? A fost peste aşteptări. Este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme.

“Life is short. From here to that old car you know so well there is a stretch of twenty, twenty-five paces. It is a very short walk. Make those twenty-five steps. Now. Right now. Come just as you are. And we shall live happily ever after. ”

    Când Doamna Haze moare, Dolly rămâne în grija lui Humbert care nu se sfieşte să-şi arate afecţiunea faţă de biata copilă. Cine a sedus pe cine e irelevant. Cine a greşit la fel e irelevant. S-a întâmplat ce s-a întâmplat. 

    Doi ani Dolores a fost supusă unor acte sexuale care au marcat-o pentru toată viaţa. El o iubea mai mult decât putea iubi aerul care îl ţinea în viaţă. Datorită aceste iubiri bolnave care în curând se transformase în obsesie, el nu a mai văzut realitatea. El nu a văzut faptul că Lo nu e decât un copil care vrea să se joace, să râdă şi să fie luată în braţe şi dojenită de tatăl ei, dar într-un mod care să nu aibă nici o legătură cu erotismul. Nu s-a putut.

“I looked and looked at her, and I knew, as clearly as I know that I will die, that I loved her more than anything I had ever seen or imagined on earth. She was only the dead-leaf echo of the nymphet from long ago - but I loved her, this Lolita, pale and polluted and big with another man's child. She could fade and wither - I didn't care. I would still go mad with tenderness at the mere sight of her face.”

    El era tatăl ei şi cu toate astea a preferat să-şi atribuie rolul de călău până într-o zi când totul s-a terminat. Lolita a plecat şi l-a abandonat fără să se uite înapoi.

    3 ani trec fără ca Humbert să mai afle ceva despre ea. 3 ani în care amintirea ei revenea sub formă de coşmaruri care nu-i dădeau pace. 3 ani de chinuri şi de suferinţă mizeră.

    După 3 ani primeşte în sfârşit o veste de la ea. Se duce să o vadă şi imaginea pe care o are în faţa ochilor îi umple inima de durere. Micuţa lui nimfetă nu mai exista. Acum rămăsese doar o fată de 17 ani distrusă care încearcă să trecă peste drama trăită în copilărie.

“We had been everywhere. We had really seen nothing. And I catch myself thinking today that our long journey had only defiled with a sinuous trail of slime the lovely, trustful, dreamy, enormous country that by then, in retrospect, was no more to us than a collection of dog-eared maps, ruined tour books, old tires, and her sobs in the night — every night, every night — the moment I feigned sleep.”

     Înnebunit de durere şi gelozie după ce află cine a ajutat-o pe Lolita, acesta decide să se răzbune. Având un revolver la îndemână pleacă în căutarea celui care i-a răpit iubita. Când îl găseşte totul se termină. Odată cu moartea lui, Humbert reuşeşte să se elibereze. Chiar dacă ceea ce a urmat era de aşteptat el nu a regretat nici un moment ceea ce a făcut.

“I loved you. I was a pentapod monster, but I loved you. I was despicable and brutal, and turpid, and everything, mais je t’aimais, je t’aimais! And there were times when I knew how you felt, and it was hell to know it, my little one. Lolita girl, brave Dolly Schiller.”

     Eu una mi-aş fi dorit să o pot salva pe Lo, dar din păcate nu m-am putut pune în locul unui personaj ca să fac asta. Acest biet copil devenit mult prea devreme femeie mi-a câştigat respectul şi admiraţie. Nu-l urăsc pe Humbert ci îl compătimesc, mai mult. A primit exact ceea ce merită, dar au existat momente în care a şi fost fericit pentru că se putea delecta în voie. Nici unul nu este vinovat în viziunea mea. Aşa au fost să fie lucrurile şi dacă ar fi stat altfel poate Lo ajungea să fie altcineva, iar Humber poate ar fi fost fericit alături de o femeie de vârsta lui, dar din păcate în viaţă nu decidem noi. De multe ori suntem aruncaţi în mijlocul unui val fără să-l putem evita.

Nota mea 5/5: