Recenzie: Elixirul dragostei de Eric-Emmanuel Schmitt

     Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?

     Foşti iubiţi, Adam şi Louise trăiesc la mii de kilometri depărtare unul de celălalt, el la Paris, ea în Montréal. Corespondând pe e-mail, cei doi îşi evocă trecutul comun, rănile încă neînchise, momentele de bucurie, dar şi noile relaţii. Ceea ce-i apropie însă a doua oară este prietenia, construită de comun acord şi însoţită de o provocare: ar putea să-şi reînvie dragostea tocmai vorbind despre dragoste?

     Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, reuşeşte să transpună în acest roman epistolar, cu fine şi surprinzătoare nuanţe, parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre.

     „În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

     Doresc să mulţumesc Librăriei online Librex pentru şansa de a citi această carte extraordinară! Cartea poate fi comandată aici!

"Louise, hai să transformăm pasiunea noastră rănită într-o afecţiune senină."

Gândurile mele (Simona): Dragostea, un sentiment pe atât de profund, de complex, de compleşitor, pe cât este de amar şi dureros. Singura de altfel care te poate urca pe aripile plăcerii direct spre Paradis şi la fel de brusc te poate coborî pe tărâmul agoniei fără leac. Te poate distruge, te poate schimba, te poate face să devi acea persoană care afirmai cu tărie că nu vei deveni vreodată, datorită acestui sentiment te poţi umili fără să-ţi dai seama, pentru că se spune şi este adevărat "Dragostea este oarbă". Iubim fără să vedem cât de penibili putem deveni câteodată, iubim fără să vrem să vedem de multe ori că poate persoana de lângă noi nu ne răspunde sentimentelor cu aceeaşi intensitate, iubim şi iertăm spunând că poate cea/cel de lângă noi a avut o zi proastă şi nu şi-a dat seama că ne-a rănit. Cu toate astea când suntem răniţi în repetate rânduri şi iertăm vine un moment în care suferinţa este mult prea mare, iar instinctul nostru primar de apărare preia controlul, îndemnându-ne picioarele să alerge din calea suferinţei să o evite pe cât posibil. Dar oare ce se întâmplă în momentul în care suferinţa despărţirii este prea mare, momentul în care realizăm datorită acestei separări că sufletul nostru pereche este întocmai persoana, de care am ales să fugim. Ce putem face atunci? Să ne întoarcem ar fi umilitor, mai ales pentru un caracter puternic. Să implorăm, să plângem, să ne umilim, ar fi ceva prea înjositor pentru mulţi, inclusiv pentru Louise, tânăra care nu concepe nimic din toate astea, care suferă fără să dea glas rănii adânci din sufletul ei, care acceptă pentru scurt timp să joace şarada propusă de Adam fostul ei iubit, dar face toate acestea cu un singur scop. Să descopere "Elixirul dragostei".

     "Când o cărare se termină, la orizont se arată o alta. Din îndrăgostiţi să devenim prieteni. De ce nu? Între noi n-a existat niciodată prietenie.

     

     Te rog, nu mutila amintirile noastre frumoase doar fiindcă ai vrea să nu existe.

Adam"

     Louise şi Adam au fost împreună timp de 5 ani de zile când, într-o zi femeia a ales să plece în Quebec, iar bărbatul a rămas la Paris. O despărţire care îi marchează pe amândoi într-o foarte mare măsură. Adam îşi doreşte să reia legătura cu fosta iubită, cerându-i insistent să încerce să fie măcar prieteni. Un lucru pe care Louise îl consideră nu doar înjositor ci şi absurd, dar ceva o face să se răzgândească, mai ales când scrisorile celor doi ajung la un subiect destul de controversat şi anume relaţia de dragoste dintre un psihoterapeut şi pacient. Dragoste ce în teoria lui Adam se poate transfera de la terapeut la pacient şi invers în decursul şedinţelor de terapie. Lucru pe care Louise îl condamnă vehement întrucât ea nu poate concepe ca într-o societate, în care toată lumea este liberă să-şi expună fără perdea grijile, angoasele, sentimentele, plăcerile şi frustrările, un pacient ce apelează la un psihoterapeut să nu se poată mulţumi doar cu tratamentul impus de acesta. Astfel un posibil transfer al iubirii este imposibil de realizat.

    " Adam,

           Dacă prietenia e patul de moarte al iubirii, atunci urăsc prietenia.

Louise"

     "Draga mea Louise,

           Doar pielea desparte iubirea de prietenie. Şi-i aşa de subţire....

Adam"

    Cartea se citeşte extrem de repede întrucât este formată din  scrisori unele mai lungi, altele mai scurte, fiecare încearcă să-şi impună punctul de vedere, fiecare încearcă să găsească elixirul dragostei, în timp ce Adam crede că-l deţine prin tehnica transferului de iubire, Louise aşteaptă şi se gândeşte unde poate fi ascuns acest elixir şi dacă-l poate găsi. Finalul este memorabil, iar modul în care Adam învaţă pe calea suferinţei provocate de amor, ce înseamnă dragostea, este surprinzător. Aroganţa curmă raţiunea, dar răbdarea o întăreşte!

     Recomand această carte tuturor celor care vor o lectură uşoară. Veţi rămâneţi surprinşi de turnura pe care o ia eterna luptă dintre bărbaţi şi femei, în care nu doar dragostea triumfă, ci şi dibăcia şi raţiunea,

Nota mea 5/5

Concurs Octopussy!

     Bună ziua, dragilor! Astăzi vă aducem un nou concurs ce are drept premiul cartea "Octopussy" de Cristina Boncea. Recenzia o găsiţi în postarea făcută ieri de către Andreea. Pentru o şansă de câştiga această carte trebuie să răspundeţi la întrebarea "De ce vreţi să citiţi această carte?" printr-un comentariu la postarea aceasta şi de asemenea să ne lăsaţi numele prin intermediul căruia urmăriţi blogul! Mult succes! Câştigătorul va fi ales pe data de 6 aprilie prin intermediul site-ului random.org.

"Octopussy" de Cristina Boncea (recenzie)

Autor: Cristina Boncea
Editura: Herg Benet
Apariţie: martie 2015
Pagini: 192

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absenţă din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm şi scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relaţia lor şi să recupereze toţi acei ani pierduţi. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg şi ale ambelor fete sunt ameninţate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.

Citind această carte, eşti obligat să laşi deoparte toate clişeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopţi în cluburi, haine de fiţe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecţii şi raportări faţă de viaţă – o foarte ciudată raportare, de altfel…

Un roman ca o călătorie fascinantă şi ameţitoare, cu umor sumbru şi, în acelaşi timp, o atentă celebrare a individualităţii extreme.

Gândurile mele (Andreea):

 

Înainte să încep, aş dori să-i mulţumesc Cristinei pentru trimiterea unui exemplar al cărţii ei, în schimbul unei recenzii sincere din partea mea. Vreau să o felicit pentru debutul ei şi pentru că, la vârsta ei, a avut curajul de a aborda un subiect atât de realist, prezent, mai mult sau mai puţin, în zilele noastre.

 

Dacă înainte mă axam mai mult pe romanele poliţiste, de dragoste, fantasy şi YA, în prezent, orizonturile mele, în materie de cărţi, s-au mai lărgit, având parte şi de lecturi mai "altfel", unele mai plăcute, altele nu. Romanul autoarei se află cam pe la jumătate, cu o tindere spre lecturile neplăcute. Da, recunosc, deşi sunt o fire deschisă şi îmi place să abordez stiluri noi, această carte n-a fost tocmai pe gustul meu, făcând abstracţie de numeroasele greşeli peste care am dat.

 

Octopussy ne aduce în prim plan o familie aparent normală. Chiar banală, aş putea adăuga. O familie care îşi duce obişnuitul trai de zi cu zi ca oricare alta. Dar, nu este chiar aşa cum pare. Sub acest înveliş de familie "perfectă", membrii acesteia debordă de numeroase secrete, lucrurile absolut normale pentru ei, fiind considerate "bolnave" de către ceilalţi.

 

"Lacrimile sunt frumoase şi spun poveşti."

 

Povestea debutează cu Becks, una dintre fiicele familiei Sugar, care ia parte (doar cu auzul! nefiind martoră la acţiunea propriu zisă) la scena de sex dintre mama ei şi tatăl vitreg. Din cauza zgomotelor şi a interjecţiilor ce reverbă dinspre camera părinţilor ei, aceasta nu poate dormi şi se gândeşte cum ar fi să-şi revadă sora mai mare cu doar cincisprezece minute faţă de ea. Deşi a încercat să-şi alunge acest gând, se pare că dorinţa i se îndeplineşte, iar sora sa se reîntoarce acasă. Amândouă îşi vor petrece împreună, pentru prima dată după o vreme îndelungată, aniversarea de 14 ani.

 

Toată familia se comportă ca şi când Hyena ar fi fost mereu prezentă în preajma lor. Numai Becks îşi pune întrebări în legătură cu ce s-a întâmplat şi care a fost cauza ce a determinat lipsa Hyenei din sânul familiei. Aşa că, de fiecare dată când se iveşte ocazia, puştoaica încearcă să deschidă acest subiect cu mama sa, dar, fără nicio izbândă, deoarece Candy vrea să evite cât mai mult mărturisirea adevărului.

 

"Se ştie că cel mai frumos cadou pe care-l poate face o femeie este viaţa."

 

Hyena, geamăna lui Becks, a lipsit o perioadă destul de lungă de acasă, mai precis 7 ani, datorită unor probleme de natură psihică, deşi ea se considera ca orice copil normal. La un moment dat, aflăm adevărul chiar de la aceasta, în legătură cu trimiterea ei într-un plasament de boli psihice. Până să ajung la acea fază, trebuie să recunosc că, prima dată, m-am gândit că Hyena ar lua prea în serios faptul de a avea prieteni imaginari, aşa cum tind mai toţi copiii să aibe, dar problema asta minoră n-ar fi ţinut-o atâta vreme departe de casă, ci, în cel mai rău caz, ar fi avut parte de câteva întâlniri cu un psiholog. Aşa că am regândit cauza problemelor ei, dar nu puteam găsi altceva, până când, în timp ce lecturam mai departe, am aflat ceva ce m-a cam şocat. Da, copiii mici pot fi foarte curioşi în legătură cu orice lucru, dar, la aşa ceva, nu mă aşteptasem absolut deloc. Tocmai de la o fetiţă de doar patru anişori!

 

"Normal că nu eşti nebună. Eşti la fel de normală ca restul familiei."

 

În ziua aniversării fetelor, liniştea şi pacea din casă este umbrită, oarecum, de venirea lui Philip, unchiul din America şi fratele mai mare al lui Garrison, tatăl vitreg al gemenelor. Părerile membrilor familiei despre acesta sunt împărţite. Becks îl consideră o persoană plină de mister, care o înţelege mai bine decât restul lumii, pe când, Hyena crede tot ce este mai rău despre el, fără să fi schimbat nici măcar un cuvânt cu acesta. Candy este total nepăsătoare, deşi nu-i prea convine că va trebui să gătească în plus, iar Gary mocneşte de sentimente, ce-i sunt necunoscute chiar şi lui.

Philip este psiholog de profesie, iar, pe parcursul şederii lui în casa rudelor sale, începe să descopere fiecare secret al acestora, ţesând un plan care ar putea să-i aducă recunoaştere profesională în toată lumea. Acesta urmăreşte cu mare atenţie fiecare gest şi cuvânt spus de membrii familiei Sugar, iar, în urma acestor detalii, foarte importante pentru el, ne aduce în vedere Octopussy, o boală psihică, nume provenit de la desenul făcut de Hyena de când era mai mică. Dar, din păcate pentru el, totul se duce pe apa sâmbetei. Sau nu.

 

"Nimeni din familia Sugar nu trăieşte în prezent. Toţi îşi aleg un moment al timpului pe care-l retrăiesc la infinit."

Cartea, în sine, nu mi-a transmis nimic. Aş fi vrut ca autoarea să pună mai mult accent pe sentimentele personajelor, pe descrieri şi pe partea psihologică care reiese dintre rândurile romanului. Unele englezisme peste care am dat, nu prea îşi aveau rostul pe acolo, aşa că le-am trecut cu vederea, deoarece era mai importantă ideea firului narativ, modul în care se derula povestea acestei familii ciudate. Cu limbajul vulgar n-am prea avut treabă, fiindcă îl aud zilnic la mine în cartier, deci, nu este ceva care să mă şocheze.

În altă ordine de idei, cartea a fost destul de bună, deşi se cam sărea de la unele faze la altele, fără să ni se de-a prea multe amănunte între ele. O lectură, care se citeşte uşor şi rapid, datorită numărului de aproximativ 200 de pagini. O recomand persoanelor care vor ceva relaxant şi nonconformist.
 

Nota mea: 2.5/5

 

"Clipa" de Douglas Kennedy (recenzie)

Autor: Douglas Kennedy
Editura: Trei
Apariţie: 2014
Pagini: 568

Într-un oraş divizat, un bărbat descoperă că iubirea îţi poate schimba viaţa pentru totdeauna.

Thomas Nesbitt este scriitor, un bărbat de vârstă mijlocie, proaspăt divorţat, care trăieşte o viaţă foarte retrasă în statul Maine. Solitudinea îi este întreruptă, într-o dimineaţă de iarnă, de sosirea unui pachet din Germania. Numele expeditorului îl bulversează complet: este cel al femeii cu care a avut o pasională poveste de dragoste cu 26 de ani în urmă, în Berlinul divizat şi bântuit de umbrele Războiului Rece.

Refuzând iniţial să afle conţinutul pachetului, Thomas este forţat în cele din urmă să se confrunte cu un trecut despre care nu a discutat cu nimeni vreodată. Retrăieşte acele câteva luni petrecute la Berlin, în timpul cărora a descoperit, pentru prima şi singura dată în viaţă, puterea deplină, extraordinară a iubirii adevărate.

O poveste de dragoste de o intensă forţă emoţională, desfăşurată pe un fundal istoric tulburător, Clipa explorează motivele pentru care ne îndrăgostim şi modul cum o facem, dar şi felul în care proiectăm, asupra persoanei iubite, ceea ce sufletul nostru caută cu disperare.

"Kennedy surprinde Clipa dragostei la prima vedere." - Vanity Fair

"Tristeţea care învăluie acest roman îl face să fie mai mult decât o recreare autentică a unor vremuri tulburi. Ridicând o serie de probleme etice, Kennedy se întreabă în ce măsură suntem captivii istoriei." - The Independent

Mulţumesc mult de tot editurii Trei pentru şansa de a citi acest roman impresionant!

    

Gândurile mele (Andreea):

 
Clipa.

 

Posesivă. Irepetabilă. Unică. A noastră.

Acel "nu acum" care a devenit atât de uşor "niciodată", fără ca noi să ne dăm seama. Nu putem face nimic pentru a o opri. Cu cât o căutam mai mult, cu atât ea se depărtează de noi mai tare.

Ea există doar ca să poată zbura. Asemenea unei păsări ce-şi desface aripile spre nicăieri şi pe care n-o poţi prinde, oricât de mult ai încerca. Câteodată, se desprinde uşor de noi, fără ca măcar s-o fi trăit. Abia ce a venit în întâmpinarea noastră, că, deja, înnebunim de dorul ei.

Viaţa noastră este predominantă de aceste clipe. Clipe ce ne fac fericiţi. Clipe ce ne răpesc zâmbetul de pe buze. Clipe ce ne fac să ne pierdem. Clipe ce ne dor. Clipe ce ne răscolesc sufletul. Clipe ce apar şi dispar, la fel de repede ca urmele lăsate pe nisip şi şterse de valul mării.

Până la urmă, doar asta sunt clipele. Nişte urme lăsate în viaţă noastră, ce depind doar de noi pentru a le face de neuitat.

 
În aceste ultime două săptămâni, am avut parte de o lectură destul de interesantă, deşi, nu sunt o mare fană a romanelor ce pun accent pe istorie şi care tratează aspectele socio-politice. "Clipa" îşi conduce uşor, uşor cititorii prin Berlinul anilor '80, când acesta era încă divizat în două (Berlinul de Vest - lumea civilizată şi Berlinul de Est - lumea cenuşie) de simbolul Războiului Rece, anume, Zidul, cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului.

Probabil că, atunci când citeşti titlul romanului, ai tendinţa să te gândeşti imediat la o poveste de dragoste cu "happy-end", dar, din păcate pentru mine, poate şi pentru voi, nu este chiar una dintre cele mai fericite. În viaţă, avem parte şi de poveşti cu final trist. Nu toată lumea are parte de ceea ce îşi doreşte.

 

Romanul ne vorbeşte despre clipă şi despre ce înseamnă să o trăieşti cu adevărat, fără să îţi pese de consecinţe. Ne vorbeşte despre deciziile de moment pe care ni le asumăm, fără a raţiona prea mult asupra lor. Ne vorbeşte despre regrete, dezamăgire, nepăsare, durere. Despre control, putere, trădare, umilinţă. Despre libertate şi despre lipsa acesteia. Despre aspectele cele mai cenuşii ale vieţii, dar, şi despre fericire, speranţă şi...dragoste.

Această carte este scrisă din perspectiva personajului principal masculin, dar, spre sfârşit, ne este prezentată, sub forma unui jurnal, şi o perspectivă feminină. De altfel, tot romanul este împărţit în două jurnale, narate la persoana I, jurnalul lui şi jurnalul ei.
 

~ prezent ~ 2010 ~

 

Romanul debutează cu dimineaţa în care Thomas Nesbitt primeşte actele de divorţ, după o căsnicie de mai bine de 20 de ani. Singurul lucru bun, de care a avut parte în urma acestui trai în doi, este fiica sa, Candace, pe care o iubeşte foarte mult.

"Cum putem să ne despărţim de ceva ce cândva consideram că este esenţial?"

 

Peste alte câteva zile, bărbatul primeşte un colet de la editorii săi, colet ce-i va da viaţa peste cap, fără doar şi poate. Acesta era trimis tocmai de Petra Dussmann, femeia ce l-a "bântuit" atâta amar de vreme, de la plecarea lui precipitată din Berlin.

"Toţi avem poveşti pe care nu vrem să le spunem."

 

Din acest moment, Thomas rememorează toată viaţa sa până în prezent: nefericita copilărie de care a avut parte, lipsa dragostei din partea familiei, singurătatea care l-a însoţit la fiecare pas, singurul său prieten, Stan, numeroasele vizite la bibliotecă şi cinematograf, prima călătorie, prima carte scrisă, prima...dragoste. Fericirea găsită alături de persoana iubită.

~ acum 26 de ani ~ 1984 ~

 

De când se ştie, tânărul a dus o viaţă de solitar, tot continuând să "fugă" de "complicaţiile sentimentale, toate marile declaraţii de inimă". Aveam impresia că el căuta, în mod special, să aibe parte numai de tristeţe, evitând fericirea care se arăta, de fiecare dată, în calea sa.

"Clipa… E un loc mult supraapreciat."

 

De mic copil, a fost atras de lumea cărţilor şi de călătorii, iar momentul în care a prins-o pe mama sa scriind o carte, nefiind publicată vreodată, a fost decisiv pentru viitoarea sa carieră, anume, cea de scriitor. Prima sa carte a fost despre Egipt şi s-a bucurat de mare succes. Astfel că, Thomas, doreşte ca următoarea carte să fie despre Berlin, despre oraşul care se mândrea "cu anarhismul lui, cu recunoscuta lui lume interlopă", cu viaţa decadent.

Pentru a scrie despre Berlin, Thomas s-a hotărât să aloce un an din viaţa lui, pentru a afla tot ce este necesar despre acesta şi oamenii lui. Ajuns într-unul din colţurile acestui oraş, anume, Kreuzberg, scriitorul se mută în chirie în apartamentul unui cunoscut pictor invertit, pe numele său, Alastair Fitzsimons - Ross. Deşi, la început, nu se aveau prea bine, mai mult din cauza atitudinii pictorului, cu timpul, cei doi au devenit buni prieteni.

"Kreuzbergul era ieftin. Era ordinar. Era pestriţ şi profund eterogen. Era cu adevărat boem — nu unul dintre presupusele cartiere boeme în care se mutaseră muncitorii calificaţi cu bani şi în care singurii artişti care locuiau acum erau cei foarte bogaţi. După această inspecţie scurtă, am înţeles clar că era un cartier în care se adunaseră outsiderii; unde era cu putinţă să găseşti un fel de punct de sprijin într-o lume altfel rezervată şi dificilă."

 

Pentru a-şi duce traiul şi pentru a afla mai multe informaţii, Thomas se angajează la sediul Radio Liberty, scriind diverse articole pentru aceştia - unul dintre acestea viza impresiile scriitorului faţă de "lumea" de dincolo de graniţă. La sediu, o întâlneşte pe Petra Dussmann, cea care va fi traducătoarea articolelor sale.

"Deşi privirile ni s-au întâlnit doar câteva secunde, n-am mai putut să-mi iau ochii de la ea..."

 

Odată cu această primă vedere, un sentiment nemaîntâlnit de ei - dragostea - încolţeşte în inimile amândurora, fiindu-le, totodată, teamă de fericirea care li s-a ivit deodată în drum. Sunt cuprinşi de nesiguranţă şi se gândesc constant la ceea ce îi aşteaptă. Dacă se vor mai întalni vreodată după această lungă absenţă, unul din viaţa celuilalt, rămâne de văzut.

În roman ne este prezentată şi povestea tristă, plină de suferinţă, dar şi de un strop de fericire şi speranţă, a Petrei. Născută de cealaltă parte a graniţei, în Berlinul de Est, şi aceasta a avut parte de o copilărie la fel de nefericită ca a lui Thomas. Aflăm şi despre ce a fost nevoită să îndure, atât în locul natal, cât şi după ce a fost exilată în Berlinul de Vest. O poveste de-a dreptul cutremurătoare!

"Dar viaţa, fireşte, nu te lasă niciodată cu adevărat în pace. Poţi să te izolezi tu într-o căsuţă de pe un drum lăturalnic din Maine şi până la urmă un curier de la tribunal tot va ajunge la uşa ta. Sau va sosi un colet de peste Ocean - şi oricât te-ai strădui, nu poţi să nu te pomeneşti transportat în urmă cu două decenii şi jumătate într-o cafenea dint-un colţ din Berlin numit Kreuzberg. Ai în faţa ta un caiet cu sârmă spiralată şi în mâna dreaptă vechiul stilou roşu Parker pe care ţi l-a dat tatăl tău ca dar de despărţire şi care înaintează cu viteză pe pagină. Apoi auzi un glas. Un glas de femeie:
- So viele Wörter!
Aşa multe cuvinte!
Ridici privirea şi iat-o. Petra Dussmann. Începând din acea clipă, lucrurile se schimbă. Dar asta numai fiindcă ai răspuns:
- Ja, so viele Wörter. Aber vielleicht sind din ganzen Wörter Abfall.
Da, aşa multe cuvinte. Dar poate că toate cuvintele sunt rahat.
Ar fi plecat mai departe dacă n-aş fi avut acea mică tentativă de autoironie? Şi dacă ar fi plecat mai departe...?"

Mai aflăm şi despre sistemul de dincolo de graniţă, care era unul foarte strict, oamenii fiind privaţi de multe lucruri. Nimeni nu putea să facă nimic, fără ca cei de la putere să nu afle. Vecinii, prietenii, membrii familiei se denunţau între ei, pentru a le fi lor mai bine. Erau implicaţi atât agenţi de la Stasi (securitatea RDG-ului), cât şi agenţi de la CIA. Erau spioni peste tot. Ne mai sunt prezentate şi câteva referinţe despre Ceauşescu şi sistemul comunist din România, care coincidea foarte mult cu cel din Berlinul de Est.

Revenind la prezentul prezentului (2015), sper că v-am făcut destul de curioşi şi vă recomand această carte pentru rândurile profunde scrise de Douglas Kennedy, rânduri care te pun pe gânduri (sute de întrebări trecându-ţi prin minte, fără încetare) şi care nu te lasă indiferent, oricât de nepăsător ai fi faţă de viaţă. Autorul creionează, în faţa noastră, personaje realiste, cu tot cu viaţa de toate zilele, atât cu bune, cât şi cu rele, având un mod unic de a mănui cuvintele, încât ştie exact unde să "lovească".

Nota mea: 4/5

 



Discuţie la un ceai: Invitaţii sunt Iasmina şi Mili de pe blogul Literatură pe tocuri!

     Dragii mei, ştiu că în ultima vreme nu ne-am mai adresat vouă deschis ci doar prin recenzii şi noutăţi. Ne lipseşte timpul petrecut pe blog şi ne-am dori să vină cât mai repede vacanţa şi să ne putem reintra într-un ritm. Eu anul acesta am o admitere foarte grea în faţă şi îmi doresc din suflet să o trec şi să revin la voi cu o veste bună! În altă ordine de idei, vreau să vă prezint două fete excepţionale şi anume adminele Iasmina şi Mili de pe blogul "Literatură pe tocuri". De ce am ales să le iau lor acest interviu? În primul rând aşa am simţit să fac. Voiam să aflu cum a început aventura lor în lumea blogosferei româneşti, iar în al doilea rând m-am gândit că ar fi o ocazie minunată de a împărtăşi şi cu voi atât cititorii noştri dragi cât şi ai blogului "Literatură pe tocuri" , munca din spatele blogului, dar şi modul în care originalitatea şi-a pus amprenta asupra lui datorită acestor fete. Vă invit cu drag să citiţi interviul şi mai apoi să aruncaţi un ochi pe blogul lor, vă promit că nu veţi regreta!

     În primul rând doresc să vă mulțumesc Iasmina şi Mili pentru că ați acceptat să-mi acordați acest interviu, pentru mine este o adevărată onoare!

1) Blogul vostru este unul dintre cele mai urmărite din blogosferă şi ați reuşit să evoluați foarte frumos în decursul timpului. Curiozitatea mea, dar şi a colegelor mele este cum anume a luat naştere acest proiect? Şi cum ați ales numele blogului? Unul extrem de original aş dori să adaug.  

     Totul a fost precum o scânteie scăpată dintr-un jăratec. Două persoane pasionate de lectură ce s-au cunoscut prin intermediul cărților devenind prietene și care au decis să nu își împărtășească doar una alteia impresiile, ci să facem o bucurie și celorlalți care au aceași pasiune ca și noi. 

     S-a pornit de la un bloguleţ ce reprezenta mai degrabă un jurnal și era numai al uneia dintre noi. Fiind prietene ne consultam aproape zilnic, fiecare venind cu câte ceva ce puneam cap la cap să facem un întreg. În toiul unei discuții ne-a venit pur și simpu ideea:  Ce ar fi dacă am încerca să trecem la un alt nivel? Dacă am formă o echipă și am porni pe un drum nou? Nu a trebuit să ne gândim de două ori, eram hotărâte, simțeam că ne completăm una pe cealaltă și ne-am pus pe construit. 

      Site-ul „Literatură pe tocuri” este copilul nostru pe care l-am născut, îl vom crește și îl vom educa. Este proiectul nostru în care punem mult suflet, creat și într-o perioadă nu foarte roz prin care trecusem amândouă. Dar asta ne-a motivat să depășim răutăți gratuite și să ne ridicăm deasupra prostiei. În acest proiect nu există Mili și Iasmy există „noi”. Suntem două jumătăți ale unui întreg rezultatul fiind: Literatură pe tocuri! 

    Numele site-ului a fost ales într-adevăr mergându-se pe ideea de originalitate sau mai bine zis unicitate. Meritul îi aparține lui Mili ajutată de o bună prietenă, iar jumătății Iasmy i-a plăcut foarte tare și nu a schimbat nimic. Combinațiile au fost multe, dar s-a mers pe principiul de carte, literatură în general și feminitate, reprezentativ în special pentru niște domnițe romantice. Deși abordăm și alte genuri acesta este totuși cel care ne reprezintă cel mai bine. 

2) Cum alegeți cărțile pe care doriți să le citiți?  

     În general citim cărți a căror descriere ne atrage privirea. Citim din plăcere, nu din obligație și atunci ne alegem cărțile care credem că ar putea să ne placă. Nu citim la comandă, nu alegem cărți doar pentru că sunt în vogă, nu alegem cărți doar pentru că dau bine și trebuie să fim în pas cu moda. Citim cărți care sunt noutăți, dar și cărți de anticariat. Citim cărți ai căror autori ne plac, dăm șansa și celor necunoscuți și încercăm să citim și genuri care nu sunt chiar favorite -asta din curiozitate și din dorință de-a ne crea o idee personală. Suntem destul de selective în ceea ce privește cărțile alese, nu citim la grămadă, pentru că asta ar însemna să nu ne mai bucurăm de plăcerea lecturii. 

3) Ce elemente trebuie să întrunească o lectură pentru a fi memorabilă în opinia voastră?

      Nu am analizat niciodată elementele care ar putea să facă o lectură să ne persiste în minte multă vreme. Totul vine pur și simplu! Poate fi o carte cu un subiect simplu, dar care ajunge să ne transmită ceva, dar poate fi și o carte foarte complexă și profundă care să ne facă să trăim fiecare bucățică de cuvânt. Depinde de percepția noastră, de personalitatea noastră ca cititor, de  înțelegere a subiectului, de  sensibilitate și emoție. Toate acestea pot face o carte de neuitat pentru noi.

4) Câtă muncă zilnică/saptămânală există în spatele acestui proiect?

     Nu am contorizat până acum, dar putem să spunem că există multă muncă în cadrul acestui proiect. Muncim în fiecare zi în funcție de timpul disponibil pe care îl avem. Suntem persoane care avem job-uri și alte activități adiacente, ne dorim ca ziua să fie de 48 de ore, dar probabil nici atunci nu am fi mulțumite. Dar, oricât de ocupate am fi cu ceea ce facem în fiecare zi nu uităm niciodată de site. Ne-am propus că “uitare” sau „nu am timp de site” să nu existe în vocabularul nostru. Venim zilnic cu câte ceva pentru cititorii noștri, deoarece îi respectăm, dar ne respectăm și pe noi înșine. În concluzie: Munca este titanică, atât cea tehnică cât și cea literară, dar o facem cu plăcere și atunci pare ușor. Și dacă există și organizare totul merge strună. 

5) Ce sfaturi aveți pentru "bobocii bloggeri" pasionați de lectură şi care îşi doresc să împartă şi cu alte persoane acest lucru? Pe ce credeți că ar trebui să se axeze?

    În primul rând nu cred că suntem în măsură să dăm sfaturi, dar vom încerca să vă oferim câteva idei. În prim plan trebuie ca și blogger să îți respecți cititorul, atât ca și persoană virtuală, dar ca și opinie, chiar dacă uneori aceasta nu coincide cu a ta. Mergeți pe originalitate, creați un stil propriu indiferent dacă unii vă blamează. Este stilul vostru și nu vă deziceți de el. Nu încercați să fiți la fel cu majoritatea. Axați-vă în special pe sinceritate în ceea ce scrieți, spuneți-vă părerea fără să fiți tăioși, dar în același timp nici să periați pe cineva doar de amorul artei. Gândiți-vă că sunteți un fel de formatori de opinie și aici trebuie sinceritate în special cu ține însuți, dar și față de cititori. Este posibil ca ție, in calitate de blogger să îți placă o carte, dar având în vedere că sunt percepții diferite printre cititori, la fel de bine acea carte poate să nu placă unora. Aici este un fel de alba-neagra, dar v-ați spus părerea și trebuie să o respectați și pe a celui care vine în contradicție cu tine.

6) Dacă ar trebui să recomandați o carte pe care merită să o cumpărăm de îndată ce avem ocazia, care ar fi aceea?

    Eh! Sunt multe cărţi care ne-au plăcut şi pe care le-am putea recomanda. Cred că nu ne-ar ajunge o zi. Dacă ne permiteţi- ne este imposibil să ne rezumăm la o singură carte şi atunci vom recomanda câteva care ne vin pe moment în minte.

      Hopeless. Fără speranță de Colleen Hoover: O carte ce te învăluie în mister si pe parcurs te lasă fără cuvinte, te vei simți pierdut și vei dori să continui. Poveste te va face să te gândești mult timp la ea și la mesajul ei, dar și ce înseamnă să trăiești fără cuvintul magic…speranță.

     Nopţi de patimă de J.R.Ward: Primul volum dintr-o serie fabuloasă, care te prinde în mreje şi nu ai scăpare. Deşi este genul fantasy şi noi suntem cam mofturoase la acest capitol (trebuie să fie extreme de bine scris ca să spunem WOW)  putem spune că această carte merită toată atenţia. Dacă două romantice prin esenţă recomandă o carte fantasy, asta spune ceva despre acea carte, nu credeţi?

     Nu te poţi ascunde de Karen Rose. Un thriller extrem de bun, combinat cu tot ce trebuie, romantism, crimă, thriller psihologic. Este precum o prăjitură Krantz, la exterior destul de crocantă şi în interior super suculentă şi cremoasă.

     Seria Malory-Anderson de Johanna Lindsey (nu putea să lipsească şi ceva historical J). Această serie este ca o mâncare pe care nu o cunoşti, eşti timid la început, dar cu fiecare îmbucătura începi să savurezi şi să devină din ce în ce mai bun.

Ne oprim aici, pentru că altfel am continua la nesfârşit. J

7) Cum a luat naştere ideea rubricilor "Reviews Angelic" şi "Reviews Demonic"?

     Având în vedere că sunt cărţi care ne-au plăcut şi cărţi care nu ne-au plăcut, ne-a venit ideea să le prezentăm cumva. Am încercat mai multe combinaţii de nume şi ceva nu mergea, parcă nu ne reprezenta. Vroiam ceva care să ne reprezinte! Suntem două firi diferite şi atunci ne-a venit ideea să dăm o denumirea în funcţie şi de personalitatea noastră. Una este demonică şi alta angelică, dar ne completăm atât de bine.!!!!!! Rezultatul a fost cele două rubrici, care spunem noi creează un echilibru, exact aşa cum suntem şi noi.

8) Se spune că unele persoane în general cele tinere nu se descurcă să lucreze în echipa, dar voi va descurcaţi foarte bine! Ce sfaturi aveţi pentru cei care decid să înfiinţeze un blog în echipa?

      Principiul de bază este să nu porneşti de la premiza de echipă ca şi definiţie, ci să te axezi pe cuvântul familie. Noi nu formăm o echipă, este doar o titulatură, formăm o familie sau mai bine zis suntem într-o căsnicie. J  Aşa cum într-o căsnicie există înţelegere, respect, comunicare, aşa este şi la noi. Dar, trebuie să porneşti la drum cu această concepţie, trebuie tras într-o singură direcţie, lăsând deoparte  orgolii personale, sau ideea că unul munceşte mai mult şi altul mai puţin. Trebuie înţeles faptul că formezi un tot unitar şi nu are importanță cine, care, cum are idei sau citeşte mai mult sau scrie mai bine. Sunt lucruri copilăreşti şi dacă persişti în acest orgoliu că fiecare să fie primul nu rezolvi nimic. Deciziile pe care noi le luăm o facem împreună, niciodată separat. Avem fiecare bucăţica pe care lucrează să nu ne dăm cu stângul în dreptul, dar în acelaşi timp rezultatul să fie unul care reprezintă “Noi”. Partea tehnică şi partea literară, amândouă de o importanță majoră, iar una fără cealaltă nu duce către nicăieri. Dar cel mai importat şi ne repetăm, formaţi o familie, nu o echipă. Mergeți umăr la umăr chiar dacă unul este mai înalt şi altul mai scund, rezultatul este : egalitate, echilibru, dar mai presus de orice viaţă lungă virtuală.

9) În încheiere ne puteţi spune de ce ar trebui să urmărim blogul Literatură pe tocuri?

     În primul rând mulţumim tuturor celor care ne urmăresc! 

     Suntem sincere în ceea ce prezentăm, avem un stil mai aparte în ceea ce priveşte recenziile. O combinaţie de recenzie clasică şi rezumat. Am fost blamate de câteva persoane că nu ne bazăm pe recenzia clasică succintă, dar nu s-a înţeles că noi dorim să fim altfel.  Nu folosim un limbaj academic, ci acel limbaj pe înţelesul tuturor, fără înflorituri literare din care puţini să înteleagă ce vrem să spunem. Suntem persoane simple şi ne adresăm simplu. Unora place, altora nu, dar respectăm şi aceste opinii, chiar dacă mai ne aprindem câteodată. Învăţăm din greşeli, încercăm să evoluăm, în fiecare zi mai invătam câte ceva şi asta pentru că vrem ca cititorii să fie mulţumiţi şi să le placă ceea ce noi prezentăm.  Încercăm să acoperim o cât mai mare arie de genuri, încercăm să vă informăm în privinţa noutăţilor, zilnic găsiţi ceva pe site-ul nostru şi suntem deschise la tot ce ţine de lectură. Tuturor cititorilor care vor să prezinte o carte le dăm posibilitate să îşi exprime părerea, cei care au creaţii proprii au o rubrica dedicată lor să poată fi citiţi, plus concursuri cu premii destul de atractive.

  

     Mulţumim, Simona de la Shattering Words că ne-ai dat şansă de-a face cunoscută o mică părticică din noi! Ne face o deosebită plăcere că te-am cunoscut!

Mulţumim, Alinei colaboratoarea noastră, pentru sprijinul şi aportul ei. Aduce în atenţie cărţi interesante care stârnesc curiozitatea.

Mulţumim fetelor că îşi scriu propriile impresii despre cărţile citite. Aducând acel ceva care lipsea din peisajul literar!

Mulţumim tuturor celor care ne urmăresc şi ne citesc în fiecare zi. Pentru noi faptul că vă avem alături nu face dacat să ne creeze o mare bucurie a sufletului.

Respect, tuturor!

                                  

     Cu drag,

Mili şi Iasmy!

                       

Anna în Veşmânt de Sânge de Kendara Blake

 

Din 3 aprilie 2015 la Editura Leda!

„O POVESTE ÎNTUNECATĂ ŞI COMPLICATĂ, CU UN EROU CARE ÎI UCIDE PE CEI MORŢI, DAR, LA RÂNDUL SĂU, ESTE ÎNDRĂGOSTIT DE MOARTE. AŞA VEI FI ŞI TU PÂNĂ LA SFÂRŞITUL CĂRŢII!” – Cassandra Clare

Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi.

La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii.

Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide.

În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise.

Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.

Vânătoarea (Ultimul avanpost #2) de Lavinia Călina (în curând la Editura Herg Benet)

“După ce ne-am întâlnit” de Anna Todd

„Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am trăit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atingându-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldurile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.“

Tessa Young e o fată cuminte, silitoare şi ordonată. După ce intră la universitate şi îl cunoaşte pe Hardin, viaţa ei se schimbă radical. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit. Deşi o respinge, spunând că nu-i este el alesul, Tessa e hotărâtă să insiste şi să-l găsească pe adevăratul Hardin, care a ridicat între el şi lume un zid de trădări şi minciuni. Tessa are deja iubitul perfect. Atunci de ce se luptă să treacă peste propria mândrie rănită şi peste prejudecăţile lui Hardin vizavi de fetele drăguţe ca ea?

Poate că e vorba de… dragoste? After a fascinat cititorii din toată lumea. Trăieşte şi tu experienţa celei mai comentate cărţi de pe internet!

Anna Todd a câştigat o popularitate imensă pe internet odată cu apariţia seriei After. Locuieşte în Austin, împreună cu soţul ei, cu care a doborât statisticile, căsătorindu-se la o lună după absolvirea liceului. Anna a fost mereu o cititoare împătimită şi i-au plăcut trupele de băieţi şi poveştile de iubire romantice, astfel că acum, când a găsit un mod de a le îmbina pe toate trei, se bucură de un vis devenit realitate.

Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare a romanului After.

“Am vrut să spun o poveste realistă, despre oameni adevărați. Nu scriu despre destine idilice, ci despre oameni ca mine, care poate au avut o copilărie mai dură.” – Anna Todd

“Anna Todd te face să ţipi, să râzi, să plângi, să te îndrăgosteşti… After e o serie de neratat – pregăteşte-te să trăieşti emoţii pe care n-ai fi crezut că ţi le poate provoca o carte.” – Fangirlsh

Team Daemon

Editura Leda vă invită să vă alăturaţi Echipei Daemon. Publicaţi coverul “Team Daemon” pe profilul vostru de facebook, tag-uind Editura Leda (lăsaţi-l acolo timp de o lună!) și trimiteţi un mesaj privat cu numele complet, link-ul către poză și adresa de mail Editurii, pe pagina de facebook.

Ești Blogger? Solicită bannerul cu Team Daemon prin mesaj privat, afișează-l timp de o lună pe blog și fii membru VIP. Editura Leda te va contacta să-ți spună ce pregăteşte pentru tine!

 

Eu sunt deja membru Team Daemon!
Voi ce mai aşteptaţi?