Identităţi secrete (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez (recenzie)

Autor: Monica Ramirez
Editura: Tritonic
Apariţie: noiembrie 2013
Pagini: 308

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică şi lumânări când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichida un om în mai puţin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimişi. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existenţă fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizaţie ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constransă de lege, fără a aparţine niciunui serviciu de informaţii. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruţi sunt remodelaţi şi reprogramaţi într-o nouă identitate cu un trecut fals.

„Drama interioară a personajelor continuă să te bântuie mult timp după ce ai terminat de citit acest roman magnific." – Spy Magazine

Gândurile mele (Andreea):

 

"Nimic cu adevărat real, nu moare niciodată..."

Cât adevăr în doar câteva simple cuvinte, nu-i aşa? Sentimentele, emoţiile şi trăirile sunt cele mai reale şi cele mai intense senzaţii din viaţa noastră. Durerea, tristeţea, fericirea, iubirea, pasiunea, furia, neputinţa, nesiguranţa, trădarea, supravieţuirea, dorinţa aprigă pentru libertate...sunt REALE. Nu vom putea scăpa niciodată de ele, oricât de mult am încerca. Oricât am crede noi că am trecut peste vreuna din ele, tot va mai exista o mică fărâmă ascunsă în vreun colţ întunecat dinăuntrul fiinţei noastre neînţelese. Aceste simple cuvinte, spuse chiar de Alex, cuprind într-un întreg povestea plină de nuanţe a personajelor noastre şi ne trezesc emoţii pe care nu credeam că le putem trăi într-o viaţă.

Lacrimi amare şi zâmbete ambigue. Emoţie ştirbă şi aroganţă fără sens. Sensibilitate dureroasă şi putere absolută. Blândeţe diafană şi mândrie veninoasă. Fericire întunecată şi tristeţe orbitoare. Minciuni mascate şi secrete cutremurătoare. Avem parte de tot ce "mişcă" în acest roman. Nici că se putea mai bine. Un roman care te răscoleşte până în adâncul sufletului şi dincolo de el, dacă aşa ceva este posibil, de parcă acest fapt ar fi ceva destul de obişnuit, chiar banal, pentru el şi pentru autoare.

În prima carte a seriei, eroii noştri reuşesc să scape de organizaţia teroristă SSO, mulţumită lui Alex, care, înainte de apariţia Alinei în lumea lui întunecată, juca rolul de agent dublu, lucrând atât pentru SSO, cât şi pentru Elite. Odată cu această "libertate" de moment, aceştia ajung să lucreze pentru Elite, o societate anti-teroristă inexistentă, neatestată documentar în lumea reală. Alina are parte de prima ei misiune adevărată, deşi ar fi făcut orice numai să nu treacă printr-o experienţă de genul acesta. Dar nu totul este aşa cum ne dorim, din păcate. În lumea lor plină de umbre tenebroase, trebuie să acţioneze rapid, eficient şi să facă tot ce este necesar, dacă vor să scape cu viaţă.

"Dragostea nu putea supraviețui în lumea lor fantomatică."

Relaţia dintre ea şi Alex devine tot mai evidentă pentru cei din jur, care nu au nimic de comentat în privinţa asta, înafară de Brett Taylor, şeful absolut al organizaţiei Elite. Deşi cei doi acţionau excelent în misiuni, fiind una dintre cele mai bune echipe văzute vreodată de societatea lor, acesta nu prea era de acord cu legătura amoroasă dintre ei, ordonându-le să înceteze şi să se dedice în totalitate activităţii lor de agenţi operativi.

În cea de-a doua carte, apariţia unui nou personaj în peisaj, care serveşte şi el ca agent operativ la filiala din Monaco a organizaţiei Elite, aduce multe zâmbete şi veselie în întunericul în care trăiesc cu toţii şi puţină lumină în viaţa Alinei. Acesta nu este nimeni altul decat Ford, un prieten bun de-al lui Alex. Prima întâlnire dintre el şi Alina este una foarte amuzantă, făcând abstracţie de rolul lor de agenţi mereu în gardă. Pe bune! N-ai cum să nu-i iubeşti când vezi cât de bine se înţeleg cei doi, deşi, nu ştiau exact la ce să se aştepte unul de la celălalt. Abia aştept ca, în următoarele volume, să aflu ceva mai multe detalii despre Ford, despre acest personaj ştrengăresc, care îţi insuflă un sentiment de bine, de cum îl simţi prin preajma ta.

"- Lasă arma jos, spuse străinul cu voce de gheaţă.
- Las-o tu primul, răspunse Alina pe acelaşi ton.
- Sunt al naibii de bun la asta.
- Şi eu la fel.
Străinul oftă iritat şi lăsă arma jos.
- Bine, hai să fiu eu un gentleman. [...]
- ...Cine eşti?
- Versiunea lungă, sau cea scurtă?
Ea îi puse ţeava armei la tâmplă.
- Cea care are un sens, ar fi suficientă. Sunt obosită şi mă enervezi.
- Numele meu e Ford. Sunt prieten cu Alex. Iar tu eşti...
- Nu atât de uşor de fraierit."

Alte personaje care îţi fură ochii şi puţin câte puţin din inimă, sunt Scott, Jason, Ramon şi Antonio (chiar dacă apare prea puţin în peisaj). Sunt adorabili! Jason este prietenul care are grijă de tine fără să ceară ceva în schimb. Ai nevoie de câteva replici ironice în palmares, Ramon este cel mai potrivit. Scott este cel cu tehnologia şi pe care poţi conta atunci când te afli pe teren. Fiecare are ceva special al lui şi n-ai cum să-i treci cu vederea.

"–Asta-i slujba mea, să ştiu fără să mi se spună.
–Ai mereu grijă de mine, nu-i aşa, Jason? îi zâmbi cu căldură.
–Păi... ce să zic? Eşti plăcută la vedere, răspunse Jason, arătând cu capul spre celălalt agent operativ. Ceea ce n-aş putea spune şi despre Roman aici de faţă.
–Da, m-am retras din concursurile de frumuseţe, spuse Roman în timp ce-şi termina de verificat armamanetul. Am înţeles de curând că n-am nicio şansă..."

Tensiunea, nesiguranţa şi neîncrederea care se adună treptat, se intensifică ca niciodată, iar eroii noştri, sau cel puţin unul dintre ei, nu mai este sigur de ceea ce simte pentru celălalt. Sentimentele contradictorii şi trecutul îi urmăresc la tot pasul şi nu mai ştiu ce să facă unul cu altul, aşa că decizia de a se îndepărta de tentaţia de a fi împreună, se prezintă ca fiind cea mai bună alegere pe care o pot face în aceste circumstanţe destul de neobişnuite pentru ei...sau poate că nu.
 

"Cu toate că trecuseră opt luni de când nu mai lucraseră împreună, legătura invizibilă dintre ei era mai puternică ca niciodată. Erau conectaţi ca şi când s-ar fi ţinut de mână."

Totuşi, Alina este cea care pune capăt de tot acestei legături dintre ei şi se avântă să facă o schimbare. Aşa că cere un transfer la filiala din Franţa, ştiind că aceasta are mare nevoie de agenţi. Bănuind mult prea bine adevăratul motiv al tinerei, Brett acceptă ca ea să plece pentru o perioadă la Paris. Dar, oricât de departe ar fugi, demonii sunt peste tot.

 În ciuda a ceea ce a devenit şi a lumii tenebroase care o ţine prizonieră în mrejele sale, Alina nu şi-a pierdut principiile, nu şi-a pierdut sentimentele de bine, speranţele, visele, inocenţa, umanitatea...sufletul. Acestea încă sunt prezente înăuntrul ei, fiind mai vii ca niciodată, iar moartea, care predomină în preajma ei, nu i le va răpi niciodată, oricât de devastatoare ar fi, ci doar i le va ascunde până când ceva sau cineva le va scoate din nou la lumină.

"Câteodată, la granița dintre supraviețuire și moarte se afla numai o atitudine pozitivă."

 La Paris, îl vom cunoaşte pe Robert Keam, un profesor universitar de filozofie, la ale cărui cursuri, va participa şi Alina. Astfel că, între cei doi, începe să se lege ceva frumos, dulce şi aproape de realul căutat cu atâta ardoare de Alina, faţă de ceea ce a avut parte alături de Alex. Nu zic că alături de acesta n-ar fi trăit momente de neuitat, dar, cu Robert a fost altceva, oarecum la polul opus. A fost genul de relaţie obişnuită, de care se bucură oamenii normali, care nu sunt nevoiţi să se gândească la faptul că ziua de mâine nu va mai putea exista pentru ei.

Alte două personaje care mi-au atras atenţia, au fost Vallis şi Etienne. Doi tipi tare simpatici. Deşi, la început, Vallis părea o variantă nu chiar atât de întunecată de-a lui Alex, acesta s-a dovedit a fi un bun prieten pentru Alina, oscilând puţin între caracterul lui Ford şi cel al lui Alex. Pe când, Etienne, care se ocupă tot de arme şi echipamente ca Jason, pare o versiune mai tânără de-a acestuia. O versiune la fel de caldă şi prietenoasă.

 Trebuie să vă spun că l-am agreat mai mult pe Grant, şeful filialei franţuzeşti. Acesta este un personaj mult mai plin de candoare şi simţire decât enigmaticul şi gheţarul de Brett. Grant are ceva mai aparte decât "cub de gheaţă" şi se poartă ca un părinte pentru subordonaţii săi, dându-le, când şi când, sfaturi atunci când totul pare că se prăbuseşte. Ca şi în cazul eroilor noştri.

Nereuşind s-o aducă înapoi şi nemairezistând să stea departe de ea, Alex se transferă şi el la Paris, pentru a o avea cât mai aproape cu putinţă de el. Această perioadă în care au fost despărţiţi nu prea i-a ajutat să uite de legătura invizibilă ce-i uneşte, ci doar i-a apropiat atât de tare încât, în sfârşit, cei doi, ajung să-şi deschidă cu adevărat sufletul, unul în faţa celuilalt.

"N-ar trebui să ne gândim la ce putem avea, ci doar să ne bucurăm de prezent... atât cât ne este îngăduit."

Păstrându-şi încă firea prietenoasă, oferind afecţiune şi energie celor din jur, Alina are parte de noi prieteni peste tot unde ajunge, alături de care simte că viaţa ei a intrat pe un făgaş cât de cât mai normal. Iar iubirea nu ezită nici ea să-i bată la uşă, deşi, aici, este ceva mai complicat. Oare va reuşi aceasta să găsească un drum în viaţa ei, presărat de ceva mai multă lumină şi culoare, sau va înnota la nesfârşit într-o mare întunecată, ce o trage în jos cu fiecare bătaie de inimă?

Finalul este unul la care lacrimile îşi vor face simţită prezenţa, curgând şiroaie chiar şi după ce ai terminat de citit cartea. Îţi va face inima bucăţi, bucăţele şi n-ai cum să eviţi asta. Simţeam că va veni şi un asemenea moment, dar speram să mai dureze ceva. Chiar nu eram pregătită. Nici acum nu cred că aş putea fi la un asemenea impact emoţional. Iar eu nu plâng la cărţi. Aproape deloc. Dar, iată că această carte mi-a pus capac şi mi-a dat lovitura de graţie.

Jocul de şah al personajelor, atât cu lumea cenuşie care-i constrânge din toate părţile, cât şi cu ei înşişi, nu s-a terminat, ci continuă cu şi mai multă rigoare. Depinde numai de eroii noştri să dezlege iţele atât de încurcate ce-i va conduce spre libertate şi să descopere finele acestuia, indiferent de consecinţele ivite pe drumul anevoios pe care îl vor parcurge împreună..sau separat.

 

Nota mea: 5/5