Recenzie: Măsura timpului de Mitch Albom

    Inventatorul primului ceas este pedepsit pentru că a încercat să măsoare cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Este exilat într-o peşteră timp de mai multe secole şi obligat să asculte vocile celor care vin la el în căutarea mai multor zile, mai multor ani. În cele din urmă, cu sufletul aproape frânt, Tatăl Timp este eliberat împreună cu clepsidra magică şi cu o misiune: o şansă de a-şi spăla păcatele şi de-ai învăţa pe primii oameni adevărata măsură a timpului. El se întoarce în lumea oamenilor, dominată de ticăitul ceasului marcând trecerea orelor şi începe o călătorie alături de nişte tovarăşi neobişnuiţi: o adolescentă care vrea să renunţe la viaţă şi un om de afaceri bătrân şi bogat care vrea să trăiască veşnic. Pentru a se salva pe sine, el trebuie să-i salveze pe amândoi. Si să oprească lumea de la a-i salva.

Doresc să mulţumesc sponsorului nostru Editura RAO pentru şansa de a citi această carte extraordinară. Ea poate fi comandată aici!

Gândurile mele (Diana):

  
    Ani, luni, zile, ore, minute, secunde. Totul se poate rezuma la un singur cuvant: timpul. Mereu alergăm după timp, măsurăm fiecare secundă din viaţa noastră suntem într-un raliu continuu cu ceasul. 

    “Try to imagine a life without timekeeping. You probably can’t. You know the month, the year, the day of the week. There is a clock on your wall or the dashboard of your car. You have a schedule, a calendar, a time for dinner or a movie. Yet all around you, timekeeping is ignored. Birds are not late. A dog does not check its watch. Deer do not fret over passing birthdays. an alone measures time. Man alone chimes the hour. And, because of this, man alone suffers a paralyzing fear that no other creature endures. A fear of time running out.”

    Cred că toată lumea se regăseşte în activităţile pe care le voi descrie în cele ce urmează: Pentru a ne putea trezi dimineaţa, evident avem grija ca înainte de culcare să punem alarma să sune fie că e ea telefon, ceas mecanic sau chiar ceasul de la încheietură fiindcă vrem să fim siguri ca nu pierdem nicio secundă din timpul nostru. Cât de cunoscut ne este nouă elevilor şi studenţilor faptul că ne calculăm cu mare precizie puţinele ore de somn şi uneori ne setăm telefonul să sune de mai multe ori „ 7:00, 7:10, 7:15, 7:30” ca să nu ratăm o zi de şcoală? Cine nu îşi alcătuieşte cu mare precizie agenda având grijă să nu omită niciun eveniment important ( zile de naştere, petreceri, aniversarea căsătoriei etc.) ? Şi evident cine nu calculează cu mare suspans zilele până la propria zi de naştere, sau cele de până la Crăciun şi alte sărbători? Şi lista poate continua cu o gramadă de exemple, concluzia este că toţi fie conştient sau inconştient ne rezervăm o mare parte din timpul nostru măsurându-l în cele mai mici detalii. 

    “With endless time, nothing is special. With no loss or sacrifice, we can’t appreciate what we have.”

    Tocmai despre acest lucru vorbeşte şi cartea pe care urmează să v-o prezint astăzi: „Măsurarea timpului” şi mai ales despre consecinţele măsurării lui excesive. Cartea este împărţită pe trei planuri în funcţie de personajele pricipale, fiecărui personaj fiindu-i prezentată povestea separat până la momentul culminant în care cele trei personaje se întâlnesc şi cartea ajunge la un singur plan. Mi s-a părut un mod destul de interesant de abordare mai ales pentru faptul că oferă dinamism cărţii şi cumva conferă o anumită structură mai organizată ce face cartea mai uşor de digerat.

    Dar hai că nu o mai lungesc cu introducerea şi vă invit să păşim puţin în lumea conturată de Mitch Albom.

    Anterior am spus că este vorba despre trei personaje aşa că la fel cum face autorul o să le iau separat şi o să vă povestesc pe rând despre fiecare.

    Povestea începe cu un prolog; în care autorul îl prezintă pe bătrânul Tată Timp, stând în peştera lui şi ascultând milioanele de voci care cereau necontenit „mai mult timp”. De 6000 de ani, bătrânul asculta mereu vocile oamenilor imporându-l pentru „mai mult”. Dar cine este acest Tată Timp? Cum şi de ce a ajuns el să fie Tatăl Timp? Vă explic imediat. Dor, un băiat ce s-a născut la începuturile Vechiului Testament, avea un dar şi în acelaşi timp o obsesie: aceea de a putea calcula tot ceea ce se afla în jurul lui. Pe măsură ce a crescut împreună cu prietenii lui Alli( fata care-i va deveni soţie) şi Nim viitorul rege al Babilonului s-a născut în sufletul lui dorinţa de cunoaştere şi de a putea fi capabil să măsoare părţile unei zile, ca mai apoi să descopere cum luna îşi schimbă dimensiunea pe parcurs şi cum cu ajutorul unui băţ şi al umbrei să calculeze orele. A avut trei copii împreună cu Alli, iar el deşi ar fi trebuit să muncească ca toţi oamenii nu facea decât să persiste în aproape nebunia lui de a calcula totul. Într-o zi Nim, devenit acum un rege puternic vine la Dor şi îi cere să muncească la Turnul lui care trebuia să fie atât de înalt încât să ajungă la cer în aşa fel încât Nim să îi poată învinge pe zei. Dor refuză şi este izgonit alături de soţia sa, copiii lăsându-i în grija părinţilor lui. Trăind de pe o zi pe alta într-o cocioabă sărăcăcioasă, primesc în gazdă nişte bătrâni sărmani de asemenea izgoniţi datorita bolii lor. Deşi, Alli, avertizată de Dor să nu-i atingă pe bătrâni, aceasta le oferă cele mai bune bucate şi îi îmbrăţişează la plecare urmând ca şi ea să se îmbolnăvească. Aproape dându-şi duhul, Dor disperat că ar putea să o piardă se roagă neîncetat pentru sănătatea ei, dar totul a fost în zadar pentru că ea a murit. Aşa că bărbatul aleargă ca un nebun spre turn şi urcă în vârf pentru a putea să se certe cu zeii care i-au furat unica fiinţă pe care o iubea. Turnul exact ca în legenda Turnului din Babel din Vechiul Testament se prabuşeşte şi oamenii încep să vorbească limbi diferite, însă un singur lucru este mai special: Dor a fost singurul om tras în ceruri, unde s-a trezit închis în peştera de care vă vorbeam la început şi a devenit Tatăl Timp.

“I made such a fool of myself,” she lamented.

“Love does not make you a fool.”

“He didn’t love me back.”

“That does not make you a fool, either.”

“Just tell me …” Her voice cracked. “When does it stop hurting?”

“Sometimes never.” 

    Sarah Lemon era o adolescentă de şaptesprezece ani, bine facută, dar nu grăsuţă, cu părinţi divorţaţi, locuia cu mama ei Lorraine, foarte deşteaptă şi totuşi nu putea să-şi permită o facultate prea bună, voluntară la un azil de oameni nevoiaşi. Azilul este locul unde îl cunoaşte pe Ethan, cel mai popular băiat din şcoală, de care, evident, se îndrăgosteşte nebuneşte interpretând greşit fiecare vorbă pe care i-o adresa băiatul ca fiind o dovadă de dragoste. La prima întâlnire oarecum forţată de Sarah, Ethan o dezamăgeşte şi o anunţă cu 8 minute înainte de 20:30 ca nu mai poate veni. Fata începu să face acelaşi lucru ca înainte de întâlnire, să calculeze fiecare secundă până în momentul în care avea să-l vadă.Într-o seară se îmbată împreună, acesta o sărută şi încearcă să treacă mai departe, însă fata îl opreşte relizând ca nu e o joacă. După acest eveniment lucrurile sunt destul de reci între ei, fata gândindu-se sa-i facă un cadou special de Craciun: ceasul din filmul lui preferat. În ziua în care i-l dăruieşte, deşi convingându-l cu greu să iasă, îi mărturiseşte şi sentimentele ei, iar refuzul băiatului şi reacţia extrem de rece o aduce pe Sarah în pragul depresiei. Depresia ei creşte odată ce băiatul postează un mesaj mârlan pe facebook în care povesteşte tuturor ce se întâmplase în seara respectivă. Aceasta doreşte să îşi pună capăt zilelor.

    Victor Delamonte, un bătrân de 86 de ani, al 14-lea cel mai bogat om din lume, este devastat de vestea primită de la doctor şi anume că nu mai avea decât două luni de trăit şi că nimic nu se mai putea face pentru el. Bătrânul obsedat de afaceri şi de a reuşi să învingă în orice circumstanţă nu putea accepta acest lucru. Îşi neglija soţia, pe Grace, şi nu suporta să piardă niciun moment fără se se ocupe de afacerile lui, ba chiar în birou avea trei ceasuri care îi arătau ora exactă din New York, Londra şi Beijing. Singurul lucru pe care voia să îl facă era acela de a învinge moartea tocmai de aceea se gândeşte la noua descoperire a medicinei, criogenizarea.

    Se sinucide oare Sarah? Victor va deveni oare o statuie din gheaţă care va aştepta evoluţia medicinii? Şi mai exact cum intervine Dor, Tatăl Timp, în povestea lor? Sunt întrebări la care nu vă puteţi răspunde decât voi, citind cartea. Ce vă mai pot spune este că eu am reuşit să o citesc în mai puţin de 3 ore şi jumătate, o carte de 216 pagini care deşi din cele ce v-am povestit până acum pare uşor previzibilă, o să vedeţi că ceea ce va urma este ceva cu totul neaşteptat. Vă invit călduros să parcurgeţi această lectură plăcută, destul de scurtă, cu nişte mesaje ascunse care de abia aşteaptă să fie descoperite!

“But fates are connected in ways we don’t understand.”

Notă 4/5