Recenzie: Soţia Tigrului de Tea Obreht

Elaborând o genială ţesătură plăsmuită din legende de familie, suferinţă şi iubire, Tea Obreht - desemnată de The New Yorker cea mai tânără dintre cei mai buni douăzeci de scriitori americani de până în patruzeci de ani - a construit un roman nemuritor impunându-se drept unul dintre cei mai vibranţi şi originali autori ai generaţiei sale. Într-o ţară din Balcani, care se reface după ani de conflicte, Natalia, un medic tânăr, soseşte într-o misiune de binefacere la orfelinatul de pe ţărmul mării. Moartea bunicului ei o surprinde şi îi oferă ocazia de a-şi aminti poveştile pe care acesta i le spunea în copilărie.

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

     Am intrat într-o stare de delir cum rar am mai trăit după ce termin o carte. Această stare de delir se datorează unui impact emoţional intens, unei răni adânci lăsate de o carte care m-a marcat profund. Această carte cum bine bănuiţi este „Soţia Tigrului” de Tea Obreht.

      Dacă rezumatul de pe spatele cărţii nu vă convinge să o citiţi, sper să vă conving eu pentru că este o carte care merită citită, trăită, simţită şi savurată până în cele mai mici detalii.

      Totul începe când Natalia Stefanovic merge în satul Brejevina unde o infecţie aparent banală ia cu asalt localitatea. Alături de prietena ei Zora încearcă să convingă sătenii că vaccinarea este cea mai bună soluţie pentru a combate boala. Ei bine ei nu cred aşa, iar fetele realizează cu stupoare că oamenii din sat cred în cu totul alte lucruri, că tradiţiile lor sunt de neclintit şi că indiferent de firea logică a lucrurilor, ei trebuie să urmeze spusele străbunilor.

absolut toate notele sunt false

      Pe de altă parte autoarea ne aduce în prim plan consecinţele războiului, distrugerea şi ignoranţa de care dau dovadă oamenii avizi de putere cărora nu le pasă că omoară nişte suflete nevinovate atâta timp cât orgoliul lor este satisfăcut.

      Bunicul fetei avea 9 ani, iar războiul era abia la început nimeni nu ştia că va aduce atâta durere şi suferinţă în viaţa oamenilor din Galina nimeni nu putea să prevadă dezastrele ce aveau să se petreacă acolo.

     Într-o zi ca oricare alta ceva se întâmplă, locuitorii satului sunt din ce în ce mai agitaţi, nimeni nu ştie cum să împrăştie mai repede vestea. Ce veste? Vestea despre diavolul ce sălăşluieşte în pădurea de lângă sat sau cum este numit chiar de către bunicul Nataliei în acele vremuri Shere Khan. După cum probabil ştiţi, Shere Khan este tigrul din Cartea Junglei, carte care va rămâne în amintirea fetei mereu, carte care va marca într-un fel destinul bunicului ei într-un mod cu totul special.

“My mother always says that fear and pain are immediate, and that, when they're gone we're left with the concept, but not the true memory.”

     Când bunicul fetei realizează că un tigru îşi face veacul prin pădurea de lângă sat, exaltarea sa este foarte îndreptăţită fiind fan declarat al acestor animale şi având o conexiune aparte şi inexplicabilă cu acestea, dar în special cu acest tigru.

     Nimeni nu ar şti să vă spună cât de misterioase sunt căile Domnului, cum destinul este o buclă încurcată, cum viaţa te loveşte şi te formează când îţi este cel mai bine. Asta au simţit-o pe pielea lor Luka măcelarul satului, Darisa Ursul, Amana, Kasim Suleimanovic spiţerul, Natalia şi chiar bunicul însuşi.

     Nu am menţionat-o pe Soţia Tigrului, pentru că nu sunt capabilă nici până acum să accept destinul acestei biete făpturi bătută de soartă într-un mod crud şi nemilos. Nu am înţeles de ce a trebuit să sufere atât, dar în cele din urmă am rămas împăcată ştiind că tigrul îşi face datoria faţă de soţia sa!

     Toţi oamenii menţionaţi mai sus au nişte nume care posibil că nu vă atragă atenţia într-un mod special, dar fiecare dintre aceste nume ascunde un om cu un suflet damnat. Un om care a suferit atât de mult încât atunci când a încercat să se ridice a realizat că aripile lui nu mai există, că este singur şi lipsit de apărare într-o lume sălbatică şi necunoscută. Fiecare dintre ei a trebuit să îndure şi să rabde până când au putut să se elibereze. Poate că destinul lor este tragic sau poate că nu. Eu una cred că au găsit ceea ce căutau şi sper ca şi voi să ajungeţi la aceeaşi concluzie.

“When your fight has purpose—to free you from something, to interfere on the behalf of an innocent—it has a hope of finality. When the fight is about unraveling—when it is about your name, the places to which your blood is anchored, the attachment of your name to some landmark or event—there is nothing but hate, and the long, slow progression of people who feed on it and are fed it, meticulously, by the ones who come before them. Then the fight is endless, and comes in waves and waves, but always retains its capacity to surprise those who hope against it.”

     Natalia află că bunicul ei moare în localitatea Zdrevkov care nu e foarte departe de Brejevina. Vestea nu o surprinde pentru că oricum bunicul ei era foarte bolnav, dar o deranjază un lucru. De ce nu a rămas acasă pentru a muri în tihnă alături de soţia, fiica şi nepoata sa de ce să moară într-un loc străin departe de ele?

     O întrebare simplă care îşi poate găsi răspuns în relatările bunicului despre omul fără de moarte şi soţia tigrului. Două poveşti cruciale marcante în destinul bunicului fetei. Aceasta speră să găsească răspunsurile amintindu-şi din nou aceste poveşti, cât şi caracterul bunicului ei care a marcat-o pe aceasta în copilărie, adolescenţă şi chiar şi în primii ani de rezidenţiat ai fetei.

     O carte sfâşietoare, sublimă şi profundă, care merită citită de oamenii care ştiu ce este aceea o lectură de calitate!

     Dacă fata va fi mulţumită de răspunsurile legate de moartea bunicului, dacă tigrul şi soţia sa vor fi împreună şi dacă omul fără de moarte reuşeşte să îi dovedească bunicului fetei că este nemuritor puteţi afla doar citind această operă impunătoare!

“The dead are celebrated. The dead are loved. They give something to the living. Once you put something into the ground, Doctor, you always know where to find it."

I wan to say to him, the living are celebrated too, and loved. But this has gone on long enough, and he seems to think so too.”

Nota mea 5/5: