Recenzie: Teama Înţeleptului de Patrick Rothfuss

    Kvothe e în continuare în căutarea răspunsurilor care să îi dezvăluie adevărul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni şi despre moartea părinţilor săi. Dar drumul către adevăr este presărat cu primejdii, iar Kvothe trebuie să se confrunte cu legendarii mercenary Adem, să încerce să repare onoarea familiei sale şi să călătoreasca în regatul Fae. Acolo o va întâlni pe Felurian, o femeie zână căreia nu-i poate rezista sau supravieţui nici un bărbat... Kvothe face primii paşi în drumul său eroic şi află cât de grea poate să fie viaţa când ajungi să fii considerat o legendă vie. 

  Patrick Rothfuss a avut norocul de a se naşte în Wisconsin unde iernile lungi şi grele şi lipsa cablului de televiziune l-au determinat să îndrăgească lectura şi scrisul. Încă de copil, mama lui îi citea, mai târziu, în 1991, s-a înscris la Universitatea Wisconsin-Steves Point, pentru a deveni inginer chimist, pasionat fiind de ştiintele exacte, a renunţat şi s-a apucat de psihologie. A abandonat-o şi pe aceasta. Urmatorii 6 ani şi i-a petrecut ca student nehotarât, având 3 slujbe şi studiind tot ce l-a interesat - filizofie, istoria Evului Mediu, teatru, antropologie, sociologie. Dupa 9 ani în care nu a absolvit a fost determinat de universitate să îşi ia licenţa în ... engleză.

Mulţumesc sponsorului nostru Editura RAO pentru că mi-a oferit spre recenzie această carte incredibilă! Recomand seria tuturor împătimiţilor de fantasy şi sper să o citiţi dacă nu aţi făcut asta deja. Primul volum poate fi comandat aici, iar al doile aici!

Gândurile mele (Simona):

    “It's the questions we can't answer that teach us the most. They teach us how to think. If you give a man an answer, all he gains is a little fact. But give him a question and he'll look for his own answers.”

    Oare apreciem vreodată ceea ce avem? Oare ne putem opri vreodată din a ne dori mai mult, din a aspira spre idealuri mai înalte? Eu cred că nu şi într-un fel asta ne defineşte cu adevărat. Visele noastre pentru viitor ne fac să mergem înainte şi să uităm să ne mai oprim, să ne uităm în jur şi să apreciem ceea ce avem.

     Mi-am dorit enorm să ajung să citesc şi cel de-al doilea volum al seriei “Cronica ucigaşului de regi” şi în sfârşit am avut ocazia. Această carte incredibilă m-a lăsat efectiv într-o confuzie dulce. De ce spun dulce? Pentru că mi-au rămas o tonă de întrebări care mi-se învârt în cap şi care nu-şi vor găsi răspuns prea curând dat fiind faptul că ultimul volum nu are o dată de publicare oficială. Cu toate astea mă bucur că am atâtea întrebări în minte, mă bucur că autorul m-a lăsat în pom şi pomul în aer pentru că ştiu sigur că ultimul volum va fi în biblioteca mea de îndată ce apare. Vreau să aflu deznodământul misterelor, pe care le lasă în urmă cel de-al doilea volum.

    “Anyone can love a thing because. That's as easy as putting a penny in your pocket.
But to love something despite. To know the flaws and love them too. That is rare and pure and perfect.”

    Dacă veţi citi recenzia primului volum “Numele Vântului” veţi ajunge la concluzia că mi-a plăcut foarte mult şi de aceea nu mă puteam opri din povestit şi am ajuns să scriu o recenzie de 3 pagini. Aveam foarte multe lucruri de spus, lucruri care mi-au rămas adânc înrădăcinate în minte şi suflet şi pe care simţeam că trebuie să le scriu în recenzia mea. De data asta nu voi intra în prea multe detalii pentru că nu m-aş mai opri şi aş ajunge să scriu 10 pagini numai despre “Teama Înţeleptului”. Vă voi rezuma pe scurt lucrurile pe care le urmăreşte volumul al doilea.

“Knowing your own ignorance is the first step to enlightenment.” 

     În primul rând ne regăsim în acelaşi bar numit “Piatra de Hotar” unde Cronicarul şi Bast se aşează în jurul mesei aşteptând continuarea firului narativ al poveştii lui Kvothe.

    Povestea sa continuă, iar cititorul este propulsat prin intermediul cuvintelor lui în trecut, precum o maşină a timpului, cuvintele acestuia ne propulsează în lumea unui erou, care pare dureros de reală. Mărturisesc că nu de multe ori m-am găsit pierdută în lumea fantastică, pe care Rothfuss o creionează cu măiestrie.

    Înapoi la Universitate, o mare parte a cărţii urmăreşte evoluţia lui Kvothe. Cel mai mult mi-a plăcut suportul moral primit din partea lui Auri fetiţa de pe acoperiş căreia Kvothe îi ţine companie din când în când şi din partea lui Simmon unul dintre colegii şi prietenii săi. Când Ambrose se decide să se răzbune pe eroul nostru drogându-l, Simmon este cel care îi sare în ajutor. Drogul pe care Ambrose i-l dă se pare că te face să-ţi pierzi simţul moralităţii astfel că nu mai realizezi ce e moral şi ce este imoral. Destul de interesant, doar că fiind la Universitate trebuia să ai o anumită conduită aşa că Simmon se angajează să stea pe capul lui Kvothe şi să-i spună ce este bine şi ce nu este bine să facă, până când efectul drogului dispare.

“All the truth in the world is held in stories.” 

    La fel ca şi în primul volum, sărăcia este o problemă constantă pentru tânărul muzician. După ce trupa sa este ucisă acesta se confruntă zi de zi cu sărăcia, dar cu toate acestea nu renunţă să încerce să facă rost de bani pentru a-şi putea plăti taxa de şcolarizare. Chiar dacă locul său de muncă de la Cinzeacă îi mai aduce un ban în plus asta nu este suficient pentru a plăti taxa impusă de Universitate, aşa că băiatul este nevoit să strângă fiecare mărunţiş pe care îl primeşte, niciodată nefiind suficient. Vă întrebaţi poate cum de un cântăreţ atât de iscusit nu are un sponsor pe măsură, ei bine Ambrose a avut grijă să-i facă o reclamă “foarte bună” lui Kvothe astfel că nobilii care îl apreciază, preferă să-l evite decât să aibe probleme ulterior.

     Deocamdată doar atât vă pot dezvălui, cartea este foarte stufoasă, dar din punctual meu de vedere se citeşte foarte repede. Dacă vreţi să descoperiţi prin ce aventuri mai trece eroul vostru preferat, atunci vă sfătuiesc să vă rezervaţi câteva zile doar pentru citit, pentru că această carte are nevoie de ceva timp pentru a fi citită.

     Prezentul se interpune brusc şi suntem nevoiţi să revenim în barul hangiului Kote unde totul a început. Tristeţea apăsătoare a lui Kote te face ca cititor să te gândeşti oare ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici. Oare cum a putut acel erou legendar să ajungă un simplu hangiu? Probabil că cel de-al treilea volum al seriei ne va răspunde la o parte din lucrurile lăsate nedesluşit în “Teama Înţeleptului”. Recomand seria tuturor, dar mai ales împătimiţilor de gen fantasy.

     Aşa cum am menţionat şi în recenzia primului volum, dacă aş putea oferi acestei cărţi un milion de stele din 5 aş face asta cu plăcere, dar din păcate puncatajul maxim este 5/5.

“It’s not over if you’re still here,” Chronicler said. “It’s not a tragedy if you’re still alive.”

Notă 5/5: