O noua carte de Paulo Coelho, Adulter, din 2 octombrie si in Romania.
Linda tocmai a împlinit 31 de ani şi, în ochii celorlalţi, are o viaţă perfectă – o căsnicie exemplară, doi copii reuşiţi, o carieră de succes şi o casă luxoasã în Geneva. De fapt, ea se află la capătul puterilor, într-atât o oboseşte mimarea unei fericiri pe care nu o simte. Numai cã într-o zi îl reîntâlneşte pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescenţă, ajuns acum un om politic influent. În timpul interviului pe care acesta i-l acordă, în ziarista de succes se redeşteaptă o pasiune de mult uitată. Linda va încerca să trăiască deplin această iubire imposibilă, şi nu-şi va găsi fericirea până nu-şi va explora fără teamă abisurile sufletului.
„Un roman care combină teme delicate precum depresia, infidelitatea şi rutina căsniciei, presărate cu misticismul caracteristic acestui vrăjitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)
PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale traduse în 80 de limbi şi editate în peste 200 de ţări atingând, până în prezent, vânzări de peste 150 de milioane de exemplare în întreaga lume, iar în România, de peste un milion de exemplare.
Nu am citit nicio carte scrisa de Paulo Coelho, dar sper sa am ocazia la un moment dat pt ca am auzit numai lucruri bune despre romanele lui.
ReplyDelete