Recenzie: Pantofi italienesti de Henning Mankell

Cartea prezintă povestea unui chirurg cândva cu o carieră de succes care locuieşte pe o insulă suedeză într-un exil autoimpus. În urmă cu 12 ani încercarea de a muşamaliza o eroare medicală pe masa de operaţie l-a aruncat în dizgraţie. Întâlnirea cu o fostă iubită din tinereţe îl aduce în situaţia de a-şi reevalua câteva dintre greşelile regretabile pe care le-a făcut de-a lungul vieţii. "Pantofi italieneşti" e un roman provocator şi în acelaşi timp deconcentrant care prin intermediul antieroului său Frederik Welin aduce cu multă sensibilitate şi pregnanţă în prim-plan problema senectuţii şi a morţii.

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

“It was a clear, starry night, dead calm. Whenever I see a sky like that, I wish I could write music.”

     O carte care nu are cum să te lase indiferent. Suferinţa, sacrificiul şi schimbarea sunt doar câteva lucruri care te vor mişca şi mai mult ca sigur te vor face să reflectezi la viaţa ta, la problemele tale.

     Mulţi dintre noi ne confruntăm cu diverse probleme şi de multe ori suntem blocaţi şi nu ştim ce să facem, cum să procedăm. Poate că mulţi dintre noi avem probleme unele grave, altele mai puţin grave, dar tot probleme în definitiv. Pantofi Italieneşti este o lecţie de viaţă despre cea mai gravă problemă peste care un om poate da şi anume lupta cu, cancerul.

     Frederick Welin are 66 ani şi este fost chirurg. În ultimii 12 ani el a trăit într-o căsuţă de pe o insulă izolată din Stockholm. Şederea lui pe insulă este o pedeapsă impusă chiar de el însuşi. Un exil greu de îndurat, dar la care se supune voit. A greşit şi trebuie să plătească! Dar oare ce a făcut?

“I remembered her once saying that life was like your shoes. You couldn't simply expect or imagine that your shoes would fit perfectly. Shoes that pinched your feet were a fact of life.”

     Celelalte personaje cred despre el că nu ar fi bun eu una nu ştiu ce să cred. De ce? Pur şi simplu pentru că este prea laş pentru a-şi asuma responsabilitatea actelor sale. O dovadă de laşitate, pe care încă o regretă, a săvârşit-o atunci când era tânăr. El a abandonat-o pe Harriet Hornfeldt, femeia pe care a iubit-o în vara anului 1966 şi pe care a abandonat-o în urmă cu 30 de ani. În cele din urmă ea a reuşit să-l găsească.

     O zi care va schimba totul! El vede figura unei femei în vârstă cu un cadru, chiar în faţa casei sale. Este o figură cunoscută, care ţine de trecutul său, care ameninţă să-l răvăşască din nou cerându-i explicaţii. Încă de când a părăsit-o, ea s-a chinuit să-l urască, dar şi-a dat seama că îi este imposibil. Acum ea se află faţă în faţă cu marea ei iubire. Motivul? O promisiune. El i-a promis că într-o zi o va duce în locul în care şi-a petrecut una dintre cele mai frumoase zile alături de tatăl său.

     Mai târziu, chiar la apogeul carierei sale de chirurg el face o greşelă teribilă şi este nevoit să renunţe la medicină.

     Renaşterea din cenuşă e o sarcină aproape imposibilă, dar lucrurile acestea definesc oamenii cu adevărat speciali de cei normali. De două ori Welin era gata să renunţe şi să se întoarcă pe insulă, dar reuşeşte să-şi revină.

“Life is a flimsy branch over an abyss.”

     Mankell nu e un autor pe care să-l subestimezi sau să poţi anticipa sfârşitul pentru că vei avea o surpriză când o să-ţi dai seama că te-ai înşelat amarnic! Totuşi sfârşitul este emoţionant şi în întregime adevărat.

     Pantofi Italieneşti este o carte extraordinară, care merită citită de îndată ce aveţi ocazia. O poveste tristă şi plină de amintiri de mult uitate. O poveste despre salvare şi renaştere, despre un om care este prizonierul propriei sale frici.

Nota mea 5/5: