Recenzie: Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

    Oscar are zece ani şi trăieşte într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul, bolnav de leucemie, ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute şi nimic nu e aşa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viaţă trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete şi lacrimi, itinerarul emoţionant al tuturor vârstelor şi experienţelor umane îmbogăţite de imaginaţia lui, care umple spaţiile albe şi îmbracă realitatea în veşmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-şi trăiască adolescenţa alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinereţe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă şi, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieţi ca o lumânare care arde la ambele capete.

Doresc să mulţumesc noului nostru sponsor Librăria online Librex pentru această carte deosebită! Care poate fi comandată aici!

    “Nu-mi dădusem seama până atunci câtă nevoie aveam de ajutor. Nu-mi dădusem seama până atunci că eram într-adevăr bolnav“.

Gândurile mele (Simona): Atunci când am început să citesc această carte un lucru m-a impresionat din prima, primul rând care începea aşa "Dragă Doamne Doamne," pe măsură ce citeam simţeam acea conexiune unică pe care o ai odată ce crezi în existenţa divinităţii, acel sentiment de protecţie care vine de undeva din jurul tău, dar locul de unde izvorăşte îţi rămâne necunoscut. Oscar este un băieţel de 10 ani bolnav de leucemie, operaţia sa a eşuat, dar părinţii săi nu sunt capabili să-şi privească puiul în ochi şi să-i dea această veste. Ceea ce nu ştiu ei este că Oscar ştie, pentru că nu cu foarte mult timp în urmă i-a trimis o scrisoare lui Dumnezeu prin care voia să afle dacă va trăi sau va muri. Răspunsul l-a aflat a doua zi când a tras cu urechea la conversaţia părinţilor lui cu doctorul care se ocupă de cazul său.

    “…se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori“.

    M-a impresionat maturitatea acestui copil care în câteva zile ajunge la gândirea unui om trecut prin viaţă, care a înfruntat multe. M-a impresionat determinarea lui de a-şi trăi întreaga viaţă în câteva zile, zile care m-au făcut să realizez pe mine ca cititor cât de fragilă şi imprevizibilă poate fi viaţa. De multe ori sunt lucruri care cred eu se întâmplă cu un scop, această carte a venit exact atunci când nu mai apreciam viaţa aşa cum ar trebui, a venit la momentul potrivit şi a reuşit să aducă o nouă schimbare în sufletul meu. Pe măsură ce citeam realizam că viaţa este luată cu împrumut că trebuie să ne bucurăm de ea exact aşa cum e că nu trebuie să regretăm nimic, dar în acelaşi timp trebuie să facem ceea ce ne dorim atunci când ne dorim pentru că altminteri s-ar putea să nu mai avem ocazia asta.

    Ocazia mea de a face ce-mi doresc într-o anumită situaţie s-a scurs cu mult timp în urmă, dar a fost o întâmplare a adolescenţei, care într-un fel m-a făcut să văd cât de mult se poate întoarce roata.

     “Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o este veşnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi“.

    Cât despre Tanti Roz, ea a fost principalul motiv pentru care acest copil a început să formeze o legătură cu Dumnezeu, ea este cea care prin intermediul lui Oscar începe să creadă în ceva mai presus de fiinţa umană. Dacă nu v-am convins deja să citiţi ceva scris de Schmitt, o să continui să încerc pentru că modul lui impresionant de a da atâta însemnătate cuvintelor în câteva pagini este pur şi simplu incredibil. Această carte poate că este scurtă şi se citeşte repede, dar nu are cum să nu îşi găsească un loc în inima ta şi să nu mai plece de acolo. V-o recomand cu drag şi dacă nu credeţi în Dumnezeu vă sfătuiesc să încercaţi, măcar să încercaţi să credeţi în el, pentru că până la urmă cu toţii ajungem să spunem mai devreme sau mai târziu "Doamne ajută!".

“…priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară“.

Nota mea 5/5