Recenzie: Intimidare de Penelope Douglas

Numele meu este Tate. Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi se adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu, abia dacă îmi vorbește.

Dar nici nu mă lasă în pace.

Cândva, am fost cei mai buni prieteni, după care a început să se lege de mine și a decis că scopul lui este să îmi ruineze viața. Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de liceu. Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și zvonurile puse la cale de el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc din calea lui. Am plecat chiar în Franța pentru un an de zile, ca să îl evit.

Doar că, acum, m-am săturat să mă mai ascund și nici de-a naibii nu îl voi lăsa să-mi distrugă ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o. Este timpul să ripostez.

Nu mai am de gând să-l las să-și bată joc de mine.

PENELOPE DOUGLAS este scriitoare şi profesoară în Las Vegas. Născută în Dubuque, Iowa, este cea mai mare dintre cele cinci fete ale familiei. Penelope a absolvit Universitatea Northern Iowa, dobândind diplomă de licenţă în Administraţie Publică, pentru că tatăl ei îi spusese că este neapărat nevoie să obţină acea licenţă. Apoi, a urmat cursurile unui Master în Ştiinţele Educaţiei la Loyola University, în New Orleans, pentru că ura administraţia publică.

Cartea poate fi comandată aici!

“Yesterday lasts forever.

Tomorrow comes never.

Until you”

Gândurile mele (Simona): Fiecare dintre noi are o parte vulnerabilă, pe care încearcăm să o ascundem, încercăm să o ţinem departe de răutate oamenilor, să o păstrăm pentru persoanele cu adevărat speciale, care reuşeşesc să ne facă viaţa mai frumoasă. Sunt momente în care ne îndrăgostim şi suferim pentru că sentimentele nu ne sunt împărtăşite, dar cu toate astea undeva în subconştient sperăm că persoana pentru care am fi făcut orice cândva, ne va privi mai mult decât ca pe o simplă ţintă pentru miştouri şi glume proaste. Din păcate de multe ori nu se întâmplă aşa. Iubim o persoană şi ea se întoarce împotriva noastră şi apelează la noi doar când are nevoie folosindu-se de sentimentele noastre, care nu pot fi controlate. De multe ori m-am întrebat cum poţi riposta împotriva celor care-ţi fac rău gratuit? Ei bine Penelope Douglas mi-a răspuns la întrebare prin intermediul cărţii sale .

“You've already made me cry countless times." I raised my middle finger to him slowly, and asked, "Do you know what this is?" I took my middle finger and patted the corner of my eye with it. "It's me, wiping away the last tear you'll ever get.”

Tate este o adolescentă de 17 ani, care a avut foarte mult de suferit în ultimii ani. Şi-a pierdut mama în urmă cu 8 ani şi de atunci încearcă să se acomodeze cu sentimentul de dor, care de multe ori devine insuportabil. După moartea mamei sale ea şi tatăl ei s-au mutat într-o casă nouă. Aici îl cunoaşte pe Jared, care devine încet, încet cel mai bun prieten al ei. De fiecare dată când se uită peste umăr el e acolo gata să o apere şi să o susţină. Până într-o zi, când acesta se va transforma în cel mai mare duşman al ei.

“Acting like you don't care is not letting it go.” 

Totul se petrece fulgerător când Jared se întoarce din vacanţa petrecută cu tatăl său. Băiatul începe să-i facă viaţa un calvar lui Tate. Glumele proaste, bârfele şi farsele la adresa fetei încep să fie tot mai prezente în anii săi de liceu. Ea nu vrea să se apere pentru că nu înţelege de ce prietenul ei cel mai bun a dispărut şi în locul lui a rămas un băiat plin de ranchiună şi ură, faţă de ea. Nu înţelege, dar nici nu o să-i mai dea satisfacţie. După trei ani de zile, în care Jared a reuşit cu graţie să-i distrugă viaţa, fata găseşte oportunitatea de a pleca în Franţa timp de 1 an de zile. În momentul acela se simte puternică şi îl înfruntă pe Jared şi pe Madoc prietenul lui cel mai bun, la o petrecere. Totul ia o turnură neplăcută când cei doi pun la cale altă glumă proastă, din care Tate încearcă să iasă cu demnitate. În drum spre casă cedează şi numai gândul că va fi departe de toţi o consolează.

“You were my tempest, my thunder cloud, my tree in the downpour. I loved all those things, and I loved you. But now? You’re a fucking drought. I thought that all the assholes drove German cars, but it turns out that pricks in Mustangs can still leave scars.”

Anul trece, iar ea se întoarce înapoi. La sfatul prietenei sale K.C. este gata să riposteze. Nu o să mai tolereze nici o mizerie din partea sa! Prima confruntare o au la scurt timp după întoarcerea ei, când muzica din casa lui trezea întreg cartierul. Ea încearcă să vorbească prieteneşte cu el, dar fără sorţi de izbândă. El o ameninţă că o va face să plângă, iar ea îi spune că nu o să mai plângă niciodată din cauza lui. Sincer am sperat să fie aşa, dar din păcate Jared obţine întodeauna ceea ce-şi doreşte. Însă sunt lucruri importante, pe care fata le află de la Madoc prietenul cel mai bun al lui Jared. Acum nu-i rămâne decât să pun cap la cap informaţiile şi să afle motivul pentru care cel mai bun prieten al ei s-a întors împotriva sa.

Nu-i va fi uşor pentru că Jared nu este gata să-i dea pace. O provoacă şi o împinge la limită până când aceasta cedează şi ajunge să se transforme într-o persoană pe care nu o mai recunoaşte. Ea nu vrea să fie aşa şi îşi dă seama că ripostele nu îi fac viaţa mai bună ci o transformă în ceva ce nu-şi doreşte să fie.

“Isn’t it about time you fought back?” 

Mi-a plăcut foarte mult caracterul lui Tate, ea nu s-a lăsat călcată în picioare ci a ripostat până într-un puct când şi-a dat seama că nu are nici un rost să facă asta dacă sufletul ei bun se schimbă.

Mi-a luat ceva până să-l înţeleg pe Jared şi aşteptam să-mi explice de ce se poartă aşa cu ea. Momentul adevărului vine şi încă nu ştiu ce sentimente să am faţă de lucrurile dezvăluite de acest băiat. Înţelegere şi foarte multă empatie cred că sunt două dintre lucrurile, pe care i-le pot oferi.

Madoc m-a călcat pe nervi din prima, dar pe parcursul cărţii mi-am dat seama de caracterul său şi am rămas plăcut surprinză să văd suportul pe care i-l dă prietenului său la nevoie.

“He smiled to himself. “Because she made you.” And he wrapped his skinny arm around my neck and yanked me into his side. “You’re the best friend I’ve ever had, and I wanted to tell her ‘thank you.”

O carte frumoasă, care vă va pune pe gânduri. Gândiţi-vă de două ori înainte să insultaţi pe cineva pentru că nu ştiţi ce este în sufletul său şi nu aveţi idee ce viaţă duce acea persoană. Toată lumea are un trecut şi un prezent. Eu m-am decis să-mi fac prezentul mai bun, refuzând să mai particip la glume proaste care se fac pe seama altora pentru că nu ştiu cum poate fi afectată persoana respectivă şi nu vreau să-mi asum suferinţa pe care ar putea să o simtă. Durerea mea este suficientă, nu doresc să pricinuiesc gratuit tristeţe altcuiva spre propriul meu amuzament. Chiar am învăţat ceva din cartea asta şi îmi pare rău că nu am citit-o mai devreme.

Nota mea 5/5