Social Icons

.

07 July 2013

Recenzie: Atlasul de Smarald de John Stephens

 


O noapte de iarnă, cu ninsoare. Trei copii sunt alungaţi din casa lor de nemiloase forţe ale întunericului. Zece ani mai târziu, Kate, Michael şi Emma încă nu au aflat ce s-a întâmplat când le-a fost separată familia. Răspunsul se ascunde într-un atlas fermecat. Puterea atlasului este slobozită, iar copiii sunt transportaţi într-un tărâm condus de o contesă cu părul bălai şi armata ei fără suflet. Kate şi fraţii ei se trezesc curând implicaţi într-o aventură incredibilă, una care include şi copii captivi, aliaţi neaşteptaţi, lupi însetaţi de sânge, lupte subterane, o minge strălucitoare şi fantomatică, uriaşi care mânuiesc săbii, şi căutarea a trei cărţi de o putere incomensurabilă. Plină de acţiune, umor şi emoţii, "Atlasul de smarald" este prima etapă din călătoria care-i va purta pe Kate, Michael şi Emma spre tărâmuri ciudate şi periculoase şi spre descoperirea propriilor firi. Este povestea a trei copii care au pornit să-şi salveze familia şi vor fi nevoiţi să salveze lumea.

Cartea poate fi comandatăAICI!

Mulţumesc Librăriei RAO pentru minunata oportunitate de a citi această carte extraordinară!
 93134-logo_rao

     Sunt pur şi simplu impresionată, sincer vă spun că sunt profund impresionată şi mai să nu-mi găsesc cuvintele ca să vă impresionez şi pe voi.

     John Stephens a devenit unul dintre autorii mei preferaţi, de îndată ce am început să citesc Atlasul de Smarald, dar să nu o mai lungim şi să vă spun câte ceva despre carte în sine.

     Centrul lumii magice, leagănul civilizaţiei şi al puterii era Alexandria sau Rhakotis, aşa cum era numit atunci locul unde deşertul se întâlnea cu marea. Oraşul era condus de un consiliu de vrăjitori a căror descendenţă putea fi legată de începuturile lumii. Cunoştinţele acestor vrăjitori erau impresionante unii doreau să pună aceste cunoştinţe în cărţi numite Cărţile începutului, dar alţii erau de părere că este o nesăbuinţă să lase la îndemâna oamenilor o asemenea putere. Au început lupte în interiorul consiliului, iar acesta s-a destrămat. Când Alexandru cel Mare a invadat Rhakotis, două din cele trei cărţi au dispărut.

     Una dintre ele a fost salvată de către un vrăjitor tânăr şi iscusit numit Stanislaus Pym. După un mileniu în care a protejat cartea, a decis să încheie un pact cu regele piticilor, ascunzând-o într-un depozit din Oraşul Mort. Un cutremur devastator a blocat drumul de acces şi a făcut numeroase victime, care ştiau de existenţa cărţii. Piticii au plecat lăsând cartea uitată sub ruine.

      Cele trei cărţi reprezintă o forţă absolută. Se spune că, dacă cele trei se vor regăsi atunci cel care le stăpâneşte poate şterge toată istoria lumii şi o poate rescrie la loc, dar oare cine poate găsi aceste cărţi?

     Profeţia spune că trei copii se vor naşte şi că aceştia vor avea puterea de a găsi cărţile, câte una pentru fiecare.

“Time, Kate was learning, was like a river. You might put up obstacles, even divert it briefly, but the river had a will of it's own. It wanted to flow a certain way. You had to force it to change. You had to be willing to sacrifice.”

     În seara de ajun, Kate avea doar 4 ani când mama ei i-a spus că o iubeşte şi că trebuie să-i promită că va avea grijă de fraţii ei întotdeauna. Pe atunci, Michael avea numai 2 ani, iar Emma 1 an. Cei trei copii sunt duşi într-o maşină condusă de acest bătrân misterios, care promite să ascundă şi să protejeze copii. Trei umbre ies din vălul nopţii şi încearcă să pună mâna pe copii, dar bătrânul reuşeşte să scape de creaturi şi îi duce pe aceştia la un orfelinat, care din păcate va arde din temeli, iar cei trei vor fi plimbaţi din orfelinat, în orfelinat.

      Când aceştia ajung la casa de copii Edgar Allan Poe, din păcate nici aici nu reuşesc să se facă plăcuţi pentru a fi adoptaţi, iar directoarea orfelinatului îi trimite pe aceştia la un orfelinat necunoscut din Cambridge Falls.

     Ajunşi acolo Kate, Emma şi Michael sunt avertizaţi să aibă grijă şi sunt aşteptaţi de Abraham care îi conduce la conac. Pe drum cei trei observă că nimeni nu mai locuieşte acolo, copii parcă ar fi dispărut, copacii muriseră, iar urletele lupilor la lăsarea nopţii nu mai conteneau. Aceştia descoperă cu stupoare că sunt singurii copii din orfelinat şi doresc să vorbească, cu acest doctor Pym, care i-a vrut aici.

     Curioşi de misterioasele meleaguri din Cambridge Falls aceştia află de la Abraham că nu a fost mereu aşa şi primesc o fotografie cu satul din vremea lui bună când copii se jucau, iar copacii trăiau.

     Explorând, cei trei găsesc o carte în care Michael pune poza de la Abraham, gândindu-se că ar putea fi un album foto, dar ceva se întâmplă. Poza dispare şi la fel şi ei, nu le ia mult să realizeze că se întorc în timp, în timpul în care a fost făcută fotografia. De aici totul o ia razna ei sunt duşi de către morum cadi strigoi ( oameni care şi-au vândut sufletul diavolului pentru a trăi veşnic ) într-un luminiş unde erau strânşi o mulţime de tineri tremurând de frică. Pe partea cealaltă a barajului mamele stăteau disperate pentru că nu pot ajunge la ei.

      Nu trece mult şi în faţa lor se afişază cea mai frumoasă creatură din lume, Contesa. Aceasta îşi exprimă dezaprobarea pentru că bărbaţii puşi să sape de 2 ani pentru a găsi ceea ce doreşte ea nu au făcut nici un progres şi ameninţă copii spunând că pentru fiecare zi în care ei nu găsesc nimic, unul dintre ei o să moară.

“But I guess everything in life is a bit disappointing, isn't it?”

     Îngroziţi de cele petrecute Kate, Emma şi Michael pun o poză pe care o aveau cu vechiul Cambridge Falls şi se întorc înapoi, dar din păcate fratele lor nu reuşeşte să se prindă de ele. Speriate şi dezamăgite că a rămas acolo cele două se decid să mai facă o călătorie în trecut pentru a-l salva pe fratele lor. Din păcate nu pot exista două cărţi în acelaşi timp aşa că cea, pe care fetele o au dispare, acestea rămânând captive în trecut.

     Cartea, pe care toată lumea o doreşte se numeşte Atlasul şi cu ajutorul lui te poţi întoarce în timp şi poţi schimba trecutul, dar trebuie să ai grijă pentru că totul are repercursiuni în viitor.

     La un moment dat drumurile celor trei se despart astfel încât Kate şi Michael sunt închişi de către pitici, iar Emma şi un războinic numit Gabriel sunt atacaţi de morum cadi şi salmac tari.

     Vor reuşi cei trei să se reântâlnească înainte să fie prea târziu? Se vor întoarce oare cu bine în timpurile lor? Vor reuşi să o învingă pe contesă?

     Citiţi şi veţi afla! O carte de-a dreptul fascinantă, care te ţine cu sufletul la gură în fiecare minut pe care îl petreci în lumea ei magică, nu veţi regreta vă garantez. Lectură plăcută!

“I do not know what happened with your parents or why they did what they did. But in all the world, I could have wished for no daughter but you.”


Nota mea 5/5:

feather-detail-horz

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates