De 19 ori Katherine de John Green - Recenzie

K-5 spunea că băieţii sunt bădărani.

K-10 voia doar o relaţie de prietenie.

K-18 i-a dat papucii într-un e-mail.

K-19 i-a frânt inima.

Colin, un „fost copil-minune" pasionat de anagrame, pleacă împreună cu prietenul său Hassan într-o călătorie departe de casă pentru a-şi uita toate dezamăgirile în dragoste. Cu 10 000 de dolari în buzunar şi un mistreţ pe urmele sale, Colin vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor care, speră el, va prezice viitorul tuturor relaţiilor. Iubirea, prietenia şi umorul sunt ingredientele picante ale acestui roman spumos, ingenios construit, despre cum te poţi reinventa.

Nr. Pagini: 304

Gen: Young Adult

Notă: 3.5/5

Mulţumesc sponsorului nostru Editura Trei  pentru şansa de a citit această carte! 

Recenzie

Principalul motiv pentru care m-am apucat de citit această carte este “Sub Aceaşi Stea”, o altă carte a lui Green de care majoritatea dintre voi cu siguranţă aţi auzit. Aceea mi-a plăcut foarte mult, a rămas printre preferatele mele iar filmul făcut după ea a fost chiar drăguţ. Aşadar, am zis că nu ar fi o idee rea să experimentez şi alte romane de-ale sale, căci, până la urmă, ce am de pierdut?

Adevărat, se prea poate să mă fi enervat pe cartea asta şi să o fi lăsat din mână vreo două săptămâni, dar nu din cauză că ar fi lipsită de sens, aberantă – pur şi simplu a fost prea vagă pentru mine. E genul de carte în care se vorbeşte despre tot, şi în acelaşi timp, despre nimic.

Nu e ca şi cum nu mi-ar plăcea, uneori, să mai dau peste o carte plină de idei înşirate şi întoarse pe toate părţile, dar parcă prea mult începe să devină enervant la un moment dat. Aşa a fost şi cu această carte.

Practic, toată acţiunea romanului se învârte în jurul lui Collin Singleton şi a dorinţei sale de a deveni “geniu”. Collin e un fost copil-minune, ştiţi voi, din teapa celor care la 12 ani merg la facultate, doar că el pratic nu merge la facultate, ci experimentează şi alte tipuri de activităţi sociale pentru a-i spori capacitatea de a învăţa – conform spuselor tatălui său, sociologul. Această încercare de a-şi găsi locul reprezintă unul din conflictele centrale ale cărţii. Collin simte că devine dispensabil, că această capacitate pe care o posedă începe să se ofilească – şi serios acum, înafară de limbi străine şi anagrame şi învăţat cărţi pe derost, ce ştia mai exact să facă? Nu era bun la olărit, după cum ne spune chiar el, şi cu siguranţă nu se consideră a fi un artist – deşi până în final reuşeste să ne spună o poveste cap-coadă.  

Participă la o emisiune pentru copii deştepţi de care nu s-a auzit nici măcar în fundul iadului – Gutshot fiind excepţia de la regulă – şi care nu îl ajută la nimic, efectiv. Se simte presat de către aşteptările celor din jur, de către aşteptările sale. Este un copil deştept, un geniu în devenire, dar care nu reuşeste să găsească nimic valoros uitându-se la propria persoană; oricum, nimic care să-i fi adus un Nobel.

Această latură a sa este disecată pe parcursul a sute de pagini, în care Collin încearcă să găsească o metodă prin care să se poată face remarcat. Aceasta ajunge să se numească “Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor” şi ceea ce vrea el să demonstreze prin aplicarea sa veţi înţelege odată ce voi expune al doilea conflict al romanului, şi anume obsesia Katherinelor.

Sau mai bine zis, cum-şi-de-ce-Collin-s-a-combinat-cu-19-fete-ce-împart-aceleaşi-9-litere.

Totul ia naştere într-o zi ca oricare alta, acum mulţi ani, pe vremea când Collin era un băieţel ce experimenta cu poftă darul proaspăt descoperit şi îşi petrecea ore bune din zi învăţând latina şi greaca. Într-o zi, el face cunoştiinţă cu o fetiţă frumoasă pe nume Katherine, care avea să devină celebra Katherine I. Ea era fata meditatorului său, Krazy, şi au fost combinaţi exact 2 minute şi treizeci de secunde, până când ea i-a dat papucii. După aceea, Collin a tot întâlnit fete care mai de care, acestea ne având nimic în comun cu prima sa prietenă, cu excepţia numelui – şi undeva, pe la Katherine a X-a, realizează şi el această coincidenţă stranie. Aparent, Collin avea o singură preferinţă privind o posibilă iubită, şi aceea era numele. Nu conta cât de sexy sau deşteaptă era; dacă nu se numea Katherine, automat nu mai era atât de interesantă în ochii săi. Aşadar, Collin se combină pe parcursul celor 17 ani ai existenţei sale cu 19 fete ce împart acelaşi nume, toate ajungând în final sa îl părăsească pentru cam aceleaşi motive – cu excepţia lui K-13, care defapt a fost parasită, dar asta avea să îşi amintească mult mai tarziu.

Ajungând să mediteze profund asupra acestei chestiuni, Collin se întreabă dacă nu cumva ar putea găsi o metodă de a studia relaţiile cu Katherinele şi a vedea dacă nu cumva parcursul acestora ar putea fi prezis. Şi de aici începe întreaga aventură.

Dintre personajele secundare merită amintit Hassan, prietenul său arab care nu face mai nimic toată ziua şi care stă pe banii părinţilor, refuzând să meargă la colegiu, ce dă o notă ironică acestei cărti – pentru mine a fost ca o oază de fericire după pagini întregi de meditaţie asupra ideilor obsesive ale lui Collin – şi Lindsey, fata din micul orăşel Gutshot, ce ii oferă lui Collin o nouă perspectivă asupra vieţii şi popularităţii, precum şi o mână de ajutor în terminarea teoremei.

Collin mi s-a părut a fi un băiat interesant, destul de obsedat de anumite aspecte ale vieţii sale, dar per total a fost altceva, o personalitate ieşită din context. Felul lui de a fi şi acţiona a fost influenţat în foarte mare masură de stilul general a lui Green, care pe mine mă scoate din sărite; ceva foarte vag, dar complex, simplu şi totusi mult, care expune aceaşi dilemă de zeci de mii de ori şi care te lasă mai confuz de fiecare dată, dar care totuşi are ceva intrigant ce te face să zici “trebuie să văd cum se termină asta!”. Şi cu siguranţă asta a fost ceea ce m-a determinat şi pe mine să duc lectura până la capăt.

Recomand această carte în special tinerilor cititori, nu neapărat din punctul de vedere al vârstei, deşi pe carte este menţionat 14+ cred că se poate coborâ la 12, dar în deosebi celor aflaţi la început de drum cu lectura, şi mai ales, cu genul acesta. Pentru mine a fost obositor, căci am citit mult prea multe cărti din zona asta şi la un moment dat totul începe să se repete. Cineva aflat la început de drum cu siguranţă v-ar putea da un feedback mult mai diferit.