"Isla şi Fericirea până la adânci bătrâneţi" de Stephanie Perkins la Editura Epica

Dragostea se aprinde repede în New York – Oraşul Care Nu Doarme Niciodată, dar oare va dura această dragoste înflăcărată?

Romantică incurabilă, Isla s-a îndrăgostit de introvertitul desenator Josh încă din primul an de liceu, de la Şcoala Americană din Paris. Iar după o întâlnire întâmplătoare, în Manhattan, în vacanța de vară, dragostea părea să se înfiripe mai repede decât credea ea. Însă, atunci când încep al doilea an de liceu, în Franţa, Isla şi Josh încep să se confrunte cu problemele cu care toate perechile tinere au de furcă, inclusiv drama familială, incertitudinea în privinţa viitoarelor facultăți pe care le vor urma şi posibilitatea foarte reală de a fi despărţiţi.

Cu o apariţie episodică a personajelor preferate ale seriei, Anna, Étienne, Lola şi Cricket, această poveste de dragoste adevărată, adorabilă şi sexy – care are ca fundal de desfăşurare New Yorkul, Parisul şi Barcelona – încheie extatic îndrăgita serie a autoarei Stephanie Perkins."

 „Stephanie Perkins este Jane Austen a generaţiei noastre. Poveştile ei îţi frâng inima, te alină şi te lasă fără aer de atâta fericire; e magie adevărată în aceste pagini – o experienţă pe care n-ai s-o uiţi.” —TAHEREH MAFI, autoarea seriei Spulberă-mă, bestseller New York Times

„Fanii romanelor care îți frâng inima o vor adora.” —BOOKLIST

„E greu să-ţi închipui o poveste mai romantică decât Isla şi Fericirea până la adânci bătrâneţi.” —BOOKPAGE, Teen Top Pick

 

„Eroii adolescenţi cuceritori cu vieţi romantice captivante fac deliciul lecturii… O abilă ilustrare a atracţiei covârşitoare, emoţionale şi fizice, simţite la prima iubire.” —KIRKUS REVIEWS

„Perkins încheie trilogia poveştilor de dragoste înlănţuite cu un roman pasionant, care urmăreşte îndeaproape intensitatea emoţională a unei relaţii încă de la înfiriparea sa.” —PUBLISHERS WEEKLY

 

„Personajele lui Stephanie Perkins se îndrăgostesc aşa cum toţi ne-am dori să ni se întâmple, în timp real şi de-adevăratelea.” —RAINBOW ROWELL, autoarea cărţilor Eleanor şi Park şi Fangirl, bestselleruri New York Times

„Strălucitor şi plin de emoţii vii, Isla şi Fericirea până la adânci bătrâneţi este un roman uimitor şi pasionant.” —RT BOOK REVIEWS

„Personajele veridice, dialogul deştept şi o iubire cu adevărat încântătoare sunt elementele de marcă ale unui roman care îi va încânta pe fanii autoarei şi va cuceri nenumăraţi admiratori noi.” —SCHOOL LIBRARY JOURNAL

Review: Regatul Furtunilor de Leigh Bardugo

REGATUL FURTUNILOR

Leigh Bardugo

Titlul original: Siege and Storm
A doua carte din trilogia Grisha
Anul de apariţie: 2014 la Editura TREI
Gen: Ficţiune
Număr de pagini: 420
Tip copertă: Paperback cu supracopertă
Sinopsis:

 "Întunecatul", conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

Părerea Editorialelor:

 "Bardugo populează lumea fantastică pe care o creează cu fiinţe tridimensionale stranii... Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzaţie." - Booklist

  "Suspans, acţiune, un ritm alert: finalul te va surprinde şi te va face să aştepţi cu nerăbdare continuarea." - Kirkus Reviews

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi, mai recent, s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic.

 Mulţumesc Editura Trei pentru oportunitatea de-a citi şi de-a descoperii lumea fantastică din Regatul Furtunilor.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Părerea mea:

  Mi-a plăcut foarte mult prima parte a trilogiei, Regatul Umbrelor dar nu mă aşteptam ca Regatul Furtunilor să îmi trezească toate simţurile şi să mă facă să o ador şi mai mult. Mi s-a părut mult mai uimitoare şi mai interesantă.

  Dacă în prima parte am făcut cunoştiinţă cu Alina, Mal, Întunecatul cu lumea Grisha, aici, în a doua parte, scriitoarea, a creat o altfel de lume, mai complicată, mai frumoasă şi totodată mai înfricoşătoare. Cu talentul ei incredibil reuşeşte să te facă să ai impresia că eşti acolo în centrul acţiunii, că trăieşti alături de băiatul orfan şi fata aceea aducătoare de lumină. Povestea este mult mai complexă, plină de evenimente, minciuni şi personaje noi, interesante. În Regatul Furtunilor, sentimentele noastre ne sunt manipulate extraordinar de dibaci, sunt momente când râzi şi în secunda imediat următoare eşti încordat şi stai gata să verşi lacrimi de durere. Este o carte epică în care sunt adunate momentele tragice, pline de dragoste şi sacrificiu, putere şi moarte şi puse împreună pentru a crea o lume mitică de care îţi este greu să te desparţi.

" - Sunt sentimente care nu vor dispărea niciodată, Alina. Şi care vor deveni tot mai puternice, oricâte eşarfe îţi vei înfăşura în jurul gâtului, oricâte minciuni vei spune, oricât de departe sau de repede vei fugi.

 Am vrut să-mi întorc capul, dar el a ridicat mâna şi m-a apucat de bărbie, obligându-mă să mă uit în ochii lui. Era atât de aproape de mine, încât îi simţeam respiraţia. 

  - Nu mai sunt alţii ca noi, Alina, a şoptit. Şi nu vor mai fi niciodată."

  Va putea oare Alina să salveze Ravka de Întunecat? Va reuşi Alina să îl doboare pe Întunecat?

 Citind această carte am fost purtată într-o aventură epic-fantastică, care nu vroiam să se termine. Când am ajuns la final am avut un sentiment de plăcere dar totodată am fost foarte dezamăgită că s-a terminat. Nu îmi venea să cred că am terminat-o, nu puteam să o las din mână şi nu credeam că aşa este finalul. Deja vreau cu orice preţ să citesc continuarea, vreau să aflu deznodământul trilogiei şi sunt foarte curioasă să aflu ce idee i-a mai venit lui Leigh Bardugo, în ce aventură mă va mai purta.

  Alina Starkov, nu va putea să se lupte cu Întunecatul dar datorită dragostei ce i-o poartă lui Mal şi devotamentului pentru ţara sa, ea va reuşi să reziste şi să facă faţă întunericului ce îi ameninţă. Alina este o invocatoare a soarelui, singura Grisha cu puterea de-a face lumină în regat şi de-a se lupta cu monstruoasele creaturi care locuiesc în el. Deoarece, Întunecatul i-a dăruit coarnele cerbului şi i-a amplificat puterile, ea are putere mai mare şi este mai puternică. După ce a aflat adevărul despre crearea întunericului în Falie şi despre adevărata faţă a Întunecatului a fugit împreună cu Mal, prietenul ei din copilărie şi noua dragoste şi şi-a părăsit prietenii şi ţara să sufere de mânia Întunecatului. Dar nu durează mult timp şi cei doi sunt prinşi de către Întunecat şi duşi pe vaporul unui pirat cunoscut pentru a porni într-o nouă călătorie în căutarea unui dragon mitic, în marea îngheţată. Întunecatul a aflat dintr-o legendă că acel dragon are puterea de a-i amplifica şi mai mult puterea lui Alina, dar nu fără a suferi consecinţe grave. El este dispus să o sacrifice pe fată pentru a avea o putere şi mai mare şi pentru a nu putea fi distrus niciodată. Dar planurile Întunecatului sunt date peste cap datorită piratului, Sturmhond, care este un mercenar şi care are secretele lui. Datorită lui şi a oamenilor săi, Alina şi Mal reuşesc, deocamdată să scape şi să se alieze împreună pentru a-l distruge pe Întunecat. Vor reuşi oare să se alieze mai mulţi şi să formeze o armată pentru a-l doborâ pe Întunecat?Vor putea salva viitorul Ravkăi şi pe poporul ei? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări va trebui să citiţi această legendă mitică care pe mine m-a cucerit.

"Ştiam că Întunecatul era un mincinos iscusit. Putea să mimeze orice emoţie şi să profite de orice slăbiciune omenească. Dar nu puteam nega ce simţisem în Novyi Zem şi nici adevărul pe care mi-l dezvăluise Întunecatul: propria mea tristeţe, propria mea nostalgie, reflectată în ochii lui plumburii şi mohorâţi."

  În Regatul Furtunilor am întâlnit multă istorie interesantă, straturi de mitologie şi cultură, iar ceea ce a fost cel mai frumos a fost să văd cum poporul se aliază şi vrea să lupte pentru ţara pe care o iubesc. Ideea cea mai interesantă şi mai plăcut surprinzătoare este cea din spatele cerbului, a dragonului şi a păsării de foc(Colibri) care sunt frumos împletite cu monştrii terifianţi şi cu puterea Grisha.

  Alina este mai puternică datorită coarnelor cerbului. Este un personaj feminin, tânăr la care nu îi este frică să se opună şi să lupte împotriva răului. Chiar dacă oamenii din ţara ei o văd ca pe o sfântă, ea nu se crede superioară, ştie ce este drept şi este hotărâtă să îşi sacrifice viaţa pentru a salva vieţile altora. Ea începe să simtă efectele puterii pe care o are dar nu vrea să fie văzută ca un erou şi nu începe să strălucească mereu pentru a fi în centrul atenţiei. Lumea lui Alina devine mai întunecată, mai periculoasă şi mai seducătoare datorită felului în care este dantelată magia şi rafinamentului de putere.

  Mal este diferit faţă de cum era în prima parte şi începe să se comporte ca un iubit susţinând-o şi ajutând-o pe Alina în înfruntările ei.

  Întunecatul este mai rău şi mai răzbunător. El a supravieţuit Faliei din prima parte dar nu fără a rămâne cu urmări fizice şi mentale. Datorită puterii şi mai mari, pe care o are, el devine un personaj mai complicat, mai intrigant şi mai terifiant. Datorită lui cartea devine mai tensionată şi ia întorsături imprevizibile.

 Recomand Regatul Furtunilor, recomand întreaga trilogie Grisha.

     Dacă sunteţi fanul legendelor pline de acţiune şi suspans create într-o lume fantastică, complicată şi fascinantă atunci citiţi cât mai repede Regatul Furtunilor.
 

  "Când am intrat în tunelul din pădure, inima a început să-mi bată mai tare. Crengile arborilor înalţi care mărgineau aleea se împleteau deasupra capetelor noastre într-o boltă de verdeaţă. 

Ultima oară când trecusem pe acolo, copacii erau desfrunziţi. 

În cele din urmă, am ieşit în lumina strălucitoare a soarelui şi, 

în valea de la marginea pădurii, am zărit Micul Palat.

Mi-a fost dor de el, mi-am zis.

 Îmi fusese dor de strălucirea clopotelor lui aurite, de pereţii săi ciudaţi,

 acoperiţi cu tot felul de animale- reale şi imaginare. 

Îmi fusese dor de lacul albastru scânteind ca o bucată de cer, de mica insulă din mijlocul său, de pavilioanele albe ale Invocatorilor care se înşirau pe mal. Era un loc neasemuit. 

Am fost uimită să îmi dau seama că mă simţeam ca acasă. 

Dar nu mai era totul ca înainte."

Curând la Editura Nemira!

"Cei 100" de Kass Morgan

După un război nuclear devastator, omenirea trăieşte în nave spaţiale, departe de suprafaţa radioactivă a Pământului. 100 de adolescenţi delincvenţi sunt trimişi într-o misiune periculoasă: trebuie să recolonizeze planeta. Ar putea fi a doua şansă la viaţă sau… o misiune sinucigaşă.

Clarke a fost arestată pentru trădare şi e bântuită de propriul trecut. Wells vine pe Pământ pentru fata pe care o iubeşte, dar oare ea îl va ierta? Bellamy vrea să-şi apere sora. Glass a ajuns iar pe nava, dar acolo viaţa e la fel de periculoasă ca pe Pământ.

Cei 100 trebuie să lupte pentru viaţă într-un ţinut sălbatic. Nu era în plan să fie eroi, dar s-ar putea să fie ultima speranţă a omenirii.

Review: Onix de Jennifer L. Armentrout

ONIX

Cartea a doua din seria LUX

Editura LEDA

Publicată în 2015

Număr de pagini: 477

Gen: Fantasy/Beletristică/Adolescenţi

Sinopsis:

NEW YORK TIMES BESTSELLER

O miză uriaşă, o chimie perfectă

E foarte greu să fiu conectată cu Daemon Black…

Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine e mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Aşa că încerc să-l ţin la distanţă, deşi e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari.

Ceva mai rău decât arumii se află în oraş…

MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon şi că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel şi el.

Iar la şcoala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Ştie ce s-a întâmplat cu mine şi mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon şi să stau departe de el. De parcă aş putea! Căci, în ciuda raţiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot.

Dar apoi totul se schimbă…

Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viaţă. Şi trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă ştiu că nu va înceta să caute până ce nu va afla adevărul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat?

Şi ce vrea MA-ul de la ei – de la mine?

Nimeni nu este cine pare a fi.

Şi nu toată lumea va supravieţui minciunilor…

Dacă recenzia mea v-a convins şi credeţi că merită să o citiţi, o găsiţi AICI.

Părerea mea (Laura): 

    Wow... Iubesc această serie şi sper din toată inima ca Editura Leda să continue să ne încânte creierul cu următoarele volume.

    Dacă primul volum, Obsidian m-a captivat şi m-a încântat Onix m-a bulversat cu totul, m-a distrus emoţional, mi-a acaparat tot timpul şi m-a devorat pe interior. Şi toate acestea datorită cantităţii mari de informaţii, emoţii şi senzaţii. A fost extraordinară, nici nu am destule cuvinte pentru a descrie ceea ce am simţit pe parcursul celor 477 de pagini. 

  Oare este posibil să existe o conexiune puternică între un om şi un extraterestru? Oare va putea Kitten să reziste atracţiei pe care o simte faţă de Daemon? Oare ce se va întâmpla cu Dee? Va reuşi Daemon să o protejeze pe sora lui? Dar Katy va putea face faţă noilor ei puteri? Acestea sunt întrebările cu care mi-am început noul volum din serie. Şi fără a vă dezvălui prea multe pot să spun că am avut parte de toate răspunsurile dar la final, am rămas cu altele mai noi şi mai intense.

"M-am uitat iar pe geam, peste tot. Nu am văzut pe nimeni. Pieptul parcă mi s-a umplut de dor. Am tras draperia mai mult şi mi-am lipit fruntea de geamul rece. Nu puteam să spun cum ştiam asta, dar eram sigură. Undeva, ascuns în umbrele nopţii, era Daemon.

  Şi fiecare părticică din fiinţa mea voia- simţea nevoia- să meargă la el. Suferinţa aceea din ochii lui... Era ceva aşa de mare, care trecea şi peste mine şi el. Era mult mai mare decât mintea mea putea să cuprindă."

   Jennifer a reuşit şi de data aceasta să creeze ceva frumos, a reuşit să mă pună în situaţia de-a mă pierde complet în paginile povestirii, până la final, m-a acaparat încă de la primul cuvânt şi m-a purtat într-o lume fantastică plină de acţiune, suspans şi romantism.

  Onix are mai multă acţiune, este mai întunecată, mai plină de rău şi mai emoţionantă. Iar finalul... nu pot să cred că s-a terminat aşa. Oare este adevărat??? Acum aştept cu sufletul la gură următorul volum, care se anunţă mai terifiant şi mai palpitant.

   Nu pot să scriu o recenzie fără a dezvălui ceva, despre ceea ce se petrece în carte, în mare, nu dau prea multe detalii. Onix începe exact acolo unde s-a sfârşit Obsidian: Katy simte efectele "mega iluminării" pe care i-a transmis-o Daemon, şi legătura care s-a creat între ei. Ea face totul pentru a rezista atracţiei pentru că nu este sigură şi nu îl crede pe Daemon. Acesta face tot posibilul să o convingă că o iubeşte. Dar ca o ironie a sorţii intervine un nou personaj, Blake, care intră în viaţa lui Katy şi face ca lucrurile să devină mai complicate. Katy se apropie de noul băiat(uman) din oraş şi îi dezvăluie unele secrete pe care nu ar trebui să le spună şi care îi pun viaţa în pericol atât ei cât şi lui Dee, Daemon şi tuturor extratereştrilor. Toate acestea duc la un conflict şi la o acţiune intensă.

"I-am apucat obrajii în palme. Erau calzi, ca întotdeauna- o atingere solară. Pielea lui era fină şi zumzăia sub mâinile mele. M-am apropiat de el şi nu s-a mişcat...nici n-a respirat. Adică, deloc. Faptul că pot să-i fac asta m-a umplut de un sentiment de putere. Am închis ochii şi l-am sărutat uşor. 

  - Kitten, a spus el răguşit. 

 L-am sărutat delicat, strecurându-mi mâinile prin părul lui mătăsos, lăsând şuviţele să-mi treacă printre degete. Am simţit în el aceeaşi dorinţă, aceeaşi nevoie şi acelaşi fior în inimă. Pasionant. Înfricoşător. M-am tras înapoi. 

  - Kitten, a spus el iar, cu vocea sugrumată. Nu poţi să faci asta şi apoi să te opreşti. Nu se face aşa. 

 M-am uitat lung la el, cu respiraţia blocată în plămâni. 

  -Nu atunci când eşti a mea. Daemon s-a desprins de zid şi m-a tras spre el. Iar tu eşti a mea."

    Daemon este mult diferit faţă de cel din Obsidian. El este tot sarcastic şi uneori un dobitoc dar este mai dulce, mai grijuliu, mai iubitor şi face tot ce poate pentru a-i demonstra lui Katy că nu legătura dintre ei este de vină pentru atracţia pe care o simt. Vom întâlni partea nevăzută a lui Daemon- plin de emoţii şi sentimente.

   Dacă Obsidian a fost atracţie şi romance, Onix este mai mult şi mai intens cu multă atracţie şi cu ceva mai deosebit, ceva de genul "wowwww".

  Katy continuă să fie una dintre cele mai bune personaje din lumea YA. Puterea, curajul şi determinarea sunt de neclintit ca în Obsidian iar la finalul din Onix este mult diferită şi mult mai puternică faţă de început. Face unele greşeli dar trebuie să îi înţelegem motivele, ea vrea doar să-i protejeze şi să-i ajute pe Daemon şi pe cei asemenea lui. Toate acestea o ajută să devină mai dură şi mai hotărâtă. 

  Ciondăneala, împunsăturile cu stiloul, momentele sexy şi declaraţiile şoptite care nu au lipsit din Onix, m-au făcut să ador cartea, reuşind chiar să mă ţină lipită de ea, devorând fiecare cuvânt şi fiecare pagină, până la final. Lumea Luxenilor este explorată mai în profunzime şi ne este mai abil şi mai intens prezentată, acţuinea este mai plină de suspans, romantismul devine mai fierbinte iar personajele ne sunt descrise mai pe larg, pentru a le putea cunoaşte şi înţelege mai bine.

  Recomand Obsidian, recomand Onix, recomand întreaga serie Lux. Trebuie să citiţi Onix pentru că este plină de momente pasionale-dulci, tensionate- demne de leşin, plăcute de îţi pot tăia respiraţia, multă acţiune, pericol şi surprize încântătoare.

" -Fiindcă nu vreau să fii în pericol- ce zici de argumentul ăsta? Nici ăsta nu e destul de bun pentru tine? a ţipat el şi eu am sărit în sus. 

  S-a uitat în altă parte, respirând adânc de mai multe ori.

  Nu îmi dădusem seama că ăsta ar putea să fie adevăratul motiv pentru tot comportamentul lui. Fiecare fibră din corpul meu s-a înmuiat şi nervii mei s-au topit ca un fulg de zăpadă.

  - Daemon, nu poţi să mă opreşti doar fiindcă vrei să mă protejezi.

 El a întors capul spre mine. 

  -Am nevoie să te protejez.

 Am nevoie era o expresie aşa de puternică, încât mi s-au oprit şi respiraţia, şi inima."

De 19 ori Katherine de John Green - Recenzie

K-5 spunea că băieţii sunt bădărani.

K-10 voia doar o relaţie de prietenie.

K-18 i-a dat papucii într-un e-mail.

K-19 i-a frânt inima.

Colin, un „fost copil-minune" pasionat de anagrame, pleacă împreună cu prietenul său Hassan într-o călătorie departe de casă pentru a-şi uita toate dezamăgirile în dragoste. Cu 10 000 de dolari în buzunar şi un mistreţ pe urmele sale, Colin vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor care, speră el, va prezice viitorul tuturor relaţiilor. Iubirea, prietenia şi umorul sunt ingredientele picante ale acestui roman spumos, ingenios construit, despre cum te poţi reinventa.

Nr. Pagini: 304

Gen: Young Adult

Notă: 3.5/5

Mulţumesc sponsorului nostru Editura Trei  pentru şansa de a citit această carte! 

Recenzie

Principalul motiv pentru care m-am apucat de citit această carte este “Sub Aceaşi Stea”, o altă carte a lui Green de care majoritatea dintre voi cu siguranţă aţi auzit. Aceea mi-a plăcut foarte mult, a rămas printre preferatele mele iar filmul făcut după ea a fost chiar drăguţ. Aşadar, am zis că nu ar fi o idee rea să experimentez şi alte romane de-ale sale, căci, până la urmă, ce am de pierdut?

Adevărat, se prea poate să mă fi enervat pe cartea asta şi să o fi lăsat din mână vreo două săptămâni, dar nu din cauză că ar fi lipsită de sens, aberantă – pur şi simplu a fost prea vagă pentru mine. E genul de carte în care se vorbeşte despre tot, şi în acelaşi timp, despre nimic.

Nu e ca şi cum nu mi-ar plăcea, uneori, să mai dau peste o carte plină de idei înşirate şi întoarse pe toate părţile, dar parcă prea mult începe să devină enervant la un moment dat. Aşa a fost şi cu această carte.

Practic, toată acţiunea romanului se învârte în jurul lui Collin Singleton şi a dorinţei sale de a deveni “geniu”. Collin e un fost copil-minune, ştiţi voi, din teapa celor care la 12 ani merg la facultate, doar că el pratic nu merge la facultate, ci experimentează şi alte tipuri de activităţi sociale pentru a-i spori capacitatea de a învăţa – conform spuselor tatălui său, sociologul. Această încercare de a-şi găsi locul reprezintă unul din conflictele centrale ale cărţii. Collin simte că devine dispensabil, că această capacitate pe care o posedă începe să se ofilească – şi serios acum, înafară de limbi străine şi anagrame şi învăţat cărţi pe derost, ce ştia mai exact să facă? Nu era bun la olărit, după cum ne spune chiar el, şi cu siguranţă nu se consideră a fi un artist – deşi până în final reuşeste să ne spună o poveste cap-coadă.  

Participă la o emisiune pentru copii deştepţi de care nu s-a auzit nici măcar în fundul iadului – Gutshot fiind excepţia de la regulă – şi care nu îl ajută la nimic, efectiv. Se simte presat de către aşteptările celor din jur, de către aşteptările sale. Este un copil deştept, un geniu în devenire, dar care nu reuşeste să găsească nimic valoros uitându-se la propria persoană; oricum, nimic care să-i fi adus un Nobel.

Această latură a sa este disecată pe parcursul a sute de pagini, în care Collin încearcă să găsească o metodă prin care să se poată face remarcat. Aceasta ajunge să se numească “Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor” şi ceea ce vrea el să demonstreze prin aplicarea sa veţi înţelege odată ce voi expune al doilea conflict al romanului, şi anume obsesia Katherinelor.

Sau mai bine zis, cum-şi-de-ce-Collin-s-a-combinat-cu-19-fete-ce-împart-aceleaşi-9-litere.

Totul ia naştere într-o zi ca oricare alta, acum mulţi ani, pe vremea când Collin era un băieţel ce experimenta cu poftă darul proaspăt descoperit şi îşi petrecea ore bune din zi învăţând latina şi greaca. Într-o zi, el face cunoştiinţă cu o fetiţă frumoasă pe nume Katherine, care avea să devină celebra Katherine I. Ea era fata meditatorului său, Krazy, şi au fost combinaţi exact 2 minute şi treizeci de secunde, până când ea i-a dat papucii. După aceea, Collin a tot întâlnit fete care mai de care, acestea ne având nimic în comun cu prima sa prietenă, cu excepţia numelui – şi undeva, pe la Katherine a X-a, realizează şi el această coincidenţă stranie. Aparent, Collin avea o singură preferinţă privind o posibilă iubită, şi aceea era numele. Nu conta cât de sexy sau deşteaptă era; dacă nu se numea Katherine, automat nu mai era atât de interesantă în ochii săi. Aşadar, Collin se combină pe parcursul celor 17 ani ai existenţei sale cu 19 fete ce împart acelaşi nume, toate ajungând în final sa îl părăsească pentru cam aceleaşi motive – cu excepţia lui K-13, care defapt a fost parasită, dar asta avea să îşi amintească mult mai tarziu.

Ajungând să mediteze profund asupra acestei chestiuni, Collin se întreabă dacă nu cumva ar putea găsi o metodă de a studia relaţiile cu Katherinele şi a vedea dacă nu cumva parcursul acestora ar putea fi prezis. Şi de aici începe întreaga aventură.

Dintre personajele secundare merită amintit Hassan, prietenul său arab care nu face mai nimic toată ziua şi care stă pe banii părinţilor, refuzând să meargă la colegiu, ce dă o notă ironică acestei cărti – pentru mine a fost ca o oază de fericire după pagini întregi de meditaţie asupra ideilor obsesive ale lui Collin – şi Lindsey, fata din micul orăşel Gutshot, ce ii oferă lui Collin o nouă perspectivă asupra vieţii şi popularităţii, precum şi o mână de ajutor în terminarea teoremei.

Collin mi s-a părut a fi un băiat interesant, destul de obsedat de anumite aspecte ale vieţii sale, dar per total a fost altceva, o personalitate ieşită din context. Felul lui de a fi şi acţiona a fost influenţat în foarte mare masură de stilul general a lui Green, care pe mine mă scoate din sărite; ceva foarte vag, dar complex, simplu şi totusi mult, care expune aceaşi dilemă de zeci de mii de ori şi care te lasă mai confuz de fiecare dată, dar care totuşi are ceva intrigant ce te face să zici “trebuie să văd cum se termină asta!”. Şi cu siguranţă asta a fost ceea ce m-a determinat şi pe mine să duc lectura până la capăt.

Recomand această carte în special tinerilor cititori, nu neapărat din punctul de vedere al vârstei, deşi pe carte este menţionat 14+ cred că se poate coborâ la 12, dar în deosebi celor aflaţi la început de drum cu lectura, şi mai ales, cu genul acesta. Pentru mine a fost obositor, căci am citit mult prea multe cărti din zona asta şi la un moment dat totul începe să se repete. Cineva aflat la început de drum cu siguranţă v-ar putea da un feedback mult mai diferit. 

Identităţi secrete (Alina Marinescu #2) de Monica Ramirez (recenzie)

Autor: Monica Ramirez
Editura: Tritonic
Apariţie: noiembrie 2013
Pagini: 308

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică şi lumânări când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichida un om în mai puţin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimişi. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existenţă fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizaţie ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constransă de lege, fără a aparţine niciunui serviciu de informaţii. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruţi sunt remodelaţi şi reprogramaţi într-o nouă identitate cu un trecut fals.

„Drama interioară a personajelor continuă să te bântuie mult timp după ce ai terminat de citit acest roman magnific." – Spy Magazine

Gândurile mele (Andreea):

 

"Nimic cu adevărat real, nu moare niciodată..."

Cât adevăr în doar câteva simple cuvinte, nu-i aşa? Sentimentele, emoţiile şi trăirile sunt cele mai reale şi cele mai intense senzaţii din viaţa noastră. Durerea, tristeţea, fericirea, iubirea, pasiunea, furia, neputinţa, nesiguranţa, trădarea, supravieţuirea, dorinţa aprigă pentru libertate...sunt REALE. Nu vom putea scăpa niciodată de ele, oricât de mult am încerca. Oricât am crede noi că am trecut peste vreuna din ele, tot va mai exista o mică fărâmă ascunsă în vreun colţ întunecat dinăuntrul fiinţei noastre neînţelese. Aceste simple cuvinte, spuse chiar de Alex, cuprind într-un întreg povestea plină de nuanţe a personajelor noastre şi ne trezesc emoţii pe care nu credeam că le putem trăi într-o viaţă.

Lacrimi amare şi zâmbete ambigue. Emoţie ştirbă şi aroganţă fără sens. Sensibilitate dureroasă şi putere absolută. Blândeţe diafană şi mândrie veninoasă. Fericire întunecată şi tristeţe orbitoare. Minciuni mascate şi secrete cutremurătoare. Avem parte de tot ce "mişcă" în acest roman. Nici că se putea mai bine. Un roman care te răscoleşte până în adâncul sufletului şi dincolo de el, dacă aşa ceva este posibil, de parcă acest fapt ar fi ceva destul de obişnuit, chiar banal, pentru el şi pentru autoare.

În prima carte a seriei, eroii noştri reuşesc să scape de organizaţia teroristă SSO, mulţumită lui Alex, care, înainte de apariţia Alinei în lumea lui întunecată, juca rolul de agent dublu, lucrând atât pentru SSO, cât şi pentru Elite. Odată cu această "libertate" de moment, aceştia ajung să lucreze pentru Elite, o societate anti-teroristă inexistentă, neatestată documentar în lumea reală. Alina are parte de prima ei misiune adevărată, deşi ar fi făcut orice numai să nu treacă printr-o experienţă de genul acesta. Dar nu totul este aşa cum ne dorim, din păcate. În lumea lor plină de umbre tenebroase, trebuie să acţioneze rapid, eficient şi să facă tot ce este necesar, dacă vor să scape cu viaţă.

"Dragostea nu putea supraviețui în lumea lor fantomatică."

Relaţia dintre ea şi Alex devine tot mai evidentă pentru cei din jur, care nu au nimic de comentat în privinţa asta, înafară de Brett Taylor, şeful absolut al organizaţiei Elite. Deşi cei doi acţionau excelent în misiuni, fiind una dintre cele mai bune echipe văzute vreodată de societatea lor, acesta nu prea era de acord cu legătura amoroasă dintre ei, ordonându-le să înceteze şi să se dedice în totalitate activităţii lor de agenţi operativi.

În cea de-a doua carte, apariţia unui nou personaj în peisaj, care serveşte şi el ca agent operativ la filiala din Monaco a organizaţiei Elite, aduce multe zâmbete şi veselie în întunericul în care trăiesc cu toţii şi puţină lumină în viaţa Alinei. Acesta nu este nimeni altul decat Ford, un prieten bun de-al lui Alex. Prima întâlnire dintre el şi Alina este una foarte amuzantă, făcând abstracţie de rolul lor de agenţi mereu în gardă. Pe bune! N-ai cum să nu-i iubeşti când vezi cât de bine se înţeleg cei doi, deşi, nu ştiau exact la ce să se aştepte unul de la celălalt. Abia aştept ca, în următoarele volume, să aflu ceva mai multe detalii despre Ford, despre acest personaj ştrengăresc, care îţi insuflă un sentiment de bine, de cum îl simţi prin preajma ta.

"- Lasă arma jos, spuse străinul cu voce de gheaţă.
- Las-o tu primul, răspunse Alina pe acelaşi ton.
- Sunt al naibii de bun la asta.
- Şi eu la fel.
Străinul oftă iritat şi lăsă arma jos.
- Bine, hai să fiu eu un gentleman. [...]
- ...Cine eşti?
- Versiunea lungă, sau cea scurtă?
Ea îi puse ţeava armei la tâmplă.
- Cea care are un sens, ar fi suficientă. Sunt obosită şi mă enervezi.
- Numele meu e Ford. Sunt prieten cu Alex. Iar tu eşti...
- Nu atât de uşor de fraierit."

Alte personaje care îţi fură ochii şi puţin câte puţin din inimă, sunt Scott, Jason, Ramon şi Antonio (chiar dacă apare prea puţin în peisaj). Sunt adorabili! Jason este prietenul care are grijă de tine fără să ceară ceva în schimb. Ai nevoie de câteva replici ironice în palmares, Ramon este cel mai potrivit. Scott este cel cu tehnologia şi pe care poţi conta atunci când te afli pe teren. Fiecare are ceva special al lui şi n-ai cum să-i treci cu vederea.

"–Asta-i slujba mea, să ştiu fără să mi se spună.
–Ai mereu grijă de mine, nu-i aşa, Jason? îi zâmbi cu căldură.
–Păi... ce să zic? Eşti plăcută la vedere, răspunse Jason, arătând cu capul spre celălalt agent operativ. Ceea ce n-aş putea spune şi despre Roman aici de faţă.
–Da, m-am retras din concursurile de frumuseţe, spuse Roman în timp ce-şi termina de verificat armamanetul. Am înţeles de curând că n-am nicio şansă..."

Tensiunea, nesiguranţa şi neîncrederea care se adună treptat, se intensifică ca niciodată, iar eroii noştri, sau cel puţin unul dintre ei, nu mai este sigur de ceea ce simte pentru celălalt. Sentimentele contradictorii şi trecutul îi urmăresc la tot pasul şi nu mai ştiu ce să facă unul cu altul, aşa că decizia de a se îndepărta de tentaţia de a fi împreună, se prezintă ca fiind cea mai bună alegere pe care o pot face în aceste circumstanţe destul de neobişnuite pentru ei...sau poate că nu.
 

"Cu toate că trecuseră opt luni de când nu mai lucraseră împreună, legătura invizibilă dintre ei era mai puternică ca niciodată. Erau conectaţi ca şi când s-ar fi ţinut de mână."

Totuşi, Alina este cea care pune capăt de tot acestei legături dintre ei şi se avântă să facă o schimbare. Aşa că cere un transfer la filiala din Franţa, ştiind că aceasta are mare nevoie de agenţi. Bănuind mult prea bine adevăratul motiv al tinerei, Brett acceptă ca ea să plece pentru o perioadă la Paris. Dar, oricât de departe ar fugi, demonii sunt peste tot.

 În ciuda a ceea ce a devenit şi a lumii tenebroase care o ţine prizonieră în mrejele sale, Alina nu şi-a pierdut principiile, nu şi-a pierdut sentimentele de bine, speranţele, visele, inocenţa, umanitatea...sufletul. Acestea încă sunt prezente înăuntrul ei, fiind mai vii ca niciodată, iar moartea, care predomină în preajma ei, nu i le va răpi niciodată, oricât de devastatoare ar fi, ci doar i le va ascunde până când ceva sau cineva le va scoate din nou la lumină.

"Câteodată, la granița dintre supraviețuire și moarte se afla numai o atitudine pozitivă."

 La Paris, îl vom cunoaşte pe Robert Keam, un profesor universitar de filozofie, la ale cărui cursuri, va participa şi Alina. Astfel că, între cei doi, începe să se lege ceva frumos, dulce şi aproape de realul căutat cu atâta ardoare de Alina, faţă de ceea ce a avut parte alături de Alex. Nu zic că alături de acesta n-ar fi trăit momente de neuitat, dar, cu Robert a fost altceva, oarecum la polul opus. A fost genul de relaţie obişnuită, de care se bucură oamenii normali, care nu sunt nevoiţi să se gândească la faptul că ziua de mâine nu va mai putea exista pentru ei.

Alte două personaje care mi-au atras atenţia, au fost Vallis şi Etienne. Doi tipi tare simpatici. Deşi, la început, Vallis părea o variantă nu chiar atât de întunecată de-a lui Alex, acesta s-a dovedit a fi un bun prieten pentru Alina, oscilând puţin între caracterul lui Ford şi cel al lui Alex. Pe când, Etienne, care se ocupă tot de arme şi echipamente ca Jason, pare o versiune mai tânără de-a acestuia. O versiune la fel de caldă şi prietenoasă.

 Trebuie să vă spun că l-am agreat mai mult pe Grant, şeful filialei franţuzeşti. Acesta este un personaj mult mai plin de candoare şi simţire decât enigmaticul şi gheţarul de Brett. Grant are ceva mai aparte decât "cub de gheaţă" şi se poartă ca un părinte pentru subordonaţii săi, dându-le, când şi când, sfaturi atunci când totul pare că se prăbuseşte. Ca şi în cazul eroilor noştri.

Nereuşind s-o aducă înapoi şi nemairezistând să stea departe de ea, Alex se transferă şi el la Paris, pentru a o avea cât mai aproape cu putinţă de el. Această perioadă în care au fost despărţiţi nu prea i-a ajutat să uite de legătura invizibilă ce-i uneşte, ci doar i-a apropiat atât de tare încât, în sfârşit, cei doi, ajung să-şi deschidă cu adevărat sufletul, unul în faţa celuilalt.

"N-ar trebui să ne gândim la ce putem avea, ci doar să ne bucurăm de prezent... atât cât ne este îngăduit."

Păstrându-şi încă firea prietenoasă, oferind afecţiune şi energie celor din jur, Alina are parte de noi prieteni peste tot unde ajunge, alături de care simte că viaţa ei a intrat pe un făgaş cât de cât mai normal. Iar iubirea nu ezită nici ea să-i bată la uşă, deşi, aici, este ceva mai complicat. Oare va reuşi aceasta să găsească un drum în viaţa ei, presărat de ceva mai multă lumină şi culoare, sau va înnota la nesfârşit într-o mare întunecată, ce o trage în jos cu fiecare bătaie de inimă?

Finalul este unul la care lacrimile îşi vor face simţită prezenţa, curgând şiroaie chiar şi după ce ai terminat de citit cartea. Îţi va face inima bucăţi, bucăţele şi n-ai cum să eviţi asta. Simţeam că va veni şi un asemenea moment, dar speram să mai dureze ceva. Chiar nu eram pregătită. Nici acum nu cred că aş putea fi la un asemenea impact emoţional. Iar eu nu plâng la cărţi. Aproape deloc. Dar, iată că această carte mi-a pus capac şi mi-a dat lovitura de graţie.

Jocul de şah al personajelor, atât cu lumea cenuşie care-i constrânge din toate părţile, cât şi cu ei înşişi, nu s-a terminat, ci continuă cu şi mai multă rigoare. Depinde numai de eroii noştri să dezlege iţele atât de încurcate ce-i va conduce spre libertate şi să descopere finele acestuia, indiferent de consecinţele ivite pe drumul anevoios pe care îl vor parcurge împreună..sau separat.

 

Nota mea: 5/5

 

Recenzie: Viermele de mătase de Robert Galbraight

Când scriitorul Owen Quine dispare, soţia lui apelează la detectivul particular Cormoran Strike. La început, femeia crede că soţul ei a plecat pentru că a vrut pur şi simplu să fie singur câteva zile -- aşa cum a mai făcut înainte -- şi îi cere lui Strike să-l găsească şi să-l aducă acasă.

Dar, pe măsură ce ancheta lui Strike înaintează, devine limpede că dispariţia lui Quine implică mai multe decât şi-ar fi imaginat soţia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris în care face câte un portret necruţător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaşte. Dacă romanul ar fi publicat, ar distruge vieţi -- aşadar, sunt mulţi care ar vrea să-l reducă la tăcere pe Quine.

Iar când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate în împrejurări stranii, pentru Strike devine o cursă contracronometru să înţeleagă ce l-a împins pe ucigaşul nemilos să comită acea crimă atroce..

„O poveste despre ranchiună şi crimă într-o lume literară toxică. Pur şi simplu, nu te poţi opri din citit." -- Sunday Times

„Un roman pe care-l devorezi!" -- Telegraph

„Viermele de mătase este un roman captivant în care personajele memorabile nu sunt ucigaşul sau victima, ci detectivul însărcinat cu rezolvarea cazului şi asistenta sa." -- New York Times

 

Doresc să mulţumesc Editurii Trei pentru şansa de a citi această carte extraordinară!

Ea poate fi comandată aici!

“The whole world's writing novels, but nobody's reading them.” 

     O carte explozivă, care te lasă fără cuvinte şi te ţine în suspans până la ultima pagină. La fel ca „Chemarea Cucului”, cel de-al doilea volum din seria Cormoran Strike nu se lasă mai prejos şi ne aduce un alt mister care îţi va pune mintea la o mie de încercări dorindu-ţi să aflii, să-ţi dai seama cine a comis această crimă. Vei suspecta şi te vei înşela, dar oare în final vei vedea cu adevărat cine a comis atrocea crimă? Precum în „Chemarea Cucului" criminalul este cineva la care nici măcar nu te-ai fi gândit, sau cel puţin eu nu m-aş fi gândi vreodată. Veţi fi duşi pe piste false de către intuiţie sau veţi reuşi alături de Strike să rezolvaţi misterul? Eu vă sfătuiesc să citiţi această serie pentru că nu veţi regreta, mai ales dacă vă daţi în vânt după romane poliţiste cu intrigi bine ţesute.

    “We don’t love each other; we love the idea we have of each other. Very few humans understand this or can bear to contemplate it. They have blind faith in their own powers of creation. All love, ultimately, is self-love.” 

    Detectivul privat Cormoran Strike, reuşeşte în urma rezolvării crimei Lulei Landry să câştige puţină notorietate şi ceva bani, astfel că în slujba sa va cădea să dezlege iţele crimei şi să-l prindă pe vinovat.

“You know, there's pride, and then there's stupidity” 

    Victima este Owen Quine un autor care nu are foarte mult succes şi o persoană foarte dezagreabilă. În ultima sa carte vorbeşte urât la adresa persoanelor care au legătură cu el, atât în lumea literară cât şi în viaţa personală. Acest lucru a dus la enervarea unor persoane, dar se pare că cineva a fost întratât de mâniat întrucât l-a ucis cu brutalitate pe Quine.

    “Like most writers, I tend to find out what I feel on a subject by writing about it. It is how we interpret the world, how we make sense of it.”

    Misterul care părea de nepătruns, începe încet, încet să prindă contur şi să se clarifice fără grabă; prin lungi interviuri cu suspecţi, prin călătorii pe străzile Londrei, cu multe piste false, la fiecare pas fiind ghidaţi de priceperea şi îndemânarea acestui detectiv.

    Avem ocazia să cunoaştem sinele acestor suspecţi, unii sunt plini de neplăceri, alţii sunt întunecaţi, superficiali şi uneori chiar liniştiţi. Fiecare personaj prinde viaţă sub îndemânarea lui Rowling. 

“You can’t plot murder like a novel. There are always loose ends in real life.” 

    Când toate lucrurile se leagă într-un final este o plăcere să te uiţi în urmă şi să vezi cum s-a ajuns la acest deznodământ.

    Dacă aţi citit „Chemarea cucului” şi aţi rămas captivaţi de acest detectiv şi de iscusinţa, pe care o are, vă recomand cu drag şi cel de-al doilea roman din serie şi dacă nu v-aţi apucat încă de această serie, chiar sper să o faceţi mai ales dacă vă place acest gen poliţist pentru că vă veţi bucura din plin de lumea construită de Rowling şi de întorsăturile de situaţie pe care le controlează cu multă îndemânare.

“All love, ultimately, is self-love.”

Nota mea 4/5

Interviu scriitoricesc #1 - Monica Ramirez

Monica Ramirez locuiește în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în România la editura Tritonic: Asasin la Feminin - Seria Alina Marinescu, vol.1, Identități secrete - Seria Alina Marinescu, vol.2, Balanța puterii - Seria Alina Marinescu, vol.3, Bariere de fum - Seria Alina Marinescu, vol.4, Abis – Seria Alina Marinescu, vol.5, Kit Black, Cum se scrie un best-seller - Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac. În prezent, Monica are în lucru The Other Half of her Dreams, un thriller/romance/fantasy.　

 

Bună, dragilor! Astăzi avem parte de "vizita" unei persoane deosebite, pe care, regret că n-am cunoscut-o ceva mai devreme. Este vorba despre autoarea Monica Ramirez, una dintre româncele noastre talentate în artele scriitoricești. Probabil că aţi mai auzit de dânsa, iar dacă nu, vă invit să cunoaştem împreună acest om special.

1. Am înţeles că prima pasiune a fost baletul. Ce a reprezentat acesta pentru dumneavoastră? În unele momente, mai simţiţi nevoia să vă lăsaţi purtată pe ritmurile line ale acestuia?

Mama mea, fostă dansatoare profesionistă și, la vremea aceea, profesoară de sport, coordona un grup de dans modern pentru copii. Așa că m-am suit pe scenă pentru prima oară la 6 ani și nu m-a mai dat nimeni jos de acolo până mult mai târziu. Dansul a fost prima iubire și pasiune a vieții mele. Am intrat la Liceul de Coregrafie, însă am continuat să dansez cu grupul mamei mele timp de mulți ani. Pe scenă mă simțeam mereu cu adevărat liberă, ceea ce în vremurile acelea era ceva aproape ilegal. Câteodată mi-e dor de luminile scenei, dar faptul că mi-am transferat pasiunea pentru dans în scris mă ajută foarte mult.

2. Cum aţi ajuns de la paşi de dans, să dansaţi cu nişte simple cuvinte?

Viața de dansator este extrem de frumoasă, dar din păcate mult prea scurtă și la un moment dat era clar că va trebui să mă orientez în altă direcție. Mi-am dorit să scriu încă din timpul școlii, așa că trecerea de la dans la scris a fost cât se poate de naturală. Sigur, nu s-a întâmplat totul dintr-o dată, mai ales pentru faptul că viața mea a luat-o pe un făgaș pe care nu-l anticipasem vreodată, dar după un anumit timp, nevoia de a scrie a apărut mai mult sub forma unei exorcizări. Trebuia să spun o anumită poveste ruptă din realitate și scrisul a reprezentat o eliberare. Inițial, nu am scris în ideea că voi și publica. Cariera de scriitor a prins contur aproape fără voia mea. Dar mi-a plăcut, mi s-a potrivit ca o mănușă, așa că odată ce m-am eliberat de povestea despre care vorbeam, am continuat să scriu.

3. Ne puteţi spune cum a luat naştere seria "Alina Marinescu"? În special personajele, Alina şi Alex, care au parte de o poveste atât de plină de nuanţe?

Seria Alina Marinescu reprezintă povestea care m-a împins către scris. Este o poveste reală, oricât ar părea de halucinant, dar trebuie să nu uităm faptul că realitatea bate de cele mai multe ori ficțiunea. Alex și Alina au existat cu adevărat și continuă să existe, povestea lor complicată de dragoste constituind nucleul seriei. Primele 5 volume au apărut deja în România, volumul 6 și ultimul a apărut deocamdată doar în America, urmând să apară și la noi probabil prin toamnă. La o primă vedere, chiar și acum, Alina și Alex, ba chiar și Marius, cu care cititorii se întâlnesc în cel de-al 3-lea volum, sunt niște oameni obișnuiți. În realitate, însă, duc o viață dublă la granița dintre lumea normală și o lume întunecată a umbrelor… o lume despre care nu se știe mare lucru. Cu permisiunea ta, o să schițez un fel de profil psihologic pentru a introduce cititorul în atmosfera întunecată și plină de neprevăzut a lumii aflate dincolo de realitatea de zi cu zi. O să mă întind puțin, dar promit că merită!

Alina Marinescu preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex Therein iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.

Alex este un asasin profesionist. Pare un om de oțel, nu cunoaște frica în timpul misiunilor sau în afara lor, dar în mod paradoxal nu a reușit încă să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Alex este de fapt mai mult o fantomă dacă-l comparăm cu un om normal și trebuie să fie așa ca să poată ucide pe oricine i se ordonă. Lui nu-i mai pasă de lucrurile pe care oamenii normali le găsesc importante, sau măcar stimulante, trăiește într-o altă dimensiune în care nu există emoții inutile. Cu toate acestea, între el și Alina se stabilește o conexiune foarte puternică. Alina reprezintă singurul suflet cu adevărat pur din lumea întunecată ce-l înconjoară. Alex reprezintă un mister nu numai pentru oamenii din jurul lui, ci mai ales pentru Alina, care nu-i înțelege aparenta răceală sufletească. Romantismul și sensibilitatea pe care le simte mai mult la nivel instinctiv în el o duc mai degrabă cu gândul la un fel de cavaler modern. Relația paradoxală rece-fierbinte dintre cei doi devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea în timpul misiunilor la care trebuie să participe. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat? Nu putem răspunde la această întrebare decât urmărind acțiunile lui Alex în ceea ce-o privește pe Alina, ținând cont de existența siguratică și rece în care cei doi sunt nevoiți să supraviețuiască.

Până la urmă, Alina l-a schimbat pe Alex de când a apărut în viața lui, și dacă până atunci el se considera mort din punct de vedere sufletesc, ceva se trezește la viață în inima lui din acel moment. Alina este motivul pentru care Alex începe să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuiește atât de mult. Trebuie să întelegem că un om care a ucis atât de mulți oameni, de multe ori chiar fără să știe de ce, un om care a văzut atât de multă moarte în jurul lui, nu poate rămâne întreg la minte fără un control strict al emoțiilor, pentru a se proteja de realitatea în care trebuie să supraviețuiască. Înainte de Alina, nu exista nimic pentru Alex decât munca pe care o făcea la modul superlativ. SSO și mai apoi Elite îi cer ori să facă ceea ce trebuie, ori să moară. Nu există alte opțiuni: te supui ordinelor, ori ești lichidat. Iar pentru Alex, care este un perfecționist, alegerea morții nu reprezintă nimic mai mult decât o evadare. Așa că decide să trăiască și tot ceea ce-i rămâne este munca lui pe care o face la modul superlativ. Nu neapărat din mândrie, ci pentru că nu mai are nimic altceva.

Asta încearcă să-i insufle și Alinei, faptul că pentru a deveni un asasin desăvârșit trebuie să devii complet rece, să nu dezvalui niciodată nimanui cine ești cu adevărat, ce simți cu adevărat, pentru a nu da acces nimănui la orice slăbiciune s-ar ascunde pe dinăuntru. Pe de altă parte, este și o formă de onestitate, în sensul că atunci când colegii lui Alex îl privesc în ochi, știu sigur că nu reprezintă nimic pentru el. Și de fapt așa stau lucrurile în Elite; oamenii ca atare nu există, sunt numai niște executanți care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Un mod excelent de a controla totul, începând de la emoții, până la nevoi si dorințe personale. Cu toate acestea, în viața lui Alex apare această ambivalență odată cu apariția Alinei. Nu-i pasă de nimeni și nimic, dar îi pasă, poate chiar prea mult pentru binele lui, de Alina. Asta nu înseamna însă, că-i arată cu adevărat ce simte. Alex nu se mișcă, nu gesticulează, nu se exprimă ca un om normal. Dimpotrivă. Economia totală de gesturi, cuvinte, mișcări nu sunt egalate decât de aura letală pe care o degajează.

Singura poartă prin care-i este îngăduit Alinei să patrundă câteodată sunt ochii lui în care citește adevărate romane, însă niciodată mai mult de cateva fracțiuni de secundă, niciodată suficient de mult timp pentru ca ea să înțeleagă dacă a întrezărit fragmente din propria ei imaginație, sau ceva real. Alex nu este un bărbat real, ci o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. De aceea nu afișează nicio emoție, cu toate că trăirile lui interioare sunt extreme. Ca atunci când în ciuda faptului că este bulversat sufletește, îi arată Alinei documentele care atestă execuția ei pentru a o face să înțeleagă că nu mai există pentru lumea reală, umanitatea ei nu mai contează nici măcar din punct de vedere oficial și ca atare poate fi anihilată cu prima ocazie când nu respectă regulile. Îl doare enorm să-i facă asta femeii pe care o iubește, însă știe că trebuie dacă vrea să o ajute să supraviețuiască.

Însă Alina este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și ramâne o rebelă și după. Nu se sfiește să se răzvrătească fățiș împotriva regulilor cu care Alex încearcă să o modeleze. Dacă până atunci regulile generale după care se ghida viața ei – și orice viață normală, nu-i așa? – erau să nu furi, să nu minți, să nu… ucizi, acum totul este diferit. Acum i se cere să mintă, să fure, să omoare, și în general să facă absolut orice pentru a-și îndeplini misiunea. Si culmea, Alex este cel care trebuie să o învețe toate astea. Nu mai vorbim despre încrederea în oameni, ceva natural pentru Alina, pe care Alex încearcă cu disperare să o distrugă. Până la urmă, realitatea în SSO se află de cealaltă parte a oglinzii față de societatea normală. Lucruri lipsite de importanță în lumea noastră, cum ar fi un gest, o frază, poate chiar un zâmbet, încrederea în cineva, pot deveni greșeli fatale în realitatea de dincolo. Cineva care trebuie să trăiască ucigând, care trebuie să aducă moartea prin simpla-i prezență nu poate zâmbi, vorbi, trăi usor. Poate face toate astea, dar nu la fel ca oamenii normali.

Cu timpul, rebeliunea instinctivă a Alinei se manifestă din plin împotriva celor care doresc să o plaseze sub control, însă învață repede regulile jocului și devine chiar foarte bună în jocul ei aproape zilnic cu moartea, la fel cum învață să manipuleze politicile și pericolele lumii întunecate din care se trezește că trebuie să facă parte fără acceptul ei în prealabil. Însă Elite nu o poate controla. Nimeni nu poate. Chiar dacă joacă după regulile ce i se impun, nu se adapteaza sistemului și nu-și vinde sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Alina rămâne complexă și tridimensională într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei întregii ei existențe. La început nu știe exact ce să simtă despre rolurile pe care trebuie să le joace în misiunile în care este trimisă, în afară de frustrare și ostilitate, însă trebuie să se adapteze rapid cerințelor și modus-ului operandi Elite dacă vrea să supraviețuiască. În timp devine mult mai sofisticată și controlată în emoțiile pe care le afișează, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând nu numai că poate să joace după regulile ei proprii, ci că poate deveni chiar mai bună decât ei la jocul lor. Prin asta nu urmărește să urce treptele ierarhice ale organizației din care face parte. Singura ei aspirație este să-și trăiască frânturile de viată care i-au mai rămas cu cât mai multă integritate. În sensul acesta este foarte ambițioasă. Poate să joace jocul, este extrem de bună la el și singurul lucru pe care-l vrea este să câstige bataliile propriei ei vieți, incapabilă să devină o mașină de ucis.

Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Organizația Operațiuni Anti-teroriste Ultra-Secrete Elite este o organizație ultra-secretă care nu există, condusă de oameni care nu există. O organizație fără titlu oficial, neînregistrată nicăieri, ai cărei angajați sunt fantome. Nu există coduri de referință și nu este parte integrantă a niciunui serviciu de informații. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără analiza mass-mediei. De aceea, acțiunile agenților operativi Elite nu par de multe ori prea diferite de cele ale teroriștilor împotriva cărora luptă, făcând dificil de tras o linie clară între unii și alții.

Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile. Cu toate că luptă în numele binelui, Elite nu garantează absolvirea de păcatele pe care trebuie să le comită în numele acelui bine. Dimpotrivă, Elite reprezintă purgatoriul personal al fiecăruia, un loc foarte opresiv în care sistemele de securitate sunt mai importante decât viețile celor ce-i asigură continuitatea. Când pășesc în lumea reală, agenții operativi nu simt că ar fi eroi care luptă pentru binele omenirii. Ei trebuie să mintă, să înșele, să comploteze, să asasineze. În lumea lor morala se opune în mod direct logicii, datoria anulează iubirea și umanitatea, autoritatea anulează compasiunea, eficiența justifică victimele colaterale.

4. Ce v-a atras spre lumea "cenuşie" a spionajului? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi dacă aţi face parte din ea?

După cum am mai spus, lumea secretă e reală și poveștile ei pot bate de departe realitatea. Oamenii care fac parte din această lume întunecată sunt nevoiți să ducă vieți duble extrem de complicate din toate punctele de vedere. Agenții operativi sunt supuși unor antrenamente intense pentru a învăța cum să devină soldații perfecți pe teren. Însă nu-i învață nimeni cum să facă față frânturilor de viață normală care le mai rămâne, eventual în mijlocul familiei și prietenilor. Asta sunt nevoiți să învețe pe cont propriu. Și exact acest aspect mă atrage în principal la lumea cenușie a spionajului. Îmbinarea a două lumi aflate la granița dintre alb și negru. Plus că americanul are o vorbă: Scrie despre ce știi. Ceea ce mă aduce la cea de-a doua întrebare, cu care mărturisesc că m-ai pus în încurcătură. Am trei variante de răspuns: să mint, să mint, ori să spun adevărul, ceea ce, evident, este exclus. Problema e că de la un timp am cam obosist să tot dau răspunsuri evazive la genul ăsta de întrebări, așa că o să iau exemplu de la politicieni; am văzut că funcționează.
"Nu înțeleg întrebarea."

5. Ce aţi simţit atunci când prima dumneavoastră carte a fost publicată? În prezent, aveţi parte de aceleaşi emoţii ca prima oară? Cât a trebuit să aşteptaţi până când prima carte şi-a facut loc pe rafturile librăriilor?

Am fost extrem de emoționată atunci când mi-a apărut primul roman, cu toate că nu mă așteptam. The Unwilling Assassin – Asasin la feminin, primul volum al Seriei Alina Marinescu, a reprezentat cumva o mica izbândă personală nu neapărat prin faptul că a fost publicată, ci mai ales pentru faptul că în felul ăsta povestea multor oameni la care țin nespus va rămâne undeva pentru totdeauna. Alina, Alex, Marius, Ford, Jason, Roman, Webb, Oliver, Vallis, Kosmas și mulți alții care, din păcate, nu mai sunt printre noi.

Emoțiile rămân la fel de mari pentru fiecare roman nou publicat. La fel și bucuria pentru fiecare cititor nou în parte.

Din momentul în care am terminat cu Seria Alina Marinescu de scris-convins-că-trebuie-să-public-rescris-despărțit-în-cinci-volume-și-iar-rescris, a durat cam un an până când am văzut primul volum în librării. Spun cinci volume pentru că initial atâtea au fost. Și ca să fac o mărturisire în premieră, toate cele cinci volume sunt strâns înlănțuite cu o poveste reală. Dar asta o știi deja. Ce nu știi este faptul că volumul șase e ficțiune pură cu o singură excepție: soarta organizației Elite. Restul a pornit de la o idee și mi-au trebuit câțiva ani să termin romanul de scris. Adevărul e că am încurcat ițele atât de tare încât n-am mai stiut cum să le mai descurc.

6. De ce aţi ales ca în Statele Unite să publicaţi sub numele de Monica Daneţiu-Pană, iar în România, sub numele de Monica Ramirez?

Monica Ramirez e numele meu legal după căsătorie. Editorul meu din America a decis că Monica Danețiu-Pană ar fi mai exotic. Paradoxal, editorul din România n-a fost de accord. Ca să evităm confuziile, în ultimii doi ani am publicat și în America drept Monica Ramirez.

7. De ce Editura Tritonic? Aceasta a fost prima alegere sau aţi avut în vedere şi la alte opţiuni?

În octombrie 2009, m-am întors în România. La Otopeni, în timp ce navigam printre munți de bagaje, încercând în același timp să am grijă și de cei patru copii pe jumătate adormiți după un drum care a durat 23 de ore, am trecut pe lângă un stand de cărți. Atenția mi-a fost atrasă de coperta unei cărți pe care se afla poza unei femei care ținea în mâini　o armă automată. Poza și atmosfera în sine degajată de acea copertă m-au dus imediat cu gândul la Alina Marinescu. Cartea respectivă se numea　Somalia, Mon Amour, scrisă de Bogdan Hrib. Am investigat și am aflat că Bogdan Hrib era și editor la Tritonic, așa că i-am trimis　Asasin la Feminin. N-a mai durat decât trei luni până a apărut cartea. După cum spune americanul,　the rest is just history.

8. Ce a determinat întoarcerea acasă, în locul natal? Dacă ar fi să descrieţi în trei cuvinte atât România, cât şi SUA, care ar fi acelea?

M-am întors pentru că era necesar să revin…datorită job-ului și datorită sufletului. Măcar pentru o perioadă, care se pare că se apropie de sfârșit.

România: dor, primăvară, trecut.

America: spațiu, libertate, început.

9. Din micile mele cercetări, am aflat că aveţi parte de o viaţă destul de activă. Cum vă împărţiţi timpul între scris, dans, profesiile de traducătoare şi de editoare, rolul de mamă şi de soţie?

Lucrurile sunt în continuă schimbare în viața mea. Din ceea ce ai enumerate mai sus au mai rămas valabile rolurile de scriitoare, traducătoare (doar pentru romanele mele), mamă și soție. Mai există și o altă ocupație care-mi răpește destul de mult timp, nevoită fiind să… dispar câteodată pentru o perioadă nedeterminată de timp, dar mă tem că despre asta nu pot da prea multe amănunte. Și aici aș dori să le cer scuze cititorilor care-mi scriu si câteodată nu primesc un răspuns timp de mai multe zile. Îi asigur că mă străduiesc să răspund imediat ce reapar J Evident, cu timpul stau extrem de prost! Mi-aș dori o zi cu 48 de ore, dar încerc să mă descurc cu ce am la dispoziție.

10. Cam în jur de câte cărţi se află în biblioteca dumneavoastră? Aveţi vreun scriitor preferat, vreo carte? Ce genuri literare preferaţi?

Cu tot cu cele pe care le am pe e-book reader, câteva mii. Cel puțin! Când m-am mutat înapoi în România, am trimis cu vaporul peste ocean cam 40 de cutii. Probabil vă imaginați că mi-am adus mobila, vesela de bucătărie, garderoba? Da, câteva cutii conțineau și așa ceva. Marea majoritate, însă, conțineau cărți. Am vrut să le donez unei bilbioteci publice, gândindu-mă că ar fi o nebunie să car după mine toate acele volume. Am vorbit cu biblioteca, am aranjat transportul, am semnat hârtiile. Când au venit să ridice cărțile, le-am deschis ușa mirată, m-am prefăcut că habar n-am despre ce e vorba și le-am închis ușa în nas. Pur și simplu n-am putut s-o fac… am simțit că mi-aș dona jumătate din inimă. În schimb, m-am pus pe cumpărat cutii…

Nu am putut niciodată să aleg un singur un autor favorit. Fiecare carte în parte m-a marcat și influențat într-un fel sau altul. Totuși, singurul roman pe care l-am citit de cel puțin douăzeci de ori, ultima oară la patruzeci de ani, a fost　Toate Pânzele Sus, de Radu Tudoran. Dintre scriitorii preferați i-aș menționa pe Gabriel Silva, Barry Eisler, Carol Goodman, Alice Hoffman, Khaled Hosseini, Mark Burnell, Kelley Armstrong, Stephenie Meyer, Phillip Kerr, Leif Davidsen, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer, Veronica Roth, Suzanne Collins… și lista poate continua la nesfârșit.

11. Mulţumesc mult pentru că aţi acceptat să ne împărtăşiţi câteva din micile dumneavoastră fragmenţele de viaţă. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Nu citiți pentru că așa trebuie, ci pentru că habar n-aveți ce pierdeți în caz contrar! Pentru că citind, te cunoști pe tine. Cunoscându-te pe tine, îi poți intui pe ceilalți. Intuiția îți oferă protecție. Desigur, cu condiția să ai tupeul să te privești în oglindă și să conștientizezi cu adevărat cine ești. Îți trebuie curaj să te poți accepta așa cum ești, cu bune și cu rele. Cartea, indiferent de formatul său, copertată sau e-book, înseamnă cunoaștere, iar cunoașterea îți dă putere. Măcar ție în fața ta, dacă nu altfel. Oricât s-ar strădui cei care doresc să modeleze lumea noastră imperfectă într-o utopie de tip corporatist, rece și strict materială, adevărul este că nu suntem numai materie, ci și spirit. Omul are nevoie de emoții, sentimente, are nevoie să viseze, să evadeze din rigorile existenței zilnice. Și exact asta se întâmplă când ne pierdem în paginile unei cărți. Simțim, experimentăm trăiri emoționale, evadăm. Este cel mai minunat sentiment, o plăcere uriașă, o experiență în sine cu fiecare carte în parte. Ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, devenim mai buni, mai înțelepți, mai… umani. Așa că citiți cu pasiune și, vorba americanului, Keep your mind and heart open.

Aici puteți găsi toate cărțile autoarei traduse la noi!