Social Icons

.

12 March 2014

Recenzie: Ce-aş fi eu fără tine? de Guillaume Musso

 


Romanele lui Guillaume Musso s-au tradus in peste treizeci de tari si s-au vandut in peste cinci milioane de exemplare.

Inima lui Gabrielle este sfasiata intre doua feluri de iubire. Cea pentru tatal ei si cea pentru primul barbat de care s-a indragostit. Primul este un politist pasionat de meseria lui, celalalt este un hot celebru. Insa amandoi au disparut cu cincisprezece ani in urma. Intr-o buna zi, la aceeasi ora, tatal ratacitor si iubitul ramas pe un alt continent reapar, in chip straniu, in viata ei. Curand, Gabrielle isi da seama ca cei doi sunt prinsi intr-o cursa mortala. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine sa salveze si pe cine sa piarda?

Gândurile mele (Simona): 


                                               “Amor” şi “mor” se află la doar o literă distanţă

" Se spune că poți recunoaște o mare iubire atunci când îți dai seama că singura ființă care te-ar putea consola este tocmai aceea care ți-a făcut rău. "

     Dragostea este un sentiment complicat, el ne poate face cei mai fericiţi oameni de pe pământ, dar la fel de uşor ne poate distruge şi lăsa fără pic de speranţă în suflet. De multe ori mă întreb cum ar fi lumea fără dragoste? Oare am reuşi să trăim mai bine, am fi mai fericiţi, sau am simţi o mare lipsă? Eu cred că de multe ori orgoliul este cel care ne ţine departe de acest sentiment înălţător. La orice vârstă din păcate dacă faci parte dintr-o gaşcă sau ai un anumit statut social, tinzi să te laşi ghidat de persoanele din jur, ajungând astfel să numeşti iubire o legătură pe care ceilalţi ţi-o impun şi pe care tu o iei drept firească fără să te gândeşti că poate asta nu e ceea ce-ţi doreşti.

" - Nu durerea a fost problema. Durerea te face să suferi, dar nu te doboară. Problema a fost singurătatea pe care o aduce cu sine durerea și care e ceea ce te omoară fierbându-te la foc mic, te rupe de ceilalți și de lume. Și scoate la lumină tot ce-i mai rău în tine.

- Întotdeauna e periculos să iubești. A iubi înseamnă a spera să câștigi totul riscând totul. Dar uneori mai înseamnă și să accepți riscul de a fi iubit mai puțin decât iubești tu însuți. "

     Cartea lui Guillaume Musso “Ce-aş fi eu fără tine?” vorbeşte despre povestea de iubire dintre Martin şi Gabrielle, o iubire pură şi sinceră, care poate mişca orice inimă de piatră. Cei doi reuşesc să fie prieteni, complici, amanţi, parteneri, dar cel mai important reuşesc să fie unul pentru celălalt sufletul pereche de care fiecare are nevoie. Singura problemă atunci când îţi găseşti sufletul pereche este posibilitatea de a-l pierde pentru todeauna.

" Se iubesc.
Cu o iubire care le-a intrat în sânge.
Într-o beție permanentă .
În clipă și întru eternitate.
Și în același timp, teama e pretutindeni
Teama de lipsa celuilalt
Teama de a se trezi fără oxigen.
E certitudine și confuzie.
E, deopotrivă, tunet și nimicire.
E cea mai frumoasă dintre primăveri, cea mai violentă dintre furtuni.
Și totuși, se iubesc. "

    Doar câteva zile au fost necesare pentru ca cei doi să realizeze că îşi doresc să fie împreună pentru todeauna, dar din păcate Martin trebuia să se întoarcă în Franţa. Aceştia încearcă să păstreze legătura, dar când lucrurile încep să se răcească între ei, tânărul decide să-i trimită o scrisoare şi un bilet de avion fetei, spunându-i că o va aştepta toată ziua în locul indicat în scrisoare. Dacă mai este o speranţă pentru ei atunci să vină să-l vadă. Din păcate fata nu apare, iar anii trec. Mai precis 13 ani, în care Martin nu o va uita pe Gabrielle, în care Gabrielle nu-l va uita pe Martin. 13 ani în care inimile lor se vor căuta, dar niciodată nu vor reuşi să se atingă datorită orgoliului care-i desparte. Cu toate astea există o persoană care-i va readuce împreună, o persoană care a avut un plan bine stabilit, dar care s-a jucat cu sentimentele oamenilor şi a pierdut. Acea persoană este Archibald McLean.

    Archibald este un hoţ de artă căutat de FBI de peste 25 de ani. Furturile sale urmează un tipar, iar spargerile sale sunt excepţionale, acesta nelăsând niciun indiciu la locul faptei. Cu toate astea există un poliţist, care de 3 ani îl urmăreşte atent, care cumva este atras în jocul hoţului datorită iscusinţei, acel poliţist este Martin Beaumont. Destinele celor doi sunt legate de un fir invizibil, nici unul nu ştie cât de mult se va schimba viaţa lor după ce vor începe să se cunoască.

    O carte despre dragoste, suferinţă şi viaţă! Guillaume Musso reuşeşete ca de fiecare dată să impresioneze prin scriitura intensă care nu te lasă să închizi cartea şi prin personaje excepţionale duse la limita irealului, care te vor face să plângi şi să râzi alături de ele.

Nota mea 5/5



No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates