Social Icons

.

15 March 2016

Interviu scriitoricesc #5 - Lavinia Călina

Lavinia Călina s-a născut revoluționară, în decembrie ’89. Urmează cursuri pedagogice și de filologie în Caransebeș. În 2008 se mută la Timișoara și studiază limbi străine la facultatea de litere. În 2012 se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș, cu gândul că, poate într-o zi, se va schimba ceva în sistemul sanitar. În prezent lucrează ca editor-imagine/fotogaf la propria firmă (Călina Audio-Video).

A trecut ceva vreme de când n-am mai completat această rubrică, așa că era cazul să revin asupra ei. De data asta, o vom cunoaște pe Lavinia Călina, o tânără ce s-a remarcat încă de la debutul său literar. Printre romanele apărute la editura Herg Benet, se numără și Copiii întunericului, primul volum al seriei Neamul Corbilor, serie despre care autoarea ne prezintă câte ceva mai jos.

 

1. Bună, Lavinia. Te-aș ruga, pentru început, să ne prezinți trei lucruri fără de care n-ai fi tu.

Nu aș fii eu fără persoanele minunate din jurul meu, inclusiv familia, nu aș fii eu fără cărțile din biblioteca mea și jocurile video de care nu mă mai satur. :)

2. Când și cum te-ai apucat serios de scris? Care a fost factorul declanșator?

În generală obișnuiam să scriu diverse texte amuzante, aberații despre mine și colegii mei. De obicei cum luptam noi împotriva tiraniei profesorilor, dar m-am apucat serios de scris odată cu Ultimul avanpost. Prin 2013 m-a prins febra distopiilor și m-am enervat că în toate acțiunea se petrecea în alte țări. Așa că am scris una care să se petreacă în România.

3. Prima carte scrisă a fost o distopie. Ce te-a făcut să abordezi și genul fantasy?

Mereu mi-au plăcut poveștile cu vrăjitoare și ființe supranaturale, iar genul fantasy mereu a fost unul din preferatele mele. Mi-a făcut plăcere să dau naștere unei lumi în care diverse neamuri de vrăjitori se luptă pentru supremație.

4. Cum a luat naștere Neamul Corbilor?

Știu că nu sună prea profesionist, dar cartea asta s-a născut de la o simplă glumă. În 2014, la masa de Paște, bunica mea a făcut o glumă la adresa mea. Eu sunt vegetariană, iar ea mi-a spus că nu ar putea renunța niciodată la carne căci e neam de Corb (numele de fată al mamei ei era Corbu). Pe moment am râs, dar mi-a plăcut atât de mult cum sună Neamul Corbilor că am scris o carte... de fapt e o serie. Tot bunica mea a servit drept inspirație și pentru bunica lui Nicol, caracterul ei blând și înțelegător se reflectă în acel personaj.

Din păcate, în septembrie anul trecut, bunica mea a încetat din viață, probabil de asta îmi e atât de greu să scriu volumul 2 din Corbi.

5. Dacă nu sunt prea curioasă, ai putea să ne spui mai multe despre cele 5 neamuri de vrăjitori? În caz că nu dorești să ne dezvălui prea multe și vrei să ne surprinzi pe parcursul seriei, atunci descrie-ne într-un cuvânt fiecare dintre aceste neamuri.

Corbii sunt cei puternici, dar pierduți în întuneric. Lupii sunt cei neînfricați, dar care se lasă conduși de instinctele animalice și de multe ori fac alegeri greșite din impuls. Cerbii cei corecți, cei ce se îngrijesc de respectarea regulilor, dar totodată sunt la fel de nemiloși, precum Corbii, cu cei ce încalcă rânduiala. Roibii sunt cei calmi și sufletiști, dar caracterul lor blând îi împiedică de multe ori să vadă adevărata față a persoanelor din jurul lor. Șoimii nu mai există deoarece toți membrii au fost uciși în războiul dintre neamuri.


6. Ce planuri ai pregătit în continuare pentru fetele noastre, Roxana și Nicol?

Ufff... nu prea e de bine. La începutul noului volum Nicol face tot posibilul să o găsească pe Roxi, chiar dacă asta înseamnă să își ia rolul de Corb în serios și să folosească blestemul zorilor ca să obțină de la alți vrăjitori informațiile necesare (cum funcționează blestemul o să aflați în carte, deși am lăsat câteva indicii și în primul volum).

Își dorește să dea de ea înaintea lui Ștefan, căci și el e pe urmele celor doi fugari (Roxana și Liviu). Evident că o să fie și câteva confruntări între Nicol și Ștefan, mai ales după ce a făcut Nicol (cine a citit Copiii întunericului știe despre ce vorbesc), dar și o întorsătură de situație pe care, recunosc, nu am anticipat-o nici măcar eu. Totodată Roxana realizează că nu poate fugi pentru totdeauna de acest război, iar când situația o constrânge va trebui să aleagă dacă jură credință unui neam sau pierde o persoană dragă ei.

Se întâmplă multe lucruri în acest nou volum și sper ca rezultatul final să fie pe placul cititorilor... bine, rezultatul final al seriei căci Blestemul zorilor se termină cu un cliffhanger.

7. Înafară de scris, citit, bloggerit și booktube, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să călătoresc și să fac fotografii, dar sunt pasionată și de jocuri video. Acum sunt la un pas de a-mi dezinstala Diablo 3 de pe comp, altfel volumul doi nu o să fie gata la timp :))

8. Pentru că a trecut ceva vreme de când ești în "lumea" asta a booktube-ului, ai putea să ne spui ce reprezintă această activitate pentru tine? Dacă cineva ar dori să încerce, ce l-ai sfătui?

Sfatul meu e să fie naturali și să o facă din pasiune. Știu că sunt mulți cei care nu se apucă de asta din cauză că îi sperie reacțiile negative, dar important e să faci ce îți place, iar restul nu au decât să critice.

9. Numește trei cărți sau serii preferate și spune-mi primul cuvânt care îți vine în minte atunci când te gândești la ele.

Trei serii care mie îmi plac mult sunt Jocurile foamei(Suzanne Collins), Întoarcerea acasă (Orson Scott Card) și Am murit, din fericire (Theo Anghel). Nu le pot descrie într-un singur cuvânt sunt prea faine și intense ca să mă limitez la un cuvânt.

10. În ce lucruri din jur îți găsești inspirația?

Mă inspiră cele mai banale lucruri. De multe ori sunt la volan sau la alimentară și din te miri ce îmi vine o idee în cap, iar atunci e musai să ajung cât mai repede acasă ca să o pun în aplicare. Noaptea, înainte să adorm, mă gândesc cum vor evolua lucrurile în romanele mele, apoi mă trăsnește câte o idee și adio somn!

11. Mulțumesc pentru că mi-ai acceptat invitația de a ne împărtăși câte ceva despre ține și mult succes în continuare. Așteptăm următorul volum al seriei. Câteva gânduri pentru cititorii noștri?


Mulțumesc și eu. Mă bucur că ți-au plăcut Corbii. :) Cititorilor le doresc numai bine și cât mai mult timp liber să poată citi cât mai mult. Eu duc lipsă de timp. :p


CĂRȚI PUBLICATE LA EDITURA HERG BENET.
 
Dede
 

4 comments:

 
 
Blogger Templates