Social Icons

.
Showing posts with label After. Show all posts
Showing posts with label After. Show all posts

10 October 2015

Recenzie: După ce ne-am certat de Anna Todd


Descriere:


Al doilea volum din seria AFTER
Peste 1,2 miliarde de lecturi pe Wattpad

După un început tumultuos de relaţie, lucrurile par să funcţioneze între Tessa şi Hardin. Dar o dezvăluire incendiară despre trecutul misterios al lui Hardin o copleşeşte pe Tessa. Simte că nu mai poate suporta încă o promisiune încălcată. A renunţat la tot pentru băiatul de care s-a îndrăgostit nebuneşte.

Hardin ştie că a făcut o greşeală imensă.

Va fi el în stare să se schimbe... în numele iubirii?

After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet!


“The best thing about reading is to escape from your life, to be able to live hundreds or even thousands of different lives.”

Gândurile mele (Simona): În „După ce ne-am certat” cărţile sunt puse pe masă! Hardin Scott este cel mai mare nenorocit de pe pământ! A făcut o greşeală teribilă când a pus acel pariu, dar şi când a dus dovada incontestabilă a intimităţii lor! Nu ştiu ce m-a deranjat mai mult, pariul în sine, sau faptul că el a arătat cea mai intimă dovadă prietenilor lui şi că din acei bani a plătit o parte din apartamentul în care a încercat să o rupă pe Tessa de lumea din jur. A fost un gest oribil din partea lui! Dar aşa este Hardin Scott! Imposibil de imperfect, de suportat şi greu de iubit! Dar dacă reuşeşti să-l accepţi exact aşa cum e până în punctual în care vrei să-l arunci de pe o stâncă, dar continui! Continui să rezişti impulsului de a-l arunca şi continui să mergi prin oceanul negru de gânduri care-i inundă sufletul! Dacă reuşeşti să te menţii la suprafaţă suficient cât să guşti din acel Hardin Scott, care poate fi dulce, drăgălaş şi jucăuş, s-ar putea să realizez că în cele din urmă merită să rămâi la suprafaţă, să lupţi pentru el, dar oare până când?

“If you aren’t affected somehow, even in the slightest bit, you aren’t reading the right book.”

    Relaţia celor doi trece printr-un impas teribil, rănită de cruzimea faptelor lui Hardin, Tessa încearcă să-l uite, încearcă să se piardă de iubirea lui, să fugă de ea, să o reprime, dar în scurt timp realizează că e în zadar. Încet, încet zidurile care-l ţineau departe pe Hardin, încep să cadă, iar fata îl iartă şi încearcă să stea în dreapta lui, să fie lumina din sufletul său pe timp de întuneric. Hardin promite că se va schimba, dar frumuseţea este că nu se schimbă în acest volum, ci continuă să greşească şi să îndrepte lucrurile, să rănească şi să ceară iertare! Un vârtej de contradicţii, asta este Hardin. O parte din sufletul său este pus pe foaie şi este înmânat Tessei, cheia spre o parte din sufletul pe care atâta îl reneagă!

    De ce spun că este foarte frumos faptul că Hardin Scott nu se schimbă în acest volum? Pentru că asta îl face real. Oamenii sunt precum Hardin, niciodată nu se vor schimba peste noapte, oricât de mult vor promite că or să facă asta! Realitatea este că nu te poţi schimba peste noapte, dar poţi încerca, poţi încerca să vezi dacă merită, să vezi dacă asta îţi doreşti cu adevărat. În volumul doi Hardin încearcă să lupte cu firea lui vulcanică şi posesivitatea asupra Tessei, câteodată reuşeşte să se controleze suficient de mult, dar câteodată cedează şi cade în abisul întunecat al neliniştilor şi al nesiguranţelor sale.

    O poveste damnată de iubire, care încearcă să răzbească într-o societate care o condamnă şi încearcă să o minimalizeze. O poveste frumoasă, o continuare plină de lupte interioare şi înţelegeri profunde ale sufletului persoanei iubite!


Nota mea 4/5


08 October 2015

Recenzie: După ce ne-am întâlnit de Anna Todd




Descriere:



Primul volum din seria AFTER

    Tessa Young e o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit.

    Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni.

    Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de... dragoste?

After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa de pe internet!

Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevăraţi. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură. -- Anna Todd

“I can't help but think of the phrase '' sometimes it is better to be kept in the dark than be blinded by the light.” 

Gândurile mele (Simona): “După ce ne-am întâlnit” este o poveste incredibilă, o poveste frumoasă de dragoste dintre două persoane care sunt atât de diferite prin stilul lor fizic, dar atât de asemănătoare prin plăcerile pe care lectura le-o aduce. Se regăsesc în poveşti precum “La răscruce de vânturi”, “Mândrie şi prejudecată”, dar prima poveste descrie întocmai opoziţia în care se află societatea faţă de cei doi tineri, statutul pe care îl au impus prin hainele pe care le poartă, aşa se etichetează un om în ziua de azi, iar cea de-a doua poveste vorbeşte despre învingerea diferenţelor sociale datorită sentimentelor. Oare sub semnul neşansei să stea şi iubirea celor două personaje? Oare vor reuşi să spargă prejudecăţiile societăţii în ceea ce priveşte aspectul fizic al cuplului lor?

“I feel as though I am ice and he is fire.
We are so completely different, yet the
same.” 

Hardin Scott este tipul de băiat rău, care se îmbracă mereu în negru şi este plin de tatuaje având şi câteva piercinguri. Este un look, pe care Hardin şi-l asumă cu mândrie şi care îl defineşte foarte bine. Majoritatea timpului petrecut la Londra îşi pun amprenta pe sufletul său, cu un tată alcoolic şi o mamă care a plătit scump pentru una din acţiuniile soţului ei, micul băieţel de atunci devine din ce în ce mai închis în sine şi încearcă să ţină oamenii cât mai departe de el. Coşmarurile nu-i dau pace, iar persoanele din jur nu pot pătrunde prin zidul creeat cu ani în urmă pentru a proteja un copil care a fost mult prea brutal tras într-o lume rece şi dură, care nu a avut timp să guste frumuseţea copilăriei. Toate astea până când o cunoaşte pe Tessa!

“I think back to what Landon said about heartbreak, that if you don’t love the person, they can’t break your heart. Hardin repeatedly breaks my heart, even when I don’t think there are any more pieces to break. And I love him. I love Hardin.”

Această fată care poartă haine conservatoare îi stârneşte interesul lui Hardin, dar şi reciproca este valabilă. Chiar dacă Tessa are o relaţie cu Noah un băiat pe care îl cunoaşte încă din copilărie, ea nu poate sta departe de Hardin. Curiozitatea ei pentru acest băiat îi adoarme semnalele de alarmă care îi spun să stea cât mai departe de el. Odată intrată în casa frăţiei ea cunoaşte un Hardin nepăsător, arogant şi nesimţit, care nu dă doi bani pe nimeni şi care are cea mai proastă părere din lume despre el. Se desfiinţează fără pic de jenă, dar curând Tessa începe să preia iniţiativa şi să încerce să dezlege misterul din spatele măştii sale de piatră. Ea primeşte mesaje contradictorii de la Hardin şi ajunge să pună piciorul în prag şi să se ţină cât mai departe de băiatul care a început să intre în sufletul ei şi în gândurile ei!

O iubire toxică, dar şi frumoasă, un băiat imposibil, ai cărui demoni vin să-l bântuie în coşmarurile sale. Un suflet de copil rămas captiv undeva în trecut, dar care cu ajutorul iubirii poate fi eliberat şi vindecat. Oare o va lăsa Hardin pe Tessa să-l ajute în lupta cu demonii lui? Sau o va distruge pentru că s-a apropiat prea mult? Citiţi şi veţi afla!

“Hardin is like a drug; each time I take the tiniest bit of him, I crave more and more. He consumes my thoughts and invades my dreams.”



Nota mea 4/5:


08 March 2015

“După ce ne-am întâlnit” de Anna Todd

„Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am trăit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atingându-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldurile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.“

Tessa Young e o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit. Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni. Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de… dragoste? After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa celei mai comentate cărţi de pe internet!

Anna Todd a câştigat o popularitate imensă pe internet odată cu apariţia seriei After. Locuieşte în Austin, împreună cu soţul ei, cu care a doborât statisticile, căsătorindu-se la o lună după absolvirea liceului. Anna a fost mereu o cititoare împătimită şi i-au plăcut trupele de băieţi şi poveştile de iubire romantice, astfel că acum, când a găsit un mod de a le îmbina pe toate trei, se bucură de un vis devenit realitate.

Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare a romanului After.

“Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevărați. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură.” – Anna Todd

“Anna Todd te face să ţipi, să râzi, să plângi, să te îndrăgosteşti… After e o serie de neratat – pregăteşte-te să trăieşti emoţii pe care n-ai fi crezut că ţi le poate provoca o carte.” – Fangirlsh
 
 
Blogger Templates