Nu înţeleg
întrebarea asta? Cred că pentru mine întrebarea potrivită ar fi de ce nu? De ce
să nu citesc? Am să vă las mai jos 10
motive taman bune pentru a vă convinge şi pe voi (sper!) să citiţi la fel de
mult, sau poate chiar mai mult decât mine.
1) Citesc pentru că îmi place să pătrund în universul magic,
pe care ţi-l oferă anumite cărţi, ador să am bilete VIP la filmul, care se
derulează involuntar în mintea mea.
2) Ce să fac cu atâta imaginaţie? Cărţile sunt un izvor
inepuizabil de provocări imaginare, să-ţi închipui fiecare detaliu descris de
autor în cel mai exact mod cu putinţă este foarte greu, dar şi amuzat şi deloc
imposibil.
3) La şcoală întotdeauna ţi-se va cere un Jurnal de Lectură, aşa că citind îl poţi face mult mai uşor, transformând tema într-o provocare
intelectuală distractivă.
4) Cărţile de psihologie practică sunt noul meu hobby! Când
am început să citesc aceste cărţi eram într-o stare destul de proastă psihic şi
automat şi fizic, voiam ceva ce m-ar putea motiva, iar aceste cărţi cu siguranţă
au punctat acolo unde trebuie. M-am simţit mult mai bine după ce le-am citit şi
am reuşit să gestionez altfel sarcinile şi problemele, cu care mă confruntam.
5) Unul dintre
acele momente, când citeşti o carte, derulezi filmul în cap şi afli că se va
face un film despre cartea respectivă; nu e minunat? Mi-se pare foarte tare să
compari filmul din capul tău cu filmul care va apărea pe marile ecrane:))
6) Dacă ai un
profesor de fizică, care la 50 de ani şi-a dat seama că trebuie să meargă la
operă, teatru şi să citească anumite cărţi scrise de autori precum Émile Zola,
George Orwell, Dante Alighieri şi mulţi alţii, trebuie să ai habar ce au scris
şi dacă vrei să-l impresionezi trebuie doar să fi citit cărţile respective şi e
cucerit:D
7) Profesoara de română peste tot este într-o foarte mare
proporţie structurată după aceeaşi bază “Citeşte ca să ajungi cineva!” o afirmaţie care rămâne valabilă şi acum
şi cu siguranţă va străbate timpul. Dacă nu citeşti cum te aştepţi să iei bacul
la română?
8) Cititul îţi dezvoltă un vocabular, care te
poate ajuta foarte mult, mai ales dacă lucrezi în cadrul unei reviste, sau
într-un mediu unde socializezi foarte mult şi foarte des.
9) E un mod de a
ne diferenţia de ceilalţi, mai ales acum când societatea a ajuns unde a ajuns,
cititul ne poate ridica în ochii oamenilor de valoarea, ne poate face pe noi, la
rândul nostru oameni de valoare.
10) Cititul îţi
dă aripi, în loc de Red Bull:)). Dacă vrem să fim mai presus de alţii, trebuie
mai întâi să întâlnim oamenii care sunt mai presus de noi prin cultura lor
intelectuală şi să încercăm să-i ajungem sau de ce nu să-i depăşim.
Librăria online
Libris oferă o multitudine de cărţi, atât în engleză ( care mi-se par cele mai
bune! ) cât şi în română. Nu ezitaţi să cumpăraţi cărţile online, pentru că nu le
găsiţi numai la preţuri mici, dar vă sunt şi la îndemână, fiind livrate acasă prin curier sau
prin poştă.
Frumoase motivele . Succes!
ReplyDeleteMulţumesc frumos pentru susţinere Romina:) apropo am o colegă pe care o cheamă la fel:D foarte frumos numele:X
ReplyDeletebune motivele tale!sper sa castigi(iti tin pumnii)!
ReplyDeleteMulţumesc Felicia şi eu mi-aş dori să câştig pentru că îmi doresc foarte mult să pot folosi banii pentru a cumpăra cărţi copiilor bolnavi:) oricum voi face asta dar deocamdată nu am această posibilitate.
ReplyDeleteMi-au placut foarte mult motivele tale Simo!! Sunt de suflet!, iar citatul lui Arthur Schopenhauer este genial!
ReplyDeleteFelicitari!
Mulţumesc Theo>:D<!
ReplyDeleteDa, intrebarea potrivita ar fi "de ce sa nu citesc"? La aceasta as fi curioasa ce raspunsuri ar da necititorii...
ReplyDelete