Recenzie: Lolita de Vladimir Nabokov

“Lolita, light of my life, fire of my loins. My sin, my soul. Lo-lee-ta: the tip of the tongue taking a trip of three steps down the palate to tap, at three, on the teeth. Lo. Lee. Ta. She was Lo, plain Lo, in the morning, standing four feet ten in one sock. She was Lola in slacks. She was Dolly at school. She was Dolores on the dotted line. But in my arms she was always Lolita.”

    Am avut nevoie de foarte mult timp ca să-mi dau seama că ceea ce am citit a fost pur şi simplu extraordinar. Sentimentul pe care-l ai când termini Lolita este unic. Totul se încheie perfect, închizi cartea şi realizezi că totul este la locul lui că ai călătorit alături de Humbert şi că acum trebuie să te desparţi de el. Despărţirea va fi normală ca şi cum asta trebuia să se întâmple de la început, dar nu s-a putut pentru că personajele nu îşi ştiau locul şi menirea.

    Stilul lui Nabokov este fascinant, nu m-am plictisit nici măcar o clipă. Filmul se desfăşura nestingherit în faţa ochilor mei, iar eu eram un spectator curios care nu mai avea răbdare să ajungă la presupusa poveste de dragoste.

“It was love at first sight, at last sight, at ever and ever sight.”

     Humbert are peste 30 de ani; când ajunge în casa Doamnei Haze din pură întâmplare iniţial el trebuia să meargă să dea lecţii de pian unei alte familii din zonă dar mâna destinului şi-a făcut datoria. Doamna Haze este fascinată de Humbert şi se îndrăgosteşte iremediabil de acesta. Ce păcat că nu şi-a dat seama de monstrul care pândea în spatele chipului frumos…

“He broke my heart. You merely broke my life.”

     Fiind văduvă de foarte mult timp Doamna Haze decide că este momentul de a-şi reface viaţa cu nimeni altul decât Humbert. Iniţial acesta este reţinut pentru că nu simţea nimic pentru această femeie. Dar un lucru îl face să accepte propunerea lui Charlott şi cred că bănuiţi care este acel lucru. Dolores exact, doar ea poate face un bărbat să-i cadă la picioare şi să-i cerşească mângâierea. Dolly avea 12 ani când l-a întâlnit pe Humbert un bărbat în floarea vârstei, dar care ascundea un secret îngrozitor pentru care mulţi am închide cartea şi am cataloga-o drept pornografie.

“Human life is but a series of footnotes to a vast obscure unfinished masterpiece”

    

    Să vă spun un lucru dragi cititori dacă veţi cataloga această carte drept pornografie atunci luaţi-vă de mână cu încuiaţii plini de prejudecăţi care există în ţară şi faceţi un club. Principalele activităţi intuiesc că vor fi cum să nu mai fim frustraţi şi să acceptăm totul ca atare.

    Lolita nu este o carte pentru toată lumea, nu este o poveste de dragoste ci pur şi simplu incursiunea lentă a unui bărbat care iubeşte cu disperare o fată care nu îl poate iubi. Despre asta e vorba. Lupta continuă între ceea ce e bine să faci şi ceea ce nu. Graniţa dintre dorinţă şi credinţă.

“I knew I had fallen in love with Lolita forever; but I also knew she would not be forever Lolita.”

    Humbert a călcat în picioare toate principiile şi valorile mele pentru că pur şi simplu a decis să-şi urmeze dorinţa carnală nemaiântâlnită. Am acceptat să mă lipsesc de prejudecăţi inutile şi să iau cartea ca atare. Rezultatul? A fost peste aşteptări. Este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme.

“Life is short. From here to that old car you know so well there is a stretch of twenty, twenty-five paces. It is a very short walk. Make those twenty-five steps. Now. Right now. Come just as you are. And we shall live happily ever after. ”

    Când Doamna Haze moare, Dolly rămâne în grija lui Humbert care nu se sfieşte să-şi arate afecţiunea faţă de biata copilă. Cine a sedus pe cine e irelevant. Cine a greşit la fel e irelevant. S-a întâmplat ce s-a întâmplat. 

    Doi ani Dolores a fost supusă unor acte sexuale care au marcat-o pentru toată viaţa. El o iubea mai mult decât putea iubi aerul care îl ţinea în viaţă. Datorită aceste iubiri bolnave care în curând se transformase în obsesie, el nu a mai văzut realitatea. El nu a văzut faptul că Lo nu e decât un copil care vrea să se joace, să râdă şi să fie luată în braţe şi dojenită de tatăl ei, dar într-un mod care să nu aibă nici o legătură cu erotismul. Nu s-a putut.

“I looked and looked at her, and I knew, as clearly as I know that I will die, that I loved her more than anything I had ever seen or imagined on earth. She was only the dead-leaf echo of the nymphet from long ago - but I loved her, this Lolita, pale and polluted and big with another man's child. She could fade and wither - I didn't care. I would still go mad with tenderness at the mere sight of her face.”

    El era tatăl ei şi cu toate astea a preferat să-şi atribuie rolul de călău până într-o zi când totul s-a terminat. Lolita a plecat şi l-a abandonat fără să se uite înapoi.

    3 ani trec fără ca Humbert să mai afle ceva despre ea. 3 ani în care amintirea ei revenea sub formă de coşmaruri care nu-i dădeau pace. 3 ani de chinuri şi de suferinţă mizeră.

    După 3 ani primeşte în sfârşit o veste de la ea. Se duce să o vadă şi imaginea pe care o are în faţa ochilor îi umple inima de durere. Micuţa lui nimfetă nu mai exista. Acum rămăsese doar o fată de 17 ani distrusă care încearcă să trecă peste drama trăită în copilărie.

“We had been everywhere. We had really seen nothing. And I catch myself thinking today that our long journey had only defiled with a sinuous trail of slime the lovely, trustful, dreamy, enormous country that by then, in retrospect, was no more to us than a collection of dog-eared maps, ruined tour books, old tires, and her sobs in the night — every night, every night — the moment I feigned sleep.”

     Înnebunit de durere şi gelozie după ce află cine a ajutat-o pe Lolita, acesta decide să se răzbune. Având un revolver la îndemână pleacă în căutarea celui care i-a răpit iubita. Când îl găseşte totul se termină. Odată cu moartea lui, Humbert reuşeşte să se elibereze. Chiar dacă ceea ce a urmat era de aşteptat el nu a regretat nici un moment ceea ce a făcut.

“I loved you. I was a pentapod monster, but I loved you. I was despicable and brutal, and turpid, and everything, mais je t’aimais, je t’aimais! And there were times when I knew how you felt, and it was hell to know it, my little one. Lolita girl, brave Dolly Schiller.”

     Eu una mi-aş fi dorit să o pot salva pe Lo, dar din păcate nu m-am putut pune în locul unui personaj ca să fac asta. Acest biet copil devenit mult prea devreme femeie mi-a câştigat respectul şi admiraţie. Nu-l urăsc pe Humbert ci îl compătimesc, mai mult. A primit exact ceea ce merită, dar au existat momente în care a şi fost fericit pentru că se putea delecta în voie. Nici unul nu este vinovat în viziunea mea. Aşa au fost să fie lucrurile şi dacă ar fi stat altfel poate Lo ajungea să fie altcineva, iar Humber poate ar fi fost fericit alături de o femeie de vârsta lui, dar din păcate în viaţă nu decidem noi. De multe ori suntem aruncaţi în mijlocul unui val fără să-l putem evita.

Nota mea 5/5: