Toamnă printre răzvrătiri de şoapte în cascade

 

Salutare, dragi cititori!

Poate vă era dor de un nou concurs. Puteţi să spuneţi dacă ne înşelăm. Nu ne supărăm. :))

Suntem conştiente că n-am mai acordat atât de multă atenţie blogului ca înainte, că nu v-am mai ţinut în ton cu noutăţile de prin blogosferă şi cu recomandările noastre, dar sperăm să revenim la liman de îndată ce se mai liniştesc apele pe la noi. Aşa că, până atunci, împreună cu Editura Leda, vă invităm să vă delectaţi, timp de 2 săptămâni (27 octombrie - 11 noiembrie), cu un concurs de activitate. N-am mai făcut unul de mult, aşa că a cam sosit vremea.

Pentru a participa, trebuie să îndepliniţi următoarele condiţii:

# urmăriţi blogul prin mail sau GFC

# daţi de veste pe pagina personală de facebook

# puteţi comenta la orice postare/recenzie de pe blog de pe anul acesta (2015) - nu mai mult de 5 comentarii pe zi

ATENŢIE! Comentariul trebuie să fie în concordanţă cu postarea respectivă. Trebuie să aibă mai mult de 5 cuvinte şi să nu fie "Wow!", "Super!" sau altele de genul. Să fie în limita bunului simţ, altfel veţi fi descalificaţi!

Pentru a vă valida înscrierea, lăsaţi un comentariu cu email-ul/GFC-ul prin care urmăriţi blogul, link-ul de share, numele cu care comentaţi şi cartea pentru care luptaţi. Pe măsură ce lăsaţi câte un comentariu la o postare, reveniţi aici, daţi reply la comentariul vostru şi lăsaţi link-ul postării la care v-aţi lăsat părerea.

Acestea fiind spuse, daţi-i drumul şi să aveţi baftă!

Recenzie: După ce ne-am certat de Anna Todd

Descriere:

Al doilea volum din seria AFTER
Peste 1,2 miliarde de lecturi pe Wattpad

După un început tumultuos de relaţie, lucrurile par să funcţioneze între Tessa şi Hardin. Dar o dezvăluire incendiară despre trecutul misterios al lui Hardin o copleşeşte pe Tessa. Simte că nu mai poate suporta încă o promisiune încălcată. A renunţat la tot pentru băiatul de care s-a îndrăgostit nebuneşte.

Hardin ştie că a făcut o greşeală imensă.

Va fi el în stare să se schimbe... în numele iubirii?

After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet!

“The best thing about reading is to escape from your life, to be able to live hundreds or even thousands of different lives.”

Gândurile mele (Simona): În „După ce ne-am certat” cărţile sunt puse pe masă! Hardin Scott este cel mai mare nenorocit de pe pământ! A făcut o greşeală teribilă când a pus acel pariu, dar şi când a dus dovada incontestabilă a intimităţii lor! Nu ştiu ce m-a deranjat mai mult, pariul în sine, sau faptul că el a arătat cea mai intimă dovadă prietenilor lui şi că din acei bani a plătit o parte din apartamentul în care a încercat să o rupă pe Tessa de lumea din jur. A fost un gest oribil din partea lui! Dar aşa este Hardin Scott! Imposibil de imperfect, de suportat şi greu de iubit! Dar dacă reuşeşti să-l accepţi exact aşa cum e până în punctual în care vrei să-l arunci de pe o stâncă, dar continui! Continui să rezişti impulsului de a-l arunca şi continui să mergi prin oceanul negru de gânduri care-i inundă sufletul! Dacă reuşeşti să te menţii la suprafaţă suficient cât să guşti din acel Hardin Scott, care poate fi dulce, drăgălaş şi jucăuş, s-ar putea să realizez că în cele din urmă merită să rămâi la suprafaţă, să lupţi pentru el, dar oare până când?

“If you aren’t affected somehow, even in the slightest bit, you aren’t reading the right book.”

    Relaţia celor doi trece printr-un impas teribil, rănită de cruzimea faptelor lui Hardin, Tessa încearcă să-l uite, încearcă să se piardă de iubirea lui, să fugă de ea, să o reprime, dar în scurt timp realizează că e în zadar. Încet, încet zidurile care-l ţineau departe pe Hardin, încep să cadă, iar fata îl iartă şi încearcă să stea în dreapta lui, să fie lumina din sufletul său pe timp de întuneric. Hardin promite că se va schimba, dar frumuseţea este că nu se schimbă în acest volum, ci continuă să greşească şi să îndrepte lucrurile, să rănească şi să ceară iertare! Un vârtej de contradicţii, asta este Hardin. O parte din sufletul său este pus pe foaie şi este înmânat Tessei, cheia spre o parte din sufletul pe care atâta îl reneagă!

    De ce spun că este foarte frumos faptul că Hardin Scott nu se schimbă în acest volum? Pentru că asta îl face real. Oamenii sunt precum Hardin, niciodată nu se vor schimba peste noapte, oricât de mult vor promite că or să facă asta! Realitatea este că nu te poţi schimba peste noapte, dar poţi încerca, poţi încerca să vezi dacă merită, să vezi dacă asta îţi doreşti cu adevărat. În volumul doi Hardin încearcă să lupte cu firea lui vulcanică şi posesivitatea asupra Tessei, câteodată reuşeşte să se controleze suficient de mult, dar câteodată cedează şi cade în abisul întunecat al neliniştilor şi al nesiguranţelor sale.

    O poveste damnată de iubire, care încearcă să răzbească într-o societate care o condamnă şi încearcă să o minimalizeze. O poveste frumoasă, o continuare plină de lupte interioare şi înţelegeri profunde ale sufletului persoanei iubite!


Nota mea 4/5

Abis (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez (recenzie)

Autor: Monica Ramirez
Editura: Tritonic
Apariţie: 2014
Pagini: 288

"Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorţită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spaţii goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoţie, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam aşa mă simt şi eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

"Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistiţiu între două lumi aflate faţă în faţă, la graniţa dintre alb şi negru."

Gândurile mele

 

Durere, tristeţe, neputinţă, incertitudine, confuzie, ură. Sunt câteva dintre sentimentele întunecate ce o acapară, în acest penultim volum, pe Alina, personajul central al acestei serii. Sentimente fără culoare, ce nu fac altceva decât să o tragă tot mai jos într-un abis fără sfârşit, singura cale de ieşire fiind...moartea sau, poate, doar aparenţa ei.

 

"Nu-mi amintesc cum eram înainte, dar acum ştiu că mi-e frică de întuneric. Dacă mă antrenez, ori dacă muncesc, pot ţine întunericul la distanţă. Dar când nu am nimic de făcut, falsa fericire se topeşte precum gheaţa la soare, lăsând loc liber umbrelor care mă bântuie. Negura adâncă a disperării ameninţă să mă învăluie cu totul. Aşa că nu mă pot opri din antrenament, ori muncă, de frică să nu dispar cu totul în întuneric."

 

"În viaţa asta am greşit drumul..." este de părere eroina noastră. I se pare mult mai uşor să se încreadă în aceste simple cuvinte, să dea vina pe ce s-a întâmplat, pe ce i s-a întâmplat, în loc să încerce măcar să lupte în a reveni pe făgaşul cât de cât normal pe care se afla viaţa ei înainte. Se lasă în mrejele uitării, pierzându-se tot mai mult pe ea în întunericul ce o împrejmuieşte din fiecare colţ ascuns între paginile vieţii. Nu permite nimănui să se apropie mai mult decât trebuie, nici măcar prietenilor săi, care nu suportă să o vadă cum se autodistruge singură cu fiecare zi ce trece. Până şi pe Marius îl ţine la distanţă. Parcă, asupra sentimentelor sale de afecţiune, s-au lăsat nişte pânze de păianjeni ce n-o lasă să vadă dincolo de zidul gros pe care l-au creat.

 

"Nu simt nicio emoţie, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie."

 

Deşi bunii ei camarazi doresc s-o ajute din tot sufletul, simţindu-se neputincioşi în faţa ghearelor necruţătoare ale întunericului ce o aţâţă tot mai mult pe prietena lor să se piardă pe ea însăşi, dezumanizând-o pas cu pas, fără niciun drept de apel, tânăra este singura care poate să iasă cu bine la liman şi să o regăsească pe acea Alina de odinioară, ce lumina lumea lor tenebroasă doar cu un zâmbet cald. Ea este cea care trebuie să lupte pentru a supravieţui abisului ce o apasă tot mai tare. Ea este cea care trebuie să-şi învingă propriile temeri, gânduri negre şi haosul din amintirile ce n-o lasă să înainteze mai departe pe drumul îndărătnic şi anevoios. Ea este cea care trebuie să o caute în golul imens, învăluit de umbre, pe cea adevărată, şi nu doar o faţetă fără suflet.

 

"Bătălia dinlăuntrul ei continua, iar el avea nevoie să se gândească şi să-şi pună ordine în gânduri. Nu avea voie să renunţe până când n-o privea în ochi, regăsind-o pe femeia pe care o iubea. Trebuia s-o ajute să-şi învingă demonii..."

 

Nemaisuportând să stea departe şi doar să privească cum femeia vieţii lui se "stinge" încet, dar sigur, Marius Stephano se hotărăşte să pună capăt întunericului ce o acapără pe Alina. Nu vrea să creadă ceea ce tânăra îi spune, doar pentru a-l ţine la distanţă. Nu vrea să accepte că ea nu-l mai iubeşte, că nu mai simte nimic pentru el. Nu se va da bătut până ce nu va găsi lumina soarelui ascunsă sub norii grei ce umbresc fără milă mintea şi sufletul alesei sale. Va face orice îi stă în putere pentru a o salva chiar de ea însăşi.

 

"În ciuda faptului că nu mai avea decât cenuşă în loc de inimă, era convins că iubirea ei fusese pură şi adevărată. Şi atunci de ce îl uitase? De ce credea acum că e îndrăgostită de alt bărbat?"

 

Pe când, Alex Therein...ei bine, el este nevoit să renunţe pentru totdeauna (sau nu chiar) la femeia ce i-a dat viaţa peste cap, fără doar şi poate. Au fost momente când s-a îndoit de faptul că Alinei i-ar mai păsa de el, dar aceasta a avut mare grijă să-l contrazică. Nu din vorbe, ci cu fapte sincere, ce i-au arătat că, deşi, din punct de vedere romantic, nu mai simte nimic, încă îl consideră un adevărat prieten pentru care şi-ar risca viaţa, chiar dacă el a fost cel care a introdus-o în lumea asta haotică. Astfel că, având un plan bine pus la punct de multă vreme, Alex va avea un rol major în aplicarea celei mai importante decizii din viaţa Alinei.

 

"O colivie se afla la umbra câtorva plante decorative în ghivece mari. Gaiţa albastră ţopăia de colo-colo, aripa stângă atârnându-i inertă.

– Bună, Julieta. Ce mai faci? spuse Alex pe un ton blând. Pasărea îşi înclină capul într-o parte şi emise un sunet ascuţit, studiindu-l cu interes.

– Tu chiar te aştepţi să-ţi răspundă? întrebă Alina pe un ton amuzat.

– Numai dacă ştiu cum să vorbesc cu ea. Doar ai văzut că mi-a răspuns. Şi m-a întrebat cine e gagica mişto.

– Zău? Şi tu ce i-ai răspuns?

– Că e tipa despre care-i povestesc mereu. Să ştii că vorbim foarte des despre tine.

– Ca să vezi, zâmbi Alina cu răceală. Şi ce-i spui despre mine?

– Că şi tu ţi-ai frânt aripile, dar că o să zbori din nou într-o bună zi."

 

Ford, un alt agent operativ din cadrul Elite de care v-am mai vorbit, va juca şi el un rol decisiv spre sfârşitul acestui volum. Acest personaj m-a captivat încă din momentul în care şi-a făcut apariţia în peisaj (volumul al 2-lea), iar părerea mea nu s-a schimbat deloc până acum. Chiar m-a făcut mai curioasă şi mi-ar plăcea tare mult să-i aflu povestea, cum a ajuns el să lucreze în această lume rece şi să se împrietenească cu Alex.

 

Ştiu că se spune că unele lucruri ar trebui să rămână secrete, dar chiar vreau să le aflu povestea lui Ford, Jason, Roman, Vallis, Kosmas şi a lui... Brett. Vreau să ştiu ce se ascunde în spatele acestor personalităţi puternice şi cum le-a schimbat Alina percepţia asupra vieţii Elite, atunci când au întâlnit-o şi au ajuns să o cunoască, mai mult sau mai puţin.

 

"Am auzit că te oferi voluntar non-stop. Ce-i cu tine?

Alina oftă exasperată.

– Şi tu spune-mi un singur lucru, Ford. De ce e toată lumea brusc atât de interesată ce fac eu cu viaţa mea?

– Pentru că atunci când o iei pe arătură, oamenii încep să observe. Mai ales ăia care-ţi sunt prieteni şi ţin la tine."

 

În ultimele pagini, este o scenă ce m-a surprins extrem de plăcut, deşi, cumva, mă aşteptam la asta, dar poate nu din partea sa. O scenă care m-a făcut şi mai mândră de Ford! Bineînţeles că asta se datorează numai şi numai Alinei. Ea este cea care, de când a "năvălit" în viaţa agenţilor, şi-a lăsat adânc amprenta în sufletele lor, iar asta nu le-o poate fura nimeni, nici măcar şeful lor tiran.

 

Un alt personaj care-mi face inima să tresalte este Jason. Este, pur şi simplu, adorabil. Este foarte grijuliu faţă de Alina. O iubeşte ca pe o soră, chiar dacă mai bate anumite apropo-uri, şi n-ar schimba-o cu nicio altă fată care ajunge să se mai perinde prin Elite. Pentru el, ca şi pentru ceilalţi, este unică, este "lumina" ce le luminează vieţile fără culoare. O mai tachinează când şi când, deşi nu-i iese de fiecare dată, dar el continuă să încerce s-o înveselească. Chiar dacă tânăra a încercat să-l îndepărteze şi pe el, nu i-a mers, acesta insistând să rămână pe lângă ea, ca un bun "frate" ce este. Cum să nu-l iubeşti?

 

"– Tu eşti singurul om din lumea asta pe care-l mai consider un prieten, spuse pe un ton grav.

– Sunt onorat, se înclină Jason uşor.

– Ce crezi că spune asta despre mine?

– Că ai gusturi impecabile.
Alina chicoti uşor, dar sunetul păru cumva fabricat."

 

Avem mare noroc cu el şi Ford, care mai dozează din când în când tensiunea ce pluteşte în aer cu replicile lor pline de umor, că altfel ne-am fi "scufundat" şi noi odată cu Alina în abis. Iar, împreună cu Roman, un alt agent, fac un trio de "n-am cuvinte să-i descriu". Nu ştiu dacă am zis-o în recenziile trecute, dar o spun acum: mi-ar plăcea tare mult să am nişte prieteni ca ei! Sunt nişte camarazi de nădejde, care şi-ar pune şi viaţa la bătaie doar ca să-i fie bine prietenei lor.

 

Dacă Alina noastră cea răzvrătită se va întoarce înapoi din vizita propriului iad personal, vă rămâne vouă, dragi cititori, să descoperiţi şi să vă aventuraţi, alături de personaje, în noile misiuni ce ameninţă siguranţa omenirii.

 

Jocul de şah a ajuns la final. Sau poate că nu. Premiul mult dorit, dulcea libertate, se apropie vertiginos. Dar, numai unul dintre cele două drumuri va putea să izbăvească şi să găsească luminiţa de la capătul său, care tinde să se mărească cu fiecare obstacol înlăturat, cu fiecare gând toxic lăsat în urmă. Numai acel drum va reuşi să făurească un nou început, pentru ca, în final, cenuşiul vieţii să fie înlocuit cu cele mai vii culori ale acesteia.

 

Nota mea: 5+/5



Recenzie: După ce ne-am întâlnit de Anna Todd

Descriere:

Primul volum din seria AFTER

    Tessa Young e o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit.

    Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni.

    Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de... dragoste?

After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet!

Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevăraţi. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură. -- Anna Todd

“I can't help but think of the phrase '' sometimes it is better to be kept in the dark than be blinded by the light.” 

Gândurile mele (Simona): “După ce ne-am întâlnit” este o poveste incredibilă, o poveste frumoasă de dragoste dintre două persoane care sunt atât de diferite prin stilul lor fizic, dar atât de asemănătoare prin plăcerile pe care lectura le-o aduce. Se regăsesc în poveşti precum “La răscruce de vânturi”, “Mândrie şi prejudecată”, dar prima poveste descrie întocmai opoziţia în care se află societatea faţă de cei doi tineri, statutul pe care îl au impus prin hainele pe care le poartă, aşa se etichetează un om în ziua de azi, iar cea de-a doua poveste vorbeşte despre învingerea diferenţelor sociale datorită sentimentelor. Oare sub semnul neşansei să stea şi iubirea celor două personaje? Oare vor reuşi să spargă prejudecăţiile societăţii în ceea ce priveşte aspectul fizic al cuplului lor?

“I feel as though I am ice and he is fire.

We are so completely different, yet the

same.” 

Hardin Scott este tipul de băiat rău, care se îmbracă mereu în negru şi este plin de tatuaje având şi câteva piercinguri. Este un look, pe care Hardin şi-l asumă cu mândrie şi care îl defineşte foarte bine. Majoritatea timpului petrecut la Londra îşi pun amprenta pe sufletul său, cu un tată alcoolic şi o mamă care a plătit scump pentru una din acţiuniile soţului ei, micul băieţel de atunci devine din ce în ce mai închis în sine şi încearcă să ţină oamenii cât mai departe de el. Coşmarurile nu-i dau pace, iar persoanele din jur nu pot pătrunde prin zidul creeat cu ani în urmă pentru a proteja un copil care a fost mult prea brutal tras într-o lume rece şi dură, care nu a avut timp să guste frumuseţea copilăriei. Toate astea până când o cunoaşte pe Tessa!

“I think back to what Landon said about heartbreak, that if you don’t love the person, they can’t break your heart. Hardin repeatedly breaks my heart, even when I don’t think there are any more pieces to break. And I love him. I love Hardin.”

Această fată care poartă haine conservatoare îi stârneşte interesul lui Hardin, dar şi reciproca este valabilă. Chiar dacă Tessa are o relaţie cu Noah un băiat pe care îl cunoaşte încă din copilărie, ea nu poate sta departe de Hardin. Curiozitatea ei pentru acest băiat îi adoarme semnalele de alarmă care îi spun să stea cât mai departe de el. Odată intrată în casa frăţiei ea cunoaşte un Hardin nepăsător, arogant şi nesimţit, care nu dă doi bani pe nimeni şi care are cea mai proastă părere din lume despre el. Se desfiinţează fără pic de jenă, dar curând Tessa începe să preia iniţiativa şi să încerce să dezlege misterul din spatele măştii sale de piatră. Ea primeşte mesaje contradictorii de la Hardin şi ajunge să pună piciorul în prag şi să se ţină cât mai departe de băiatul care a început să intre în sufletul ei şi în gândurile ei!

O iubire toxică, dar şi frumoasă, un băiat imposibil, ai cărui demoni vin să-l bântuie în coşmarurile sale. Un suflet de copil rămas captiv undeva în trecut, dar care cu ajutorul iubirii poate fi eliberat şi vindecat. Oare o va lăsa Hardin pe Tessa să-l ajute în lupta cu demonii lui? Sau o va distruge pentru că s-a apropiat prea mult? Citiţi şi veţi afla!

“Hardin is like a drug; each time I take the tiniest bit of him, I crave more and more. He consumes my thoughts and invades my dreams.”



Nota mea 4/5:

Recenzie: Regatul furtunilor de Leigh Bardugo

Descriere:

Un ţinut fabulos: Ravka
O elită magică: Grisha
O eroină cu superputeri: Alina Starkov

    "Întunecatul", conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

“When people say impossible, they usually mean improbable.” 

Gândurile mele (Simona): Cea de-a doua carte din trilogia Grisha a fost ok, a avut puncte bune şi puncte slabe. Fiind o persoană care adoră acţiunea într-o carte care mai ales prefigurează un război la orizont, a fost destul de greu să aştept construcţia acţiunii până la punctul culminant, de aceea am luat frumos o cană de cafea şi am citit pe nerăsuflate toţi acei paşi până la marele final şi acolo s-au cam stricat lucrurile pentru mine. Mi-aş fi dorit ca totul să fie altfel în finalul celui de-al doilea volum. Mi-aş fi dorit o bătălie mult mai amplă, cu puterile Grisha mult mai pregnante, mult mai bine descrise, aş fi vrut mai multă complexitate din punctul acesta de vedere.

“I've seen what you truly are," said the Darkling, "and I've never turned away. I never will. Can he say the same?” 

     Aş fi vrut ca relaţia Alinei cu Mal să evolueze mai mult şi nu să stagneze, mi-aş fi dorit mult mai multe scene cu ei. Am înţeles că Alina avea foarte multe atribuţii de îndeplinit şi Mal la fel, dar au trecut prin atât de multe lucruri împreună încât speram să văd mai multă hotărâre din partea lor în ceea ce priveşte relaţia pe care o au. 

“I have loved you all my life, Mal," I whispered through my tears. "There is no end to our story.”

“The Darkling will hunt you for the rest of your days."
"Then you and I will have something in common, won't we? Besides, I like to have powerful enemies. Makes me feel important."
Mal crossed his arms and considered the privateer. "I can't decide if you're crazy or stupid."
"I have so many good qualities," Sturmhond said. "It can be hard to choose.”

    Din puctul meu de vedere relaţia lor a ajuns într-un impans în care iubirea nu mai era suficientă, scopurile lor erau diferite şi puterea pe care Alina o dobândeşte prin intermediul celui de-al doilea amplificator nu este îndeajuns, dar mi-aş fi dorit pe de o parte ca Mal să o susţină cu inima deschisă pe Alina, iar pe de altă parte să-i întoarcă spatele. Ştiu că probabil nu are nici un sens, dar cum spuneam, cei doi au trecut prin foarte multe intrigi urâte în primul volum şi voiam ca asta să-i unească, îmi doream ca Mal să o susţină şi să o accepte aşa cum este, dar pe de altă parte acea fată pe care el o iubea ajunge să fie orbită de puterea amplificatoarelor şi să-şi dorească mai mult, încet, încet acea fată care fugea de sub domnia Întunecatului, ajunge să pună piciorul în prag şi să stea în primul rând în faţa armatei de umbre a acestuia. Acea fată nu mai are nevoie de protecţia nimănui.

“I want to kiss you,” Nikolai said. “But I won’t. Not until you’re thinking of me instead of trying to forget him.”

     În final lucrurile ajung pe linia de plutire, un echilibru se aşează peste toate lucrurile întâmplate, dar o mare bătălie îşi anunţă sosirea în volumul trei şi sunt convinsă că va fi una explozivă. Vă recomand cu drag trilogia, chiar dă dependenţă!

“I thought you wanted to go."

"I wanted you to ask me to stay.” 

Nota mea 3/5:

Recenzie: Pe strada Dublin de Samantha Young

  

Descriere:

Tot ce vrea ea este prezentul.
Însă viitorul îi rezervă o surpriză...

New York Times bestseller

Jocelyn Butler a fugit ani întregi de trecutul său. Însă bărbatul seducător pe care îl cunoaşte o va dezbrăca de toate... secretele.

Acum patru ani, Jocelyn Butler şi-a lăsat în urmă trecutul dureros şi a plecat din Statele Unite în Scoţia, pentru a lua totul de la capăt.

S-a hotărât să-şi îngroape suferinţa şi să meargă înainte fără a se mai implica în nicio relaţie.

Pare mulţumită să ducă o viaţă retrasă până în clipa în care se mută într-un apartament superb pe Dublin Street. Acolo cunoaşte un bărbat care zguduie din temelii lumea ei păzită cu grijă.

Braden Carmichael obţine întotdeauna ce vrea. Ştiind cât de sceptică este Joss privind orice fel de relaţie, Braden îi propune un aranjament sexual care să satisfacă atracţia intensă dintre ei şi care să le ofere în acelaşi timp libertate totală.

“I would say it was nice to meet you, but I was naked so… it wasn’t.” 

Gândurile mele (Simona): O poveste impresionantă şi sfâşietoare, care atinge o coardă sensibilă în sufletul tuturor. O poveste despre o familie distrusă, despre o fată care a pierdut totul, care nu mai ştie cum să iubască, să trăiască şi să se bucure de micile daruri care se ivesc în jurul ei. Jocelyn Butler ajunge în Scoţia încercând să lase în urmă totul, să reprime dureroasele amintiri din acea cumplită zi când a primit tragica veste, încearcă să fugă fără să se mai uite în urmă. Dar aici, pe strada Dublin cunoaşte un străin misterios, care curând va intra în viaţa ei şi îi va întoarce lumea cu susul în jos. Colega ei de apartament Ellie, este o prezenţă încântătoare, pe care Joss o primeşte cu greu în viaţa ei, îi permite să vadă frânturi din sufletul ei sfâşiat de durere şi reuşeşte în cele din urmă să treacă peste teama de a pierde această prietenie foarte preţioasă pentru ea. Străinul misterios se numeşte Braden Carmichael, chiar fratele colegei de apartament a lui Joss. Cei doi se întâlnesc de mai multe ori, iar Braden îi propune lui Joss un târg şi anume să fie prieteni cu beneficii. Joss nu-şi doreşte o relaţie, îi este frică să se gândească la dragostea adevărată, pe care părinţii ei au trăit-o. Cu toate astea Braden este genul de bărbat care ştie exact ceea ce vrea şi cum să obţină acel lucru, iar Joss o să se găsească prinsă într-o plasă plină de sentimente frumoase, pure şi incredibile. Singura ei teamă este că nu-şi doreşte să simtă nimic din ce i-ar putea deschide sertalele amintirilor, care ar putea să o propulseze înapoi în trecut.

“Let me rephrase.” He took a seething step toward me. “When it comes to you… I don’t like to share.”

“Babe, nice lingerie is for seducing a man. I’m already fucking seduced.” 

    O poveste fascinantă, despre problemele prin care reuşeşte să treacă o persoană datorită prieteniei şi a iubirii. Este o lecţie frumoasă, care te învaţă să preţuieşti ceea ce ai cât încă mai ai acel ceva lângă tine, dar şi să continui să înnoţi şi să nu te înneci atunci când vremuri tulburi te trag în adâncuri. Plină de emoţii frumoase aşa pot descrie „Pe strada Dublin” de Samantha Young, o carte pe care am citit-o într-o perioadă destul de anapoda din viaţa mea şi care m-a ţinut la suprafaţă când am avut nevoie de un moment de respiro. Vă recomand cu drag această carte dacă nu aţi pus mâna pe ea deja!

    “I know you love me, Jocelyn, because there’s no fucking way I can be this much in love with you, and not have you feel the same way. It’s not possible.”


Nota mea 3/5:

Câştigători Concurs Mozaic!

Primul loc 

Alwssa12

Al doilea loc

jessiebooksworld

Al treilea loc

Cipryan

Felicitări tuturor! Aştept datele voastre pe adresa de e-mail simonik_simo13@yahoo.com

"Urechile pisicii Olga" de Oana Duşmănescu (recenzie)

Autor: Oana Duşmănescu
Editura: Tritonic
Apariţie: 2011
Pagini: 144

„Urechile pisicii Olga" este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui. Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine. Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat. „Am conturat personajul Olga drept un animal aiurit, care, până în momentul călătoriei, a gândit prea mult şi a făcut prea puţine. E un personaj pe jumătate naiv, pe jumătate supărat pe viaţă, dar în general se comportă ca o pisică descurcăreaţă, care adoră improvizaţia, pe care curiozitatea şi zăpăceala o poartă înspre buclucuri câteodată duioase, câteodată dramatice. Mi-e foarte greu să redau «ce a dorit să spună autorul», de vreme ce eu sunt autorul. Mi se pare că Olga respiră prospeţime şi optimism, că e non-conformistă şi caraghioasă. Că ştie să lupte. Că, dacă apuci să citeşti despre ea, începi să-i ţii pumnii şi să-i faci galerie.”

Gândurile mele
 

Cine spune că pisicile nu pot gândi dincolo de natura lor? Cine spune că nu sunt şi ele nişte fiinţe delicate care se pot umaniza de-a dreptul, fără să-şi piardă totuşi esenţa specifică? Poate că ar trebui să ne punem când şi când în locul lor şi să vedem "exteriorul" şi din perspectiva acestor feline ingrate, egoiste, chiar dacă se cred mai presus decât orice altă "creatură" de pe pământ. Chiar dacă uneori se cred mai presus şi ca noi, oamenii. Merită şi ele şansa de a ne arăta că nu sunt mereu ceea ce am menţionat mai sus şi că pot avea şi ele un suflet!

"Din casa de cărămidă autentică auzeam vocea stăpânei: “Olga, nu ştiu cum aş putea trăi fără tine!” Olga sunt eu, o pisică obişnuită de tomberon, cu nume şi statut de persoană bipedă. Şi mă infurie vocea ei de clopot spart, şi legătura asta bolnavă, oare ea nu vede că eu sunt un biet animal, iar ea o biată femeie? De-asta am şi învăţat limba oamenilor, ca să mă concentrez o dată şi să-i spun verde în faţă: “Femeie, dacă mă dispuţi, dacă mă ţii cu forţa, o să mă pierzi”."

Povestea de faţă se învârte în jurul unei pisici - Olga - care este, totodată, şi cea care narează acţiunea. Un nume extrem de inspirat pentru ea, pentru bunătatea de care dă dovadă de cele mai multe ori, nume ce semnifică sfinţenie, binecuvântare, faptul că omul este cel mai sfânt lucru făcut de Bunul Dumnezeu. Ei bine, în cazul nostru, pisica este cea luată în vizor. Olga este o "tipă" mai descurcăreaţă ca nimeni altcineva. O "tipă" cu capul pe umeri în majoritatea cazurilor, dar atât de naivă şi atât de visătoare în restul celor rămase. O "tipă" ce gândeşte prea mult şi care face prea puţine pentru binele ei. La un moment dat, chiar aceasta îşi recunoaşte această "calitate".

În prolog, aflăm că, înainte să plece în lumea largă, felina noastră încă se mai afla în locul natal alături de stăpâna sa aiurită, alături de buna şi singura ei prietenă, Tamara, şi alături de Motanul, cel de care credea că este îndrăgostită până peste cap, înghiţindu-i fiecare cuvânt şi gest cu o naivitate înduioşătoare, ca şi cum el era singurul şi unicul care conta pentru ea cu adevărat dintre toţi masculii existenţi pe pământ.

"Minunile care te schimbă pentru totdeauna nu pot dura, paradoxal, la nemurire. S-ar numi atunci obişnuinţă şi plictiseală".

Finalul acestui prolog ne prinde cu întrebarea pusă de Olga inamicului numărul unu al oricărei pisici: "Top, câine, tu dacă ai vrea să pleci, măcar un timp, unde te-ai duce?" Deşi aceste cuvinte au venit dintr-odată, mă gândesc că ea a meditat mult asupra acestui subiect. Iar, acum că s-a ivit ocazia de a-l întreba tocmai pe acest "înţelept" (cum îl numeşte ea), ce i s-a înfăţişat sub forma unui câine, ce o avertiza în privinţa hingherilor ce se perindau prin împrejurimi, a găsit de cuviinţă să pună întrebarea ce o măcina. Bineînţeles că acesta i-a răspuns, dar noi, cititorii, nu putem decât să bănuim care ar fi fost acesta, deoarece nu ni se dezvăluie deloc.

Odată ce înaintăm în poveste, luăm parte la drumul pe care felina îl parcurge în căutarea dulcei libertăţi de care a tot auzit de la Motan. În acelaşi timp, acesta este şi un drum al (re)găsirii de sine, un drum pe care suntem tentaţi să îl urmăm uneori, chiar dacă nu ştim ce am putea găsi la capătul său. Astfel că visele Motanului s-au transpus oarecum şi într-ale Olgăi, iar ea nu face altceva decât să trăiască momentul.

"Nu înţeleg cum se nasc ele, răspunsurile astea. Dormitează criogenate în cutiile de pantofi de sub pat? Adică, întreb şi eu ca fraiera, unde locuiesc soluţiile de obicei? Sunt statice sau ambulante? Ţi le livrează cineva la uşă, trebuie să dai cu subsemnatul ca să intri în posesia lor? Le visezi? Trebuie să moară cineva apropia ca să ţi le lase moştenire? Se pot cumpăra? Dacă da, nu-s oare prea scumpe? Te împiedici de ele pe stradă? Dacă da, le recunoşti? Sunt închise sub cheie în vreun seif din vreo bancă elveţiană? Care bancă? Care cheie?"

Drumul parcurs de eroina noastră este unul care a început destul de neaşteptat pentru ea şi tot la fel de neaşteptat a luat şi sfârşit. Nu aşa se întâmplă de fiecare dată? Oricât am dori noi să o apucăm pe calea mult aleasă, aceasta nu se va materializa decât atunci când aproape că ne-am pierdut speranţa şi se va termina atunci când ne este lumea mai dragă?

În hoinăreala sa, Olga are parte de multe abateri pe căile lăturalnice ale vieţii, dar şi de mult noroc la câte păţanii i s-au ivit dinaintea ochilor. Are momente acute de rătăcire, de nefericire, de uitare, de teamă, de ură, de moarte, sentimente ce n-au mai încercat-o până atunci niciodată. Totodată, prietenia, speranţa, curajul, optimismul, afecţiunea şi regăsirea (de sine) contenesc a o lăsa singură, alungându-i, atunci când credea că totul s-a terminat, negativismul ce o cuprindea haotic.

"Totul e să nu bată vândul pe acolo, pe interior, pentru că atunci lumina mea, şi aşa fragilă şi bezmetică, o ia razna şi-mi luminează nişte căi pe care nu ţin neapărat să le cunosc. Dar, din inerţie şi din teamă, urmez dârd bântuindă haotic şi mă întreb unde în mine voi ajunge şi de data aceasta."
 

Uşor-uşor, pătrundem în profunzimile de netăgăduit ale sufletului pisicii şi urmărim fascinaţi cum Olga devine mai încrezătoare în propriile forţe, cum se luptă cu vehemenţă împotriva vieţii, dar şi împotriva ei înseşi, cum se maturizează treptat şi categoric în urma situaţiilor prin care trece şi a celor pe care ajunge să-i cunoască şi să-i lase în urmă.

Se (re)descoperă pe sine, o nouă Ea, de care nu a crezut că poate dispune vreodată, ce îi aminteşte în acelaşi timp că, indiferent unde o va purta viaţa, sufletul ei o va conduce tot acolo de unde a plecat. Numai că, de data asta, nu va mai fi la fel. Tot ce a întâlnit pe drum, a lăsat "urme" adânci în interiorul ei şi a schimbat-o complet şi irevocabil.
 

"Acum ştiu că a iubi este şi rămâne o chestiune de alegere. Pentru a mă exprima precum pruncul vecinilor, şcolar în clasa a II-a, alegerile sunt de două feluri: bune şi rele. Nici nu se mai pune problema să-ţi asumi decizia, ea vine natural, ca o pocnitură din degete; diferenţa apare când îţi dai seama că drumul pe care ai hotărât s-o apuci este un curcubeu dublat de un câmp de trifoi sau o periferie a Kabulului, înţesată de mine antipersoană. Dacă ai tras lozul norocos, iubirea te răsplăteşte. Dacă ai mers în Kabul, în schimb, pregăteşte-te să sari în aer."
 

Oana Duşmănescu are un stil foarte lejer în a reda gândurile, sentimentele şi emoţiile care o însoţesc la tot pasul pe Olga, pisicuţa noastră zglobie. Nu se foloseşte de înflorituri sau alte chestii ce nu-şi au rostul, ci scrie atât de sincer, încât n-ai cum să te împotriveşti delicioasei contopiri cu însăşi felina.

 

O lectură despre (re)găsire şi despre a demonstra că poţi mai mult decât te fac alţii să crezi că eşti în stare. O lectură despre dragoste, despre prietenie şi nu numai. O lectură despre siguranţă, despre curaj şi despre viaţă. N-ai cum să nu o îndrăgeşti pe această pisicuţă delicios de naivă uneori şi atât de stăpână pe sine alteori, care reuşeşte, pe tot parcursul poveştii, să ne înduioşeze, să ne binedispună, să ne întristeze, să ne facă să cugetăm serios la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar şi în noi înşine. Şi, nu în ultimul rând, aşa cum spune şi autoarea: "Mi se pare că Olga respiră prospeţime şi optimism, că e non-conformistă şi caraghioasă. Că ştie să lupte. Că, dacă apuci să citeşti despre ea, începi să-i ţii pumnii şi să-i faci galerie.".
 

Nota mea: 4/5

Vocea pumnalului de Patrick Ness – Recenzie

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.

Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.

Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte...

Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... şi mai departe.

Nr. Pagini: 512

Gen:  YA, Distopie

Notă: 4.5/5

Mulțumesc sponsorului nostru, editura TREI pentru șansa de a citit această carte!

Recenzie:

„Dacă am avea o viziune și o percepție corecte asupra întregii vieți omenești, ar fi ca și cum am auzi iarba crescând și inima veveriței bătând, și am muri din pricina acelui urlet care se ascunde de cealaltă parte a tăcerii.”

Vocea pumnalului a fost un roman neașteptat de plăcut, fără dar și poate. Nu aveam mari așteptări de la această carte, deoarece recenziile găsite au fost cam negative iar descrierea inițială nu oferea prea multe informații. Nici nu mi-am închipuit că avea să îmi placă atât de mult. 

În primul rând, Vocea pumnalului e o carte de aventură, o carte plină de suspans și răsturnări de situație. Deși e trecută la +12 ani și personajul principal urmează să implinească 13, în nici un moment nu am avut impresia că aș citi o carte pentru, cu sau despre copii. Cel mai interesant aspect fost interesul pe care am început să îl acord poveștii odată ce m-am lăsat prinsă de aceasta; acțiunea începe lent, nu oferă prea multe informații și îți dă impresia unei lecturi ușoare. 

Ideea în sine e destul de interesantă; în acest univers paralel, femeile au fost ucise de un virus iar bărbații, contaminați, sunt condamnați la o viață de singurătate și tristețe, în contextul unui Vacaram fără sfârșit. Aparent, în acest univers distopic, bărbații își pot auzi gândurile unii altora, și nimic din ceea ce le-a trecut vreodată prin minte nu a rămas neauzit. 

Tot misterul se învârte în jurul lui Todd, un baiat care își așteaptă cu nerăbdare a 13-a aniversare când în sfârșit va deveni bărbat.  El e ultimul băiat din Prentisstown, unicul copil inocent din monstruosul oraș. Toți îi așteaptă cu nerăbdare aniversarea, când toate secretele îi vor fi dezvăluite și nimeni nu îl va mai putea lua peste picior. 

Intriga apare odată ce Todd, ieșit la plimbare cu câinele său Manchee, dă peste un gol, o bucată imensă de tăcere care îi dă viața peste cap. Pentru un bărbat din lumea nouă, traiul normal este plin de Vacarm, simțit din toate părțile. Orice creatură are un Vacarm al său, și nici un colț din lume nu este vreodată lipst de zgomotul interminabil făcut de gândurile viețuitoarelor. Dar Todd simte tăcerea atrăgându-l spre ea, și pentru o clipă este prins de sentimentul de liniște pe care nu îl mai experimentase până atunci. Dar așa cum orice alt gând trebuie împărtășit cu toată lumea, așa și acesta își găsește drumul către urechile cuiva, iar Todd începe o lungă călătorie ce are ca scop salvarea propiei vieți. 

Universul creat de Patrick Ness a fost total altceva față de distopiile citite de mine până acum. Todd se maturizează enorm pe parcursul romanului și devine un personaj echilibrat, rațional, și foarte diferit de ceea ce te aștepți de la un adolescent de 13 ani. 

Acum, pot să înțeleg nemulțumirea cititorilor, pe de-o parte. Toată problema acestei cărți e modul de a scrie al autorului, care e o combinație între Tehereh Mafi, cu propoziții foarte, foarte lungi sau foarte, foarte vagi și sparte și George R. R. Martin, cu descrierile sale complexe. Ori cel puțin mie de asta mi-a amintit.  Întradevăr, dacă nu ești obișnuit cu stilul poate fi puțin mai dificilă lectura, dar nu imposibilă. Pentru mine nu a fost nici pe departe un minus, și cred că traducătorul a făcut o treabă grozavă.

Recomand cartea tuturor, indiferent de vârstă. Deși nu sunt fan al cărților de aventură acest roman a fost ca o gură de aer proaspăt ! Întradevăr, merită toate laudele criticilor din străinătate. 

"Girlology. În lumea fetelor" - Melisa Holmes şi Trish Hutchinson (recenzie)

Autor: Melisa Holmes şi Trish Hutchinson
Editura: Corint Junior
Apariţie: 2015
Pagini: 240

Cel mai complet ghid despre chestiile care contează* cu adevărat!

Cea mai tare şi mai pe bune carte despre toate lucrurile care contează pentru toate fetele (de 11 ani şi mai mari)! 

Conform cărţii Girlology — În lumea fetelor, cunoaşterea înseamnă putere sau, mai precis, puterea specială a fetelor, Girl Power!

Fie că îţi vine să crezi sau nu, ai multe de aflat despre sex, despre trupul tău şi despre băieţi. Cartea aceasta te va ajuta să capeţi încrederea în tine însăţi şi să îţi dezvolţi Girl Power, puterea specială a fetelor, de care vei avea nevoie pentru a-ţi atinge ţelurile şi a-ţi clădi propriul sistem de valori şi de credinţe, precum şi propriul viitor.

În această carte se va discuta cinstit despre:

• prietene şi prietenii;

• părinţi;

• sex şi sexualitate;

• iubiri adolescentine;

• modul în care ne influenţează mass-media;

• valori şi credinţe;

• cum trebuie luate deciziile.

Şi totul fără „predici" sforăitoare, fără (prea mulţi) termeni ştiinţifici şi, garantat, fără nicio chestie plictisitoare.
Pentru mai multe detalii despre Girlology & Girl Power, vizitaţi www.girlology.com

* Trup, suflet, relaţii & Girl Power

Dr. Melisa Holmes, medic specialist în obstetrică şi ginecologie şi mamă a trei fete, este un expert recunoscut în Statele Unite în domeniul ginecologiei infantile şi a fost, la rândul ei, numită unul dintre Cei Mai Buni Medici din America. Ca medic specialist, ea are grijă de fete, adolescente şi tinere de mai bine de doisprezece ani.

Dr. Trish Hutchinson, mamă a două fete, este medic pediatru în cadrul Departamentului de Medicină pentru Adolescen?i al Medical University of South Carolina (MUSC), unde conduce Girls2Women, un centru de sănătate pentru tinere. De peste un deceniu, ea se implică în ajutarea adolescentelor şi a fost numită unul dintre Cei Mai Buni Medici din America.

Gândurile mele

 

"Tu eşti fată. Şi eşti alcătuită într-un mod de-a dreptul uimitor şi minunat. Şi, tocmai pentru că eşti fată,ţi se vor întâmpla tot soiul de chestii: sâni, şolduri, coşuri pe faţă, cicluri menstruale, ţi se va pune pata pe diverşi tipi, o să te cerţi cu prietenele şi o să ai părinţii care nu te vor mai înţelege deloc. Nu ai ce face: toate acestea ţi se vor întâmpla! Te transformi într-o tânără femeie, iar trupul şi creierul tău trec prin aceste schimbări pentru că te dezvolţi din puncte de vedere sexual. Nu-i aşa că aceasta e cea mai bună perioadă în care ar avea sens să înveţi despre aceste transformări din viaţa ta?"

După cum sigur v-aţi dat seama încă din titlu, Girlology ne introduce pas cu pas în lumea plină de contraste a fetelor, unde vom găsi multe dintre frământările şi întrebările pe care ni le-am pus, ni le punem sau ni le vom pune în timpul preadolescenţei, respectiv în timpul adolescenţei. Totodată, ne sunt date şi răspunsuri pe măsură, atât pe limbajul nostru, mai simplu, mai obişnuit, ca să avem habar de ceea ce ni se întâmplă, cât şi într-un limbaj mai complex, mai detaliat, mai...medical.

Cartea ne vorbeşte despre numeroase aspecte, mai plăcute sau mai puţin plăcute, din această perioadă a vieţii, tratând diverse subiecte de la interior până la exterior. Când spun "interior", mă refer strict la ceea se petrece în noi, în anumite zone din corpul nostru, fie ele de natură emoţională sau fizică. Pe când, la "exterior", am în vedere schimbările vizibile suferite de trupul nostru şi relaţiile pe care le legăm cu cei din jur: familie, prieteni sau iubiţi.

Cu toţii ştim că nu este chiar atât de uşor să deschidem o discuţie cu părinţii noştri în legătură cu ceea ce ni se întâmplă, deoarece ni se va părea stânjenitor ambelor părţi. Sau, poate că aveţi norocul unor părinţi ceva mai deschişi, care nu au nicio problemă să discute aceste lucruri cu copiii lor, care sunt gând la gând cu voi şi intervin chiar înainte să spuneţi ceva legat de acest aspect, explicându-vă tot ceea ce trebuie să ştiţi.

Totuşi, aceste două doamne doctor, Melisa Holmes şi Trish Hutchinson, mame de fete la rândul lor, s-au gândit să facă ceva mai uşoară sarcina părinţilor de a le explica fetelor chestiile care se petrec cu ele şi au publicat acest ghid foarte util pentru tinerele adolescente. Aşa că, dacă doriţi să aflaţi cât mai multe despre propriul corp şi ceea ce poate face el, dar şi despre cine sunteţi, ce valori vă definesc şi despre oamenii care intră în contact cu voi, vă sfătuiesc să luaţi în considerare această carte şi să porniţi la drum.

Altminteri, dacă nu vreţi să citiţi şi doriţi să aflaţi doar discutând cu părinţii voştri, tot ce trebuie să faceţi, este să fiţi voi, fetele sau chiar voi, băieţii, cei care iau taurul de coarne şi pun întrebările. Voi doriţi să aflaţi răspunsurile, aşa că tot voi trebuie să abordaţi această discuţie! Succes!

Nota mea: 5/5

 

Interviu scriitoricesc #4 - Andreea Ban (Andres)

Astăzi vom cunoaşte o altă persoană deosebită, autoarea cărţii Încă o dorinţă. Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, se întâmplă cu un scop. Cărţile pe care le citim, oamenii pe care îi întâlnim, lucrurile pe care le vedem ne ajută să luăm deciziile potrivite.

Andres e ca marea. Capabilă de o iubire profundă, adâncă, constantă, masivă. Ca adâncimea și robustețea mării. Ca să înțelegi iubirea ei trebuie să cunoști marea. Marea există și atât. E un fenomen în sine, un mister, o lume inaccesibilă muritorilor, un miraj periculos și promisiunea unei alte realități. E ca iubirea. Un soi de esență a noastră pe care nu o putem prinde în forme, nu o putem poseda sau împărți după bunul nostru plac.
 
1. Bună, Andreea! Spune-ne, te rog, trei lucruri ce te caracterizează şi de ce.

Bună, dragilor!

Să fie trei lucuri pozitive, negative... Voi începe cu încăpățânarea. Ca orice taur care se respectă, îmi port coarnele cu grație. Atunci când e vorba să îl iau pe nu în brațe, păi este nu. Cu greu pot fi scoasă din ale mele (dar nu e imposibil!). Sunt optimistă – oricât de gri mi-ar fi norii, oricât de înecate mi-ar fi corăbiile, găsesc undeva puterea de a mă ridica și a merge mai departe. Entuziasmul. Ce m-aș face fără el? Cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt. Îmi însoțesc pasiunile cu entuziasm și încerc să-l dau mai departe, celor din jur.
　
2. De unde a izvorât această pasiune pentru scris? Acum zece ani, îţi imaginai că vei ajunge în postura de a scrie o carte şi de a o dărui lumii?

Pasiunea pentru scris a apărut cu mult timp în urmă. Eram în al treilea an de liceu când profesoara de română mi-a spus că va publica în revista școlii câteva dintre poeziile mele. A fost una dintre micile bucurii care mi-au dat aripi. Am scris mai departe fără a avea vreun gând de a trece la proză. Puneam în cuvinte imagini pe care le-aș fi desenat, erau versuri stângace, cele mai multe fără rimă, și triste. Da. Adolescența e plină de tristețe, de melancolie, de vise deșarte. Cuvintele m-au ajutat să trăiesc intens aceste stări. De aici și până la a scrie o carte a fost cale lungă. Acum zece ani nu visam că voi scrie o carte, asta e clar. Dar ce vorbesc aici, nu visam pe atunci nici că voi avea un jurnal online (blogul) pe care aveam să-l deschid doi ani mai târziu, în noiembrie 2007.
　

3. Care este povestea din spatele a "Încă o dorinţă"? Ce sau cine ţi-a dat imboldul necesar de a creea lectura aceasta?

Încă o dorință are în spate o poveste tare frumoasă. Întorcându-mă la întrebarea anterioară, nici atunci când am început să scriu Încă o dorință nu mă gândeam că voi scrie o carte. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o povestioară împărțită în zece articole pe care să le publicăm pe situl lui (un site pentru femei care a fost închis între timp). Începutul a fost greu. Și când spun începutul, mă refer strict la titlul poveștii și la numele personajelor. Am ales unele provizorii la care, culmea, nu am mai putut renunța. Povestea era Încă o dorință și personajele Ana, Giulia, Lisa, Simy și Daria.

După ce am scris primele trei capitole, destul de scurte după cum ai putut observa ( pot fi descărcate aici), mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Pe atunci, publicam fiecare articol (capitol) lunea. Acele săptămâni au fost absolut minunate. În week-end scriam și lunea, la prima oră, publicam capitolul scris. Primeam feedback de la cititori. Nu mă mai puteam opri. Atunci i-am spus lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că povestea nu se va opri la zece capitole. Va merge mai departe. Va ieși un proiect minunat, mi-a spus el, poate chiar o carte… Nu la carte mă gândeam eu, dar proiectul avea să fie, într-adevăr, minunat. Dar nu chiar atunci.

A fost nevoie de încă șase ani pentru ca povestea Încă o dorință să devină cartea Încă o dorință. În acești ani am întâlnit oamenii care au făcut posibilă publicarea cărții, sunt cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, corectorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o, care mi-au dat încredere că povestea merită lăsată să plece în lume, să fie citită. Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Universul lucrează la împlinirea dorințelor, se spune. Oamenii care m-au ajutat să dau viață poveștii sunt, cumva, Universul meu.

4. Tuturor ne place să folosim din când în când pseudonimele. De ce tocmai Andres?

Este o întrebare care mă face să zâmbesc. Andres, cum să spun, a fost o greșeală. E adevărat că prin clasa a 9-a îmi doream foarte mult să mi se spună altfel decât Andreea, dar nu-mi plăcea niciun pseudonim. Andreea mi se părea prea comun (am fost o generație întreagă de Andree). Apoi, într-o zi, o colegă a scris din greșeală Andres în loc de Andreea. Atunci a avut loc declicul. Am aflat mai târziu că în limba spaniolă Andres este nume de băiat. Nu a mai contat. Andres este acum parte din mine. E plin de amintiri, umflat de zâmbete și dorințe împlinite.

5. Din câte am citit, ai ales ca, prin intermediul cuvintelor ce ţi se desprind din mână, să oferi o nouă şansă sufletelor nevinovate din ţara noastră. Cum a luat naştere ideea aceasta faină?

Odată cu această idee, cartea a primit o a doua șansă de a ieși în lume, de fi citită. Renunțasem să mai sper că va fi acceptată de vreo editură. Și totuși nu puteam renunța la poveste. Era ca un magnet. Făceam ce făceam și mă întorceam la ea. Când prietenul meu mi-am spus că am putea să publicăm cartea pe un site dedicat (www.incaodorinta.com) și că, în acest fel, putem dona o parte din bani, s-a aprins beculețul. În plus, ideea de a lăsa cititorul să aleagă cât dorește să plătească, cât să doneze și cât să acorde autorului, mi s-a părut genială. Mai departe, am căutat o asociație caritabilă dedicată copiilor – are legătură cu o anumită parte din carte – și, cred eu, am ales-o pe cea mai potrivită. Restul e... o dorință împlinită.

6. Când romanul a ajuns pe mâinile cititorilor, ce ai simţit atunci când aflai părerile lor?

Bucurie. Da, acesta e cuvântul, (câte) o mare bucurie. Încă mi se strânge stomacul atunci când se comandă cartea, căci știu că va fi citită. Undeva acolo e cineva care alunecă în povestea mea. (Oare îi va plăcea? Oare va zâmbi? Oare...?) La fel simt și când primesc o recenzie, o citesc pe nerăsuflate și o recitesc. Am găsit diverse interpretări ale poveștii, tendința de a prefera un personaj sau altul, o parte a cărții sau alta, am primit mustrări pentru anumite întâmplări – încă mai primesc. Astfel am ajuns să mă detașez de poveste. Acum este a cititorilor. Eu nu pot decât să ascult, să notez ce a ieșit bine, ce nu a ieșit bine, pentru că, da, mai am de învățat. Dar, din toate reacțiile primite (comentarii, recenzii) știu că am realizat ceva frumos. Am scris o poveste în care mulți s-au regăsit, o poveste care a adus zâmbete și speranță. Este o poveste care sper să împlinească dorințele cititorilor ei.

7. Cei care am trecut prin lecturarea cărţii tale, suntem foarte curioşi şi entuziasmaţi dacă ne vei mai încânta cu o altă apariţie. Planuri de viitor legate de acest aspect?

Nu aș putea spune că nu visez la o a doua carte. Dacă ai scris o primă poveste, dacă aceasta a fost citită și apreciată, dar și criticată, atunci cu siguranță vei dori să revii cu încă una. Mai bună, mai frumoasă. E ca atunci când scrii un articol, cineva îți spune cât de mult i-a plăcut și că abia așteaptă să citească mai mult. Se declanșează ceva în tine, dorința de a oferi mai mult, de a aduce bucurie.
Mă gândesc la o nouă apariție, da, însă nu aș putea spune când îi voi da drumul în lume și sub ce formă. Fie că va fi la o editură, fie că va fi pe un site dedicat, cartea va fi lansată la momentul potrivit. Dacă Încă o dorință a fost dăruită cititorilor de la primul capitol scris, următoarea va sta cu mine până la capăt. Cel puțin așa îmi doresc.
　

8. Pe lângă lectură, bloggerit şi scris, ce alte hobby-uri te mai încântă?

Îmi place să desenez. De fapt, desenul a fost prima mea iubire. Anul acesta am scris mai putin, e adevărat, dar am desenat mai mult. Redescopăr magia creionului și a foii albe, cuvintele sunt forme, sunt chipuri. Unde voi ajunge cu acest hobby, nu știu. Dar mă relaxează și, momentan, e tot ce contează.
　
9. Mulţi avem o muză care să ne inspire. Care e a ta?

Muza. Dacă există așa ceva, a mea e rebelă tare. Vine și pleacă atunci când poftește. Zilele acestea, ca să nu zic lunile, stă la distanță. Lăsând gluma la o parte, inspirația o găsesc în jurul meu. O găsesc în muzică, în filme, în cărțile pe care le citesc. De obicei, distinsa muză mă vizitează atunci când nu am nimic de scris asupra mea, de aici și sfatul meu: să aveți întotdeuna ceva de scris la voi, nu se știe niciodată când apare ideea minune.
　

10. Curioasă din fire, aş dori să ştiu ce reprezintă cărţile pentru tine şi cât de bogată este biblioteca ta în lecturi.

Cărțile. Le iubesc. Sunt cititoare în serie, după cum știi. Foarte rar mi se întâmplă să nu am o carte în curs de citire. Cărțile sunt cele care, nu de puține ori, m-au scos din stările mai puțin colorate. Cred că fiecare carte ne apare în față atunci când avem nevoie de ea. Ți s-a întâmplat, nu-i așa? Să stai în fața bibliotecii și, dintre toate cărțile, una să “strige” la tine: citește-mă! Aceea este cea care are ceva important să-ți spună, care îți va oferi soluția pentru problema ta.

Despre biblioteca mea îți pot spune că este minunată. Ai fi uimită să vezi diversitatea genurilor, de la cărți de dragoste, chick-lit-uri până la SF-uri și thrillere. Nu îmi lipsesc clasicii, nu lipsesc nici vampirii “strălucei” sau vampirii “adevărați” (adevărații aparțin minunatei Anne Rice, să se știe!). Iubesc fiecare carte care este acolo, citită sau necitită. Din păcate nu am reușit să le citesc pe toate din simplul motiv că apar mereu cărți pe care mi le doresc și care își fac drum pe rafturi (au puteri magice!). Soluția e una singură, nu las niciodată pauză între două cărți!

11. Mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia noastră! Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu vă mulțumesc pentru invitație, pentru întrebările frumoase. Ați reușit să mă plimbați prin timp, am retrăit momente pline de bucurie și vă sunt recunoscătoare. 

Cititorilor voștri le doresc să aibă parte de lecturi fascinante, să nu lase să treacă nicio zi fără câteva pagini citite. Și să vorbească despre cărțile citite! Citind, recomandând cărțile pe care le iubim, trăim mai intens, mai frumos și aducem bucurie celor din jur. Și încă ceva, să vă rostiți dorințele, să le scrieți, să credeți în ele. Se vor împlini!