Recenzie: Crimă şi pedeapsă de F.M. Dostoievski

Puţini ştiu că Dostoievski a fost nevoit să scrie „Crimă şi Pedeapsă” în primul rând pentru că avea nevoie să îşi aştearnă gândurile pe hârtie dată fiind situaţia lui de la 1849. Acesta este condamnat la moarte prin împuşcare alături de alţi deţinuţi. În ultimul moment pedeapsa lor este comutată în 4 ani de muncă silnică plus serviciu militar pe viaţă. Se pare că unul dintre condamnaţii care a trecut prin supliciul execuţiei simultane „a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris <<Crimă şi Pedeapsă>>”.

Un alt lucru, pe care poate nu-l ştiaţi despre Dostoievski este acela că a suferit de patima jocurilor de noroc, iar romanul se pare că a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură.

„Crima este protestul individului împotriva unei proaste orânduiri sociale.”

După premisa de mai sus se ghidează şi Rodion Romanov Raskolnikov, care nu este prea încântat de situaţia lui material extrem de proastă. Fost student, lecţile lui sunt din ce în ce mai puţine până ajung să nu mai existe deloc. El nu ştie ce să facă şi se decide să amaneteze ceasul primit de la mama lui, ceas care a aparţinut tatălui său. Suma pe care cămătăreasa Aliona i-o oferă este infimă, dar el se mulţumeşte cu atât deocamdată.

„Caută să ajungi un soare şi atunci are să te vadă toată lumea!”

“N-am ucis un om, am ucis un principiu.”

“ Puterea nu se dă decât aceluia care îndrăzneşte să se aplece s-o ridice.”

Probabil bănuiţi încă din titlu, care ar putea fi soarta mizerabilei cămătărese, dar din păcate aceeaşi soartă o va avea şi sora ei. Raskolnikov trece printr-un proces psihologic intes încă din clipa, în care iese din cameră cu un singur gând şi aceela de a face dreptate, de a extermina un păduche social. Ei bine vreau să spun că am trăit fiecare sentiment alături de el! Parcă simţeam groaza ce punea stăpânire pe el când stătea în uşa cămătăresei neştiind dacă aceasta îl va primi sau nu. Satisfacţia lui nu am prea simţit-o pentru că am fost profund dezamăgită că a omorât-o şi pe Lizzaveta, dar într-un fel mă aşteptam nu ştiu de ce.

„ În sărăcie mai păstrăm încă nobleţea sentimentelor înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni niciodată!”

“ Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt false, ea totuşi face plăcere şi este ascultată fără supărare. O plăcere grosolană, totuşi plăcere.”

După săvârşirea crimelor Raskolnikov se îmbolnăveşte destul de rău şi trece printr-o serie de conflicte atât interioare cât şi exterioare, neânţelegând de ce mama şi sora lui sunt atât de afectate de situaţia lui.

Am adorat caracterul Duniei, mai ales când aceasta stă faţă în faţă cu Svidrigailov şi îl înfruntă cu teamă, dar şi plină de demnitate.

Chiar dacă niciodată nu a spus-o cu voce tare sau în cazul de faţă în nici un dialog, sunt convinsă că 

Razumihin ştia cine este adevăratul criminal, într-un fel nici nu era prea greu să-ţi dai seama, tot ce trebuia făcut era să te foloseşti de psihologie.

Sonia a fost un personaj atât de complex, parcă era ca un fel de înger al izbăvirii şi asta a şi fost până la urmă. Cu siguranţă ea este preferata mea, pentru că poate suporta atât de multe lucruri, se poate sacrifica de atât de multe ori pentru ceilalţi încât mă face să vreau să fiu mai bună.

„ Oamenii obişnuiţi trebuie să se supună legilor şi nu au dreptul să le calce pentru că, vedeţi dumneavoastră, ei sunt oameni obişnuiţi. Iar cei "deosebiţi" au dreptul să comită crime şi să calce orice lege, tocmai pentru că ei sunt oameni "deosebiţi". ”

Raskolnikov m-a făcut să trec de la ură la iubire şi tot aşa pe tot parcursul cărţii, dar până la urmă m-a şocat complet în final când a făcut ce a făcut.

Nu prea ştiu dacă recenzia mi-a ieşit foarte bine, nu prea pot să fiu obiectivă oricât aş încerca, a fost o carte care m-a făcut să vreau să plâng dar să nu pot pentru că simţeam că lacrimile mele sunt o insultă la adresa acestei opere monumentale.

Dacă sunteţi pregătiţi să intraţi într-o lume cu totul specială, atunci trebuie să daţi o şansă acestei cărţi, vă asigur că nu o să regretaţi!

„ Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate...”