Provocarea (vol. 2) de Simona Stoica (Rephelimii #1) (recenzie)

Autor: Simona Stoica
Editura: Herg Benet
Apariţie: 2014
Pagini: 242

Trădări. Minciuni. Secrete. Nu poţi scăpa de trecut.

Legătura neobişnuită dintre Jack Harper, conducătorul Rephelimilor, şi Desiree, a Treia Cheie a Havenului, îl îngrijorează pe Azazeal, care alege să o trimită pe Eliza Harper dincolo de Voal, pentru a testa încrederea dintre ei şi a-şi ajuta fratele să-şi îndeplinească misiunea. Coşmarurile lui Desiree au revenit, dar amintirile refuză să dispară. Atenţia ei este distrasă de persoanele nou apărute în oraş, dar şi de Umbre, fiinţe aflate la graniţa dintre Viaţă şi Moarte, care o urmăresc în permanenţă şi ucid fără milă. Numărul Rephelimilor din Wolfcraft creşte.

Însă cine spune adevărul şi cine încearcă să o manipuleze?

Gândurile mele (Andreea):

 

Spuneam data trecută că primul volum al celui dintâi roman din seria Rephelimii m-a lăsat fără suflare. Ei, bine, ăstalalt m-a terminat TOTAL! După ce am dat gata şi ultimele rânduri, am rămas meditând la finalul cărţii, în timp ce mă treceau fiori reci din cap până-n picioare (şi acum îi mai simt). Dacă intenţia Simonei a fost să se joace cu sentimentele noastre, să ne zăpăcească până vom uita de noi, atunci, cu mâna pe inimă, vă spun că a reuşit.

Dacă doar un simplu cuvânt are o mare influenţă asupra noastră, ce am mai putea să spunem despre timp, despre "cel mai mare duşman" pe care o fiinţă îl poate avea, ce se joacă cu Soarta noastră fără milă?  

Sunt sigură că multă lume se întreabă ce este cu adevărat acesta. Chiar şi eu o fac.

Mă întreb dacă timpul are gen, dacă este un el sau o ea. Sau este o combinaţie între? Oare nu oboseşte să tot meargă înainte? Nu s-o fi plictisit să facă la infinit acelaşi drum? De ce nu se opreşte măcar o clipă, să se uite în urmă şi să vadă ce a săvârşit? Chiar nu-i pasă pe cine a bucurat sau pe cine a întristat? Atât de mândru(ă) este, încât să nu vadă mai departe de lungimea nasului (asta, dacă are unul :)) )?

Sau, poate, că îi place tare mult să se distreze pe seama noastră. Probabil că urmăreşte cu amuzament fiecare mişcare pe care o facem şi aşteaptă să facem o greşeală cât de mică pentru a putea acţiona, în timp ce nelipsitul bol cu floricele de porumb ce se află prin preajma sa, se reumple instantaneu. Zic şi eu. :))

Dacă vom continua să ne gândim, vom găsi multe "nuanţe" ale timpului, acesta fiind pretutindeni şi, totodată, nicăieri. Dar, noi, ştim una şi bună, anume că timpul trece, indiferent de ceea ce vom încerca să facem pentru a-l opri. Trece, pur şi simplu.

Acest fapt îl accentuează Simona în romanul ei, atât prin avertismentul pe care ni-l adresează nouă, cititorilor, în prima parte a acestuia, cât şi prin cuvintele personajului masculin, Jack Harper, o parte dintre acestea regăsindu-se în nota autoarei:
 

"Timpul este cel mai complet spectator. Ia parte la toate evenimentele din viaţa ta, îţi e mereu alături, chiar şi când încerci să rămâi singur cu propriile gânduri. Priveşte şi aşteaptă o clipă, un moment potrivit în care să acţioneze şi să-ţi fure tot ce ai realizat.."

 

Haven

În primul volum al Provocării, între Desiree şi Jack s-a format o legătură destul de neobişnuită, care în acest volum, devine ceva mai profundă, fiecare simţind ce simte şi celălalt. Din această cauză, pentru a fi sigur că Desiree va trece dincolo de Voal şi că Harper nu va împiedica acest lucru, Azazeal o trimite pe Eliza, sora lui Jack, în lumea oamenilor pentru a-i câştiga încrederea Desireei, zdrucinându-o pe cea pe care fata o manifestă faţă de Jack.

"- Dar de ce ai vrea să faci asta?
Azazeal se opri câteva secunde, înainte de a-i răspunde.
- Fiindcă legătura ar putea să ne omoare."

Wolfcraft

Desiree este străbătută de o senzaţie stranie, ce o aruncă direct în imensa bibliotecă din conacul Wolfmaner. Acolo dă peste Viola, prietena trădătoare, şi constată că aceasta n-o poate vedea. Des îi studiază fiecare mişcare pentru a afla ce mai pune la cale, dar simte şi că este urmărită, deşi nu vede pe nimeni altcineva prin preajma lor.

"Stăteam la câţiva paşi depărtare de ea şi o studiam cu atenţie, poate chiar cu puţină frică. [...] Am crescut împreună ca două surori şi iată-ne acum duşmani."

Este "lovită" de aceeaşi senzaţie ciudată şi se trezeşte înapoi în camera ei, cu lacrimile şiroindu-i pe faţă. Are parte de o scurtă vizită din partea Violei, ce nu iese prea bine pentru Desiree, în urma căreia află că, de fapt, ea a fost pentru câteva momente în mintea ei.

"- Te avertizez, dacă o singură dată mai intri în mintea mea, nu o să vin după tine, ci după prietenii tăi."

Se pare că numărul Rephelimilor se măreşte considerabil. Pe lângă venirea Elizei, îşi fac simţită prezenţa şi alte personaje destul de neobişnuite. Un alt Rephelim ce se perindă prin micul oraş şi o nouă familie se mută recent cu fata lor, Hope, care nu este ceea ce pare a fi. La un moment dat, aflăm o parte din mica ei poveste.

Des numai ştie în cine să se încreadă şi în cine nu. Faţă de Eliza, noua colegă, ce a venit când anul şcolar e pe terminate, o încearcă un sentiment de încredere, dar, totuşi, i se pare ceva ciudat la mijloc, mai ales când descoperă că şi aceasta e un Rephelim.

În preajma prietenilor şi a surorii ei, unde plutesc mai mult gândurile negative, Desiree nu prea se mai simte în largul ei, preferând mai mult singurătatea. De aceea, atunci când se află în prezenţa lui Jack, simte nevoia să se destăinuie, chiar dacă o dor cuvintele rostite.
 

"- Când sunt în preajma lor sunt agitată, nervoasă şi mă gândesc doar la clipa în care vor pleca şi mă vor lăsa în pace. Mă simt vinovată pentru că asta simt faţă de ei. Încă speră că tot ce s-a întâmplat a fost ireal, dar eu ştiu că n-a fost aşa."

Finalul cărţii este cel mai #fărăcuvinte final pe care l-am citit vreodată. Te dă complet peste cap, fără doar şi poate. Este un final care promite şi ascunde multe alte provocări în spatele lui! Abia aştept cartea a doua a seriei!

Personajele create de Simona sunt unele foarte complexe, care evoluează treptat din toate punctele de vedere, de la o provocare la alta. Sincer, la început, nu prea ştiam cu cine să ţin, deşi aveam o mică afinitate pentru anumite personaje. Dar, acum, după ce am citit şi cea de-a doua parte, ştiu cine şi-a găsit un locşor în inima mea.  

 

Desiree este o adolescentă de aproape 17 ani, care, de la un timp - mai precis, după aventura neobişnuită de la conacul Wolfmaner -, preferă şi mai mult singurătatea şi liniştea pe care i-o poate oferi întunericul, decât prezenţa surorii ei şi cea a prietenilor. Este o fire încăpăţânată, cu o personalitate puternică şi cu un simţ al ironiei de invidiat. Este genul care se aruncă cu capul înainte, fără a gândi de două ori şi fără a ţine cont de consecinţe (o chestie ce m-a cam enervat). Totuşi, pe parcurs, a învăţat cât de cât să-şi stăpânească acest impuls prostesc. Fata aceasta atrage pericolul ca un magnet!

Desiree a devenit uşor, uşor unul dintre personajele mele preferate, deşi au fost momente când doream s-o strâng de gât pentru excesiva încăpăţânare (sau prostie) de care dădea dovadă uneori. Nu mi-o pot închipui pe fata aceasta fără, cel puţin, o replică sarcastică la îndemână. Dacă e lipsită de ele, atunci e grav! Mi-a plăcut că n-a renunţat (au fost momente când ar fi putut să clacheze, dar a rezistat) şi că a luptat să-şi ţină prietenii în viaţă, indiferent dacă aceştia îi puneau, sau nu, judecata la îndoială.

Jack Harper este, pur şi simplu, Jack Harper. Este liderul Rephelimilor şi mâna dreaptă a lui Azazeal. Acesta este un tânăr cam "întunecat", ce a trecut prin multe situaţii neplăcute, pentru ca cei dragi să fie în siguranţă. Despre el, aş putea spune că este varianta masculină a lui Desiree, dar, o variantă mult mai evoluată. Este foarte stăpân pe sine, dar, în preajma fetei, această stăpânire a început să se cam zdruncine! Replicile tăioase şi pline de sarcasm nu lipsesc nici ele din peisaj. Nu trebuie ca Des să fie contracarată şi în vorbe, de un adversar pe măsură? Aşa zic şi eu.

Michael este cel mai mare din grupul Desireei, fiind ca un frate pentru aceasta. Este genul de tip care gândeşte, înainte de a lua o decizie importantă. Dintre toţi din micul grup, Michael mi-a dat impresia că ţine cu adevărat şi sincer la Des, "micuţa" lui, fiind cel mai bun prieten pe care-l poate avea cineva. Este atent, blând şi doreşte tot ce-i mai bun pentru prietenii săi, fără a-i forţa să facă ceea ce nu vor, chiar dacă, uneori, nu este de acord cu deciziile lor.

Dacă nici acum nu v-am convins să citiţi cartea, nu ştiu ce aş mai putea face şi spune. Dacă ar fi după mine, v-aş pune cărţile în braţe şi n-aş pleca de lângă voi până n-aţi termina de citit.

Aşa că, luaţi-vă Soarta în mâini şi acceptaţi Provocarea!
E singura şansă pe care o aveţi.

Nota mea: 5+/5