Vocea pumnalului de Patrick Ness – Recenzie

Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.

Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.

Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte...

Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... şi mai departe.

Nr. Pagini: 512

Gen:  YA, Distopie

Notă: 4.5/5

Mulțumesc sponsorului nostru, editura TREI pentru șansa de a citit această carte!

Recenzie:

„Dacă am avea o viziune și o percepție corecte asupra întregii vieți omenești, ar fi ca și cum am auzi iarba crescând și inima veveriței bătând, și am muri din pricina acelui urlet care se ascunde de cealaltă parte a tăcerii.”

Vocea pumnalului a fost un roman neașteptat de plăcut, fără dar și poate. Nu aveam mari așteptări de la această carte, deoarece recenziile găsite au fost cam negative iar descrierea inițială nu oferea prea multe informații. Nici nu mi-am închipuit că avea să îmi placă atât de mult. 

În primul rând, Vocea pumnalului e o carte de aventură, o carte plină de suspans și răsturnări de situație. Deși e trecută la +12 ani și personajul principal urmează să implinească 13, în nici un moment nu am avut impresia că aș citi o carte pentru, cu sau despre copii. Cel mai interesant aspect fost interesul pe care am început să îl acord poveștii odată ce m-am lăsat prinsă de aceasta; acțiunea începe lent, nu oferă prea multe informații și îți dă impresia unei lecturi ușoare. 

Ideea în sine e destul de interesantă; în acest univers paralel, femeile au fost ucise de un virus iar bărbații, contaminați, sunt condamnați la o viață de singurătate și tristețe, în contextul unui Vacaram fără sfârșit. Aparent, în acest univers distopic, bărbații își pot auzi gândurile unii altora, și nimic din ceea ce le-a trecut vreodată prin minte nu a rămas neauzit. 

Tot misterul se învârte în jurul lui Todd, un baiat care își așteaptă cu nerăbdare a 13-a aniversare când în sfârșit va deveni bărbat.  El e ultimul băiat din Prentisstown, unicul copil inocent din monstruosul oraș. Toți îi așteaptă cu nerăbdare aniversarea, când toate secretele îi vor fi dezvăluite și nimeni nu îl va mai putea lua peste picior. 

Intriga apare odată ce Todd, ieșit la plimbare cu câinele său Manchee, dă peste un gol, o bucată imensă de tăcere care îi dă viața peste cap. Pentru un bărbat din lumea nouă, traiul normal este plin de Vacarm, simțit din toate părțile. Orice creatură are un Vacarm al său, și nici un colț din lume nu este vreodată lipst de zgomotul interminabil făcut de gândurile viețuitoarelor. Dar Todd simte tăcerea atrăgându-l spre ea, și pentru o clipă este prins de sentimentul de liniște pe care nu îl mai experimentase până atunci. Dar așa cum orice alt gând trebuie împărtășit cu toată lumea, așa și acesta își găsește drumul către urechile cuiva, iar Todd începe o lungă călătorie ce are ca scop salvarea propiei vieți. 

Universul creat de Patrick Ness a fost total altceva față de distopiile citite de mine până acum. Todd se maturizează enorm pe parcursul romanului și devine un personaj echilibrat, rațional, și foarte diferit de ceea ce te aștepți de la un adolescent de 13 ani. 

Acum, pot să înțeleg nemulțumirea cititorilor, pe de-o parte. Toată problema acestei cărți e modul de a scrie al autorului, care e o combinație între Tehereh Mafi, cu propoziții foarte, foarte lungi sau foarte, foarte vagi și sparte și George R. R. Martin, cu descrierile sale complexe. Ori cel puțin mie de asta mi-a amintit.  Întradevăr, dacă nu ești obișnuit cu stilul poate fi puțin mai dificilă lectura, dar nu imposibilă. Pentru mine nu a fost nici pe departe un minus, și cred că traducătorul a făcut o treabă grozavă.

Recomand cartea tuturor, indiferent de vârstă. Deși nu sunt fan al cărților de aventură acest roman a fost ca o gură de aer proaspăt ! Întradevăr, merită toate laudele criticilor din străinătate.