„– Eu nu pot să dau buzna să‑mi declar intenţiile. Nu pot să te iau pe sus. Trebuie să aştept şi să sper că, într‑o zi, tu o să‑mi ceri asta.
– Şi dacă nu? întrebă Laurel, cu voce aproape şoptită.
– Atunci bănuiesc că voi aştepta toată viaţa.“
Au trecut șase luni de când Laurel a salvat tărâmul fermecat al zânelor. Acum, ea trebuie să-și petreacă vara acolo, pentru a-și dezvolta abilitățile de zână de toamnă. Dar familia ei umană și prietenii îi sunt încă în primejdie de moarte – iar intrarea în Avalon este mai vulnerabilă ca oricând. Va accepta oare Laurel ajutorul lui David, iubitul ei din lumea oamenilor, când va veni clipa să-și salveze prietena, sau se va întoarce către Tamani, înflăcăratul spirit al naturii care o iubește dintotdeauna?
„Surprizele și suspansul abundă în acest nou volum, așa că Farmece este și mai greu de lăsat din mână decât a fost Aripi. Laurel se transformă într-o tânără uimitoare. Conflictul din inima ei nu-i va mira pe cei care știu cum e să fii prins între două persoane pe care le iubești la fel de mult.“ Romantic Times
Bestseller internațional
Roman publicat în 30 de țări
“Blestemul lupilor” (Umbra Nopţii #2) de Andrea Cremer
Continuarea bestsellerului Umbra Noptii
Cand se trezeste in cartierul general al Cautatorilor, dusmanii ei dintotdeauna, Calla Tor este sigura ca zilele ii sunt numarate. Dar cautatorii ii fac o oferta care ii da sansa de a-si distruge fostii stapani si de a-si salva haita si partenerul, pe care a fost nevoita sa-i abandoneze. Merita oare Ren pretul libertatii ei? Ii va ramane Shay alaturi, orice s-ar intampla? Luandu-si soarta in propriile maini, Calla trebuie sa invete ce batalii merita purtate si prin cate incercari poate trece adevarata dragoste fara sa se stinga
Merita oare dragostea sacrificiul suprem ?
Raspunsul il vei gasi in ultima parte a trilogiei.
Benjamin Ziskind este un ratat dotat cu o inteligență excepțională, pe care o folosește doar ca să redacteze întrebări-capcană pentru un show TV de mâna a doua. Părăsit de soție, nu reușește să treacă peste moartea părinților săi, iar succesul Sarei, sora lui geamănă, sfârșește prin a-l deprima și mai tare. Ajuns fără voia lui la un cocktail pentru celibatari organizat de un muzeu din New York, Ben dă din întâmplare peste un studiu de Chagall care îi pare cunoscut: micul tablou atârna odinioară în apartamentul familiei lui. Cum de se află acolo? Mânat de un impuls, Ben îl ascunde în haină și iese cu el din muzeu fără a fi descoperit. Se declanșează astfel o odisee incredibilă în trecut, pentru a retrasa istoria acestui tablou, care este totodată și istoria familiei Ziskind.
Totul a început demult, în Rusia revoluționară, la orfelinatul unde Chagall, faimosul pictor suprarealist, preda lecții de desen băieților..
National Jewish Book Award for Fiction (2006)
Harold U. Ribalow Prize (2007)
No comments:
Post a Comment