Recenzie: N-ai să mori de Kathrin Schmidt

    Un anevrism cerebral o cufundă pe Helene Wiesendhal într-o comă din care se trezește pe jumătate paralizată, amnezică și afazică. Silabă cu silabă, cuvânt după cuvânt, frază după frază – toate exersate cu mare efort, cu furie, dezamăgire şi disperare –, mișcare după mișcare, pas cu pas, tresărire după tresărire – toate repetate la nesfârșit, cu încrâncenare, jenă şi lacrimi –, Helene își caută înainte de toate cuvintele rătăcite undeva în necunoscut. Apoi și reface, piesă cu piesă, puzzle-ul vieții, își regăsește lumea interioară, soțul, copiii, iubirile, aventurile, dezamăgirile, gândurile, visurile, cariera de scriitoare, dar și lumea exterioară în care și-a dus viața înainte de accident - Germania de Est de dinainte și scurt după căderea Zidului. Roman al (re)devenirii, născut din experiența personală a autoarei, N-ai să mori este, de fapt, o evocare a vieții fiecăruia dintre noi, cu tot ceea ce ne mișcă pe fiecare, în singurătatea și unicitatea vieților noastre. Cu întrebările și cu convingerile care ne însoțesc totdeauna. Cu tot ce am strâns în noi, cu tot ce bănuim că am uitat, dar știm că zace undeva în sufletul nostru, cu tot ce sperăm pentru viitor.

„Experiența la limita între viață și moarte conduce la o conștiență literară ce generează tonuri nebănuite.”

(Die Zeit)

„N-ai să mori este romanul unei renașteri, o redescoperire a cuvântului, o poveste de dragoste și cartea unui puzzle de amintiri din istoria recentă a Germaniei. Cel mai bun roman al anului.” (Die Welt)

Mulţumim Editurii Litera pentru şansa de a citi această carte, ea poate fi comandată aici.

Gândurile mele (Simona):   Zi de zi, încercăm să ne ridicăm din gropile pe care alţii ni-le sapă ca să cădem în ele, zi de zi, luptăm pentru un trai mai bun atât pentru noi cât şi pentru cei din jurul nostru, fie că sunt proprii noştri copii sau părinţii care ne-au crescut şi ne-au dat o educaţie. Cum ar fi dacă într-o zi totul s-ar opri brusc, iar noi nu am mai putea să ne ajutăm nici pe noi darăminte pe cei care au nevoie? Cum ar fi dacă destinul nostru s-ar frânge brusc în urma unui accident, dacă ar trebui să învăţăm din nou cum să vorbim, cum să gândim, cum să mergem, cum să trăim. Oare cine poate răspunde la o întrebare aparent banală „cum ar fi?”. Eu cred că nu putem şti până când nu am fi puşi în situaţia respectivă, nu cred că ne putem pune în pielea oamenilor aceştia oricât de mult am empatiza cu ei.

    Într-o zi ca oricare alta Helene, se trezeşte la spital, înconjurată de doctori, familie şi prieteni, dar realitatea o izbeşte brusc şi îşi dă seama că toate persoanele pe care ea le are alături sunt acolo dintr-un motiv. Motivul era EA!

    În urma unui accident aceasta a ajuns de urgenţă la spital. Doctorii reuşesc să o stabilizeze şi aşteaptă ca Helene să deschidă ochii. Când acest lucru se întâmplă femeia este complet dezorientată, ea neştiind de ce se află acolo. Incapabilă să vorbească la început, aceasta nu ştie cum să se facă înţeleasă de cei din jurul ei. Nu se putea mişca, iar mâna dreaptă nu o asculta. Lumea femeii se frânsese în acea zi. Un lucru o frământa constant pe Helene şi anume cum a ajuns aici? Ştia că a fost implicată într-un accident, dar nu-şi putea aminti cum a ajuns să plece de acasă, care era motivul pentru care a decis să se urce în maşină în acea zi şi să nu privească înapoi? Totul este în ceaţă pentru ea, iar mintea sa începe să creeze pânze subţiri de amintiri, care ţesute cu grijă o propulsează pe femeie înapoi în trecut.

    Aceasta ne prezintă întâlnirea cu soţul ei, obstacolele prin care a trecut relaţia lor şi credeţi-mă că nu au fost puţine, plus o multitudine de întâmplări din care ajungeţi să trageţi multe învăţăminte alături de personajul principal.

    Dacă vorbim despre prezent şi lăsăm trecutul în urmă, ne dăm seama că recuperarea nu este uşoară, că a fi din nou cum ai fost înainte este un proces anevoios, pe alocuri imposibil chiar. Mintea ei este prinsă între viitor şi prezent într-o continuă buclă care gravitează între aceste două universuri, unul în care Helene este sănătoasă şi plină de viaţă, iar celălalt în care aceasta învaţă să vorbească, să meargă şi să nu mai depindă de ajutorul celor din jurul ei.

    Odată cu trecerea timpului, progresul ei este remarcabil, dar oare va reuşi Helene să se recupereze complet? Va reuşi să-şi amintească ce s-a întâmplat înainte de accident? Credeţi că soţul ei este singura persoană de care Helene s-a îndrăgostit? Toate acestea le puteţi afla dacă citiţi această carte!

    Recomand cu drag “N-ai să mori” celor care vor o lectură complex despre redescoperire şi greutăţile pe care le întâmpină oamenii atunci când le este lumea mai dragă.

Nota mea 3,5/5