Interviu scriitoricesc #4 - Andreea Ban (Andres)

Astăzi vom cunoaşte o altă persoană deosebită, autoarea cărţii Încă o dorinţă. Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede că tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă, se întâmplă cu un scop. Cărţile pe care le citim, oamenii pe care îi întâlnim, lucrurile pe care le vedem ne ajută să luăm deciziile potrivite.

Andres e ca marea. Capabilă de o iubire profundă, adâncă, constantă, masivă. Ca adâncimea și robustețea mării. Ca să înțelegi iubirea ei trebuie să cunoști marea. Marea există și atât. E un fenomen în sine, un mister, o lume inaccesibilă muritorilor, un miraj periculos și promisiunea unei alte realități. E ca iubirea. Un soi de esență a noastră pe care nu o putem prinde în forme, nu o putem poseda sau împărți după bunul nostru plac.
 
1. Bună, Andreea! Spune-ne, te rog, trei lucruri ce te caracterizează şi de ce.

Bună, dragilor!

Să fie trei lucuri pozitive, negative... Voi începe cu încăpățânarea. Ca orice taur care se respectă, îmi port coarnele cu grație. Atunci când e vorba să îl iau pe nu în brațe, păi este nu. Cu greu pot fi scoasă din ale mele (dar nu e imposibil!). Sunt optimistă – oricât de gri mi-ar fi norii, oricât de înecate mi-ar fi corăbiile, găsesc undeva puterea de a mă ridica și a merge mai departe. Entuziasmul. Ce m-aș face fără el? Cu siguranță nu aș fi ajuns unde sunt. Îmi însoțesc pasiunile cu entuziasm și încerc să-l dau mai departe, celor din jur.
　
2. De unde a izvorât această pasiune pentru scris? Acum zece ani, îţi imaginai că vei ajunge în postura de a scrie o carte şi de a o dărui lumii?

Pasiunea pentru scris a apărut cu mult timp în urmă. Eram în al treilea an de liceu când profesoara de română mi-a spus că va publica în revista școlii câteva dintre poeziile mele. A fost una dintre micile bucurii care mi-au dat aripi. Am scris mai departe fără a avea vreun gând de a trece la proză. Puneam în cuvinte imagini pe care le-aș fi desenat, erau versuri stângace, cele mai multe fără rimă, și triste. Da. Adolescența e plină de tristețe, de melancolie, de vise deșarte. Cuvintele m-au ajutat să trăiesc intens aceste stări. De aici și până la a scrie o carte a fost cale lungă. Acum zece ani nu visam că voi scrie o carte, asta e clar. Dar ce vorbesc aici, nu visam pe atunci nici că voi avea un jurnal online (blogul) pe care aveam să-l deschid doi ani mai târziu, în noiembrie 2007.
　

3. Care este povestea din spatele a "Încă o dorinţă"? Ce sau cine ţi-a dat imboldul necesar de a creea lectura aceasta?

Încă o dorință are în spate o poveste tare frumoasă. Întorcându-mă la întrebarea anterioară, nici atunci când am început să scriu Încă o dorință nu mă gândeam că voi scrie o carte. Plănuisem împreună cu un prieten să scriu o povestioară împărțită în zece articole pe care să le publicăm pe situl lui (un site pentru femei care a fost închis între timp). Începutul a fost greu. Și când spun începutul, mă refer strict la titlul poveștii și la numele personajelor. Am ales unele provizorii la care, culmea, nu am mai putut renunța. Povestea era Încă o dorință și personajele Ana, Giulia, Lisa, Simy și Daria.

După ce am scris primele trei capitole, destul de scurte după cum ai putut observa ( pot fi descărcate aici), mi-am dat seama că povestea avea să fie mult mai amplă decât o gândisem. Prinsese viață. Pe atunci, publicam fiecare articol (capitol) lunea. Acele săptămâni au fost absolut minunate. În week-end scriam și lunea, la prima oră, publicam capitolul scris. Primeam feedback de la cititori. Nu mă mai puteam opri. Atunci i-am spus lui Andrei, prietenul de care spuneam mai sus, că povestea nu se va opri la zece capitole. Va merge mai departe. Va ieși un proiect minunat, mi-a spus el, poate chiar o carte… Nu la carte mă gândeam eu, dar proiectul avea să fie, într-adevăr, minunat. Dar nu chiar atunci.

A fost nevoie de încă șase ani pentru ca povestea Încă o dorință să devină cartea Încă o dorință. În acești ani am întâlnit oamenii care au făcut posibilă publicarea cărții, sunt cei care au pus câte un strop de magie în poveste: redactorul, corectorul, tehnoredactorul, designerul, cei care au citit-o, care mi-au dat încredere că povestea merită lăsată să plece în lume, să fie citită. Singură nu aș fi reușit, asta e clar. Universul lucrează la împlinirea dorințelor, se spune. Oamenii care m-au ajutat să dau viață poveștii sunt, cumva, Universul meu.

4. Tuturor ne place să folosim din când în când pseudonimele. De ce tocmai Andres?

Este o întrebare care mă face să zâmbesc. Andres, cum să spun, a fost o greșeală. E adevărat că prin clasa a 9-a îmi doream foarte mult să mi se spună altfel decât Andreea, dar nu-mi plăcea niciun pseudonim. Andreea mi se părea prea comun (am fost o generație întreagă de Andree). Apoi, într-o zi, o colegă a scris din greșeală Andres în loc de Andreea. Atunci a avut loc declicul. Am aflat mai târziu că în limba spaniolă Andres este nume de băiat. Nu a mai contat. Andres este acum parte din mine. E plin de amintiri, umflat de zâmbete și dorințe împlinite.

5. Din câte am citit, ai ales ca, prin intermediul cuvintelor ce ţi se desprind din mână, să oferi o nouă şansă sufletelor nevinovate din ţara noastră. Cum a luat naştere ideea aceasta faină?

Odată cu această idee, cartea a primit o a doua șansă de a ieși în lume, de fi citită. Renunțasem să mai sper că va fi acceptată de vreo editură. Și totuși nu puteam renunța la poveste. Era ca un magnet. Făceam ce făceam și mă întorceam la ea. Când prietenul meu mi-am spus că am putea să publicăm cartea pe un site dedicat (www.incaodorinta.com) și că, în acest fel, putem dona o parte din bani, s-a aprins beculețul. În plus, ideea de a lăsa cititorul să aleagă cât dorește să plătească, cât să doneze și cât să acorde autorului, mi s-a părut genială. Mai departe, am căutat o asociație caritabilă dedicată copiilor – are legătură cu o anumită parte din carte – și, cred eu, am ales-o pe cea mai potrivită. Restul e... o dorință împlinită.

6. Când romanul a ajuns pe mâinile cititorilor, ce ai simţit atunci când aflai părerile lor?

Bucurie. Da, acesta e cuvântul, (câte) o mare bucurie. Încă mi se strânge stomacul atunci când se comandă cartea, căci știu că va fi citită. Undeva acolo e cineva care alunecă în povestea mea. (Oare îi va plăcea? Oare va zâmbi? Oare...?) La fel simt și când primesc o recenzie, o citesc pe nerăsuflate și o recitesc. Am găsit diverse interpretări ale poveștii, tendința de a prefera un personaj sau altul, o parte a cărții sau alta, am primit mustrări pentru anumite întâmplări – încă mai primesc. Astfel am ajuns să mă detașez de poveste. Acum este a cititorilor. Eu nu pot decât să ascult, să notez ce a ieșit bine, ce nu a ieșit bine, pentru că, da, mai am de învățat. Dar, din toate reacțiile primite (comentarii, recenzii) știu că am realizat ceva frumos. Am scris o poveste în care mulți s-au regăsit, o poveste care a adus zâmbete și speranță. Este o poveste care sper să împlinească dorințele cititorilor ei.

7. Cei care am trecut prin lecturarea cărţii tale, suntem foarte curioşi şi entuziasmaţi dacă ne vei mai încânta cu o altă apariţie. Planuri de viitor legate de acest aspect?

Nu aș putea spune că nu visez la o a doua carte. Dacă ai scris o primă poveste, dacă aceasta a fost citită și apreciată, dar și criticată, atunci cu siguranță vei dori să revii cu încă una. Mai bună, mai frumoasă. E ca atunci când scrii un articol, cineva îți spune cât de mult i-a plăcut și că abia așteaptă să citească mai mult. Se declanșează ceva în tine, dorința de a oferi mai mult, de a aduce bucurie.
Mă gândesc la o nouă apariție, da, însă nu aș putea spune când îi voi da drumul în lume și sub ce formă. Fie că va fi la o editură, fie că va fi pe un site dedicat, cartea va fi lansată la momentul potrivit. Dacă Încă o dorință a fost dăruită cititorilor de la primul capitol scris, următoarea va sta cu mine până la capăt. Cel puțin așa îmi doresc.
　

8. Pe lângă lectură, bloggerit şi scris, ce alte hobby-uri te mai încântă?

Îmi place să desenez. De fapt, desenul a fost prima mea iubire. Anul acesta am scris mai putin, e adevărat, dar am desenat mai mult. Redescopăr magia creionului și a foii albe, cuvintele sunt forme, sunt chipuri. Unde voi ajunge cu acest hobby, nu știu. Dar mă relaxează și, momentan, e tot ce contează.
　
9. Mulţi avem o muză care să ne inspire. Care e a ta?

Muza. Dacă există așa ceva, a mea e rebelă tare. Vine și pleacă atunci când poftește. Zilele acestea, ca să nu zic lunile, stă la distanță. Lăsând gluma la o parte, inspirația o găsesc în jurul meu. O găsesc în muzică, în filme, în cărțile pe care le citesc. De obicei, distinsa muză mă vizitează atunci când nu am nimic de scris asupra mea, de aici și sfatul meu: să aveți întotdeuna ceva de scris la voi, nu se știe niciodată când apare ideea minune.
　

10. Curioasă din fire, aş dori să ştiu ce reprezintă cărţile pentru tine şi cât de bogată este biblioteca ta în lecturi.

Cărțile. Le iubesc. Sunt cititoare în serie, după cum știi. Foarte rar mi se întâmplă să nu am o carte în curs de citire. Cărțile sunt cele care, nu de puține ori, m-au scos din stările mai puțin colorate. Cred că fiecare carte ne apare în față atunci când avem nevoie de ea. Ți s-a întâmplat, nu-i așa? Să stai în fața bibliotecii și, dintre toate cărțile, una să “strige” la tine: citește-mă! Aceea este cea care are ceva important să-ți spună, care îți va oferi soluția pentru problema ta.

Despre biblioteca mea îți pot spune că este minunată. Ai fi uimită să vezi diversitatea genurilor, de la cărți de dragoste, chick-lit-uri până la SF-uri și thrillere. Nu îmi lipsesc clasicii, nu lipsesc nici vampirii “strălucei” sau vampirii “adevărați” (adevărații aparțin minunatei Anne Rice, să se știe!). Iubesc fiecare carte care este acolo, citită sau necitită. Din păcate nu am reușit să le citesc pe toate din simplul motiv că apar mereu cărți pe care mi le doresc și care își fac drum pe rafturi (au puteri magice!). Soluția e una singură, nu las niciodată pauză între două cărți!

11. Mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia noastră! Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

Eu vă mulțumesc pentru invitație, pentru întrebările frumoase. Ați reușit să mă plimbați prin timp, am retrăit momente pline de bucurie și vă sunt recunoscătoare. 

Cititorilor voștri le doresc să aibă parte de lecturi fascinante, să nu lase să treacă nicio zi fără câteva pagini citite. Și să vorbească despre cărțile citite! Citind, recomandând cărțile pe care le iubim, trăim mai intens, mai frumos și aducem bucurie celor din jur. Și încă ceva, să vă rostiți dorințele, să le scrieți, să credeți în ele. Se vor împlini!