Întoarcerea (Am murit, din fericire #1) de Theo Anghel (recenzie)

An apariție: Februarie 2016

Categoria: Fantasy fanatic
Editura: Quantum Publishers
Nr. pagini: 298

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

Există viață după moarte? Unii vor spune că da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

Gândurile mele (Dede)

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru șansa de a citi acest volum superb!

Mă gândesc la faptul că fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puțin o dată, cum o fi de partea cealaltă, în lumea de Dincolo, la granița dintre bine și rău. Acolo, unde ne sunt puse în balanță toate lucrurile pe care le-am săvârșit pe vremea când încă eram în viață. Fie ele, bune sau rele. Oare suntem conștienți cu adevărat de ceea ce ne va rezerva destinul în acel moment decisiv? Ne acceptăm viitorul loc în care sufletul ni se va "odihni", fără a ne împotrivi, sau considerăm că încă putem alege, indiferent de ceea ce am făcut în viața anterioară? Oare poate exista cu adevărat o cale de mijloc, să nu trecem nici pragul Raiului, nici pe cel al Iadului,  și să primim o a două șansă de a ne întoarce înapoi, chiar cu riscul de a ne pierde propria identitate și pe cei dragi nouă?

"Îmi plăcea să fiu fată și aș fi fost în continuare dacă nu aș fi murit. Acum sunt un recuperator. Unul dintre cei mulți. Mă rog, prin cercurile înalte - la propriu - prin care mă învârt, ni se spune recuperatorum, dar nu m-am prăpădit niciodată după latină. Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine? Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul."

Ei bine, personajul principal ajunge în acel loc, în ziua care trebuia să reprezinte una dintre cele mai minunate momente din viața oricărei femei. Tânăra Oriana, în vârstă de numai 19 ani, își găsește sfârșitul tragic chiar în ziua nunții sale atunci când, rezemându-se de o balustradă din încăperea bisericii, care cedează între timp, cade că secerată la pământ. Oare Astrid, una dintre bunele sale prietene, să-i fi citit moartea în cărți și să nu fii avertizat-o de primejdia ce o aștepta sau vederea miresei de către viitorul soț, înainte ca ceremonia să înceapă, i-a adus acel ghinion de care se vorbește încă din vremuri străvechi?

Oricare ar fi fost însă motivele Celui de Sus, în urma acestei "treceri", puștoaica noastră rebelă nu mai este aceeași persoană care era înainte ca acest eveniment să se întâmple. Se trezește brusc în fața unui șir lung de oameni "împietriți", fără vlagă, din care, la fel cum a pățit și ea, viața s-a scurs rapid, fie că erau conștienți de asta sau nu. La unii, chiar înainte ca ea să înceapă.

"...am aflat că urma să mă întorc în Chaos, așa numea Amadeus tărâmul locuit de cei vii, unde voi începe o viață cu totul nouă. Una în care eu voi fi ultima dintre grijile mele, o viață dedicată recuperării sufletelor."

Astfel că, neavând încotro, se așează repede după ultimul ins, pentru a termina mai repede și să nu-i ia careva locul, deoarece lumea continua să tot vină, fiind parcă pregătiți pentru soarta ce o vor avea, odată ce vor intra pe una dintre cele trei uși. Stânga era pentru Iad, dreapta pentru Rai, iar cea din mijloc, deși părea la fel de banală ca și celelalte, era mult mai mult de atât. Era destinată celor cu un har special, celor care mai aveau o șansă de a se întoarce în Chaos (lumea noastră) și să facă ceva pentru salvarea lor.

" 'Ce le-o trebui gândacilor ăstora aripi?' m-am pomenit întrebându-mă.

Abel a pufnit către mine.

- Gândacii au aripi așa cum voi aveți creier. Nu le folosesc la nimic.

Era prost dispus și n-aveam deloc chef de toanele lui. L-am ignorat. M-am trezit de-a binelea și m-am întrebat cât o fi ceasul.

- E nouă, mi-a răspuns Ama, prompt.

Am înclinat capul spre ea, a admirație.

- De ce nu poți fi și tu ca ea? l-am tachinat pe drăcușor.

- Oh, geez! Mă întreb de ce? mi-a întors-o afurisitul, zâmbind sarcastic."

Odată aflată de partea cealaltă a ușii din mijloc, Oriana îi cunoaște pe Amadeus, unul din reprezentanții Binelui, și pe Malorum, la polul opus. Personajul din urmă nu face decât să se joace cu mintea fetei, zăpăcind-o și deviindu-i gândul de la explicațiile și instructajul prezentate de cel dintâi. Singurele frânturi de cuvinte pe care tânăra reușește să le prindă atestau că ea este un recuperatorum acum, adică un recuperator de suflete, și că va reveni în lumea ei. 

Deasemenea, nu se va întoarce singură, ci împreună cu doi îngeri: Ama, partea bună de Sus, care o va sfătui și o va atenționa când o va lua pe căi greșite, și Abel, unul din drăcușorii celui de Jos, acesta influențându-i gândurile spre lucruri rele, îndemnând-o, de multe ori, chiar să le pună în aplicare. Cei doi salvatorem o vor îndruma în așa fel încât să aleagă calea cea corectă: lumina sau întunericul. Dar dacă există și o altă variantă, una mult mai de temut care poate aduce sfârșitul și mai aproape, una în care nici binele, nici răul să nu îi guverneze pașii, va pleca pe acest drum sau va lupta pentru un echilibru între părțile implicate?

"Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiții ăștia se cunosc încă de pe când erau în viață și se pare că au multe de împărțit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanți. Dar să nu trag concluzii pripite."

Găsindu-se aruncată înapoi în București, într-un apartament sărăcăcios, murdar, nearisit și infect, fără mâncare, cu o saltea ruptă și plină de vietăți pe post de pat, îmbrăcată doar în niște zdrențe, nevând alte haine la dispoziție, și fără nimeni la care să apeleze pentru ajutor, Oriana este nevoită, pentru prima dată în viață, să facă față singură tuturor lucrurilor de care se îngrijeau până în acel moment cei din jur. Orfană de ambii părinți și toată viața răsfățată, fire năzdravană și plină de egoism, aceasta nu se gândea vreodată că va ajunge aici.

Tot ce avea cândva, pare acum doar un vis frumos și fantezist, fiind în plină antiteză cu acest coșmar, îngrozitor de real, ce o încearcă în aceste momente de cumpănă. Unde mai pui că, dacă vrea să-și trăiască viața ca recuperator de suflete și să nu dispară subit nici din aceasta, de data asta, pentru totdeauna, îi este interzis să spună cuiva ce este cu adevărat și să ia legătura cu cei pe care-i cunoștea odată.

Pe lângă toate acestea, Oriana primește și un ceas special care se activează doar atunci când o misiune este pe cale să înceapă. Mai puternică decât un om obișnuit, dar încă o începătoare, aceasta trebuie să se folosească de abilitățile primite și de instinct, pentru a putea salva sufletele celor care sunt pe muchie de cuțit și să aibă grijă ca autoritățile să nu-i descopere adevărata identitate, iar totul să se termine pentru ea, mai repede decât a început. De altfel, ceva nou se naște în sufletul ei, un altruism și o compasiune față de aproapele său, de care nu dispunea înainte, acum simțindu-se oarecum datoare să aibă grijă de toți din jur, nu doar de cei pe care este nevoită să-i salveze.

"...Amadeus [...] Mi-a pus mâna pe creștet și mi-a zâmbit pentru prima oară de când îl cunoscusem. N-aș putea să redau senzația de bine pe care am simțit-o când m-a atins. Era armonie, împăcare cu sine și cu ceilalți. Acceptare. Din palma lui se scurgea în trupul meu încordat însăși viața. Viața, așa cum probabil ar fi trebuit să fie dacă n-am fi pervertit-o noi, oamenii, și n-am fi redus-o la starea de simplă existență."

Bineînțeles că și cei ca Oriana trebuie să-și ducă cumva traiul, având nevoi ca orice om normal. Așa că, datorită vecinei sale, Mati, pe care o ajută să scape pentru ceva vreme de iubitul abuziv, obține un job la barul - restaurant unde lucra și aceasta. Între cele două începe să înflorească o prietenie frumoasă, bazată pe încredere reciprocă și afecțiune, deși la început părea să nu ducă nicăieri această legătură.

În plus, apariția unui nou personaj în viața ei, client fidel al barului, recuperator de suflete și el, îi trezește sentimente contradictorii, uneori dorindu-i prezența în preajma sa și încercând să-i atragă atenția, alteori sperând ca Marc să se țină la distanță de ea, chiar dacă îi mai simțea lipsa. Din spusele salvatoremilor ei, acesta s-a dat de partea răului, nemaifiind în stare să-și vadă propriul înger bun, datorită lucrurilor negative pe care le-a săvârșit.

O lectură care-ți captivează iremediabil atenția, fiind scrisă într-o manieră cât se poate de originală, plină de mister și momente amuzante, datorate atât spiritului sălbatic al Orianei, cât și celor doi îngerași neastâmpărați, ce se ciondănesc cu fiecare ocazie, uneori exasperând-o la culme pe tânără. O lectură pe care n-o vei putea lăsa din mână, acțiunea desfășurându-se într-un ritm alert, ce nu-ți oferă șansa de a te plictisi vreo clipă. Lucrurile mici pot conduce spre ceva măreț, atunci când crezi în tine și te dăruiești pentru alții, fără nicio urmă de egoism.

Nota mea: 5/5