Recenzie: Pe când eram o operă de artă de Eric-Emmanuel Schmitt

Descrierea cărţii:

     „Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.

     Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?”

     Gândurile mele (Simona): Această carte mi-a fost oferită cadou de o prietenă foarte dragă mie şi am fost fericită să văd că a ţinut cont de pasiunea mea pentru acest autor francez. Îmi doresc încet, încet să fac loc în bibliotecă tuturor cărţilor scrise de acest autor care până acum nu m-a dezamăgit.

    Nici această carte nu m-a dezamăgit ci m-a făcut să reflectez foarte mult asupra locului pe care noi ca indivizi îl ocupăm în societatea actuală. Subiectul pregnant al acestei opere este identitatea umană. Ce s-ar întâmpla dacă într-o zi te-ai trezi fără a şti cine eşti, fără a mai putea lua decizi sau a mai întreprinde acţiuni fără acordul cuiva. Cum te-ai simţi dacă ai fi anulat ca persoană şi ai deveni brusc un obiect?

    Un subiect foarte interesant abordat de Schmitt în această carte. Adam este un tânăr care vrea să se sinucidă aruncându-se în mare. În timp ce se gândea la toate motivele pentru care vrea să ducă planul la bun sfârşit, apare un domn care-i opreşte tirada de gânduri morbide. Acest domn se numeşte Zeus Peter Lama. Un aşa zis artist, care vrea să-l ajute pe Adam să renunţe la aceste gânduri şi să-şi regăsească dorinţa de a trăi. Îi promite câte în lună şi în stele cum s-ar spune, dar toate cuvintele ce ieşeau din gura acestui "artist" erau purtate de vânt şi pierdute în neant. Bietul Adam nu ştia în ce se bagă atunci când a acceptat sceptic la început să-l urmeze pe binefăcătorul lui. 

    Zeus locuia în lux, înconjurat de graţii feminine, frumuseţi rare, care-l inspirau să picteze şi să creeze. Acesta dorea să-şi ducă opera la un cu totul alt nivel. Să experimenteze arta pe trupul uman. Să-l modifice, să-l reconstruiască bucată cu bucată. Adam semnează un document prin care îşi cedează trupul binefăcătorului său. Zeus începe monstruosul plan de a-i modifica trupul lui Adam, de a-l transforma într-o aşa zisă operă de artă. Operaţiile sunt realizate de un doctor plătit foarte generos de Zeus, acesta urmează cu stricteţe instrucţiuniile "artistului" şi îi modifică lui Adam toate părţile care sunt la vedere. Ochii sunt singurii, pe care acesta nu îi schimbă. Recuperarea este lungă şi anevoioasă, dar în cele din urmă Adam reuşeşte să-şi revină.

     Scos în faţa publicului şi prezentat drept o operă de artă, oamenii îl admiră, trec de la şoc la încântare, mulţimea este traversată de un val de emoţii, dar singurul lucru care îl face pe Adam să fie mândru de postura sa ca operă de artă este admiraţia primită de cei din jur. Oamenii nu-l mai ignorau, nu se mai puteau preface că nu este acolo, acum toată înfăţişarea lui striga după atenţie. 

    Când personajul nostru realizează că gândurile sale trebuiesc cenzurate, că glasul său trebuie oprit, că trebuie să devină o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului, el încearcă să evadeze dacă nu fizic măcar sufleteşte. O să întâlnească doi oameni minunaţi Fiona şi tatăl ei, care-l vor ajuta pe parcursul călătoriei sale de a-şi relua identitatea. Acum obiect, prins într-o lume opulentă unde frumuseţea este înlocuită de grotescul diformităţilor produse de un om nebun după faimă, Adam încearcă să lupte cu o întreagă societate pentru a-şi recăpăta statutul de fiinţă!

    O carte impresionantă, pe care o recomand cu drag tuturor celor care vor să încerce o lectură ce are în prim plan o idee întâlnită constant în societatea noastră. Frumuseţea fizică este sau nu răspunsul tuturor frământărilor noastre. Oare mai contează sufletul sau doar aparenţa. Concluzia mea după această carte a rămas mai fermă ca oricând şi anume sufletul face o persoană frumoasă! Aparenţele sunt trecătoare, frumuseţea este doar în ochii celui care priveşte şi sper ca mulţi dintre voi să aveţi bine montată în minte această concluzie.

Nota mea 5/5