Firea feminină o enigmă greu de dezlegat! + Concurs

    Având în vedere că suntem o echipă de fete cam de toate vârstele, acest articol ce se va încheia şi cu un concurs, a picat taman la ţanc. Doresc să încep o discuţie despre fetele ce sunt adolescente şi despre modul în care unele aleg să se manifeste doar de dragul unui "public" pe holurile liceului. Eu nu pot să vorbesc decât despre lucrurile pe care le-am observat în jurul meu în aceşti ani de liceu. Am observat mai multe categorii de fete pe băncile şcolii fie în clasa mea fie în afara ei şi anume:

1) Fetele populare- sunt acele personaje care se dau bine pe lângă toată lumea, speculează şansele de a intra într-o gaşcă ce-i oferă un anumit "statut" în liceul respectiv. Nu contează că ajunse odată în acel cerc de oameni "selecţi" încep să înjure mai rău ca la uşa cortului şi să aibă o atitudine total nelalocul ei, încălcând normele bunului simţ şi dând din penibil în ridicol într-un timp foarte scurt. 

    La polul celălalt există fete populare datorită muncii lor, datorită proiectelor în care acestea se implică, fie că ele ţin de voluntariat, autor la revista liceului, cercuri de lectură, concursuri, olimpiade etc. Aceste fete care prin muncă reuşesc să adune respectul unor persoane şi să fie populare într-un mod pozitiv prin realizările lor! Ele nu au nevoie nici de fuste scurte, nici de sutiene la vedere, nici de tocuri interminabile pentru a se face remarcate. Prin simpla lor atitudine de lider, de învingătoare, prin postura pe care toate aceste reuşite le-o dau, ajung să fie apreciate.

2) Fetele care nu au niciodată o opinie- acestea sunt fetele faţă de care nu prea ai ce subiecte de discuţie să legi pentru că sunt mereu evazive şi ajung de cele mai multe ori să-ţi răspundă la o întrebare precum "Vrei să ieşim mai târziu?" ori tot cu o întrebare "Nu ştiu tu?" sau partea mea favorită "Trebuie să mănânc." da chiar ştiu astfel de persoane e o mare "bucurie" să stai în preajma lor, ar trebui să-mi dau o medalie pentru gradul meu de suportabilitate al unor persoane. 

    În altă ordine de idei, la polul opus sunt acele fete care vorbesc întruna (roşesc, roşesc) şi poate câteodată îi enervează pe cei din jur cu opiniile lor, dar nu se dau în lături de la o polemică bună cu un om care chiar aduce argumente solide şi valide.

3) Fetele care sunt mereu arogante deşi nu au de ce- acele fete care nu-şi mai încap în "pene" de cât de extraordinare sunt ele. Sigur că singura persoană care le recunoaşte "valoarea" sunt tot ele atunci când stau 10 minute în baie în timpul pauzelor pentru a-şi aminti cât de frumoase şi speciale sunt ele. Nu spun că este un lucru rău să mergi şi să te mai aranjezi în oglindă nici pomeneală, dar când avem 7 ore şi tu după fiecare oră mergi şi îţi trimiţi bezele în oglindă, chiar devine penibil.

    La extrama cealaltă le avem pe fetele care sunt sigure pe forţele lor, care au reuşit  să realizeze lucruri frumoase până la vârsta lor, care au motive de mândrie şi laudă, care au de ce să fie arogante şi totuşi nu sunt. Am cunoscute fete care în ciuda reuşitelor lor, care nu au fost deloc de neglijat, s-au bucurat şi au mers mai departe cu aceeaşi modestie pe care au avut-o la început.

4) Fetele care vor rezultate, dar nu fac nimic pentru asta- genul acela de fete care nu se păstrează pe un drum pentru a ajunge acolo unde-şi doresc ci se pierd datorită delăsării lor într-un labirint fără ieşire. Acele fete care oricât de mult s-ar plânge că aşa şi pe dincolo, muncesc puţin şi după lasă totul baltă ca să se uite la următorul episod din serialul preferat.

    Avem pe de cealaltă parte fetele care chiar muncesc din răsputeri pentru a ajunge acolo unde-şi doresc, fete care nu se lasă intimidate de volumul de muncă pe care trebuie să-l depună şi care în ciudat hopurilor pe care le întâmpină, nu renunţă!

5) Fetele xerox- partea mea preferată, acele fete care trebuie cu tot dinadinsul să te copieze! Să fie umbra ta să facă tot ce faci şi tu! Să meargă acolo unde mergi tu, să aibă prietenii pe care-i ai şi tu. Acele fete lipsite de personalitate, cărora dacă le-ar dispărea originalul, ar fi pierdute în spaţiu.

    Diametral opus de ele, avem fetele pline de personalitate, unice prin modul lor de a fi, pe care nu poţi să le copiez, sau să le minimalizezi atitudinea, genul de fete care prin atitudinea lor arată că "Asta sunt şi îmi asum!".

    Cele prezentate mai sus sunt doar câteva tipologii de fete pe care le-am întâlnit atât în clasă cât şi pe holurile liceului. Sunteţi libere să-mi lăsaţi într-un comentariu o altă tipologie de fată, pe care aţi întâlnit-o.

    Un sfat feminin de la Andreea: "Adevărata frumuseţe vine din interior, aşa că n-o neglija, urâţind-o cu răutate asupra ta şi a celor din jur."

    Un sfat feminin de la Laura:

"Nu încerca să-ți închizi suferința prin alcool. Acest miraj e doar ceva trecător şi atunci când te vei trezi vei avea exact aceleaşi probleme şi va trebui să le înfrunți pentru că nimeni nu o va face în locul tău!"

"Urmează-ți visul, nu lăsa nimic să îți stea în cale. Nu contează că eşti diferită din punct de vedere fizic, sau că alţii gândesc altceva despre tine."

"Nu incerca sa te schimbi pentru ca asa vor altii. Simte-te bine in pielea ta, nu merita sa faci sacrificii decat doar pentru tine."

"Si ultimul, dar nu stiu daca isi are locul aici. Traieste-ti viata inainte de-a lasa pe cineva sa iti distruga tineretea si inocenta."

    Un sfat feminin de la Lexy:

"Anii, iubirile, si paharele de vin nu se numara niciodata". Asa ca e mai bine sa traiesti fiecare clipa fara regrete, decat sa te uiti in urma peste ani si sa nu rememorezi decat momentele in care ai spus pas.

a Rafflecopter giveaway

Strania călătorie a domnului Daldry de Marc Lévy - Recenzie

Alice duce o viaţă liniştită, împărţită între munca sa, care o pasionează şi grupul ei de prieteni, cu toţii artişti ocazionali. Totuşi, în ajunul Crăciunului, viaţa ei va fi complet bulversată. În timpul unei excursii la bâlciul din Brighton, o ghicitoare îi prezice un viitor misterios. Alice n-a crezut niciodată în astfel de lucruri, dar nu poate să-şi alunge din minte cuvintele femeii, iar nopţile îi sunt bântuite de coşmaruri care par pe cât de reale, pe atât de inexplicabile.

Vecinul ei de palier, domnul Daldry, celibatar convins, gentleman excentric şi mucalit, o determină, din nişte motive obscure, să ia în serios vorbele ghicitoarei şi să le găsească pe acele șase persoane care o vor conduce spre destinul ei.

De la Londra la Istanbul, Daldry se hotărăşte să o însoţească într-o călătorie neobişnuită...

Gen: Ficțiune contemporană

Număr pagini: 339

Notă: 5/5

Mulțumesc editurii TREI pentru ocazia de a citi această carte minunată!

Recenzie

„Bărbatul care va conta cel mai mult în viaţa ta tocmai a trecut prin spatele tău. Ca să-l găseşti, va trebui să faci o călătorie lungă şi să întâlneşti şase persoane care te vor conduce la el... 

Alice, în tine sunt două vieţi. Cea pe care o cunoşti şi o alta, care te aşteaptă de multă vreme.”

După terminarea acestei lecturi, pot spune cu mâna pe inimă că domnul Lévy a devenit unul dintre autorii mei preferați. Știam că această carte îmi va fi pe plac încă dinainte să o încep; acesta nu e prima mea întâlnire cu autorul în cauză iar ultima sa carte citită de mine, Și dacă aș mai trăi odată, mi-a plăcut enorm.

Cred că ceea ce apreciez cel mai mult la Lévy e simplitatea scrierii, cursivitatea acțiunii și sentimentul intrigant care mă cuprinde încă din primele pagini citite. E o lectură light, o lectură simplă, dar în același timp cuprinzătoare.

Descrierea m-a indus oarecum în eroare; credeam că va fi o carte mai mult cu înclinații romantice, ce are în centru drama sentimentală a lui Alice și golul care urma a fi umplut de bărbatul misterios ce avea să intre în viața sa. Nimic mai eronat, căci partea romantică nu e nicidecum în centru, ci se rezolvă de la sine pe parcursul lecturii.

Alice Pendelbury e o tânără artistă, un adevărat „nas” în branșa parfumierilor, ce își duce traiul de zi cu zi într-un apartament închiriat din Londra anilor 1950. E dornică să își facă un renume prin intermediul creațiilor sale și nu încetează să viseze la ziua în care bărbatul mult râvnit îi va apărea în prag.

Ceea ce nu bănuiește Alice e faptul că dorința avea sa îi fie împlinită curând. Împreună cu prietenii săi, toți având înclinații artistice, merge la un bâlci în Brighton, unde o ghicitoare îi face o prezicere ce avea să îi schimbe viața radical.

Deși Alice nu e genul de persoană care să creadă în vrăji și farmece, nu își poate scoate din cap cuvintele femeii, așa că într-o zi decide să împărtășească această frământare vecinului său de palier, domnul Ethan Daldry, pe care nu demult îl considera absurd și iritant. Cei doi devin prieteni în scurt timp, iar Daldry intră rapid în joc; o convinge pe Alice să se reîntoarcă la bâlci pentru a afla adevăratul sens al cuvintelor ghicitoarei. Zis și făcut. În urma conversației avute cu femeia, cei doi decid să își unească forțele și pornesc pe urmele așa zisului bărbat misterios.

Pe parcursul acestei călătorii, Alice învață mai multe despre originile sale, despre familie și relații. Profeția se împlinește, secretele dispar, iar Alice obține ceea ce dorea cel mai mult: adevărul.

Ceea ce conferă farmec lecturii, se întruchipează în micile conflicte și amănunte presărate de-a lungul poveștii; tandrețea lui Anton, povestea de viață a lui Carol, vorbele contradictorii ale lui Ethan, ajutorul subit al familiei Can. Toate m-au făcut să citesc cu mai multă poftă, să ofer o mai mare atenție sub-contextului.

O mare parte din conflicte au fost destul de evidente, dar sfârșitul m-a luat într-adevăr pe nepregătite. Bărbatul care va conta cel mai mult pentru Alice a devenit mult mai mult decât și-ar fi închipuit, dintr-un anumit punct de vedere. Mi-a plăcut faptul că romanul a avut happy-end, că povestea și-a găsit finalitatea într-un mod ceva mai mundan spre deosebire de restul acțiunii.

Un alt aspect ce mi-a plăcut la această carte a fost veridicitatea evenimentelor prezentate. Au fost multe detalii istorice reale, autorul a păstrat cât mai mult din cadrul autentic al întâmplărilor și m-a făcut să mă simt mult mai legată de străzile Istanbulului, în mod special.

Pe lângă faptele istorice și aspectele geografice, am învățat multe lucruri despre lumea parfumeriei, despre ce înseamnă mai exact munca unui cercetător în domeniu, și asta a contat mult pentru mine. Ador cărțile care îmi aduc, pe lângă doza obișnuită de plăcere, și o cantitate considerabilă de informații.

Sub lumina unui geam de sticlă mult prea râvnit, pe muzica unor acorduri de pian venite dintr-o sursă necunoscută și purtați pe meleagurile amintirilor deasupra sobei încinse, creația lui Mark Lévy te va ține captiv până la ultima pagină.

Sunt foarte încântată de faptul că am avut ocazia să citesc acest roman deosebit, și îl recomand cu mare căldură amatorilor de acest gen. Pe viitor plănuiesc să mai parcurg și alte cărți scrise de Mark Lévy, în speranța că vor fi măcar pe jumătate la fel de încântătoare ca aceasta.

Impresii: Magic Mike XXL

Magic Mike XXL

 
Gen: Comedie/Dramă/Muzical
Anul de apariţie: 17 iulie 2015
Cu: Matt Bomer, Channing Tatum, Kevin Nash, Adam Rodriguez, Joe Manganiello
Sinopsis:

Magic Mike XXL reia povestea lui Mike, la trei ani după ce a renunţat la promiţătoarea sa carieră de stripper. După îndelungi insistenţe, acesta acceptă să se întoarcă în trupa de dansatori exotici Regii din Tampa, aflată acum în pragul eşecului. Pentru ultimul lor spectacol vor pregăti un show senzaţional, în care legendarul Magic Mike va străluci din nou în lumina reflectoarelor.

În drumul către grandioasa reprezentaţie, Mike şi colegii lui cunosc noi personaje, redescoperă vechi prietenii şi învaţă mişcări surprinzătoare,care le-ar putea schimba radical viitorul.

Părerea mea: 

   Recunosc că am vrut să merg la film doar pentru a-l vedea, din nou pe Channing Tatum. Recunosc că se numără printre actorii mei preferaţi. Recunosc că îmi place de el pentru că este un tip drăguţ, joacă bine şi are un corp şi un zâmbet de invidiat.

  Chiar dacă a apărut doar din 17 iulie, am citit multe păreri, pro sau contra despre acest film. Mie mi s-a părut drăguţ, funny şi de ce să nu recunosc, a fost :) apetisant. M-a încântat, m-a ajutat să mă detaşez şi m-a făcut să mă relaxez. Acţiunea a cam lăsat de dorit dar s-a compensat cu muzica şi dansul care au fost mult pe placul meu şi mi-au întrecut orice aşteptare. Nu ştiu dacă sunetul minunat din cinema a fost de vină dar muzica parcă mi-a "dat aripi", m-a făcut să visez, iar dansul în sine, a fost superb, m-a făcut să mă întorc în timp, să îmi aduc aminte de perioada în care dansam şi mă simţeam minunat. Am devenit melancolică dar mi-a plăcut. Parcă adrenalina şi-a făcut loc în mine şi a ieşit la suprafaţă. Doar după filmul Fast and Furious 7, m-am mai simţit aşa de bine, curajoasă şi plină de adrenalină. 

  După o zi încărcată, obositoare şi stresantă, Magic Mike XXL, te poate face să vezi partea frumoasă a vieţii, să vrei să simţi adrenalina, să iubeşti muzica şi dansul şi de ce nu să te distrezi. Îl recomand tuturor, nu doar femeilor. Vă las trailer-ul, poate vă conving să mergeţi să îl vedeţi. 
"TRĂIEŞTE CLIPA"

"40 de zile" - Chris Simion (recenzie)

Autor: Chris Simion
Editura: Trei
Apariţie: 2015
Pagini: 272

Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într-o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s-a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într-o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.

Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?". Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare… simţi exact pe unde s-o iei.
 

Gândurile mele

Carte primită pentru recenzie din partea Editurii Trei. Mulţumesc mult!

 

(Romanul îl puteţi găsi aici şi în orice librărie online!)

 

 

Dacă în Ce ne spunem când nu ne vorbim am fost prinşi într-o poveste de dragoste contrastantă, lăsându-ne duşi de val de legătura profundă şi molipsitoare dintre floarea_soarelui şi zmeul_albastru, 40 de zile ne aduce faţă-n faţă cu o altă etapă existenţială prin care trec personajele noastre, o etapă în care ne vom regăsi cu toţii sau, cel puţin, vom trece prin ea la un moment dat.

 

Avem de-a face cu o floarea_soarelui oarecum diferită de cea care era odată, aceasta ajungând să nu se mai recunoască în propria persoană. Sufletul îi este îngreunat şi măcinat de o durere acută, aproape palpabilă, care o devorează lent şi necruţător, o durere pricinuită de aşa-zisul ei suflet-insulă care o părăseşte fără absolut niciun cuvânt la adresa ei.

"Cactuşii ies din inimă şi apar pe corp când eşti trădat de sufletul pe care-l iubeşti." 

 

Golul imens pe care acesta i l-a lăsat în piept, smulgându-i bucăţi de suflet cu o nepăsare cruntă, rece, o copleşeşte total şi irevocabil, iar ea simte că nu-şi mai (re)găseşte locul în basmul pe care şi l-au construit şi însuşit împreună cu atâta dragoste şi entuziasm la început de drum. Acum, basmul şi visele s-au spulberat pentru floarea_soarelui, acestea lăsând-o tristă, nostalgică şi îndurerată, cu o viaţă presărată în minciuni şi neputinţă. Cu o viaţă presărată în...cactuşi. Aşa că, nemaisuportând să-şi plângă de milă şi să se tot frământe în aşteptarea lui, personajul nostru feminin pleacă în căutarea eliberării, a regăsirii de sine, dorind să se cureţe de murdăria infectă din interiorul său, să mărturisească sincer, fără ascunzişuri, tot ceea ce o împresoară şi n-o mai lasă să trăiască cu adevărat.

 

"Am ars tot timpul nostru dansând ca nebunii, fără să realizăm că de la un moment dat, dansam pe marginea prăpastiei. L-am iubit fără întrerupere, în toate respiraţiile şi în toate pauzele dintre respiraţii. L-am iubit nemeritat. Am existat iubindu-l."

  

Ajunsă la o mănăstire, după un drum lung, obositor, dar foarte prielnic pentru viitorul ei, aceasta are parte de o discuţie lejeră, semnificativă cu părintele, ajungând să-şi răspundă singură la unele întrebări ce-i împovărau sufletul şi mintea. În urma acesteia, i se propune ca timp de 40 de zile să ia un fel de pauză ce constă în rugăciuni şi post, în care să se regăsească şi să reflecteze asupra a ceea ce simte şi a ceea ce o înconjoară, în care să înveţe cum să-şi scoată cactuşii din ea, în care...să pornească într-o călătorie sinceră cu ea însăşi.

 

"Iubirea nu are timp trecut şi nici viitor, Floarea-Soarelui. Iubirea e continuă în prezent. Nu poţi să spui l-am iubit şi acum nu-l mai iubesc. Asta nu există. Poţi să spui am crezut că l-am iubit."

Totuşi, de ce 40 de zile? De ce nu 10 sau 15? Ei, bine, acest număr, 40, este unul plin de semnificaţii profunde, reprezentând puterea interioară de a merge mai departe, de a te regăsi când credeai că totul este pierdut, de a te purifica.

 

Conform Bibliei, mai exact, Sfintelor Scripturi, Iehova îi spune lui Noe să urce în arcă cu familia sa: "căci peste numai şapte zile am să fac să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe faţa pământului toate vieţuitoarele pe care le-am făcut“. După ce "orice vieţuitoare în ale cărei nări era suflarea forţei de viaţă, adică tot ce era pe uscat, a murit", Dumnezeu a făcut ca totul să revină la normal, iar Iehova şi-a zis în inima sa: „Niciodată nu voi mai blestema pământul din cauza omului, căci înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui, şi niciodată nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut..."
   

"Am făcut legământ pe respiraţia noastră: să nu creştem, să rămânem copii şi să ne păstrăm basmul nostru."

 

Dar, conform numerologiei, 40 este şi numărul dezlegărilor de legăturile pe care ni le-am făcut singuri sau în care ne-au înlănţuit alţii, este numărul curăţeniei energetice. Este numărul ascensiunii, al evoluţiei noastre. Este numărul puterii astrale. Iisus Hristos a ţinut post 40 de zile pentru a-şi putea căpăta puterile de Mântuitor. De aceea, posturile creştine majore durează 40 de zile, timp în care ne putem recăpăta puterile astrale, putem obţine ajutor de la îngeri, de la sfinţi, putem comunica cu ei, fie prin vis, fie direct. În planul astral, primim răspunsuri directe la întrebări, ştim ce avem de făcut, ce e mai bine pentru noi, care sunt misiunile noastre personale, ce vrea Dumnezeu de la noi.

"Şi fericirea nu o văd definită în special de momentele de extaz, ci de toate momentele în care am învăţat ceva, nu am rămas pe loc, ci am mers mai departe."

 
Astfel că, zi de zi, floarea_soarelui are parte de 40 de zile de curăţire a sufletului, de detoxifiere a organismului, vorbind zilnic cu Dumnezeu şi aducându-şi aminte de momentele plăcute sau mai puţin plăcute petrecute în preajma zmeului_albastru. Încetul cu încetul, aceasta începe să-şi (re)găsescă drumul în viaţă şi să lase în urmă tot ceea ce o urâţea pe interior şi se transpunea afară.

 

Structura romanului este asemănătoare cu cea a cărţii Ce ne spunem când nu ne vorbim, doar că aici avem un început şi un sfârşit ce reprezintă călătoriile florii_soarelui la mănăstire, iar, între ele, ne sunt prezentate cele 40 de zile de frământări, de zbucium interior, de rugăciuni, de reflecţii asupra propriei persoane, de nostalgii care o încearcă la fiecare amintire iscată.

"Inima este singurul cântar care nu trişează. Când în ea ai linişte, ştii pe unde eşti."

 

Un aspect care mi-a plăcut foarte mult la acest roman-basm, a fost nota personală a autoarei, notă conferită fiecărei zile din cele patruzeci. Pe lângă mail-urile trimise lui Dumnezeu şi Zmeului Albastru şi pe lângă draft-urile în care vorbeşte cu ea însăşi, la începutul fiecărei zile, avem ataşate câteva rânduri scrise de mână de către autoare, rânduri ce le veţi regăsi şi în contextul cărţii. Iar, între aceste zile, se află câte o pagină albă, autoarea invitându-ne să pornim într-o călătorie sinceră cu noi înşine atunci când vom fi pregătiţi să facem asta.

Recomand cartea tuturor celor care simt că nu-şi găsesc locul cu adevărat, celor care vor să coboare, pentru câteva momente, în interiorul lor pentru a se regăsi, celor care vor să reflecteze asupra a ceea ce au săvârşit, dar şi celor care vor să-şi deschidă sufletul în faţa adevărului şi vor să se elibereze de minciuni, de regrete, de...cactuşi.

 

 

Nota mea: 5/5

Review: Pe Strada Jamaica de Samantha Young

PE STRADA JAMAICA

Samantha Young

Publicată de Editura TREI în iulie 2015
Colecţia Eroscop
Tip copertă: Broşată
Număr de pagini: 390
Gen: Erotic/Ficţiune/Literatura de divertisment
Sinopsis:
O simplă lecţie de seducţie între doi prieteni se poate transforma în mult mai mult...
În ciuda firii sale sociabile, Olivia nu se simte deloc în siguranţă în preajma bărbaţilor. Dar odată cu mutarea la Edinburgh, începe o nouă viaţă.
Nate Sawyer e un jucător fermecător, care nu-şi ia niciodată vreun angajament faţă de nimeni.
Aşa că atunci când Olivia apelează la el, Nate se oferă să o iniţieze în arta seducţiei, iar legătura lor se transformă curând într-o poveste de dragoste pasională.
Însă Nate nu pare dispus să-şi trădeze convingerile şi riscă astfel să piardă pentru totdeauna iubirea vieţii sale...

Despre autoare:

  După ce a absolvit, în 2009, Universitatea din Edinburgh, unde a studiat istorie antică şi medievală, Samantha Young s-a dedicat scrisului. Cărţile sale acoperă mai multe genuri: romance, paranormal, fantasy urban şi subiecte contemporane. Pentru romanul Pe strada Dublin, Samantha Young a fost nominalizată la Goodreads Choice Award for Best Author and Best Romance.

"Eram furioasă pe el. Şi nu din cauza micilor lui scăpări.

Eram furioasă pentru că vorbele lui erau cu adevărat superbe. 

Privindu-l m-am simţit săgetată de un amestec de durere şi plăcere. 

Îmi făcea sângele să fiarbă, şi mă făcea să-mi strâng degetele în pumni.

 Mă făcea să mă îndrăgostesc de el. 

Asta nu făcea parte din înţelegere." 

Părerea mea:

  Din nou, Samantha Young a reuşit să mă facă să iubesc şi să trăiesc intens povestea de dragoste dintre cei doi protagonişti. Din nou pot spune că această scriitoare are un stil aparte de-a scrie, de-a îmbina dragostea cu durerea şi de-a fi printre preferatele mele. Sper din toată inima să mai am parte de asemenea capodopere care îmi fac viaţa mai frumoasă şi mai palpitantă.

 Pe strada Jamaica face parte dintr-o serie foarte frumoasă în care fiecare cuplu îşi are povestea frumoasă de dragoste. Pe strada Dublin este prima şi din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă. Pe strada Londra a avut povestea ei de dragoste condimentată cu puţină durere şi suferinţă. În schimb Pe strada Jamaica îmbină frumos şi armonios, lipsa experienţei în sex al personajului feminin cu teama personajului masculin, de-a iubi din nou, de-a avea puterea să uite prima dragoste şi de a-şi recunoaşte sentimentele faţă de cea pe care o iubeşte în secret.

"Aş fi vrut să-i spun că e în regulă să-şi trăiască viaţa, să aibă zile care să nu fie umbrite de pierderea ei, dar m-aş fi simţit ca o ipocrită dacă aş fi făcut asta. Ori de câte ori se întâmpla să treacă o zi fără să mă gândesc la mama, sentimentul de vină era zdrobitor. Nate ştia asta, iar eu ştiam povestea lui. Amintindu-mi tot ce-mi zisese atunci când mă găsise în apartamentul meu în noiembrie, cu un an în urmă, nu voiam ca eu să fiu persoana care să-i spună că e timpul să meargă mai departe..."

    Captivanta serie a lui Samantha Young continuă cu povestea lui Olivia şi Nate. După o perioadă grea, în care a suferit mult, Olivia se mută împreună cu tatăl ei în Scoţia pentru un nou început, o nouă viaţă. Totul îi merge bine: îşi face prieteni noi, pe Joss şi Braden, Ellie şi Adam, Jo şi Cameron, şi pe Nate care este un bărbat superb, sexy şi funny. Dar datorită problemelor pe care le-a avut de înfruntat în adolescenţă, Olivia nu a avut timp să se bucure de tot ceea ce îţi oferă viaţa când eşti tânăr. Este nesigură, nu a avut multe relaţii şi nu are încredere în ea, iar când vine vorba despre sexul opus, se fâstâceşte, se bâlbâie şi nu reuşeşte să scoată prea multe cuvinte. Singurul bărbat în preajma căruia se simte bine este Nate. Deoarece au gusturi şi interese similare, Nate îi devine cel mai bun prieten. Când îi cere să o ajute să îşi recapete încrederea, să o înveţe cum ar putea să scape de nesiguranţa că nu este bună la pat, el acceptă cu mare plăcere. Şi credeţi-mă, chiar o ajută. Dar fără să se aştepte niciunul dintre ei, dragostea se instaleză uşor, uşor în inimile lor şi ceea ce începe ca o lecţie devine mai intens şi mai fierbinte până când Olivia îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Nate. Dar el se luptă cu fantomele trecutului său sumbru şi dureros şi respinge sentimentele pe care le are pentru Olivia fiindu-i frică să se implice şi să recunoască că o iubeşte.

     Personajele sunt extraordinare, imposibil să nu le iubeşti. Dialogul este uşor, uneori plin de glume alteori răcoritor. Romantismul este prezent încă de la început, iar atracţia şi chimia dintre cei doi protagonişti fac romanul să fie mai adorabil şi mai interesant.

"......... Îi simţeam respiraţia caldă pe gât şi am rămas cu picioarele în jurul taliei lui. 

Îi simţeam inima bătând cu putere peste a mea. 

Îi simţeam pielea umedă şi caldă sub mâinile mele. 

M-am lăsat în voia senzaţiilor şi m-am abandonat lor pentru un timp. 

Iar el m-a lăsat. 

Poate pentru că ştia că nu va mai dura mult înainte să îmi ia totul."

    Olivia este un personaj minunat, aproape real, timidă, drăguţă, amuzantă, nesigură, fără prea multă experienţă în materie de sex. Din punctul meu de vedere ea reprezintă o femeie din viaţa reală, care se îndoieşte de sine, pune sub semnul întrebării propriul corp şi nu este obsedată de sex. 
   Nat Sawyer este bun, încrezător, sensibil, blând, grijuliu şi foarte sexy. Este un prieten foarte bun care o înţelege şi o ajută pe Olivia să îşi învingă temerile şi să devină mai încrezătoare.

"-Nu eu am fost cea care te-a rugat să rămâi aici după partidele de sex. Tu ai făcut asta. 

Nu ţi-am cerut să vii aproape în fiecare noapte. Tu ai făcut asta. 

Nu eu m-am ghemuit în braţele tale pe canapea. Tu ai făcut asta. 

Nu eu ţi-am cerut să vii şi să îmi cunoşti părinţii. Tu ai făcut asta."

Recomandare:

  Dacă cauţi o carte, uşoară, pentru vacanţă, plină de romantism sau vrei să descoperi chimia drăguţă dintre doi prieteni care să îţi ofere o stare de bine, atunci aceasta este cartea potrivită.  
 PE STRADA JAMAICA este despre prietenie, dragoste şi despre felul în care poţi trece peste toate obstacolele vieţii dacă ai alături oameni dragi.

Bariere de fum (Alina Marinescu #4) de Monica Ramirez (recenzie)

Autor: Monica Ramirez
Editura: Tritonic
Apariţie: 2013
Pagini: 254

Realitatea lor se află de cealaltă parte a oglinzii... o lume întunecată, unde fiecare umbră poate deveni o ameninţare.

„Alex mi-a murit în braţe după o misiune dezastruoasă în Irak, sau cel puţin aşa am crezut timp de şapte ani. Acum ştiu că n-a fost decât o altă înscenare, ceea ce înseamnă că vom lucra din nou împreună. îmi şi imaginez... eu, Alex şi Marius împreună sub acelaşi acoperiş. Mi se face rău numai când mă gândesc la asta. Nu-l iubesc pe Alex. Nu l-am iubit niciodată. Între noi n-a fost nimic altceva decât o pasiune primejdioasă născută din disperarea unei vieţi care nu ne aparţinea. Dar îl iubesc pe Marius. Ba nu, rectific. Sunt îndrăgostită de Marius. Tot ce ştiu despre dragoste, am învăţat de la el. Câteodată mă trezesc îngrozită în mijlocul nopţii. Până la urmă, într-un fel sau altul, îl voi pierde şi pe el. Singura certitudine pe care o avem este doar moartea, dar am decis să rămânem împreună, chiar dacă relaţia noastră are margini ascuţite. De fiecare dată când sună telefonul şi trebuie să ne asumăm adevăratele noastre identităţi, e foarte posibil ca unul dintre noi să nu se mai întoarcă.“

Gândurile mele

 

Acest roman mi-a dat multe bătăi de cap, dar nu într-un sens rău. Nu că până acum celelalte volume n-ar fi făcut-o (la greu chiar!) şi nu mi-ar fi trezit nişte gânduri ascunse de prin vreun colţ întunecat din mintea mea, dar volumul acesta m-a dat peste cap rău de tot. În viaţa mea n-am scris o recenzie atât de greu. Până şi melcii se mişcau mai repede ca mine. Pur şi simplu, nu se adunau ideile, nu se legau între ele şi am preferat să "admir" pereţii. Credeam că aşa voi avea mai mult noroc. Într-un fel sau altul, a mers, dar extrem de încet.

Cât de dor mi-a fost de personaje! De spiritul rebel al Alinei şi de firea romantică a lui Marius. Dar şi de neastâmpăraţii de Ford, Jason, Vallis, Ramon şi Scott. De "CIA"-iştii de Oliver, Webb şi Roger. De enigmaticul Alex. Chiar şi de "cub de gheaţă" a.k.a Brett. Mi-a fost dor de conexiunea neobişnuită care îi leagă, de camaraderia lor unică şi de invidiat, de un sfat sau de un zâmbet ştrengar, de o privire plină de înţelesuri ascunse, de adrenalina ce le pompează în vene ori de câte ori urmează o nouă misiune şi de presimţirea sumbră ce îi încearcă uneori. Mi-a fost dor de tot (bine, nu chiar tot!) ce se învârte în jurul acestor fantome ce au mare grijă ca lumea să fie în siguranţă!

"Existenţa mea se desfăşoară în umbre. Nu exist. Sunt doar o altă fantomă într-o lume a fantomelor. M-am resemnat în faţa realităţii, acceptând în cele din urmă că viaţa în cadrul organizaţiei Elite nu este măsurată în bine şi rău, ci în rata de supravieţuire."

Data trecută, am făcut cunoştinţă cu două versiuni opuse ale eroinei noastre: una goală, indiferentă, rece şi întunecată, o marionetă ce s-a lăsat fără niciun regret pe mâinile îndemânatice ale păpuşarului (Elite), cauzată de aşa-zisa pierdere a lui Alex şi o versiune caldă, grijulie, plină de viaţă şi radiantă, o pasăre pheonix ce a renăscut din propria cenuşă, datorată apariţiei neprevăzute a lui Marius.

Încă de când i-a cunoscut, atât Alex Therein, cât şi Marius Stephano au avut şi continuă să aibă o influenţă destul de mare asupra Alinei, aceasta reuşind să se desăvârşească pe plan profesional, ca agent operativ, dar şi pe plan personal, ca persoană, ca om, ca...femeie. Prezenţa celor doi în viaţa ei, a făcut-o să înţeleagă ceea ce simte cu adevărat în privinţa fiecăruia. A devenit mult mai încrezătoare în propriile sentimente, reuşind să le diferenţieze aşa cum trebuie, iar, de data asta, confuzia şi nesiguranţa n-au de ce să se mai regăsească printre gândurile întortocheate din mintea ei.

"Nu-l iubesc pe Alex. Nu l-am iubit niciodată. Între noi n-a fost nimic altceva decât o pasiune primejdioasă născută din disperarea şi isteria unei vieţi care nu ne aparţine."

Alina crede cu tărie că ceea ce trăieşte alături de Marius este ceea ce a căutat o bună parte din viaţa ei, neştiind la început cum să definească acest sentiment. Acum este foarte sigură că dragostea adevărată, şi nu doar o atracţie animalică, temporară, ca în cazul lui Alex, a bătut în sfârşit şi la uşa ei şi n-are de gând să o scape din mâini. Nu va fi doar o domniţă ce aşteaptă cu nerăbdare să fie salvată la ananghie de bravul ei cavaler în armură strălucitoare, ci va lupta împreună cu (şi pentru) acesta pentru iubirea lor sinceră.

"Dar îl iubesc pe Marius. Ba nu, rectific. Sunt îndrăgostită de Marius. Tot ce ştiu despre iubire, genul acela de iubire care îţi face inima să înflorească precum un trandafir, am învăţat de la el. Câteodată mă trezesc în mijlocul nopţii, îngrozită la gândul că, într-un fel sau altul, îl voi pierde şi pe el."

Probabil că...De fapt, sunt foarte sigură că Dumnezeu are ceva pregătit pentru fata noastră, iar apariţia acestui Don Juan cu inserţii italiene, la momentul şi locul potrivite, face parte din planul său măreţ în privinţa ei, Elite, Consiliul şi Al'Qaeda fiind doar nişte pioni, nişte obstacole destul de semnificative, pe care Alina trebuie să le treacă pentru a avea parte, într-un final, de ceea ce îşi doreşte cu adevărat. Sufletul rebel şi pur, inocenţa, bunătatea şi speranţa care o învăluie de când se ştie, nu fac decât să contribuie la realizarea acestuia.

"Marius rămase lângă pat pentru un timp îndelungat, privind-o cum dormea. Ştiuse cumva că avea să fie acolo, aşteptându-l. "

Acţiunea antrenantă din acest volum continuă cu alianţa surprinzătoare ce s-a realizat data trecută între Elite şi CIA. Aceştia au parte de multe bătăi de cap şi imprevizibilitate din partea societăţii teroriste Al'Qaeda, care nu conteneşte să facă ravagii în rândul oamenilor. Misiunile încep să aibă un grad şi mai crescut de dificultate, iar agenţii noştri trebuie să se concentreze la maximum, să depună mai mult efort ca niciodată şi să-şi depăşească propriile limite, altfel omenirea va avea de suferit enorm.

"Alex mi-a murit în braţe după o misiune dezastruoasă în Irak. Sau cel puţin aşa am crezut timp de şapte ani. Acum ştiu că n-a fost decât o altă înscenare. Trăieşte şi e bine mersi, infiltrat sub o nouă identitate adânc în inima Al-Qaedei. Ceea ce înseamnă că vom lucra din nou împreună şi asta destul de curând. Îmi şi imaginez... eu, Alex şi Marius, împreună sub acelaşi acoperiş. Mi se face rău numai gândindu-mă la asta."

Una dintre misiunile lansate, îi aduce pe Alina, Marius şi Ford faţă-n faţă cu un doctor în cercetare cam nebun. Acesta organizează o licitaţie pe proprietatea sa, având ca scop, vânzarea unui virus periculos, ce poate produce moartea unei bune părţi din populaţie, dar şi a antidotului, celui care oferă un preţ pe măsură. În timpul unei cine în casa acestuia, agenţii sunt surprinşi de apariţia neaşteptată a lui Alex, cel pe care-l credeau mort de opt ani de zile. Dar, datorită autocontrolului de invidiat, aceştia n-au permis niciunei emoţii să-şi facă de cap pe expresiile lor, pentru a nu-şi periclita misiunea.

Bineînţeles că, în viaţă, nu este mereu frumos şi roz totul. Trebuie să avem parte şi de eşecuri, nu doar de reuşite, pentru a ne da imboldul necesar de a ne ridica din nou şi a urca treptat şi cu mare grijă scara şubredă din faţa noastră. În lumea Elite, eşecul se traduce printr-o misiune compromisă. O misiune ce a avut ca rezultat luarea Alinei ca ostatică de către nişte membrii ai Al'Qaedei. Ajunsă pe mâna acestora, tânăra are parte de un tratament absolut terifiant şi numai ea ştie ce a simţit şi cât a putut să îndure de pe urma acestuia. Numai ea ştie cât şi-a dorit ca întunericul rece să o înghită mai repede şi să o scape de coşmarul ce o împresoară din toate părţile.

"Misterul care-l învăluia pe cel mai bine cotat agent operativ Elite îl intrigase dintotdeauna. Îl admira şi-i invidia puterea de concentrare şi control. Alex era inteligent, poseda un inegalabil sânge rece şi era cel mai formidabil agent cu care lucrase vreodată. Desigur, îl invidia şi pentru conexiunea inexplicabilă pe care o avusese odată cu Alina. Dar după opt ani de muncă sub acoperire, părea complet schimbat. Vallis era convins că asta se datora în principal faptului că fusese nevoit să renunţe la Alina. Definitiv. Dacă înainte de presupusa sa moarte Alex inspira pericol, acum părea de-a dreptul letal."

De partea cealaltă, agenţii noştri, Marius şi Alex, colaborează pentru a o aduce înapoi "acasă" pe femeia pe care o iubesc. Contrar aşteptărilor, când s-au trezit unul în faţa celuilalt, singuri, cei doi au dat dovadă de o stăpânire de sine de admirat. Deşi au fost pe punctul de a-şi pierde cumpătul, aceştia au stabilit de comun acord că trebuie să o salveze pe cea care le-a dat amândurora viaţa peste cap şi că n-au de ce să se piardă cu firea şi să se poarte ca doi adolescenţi îndrăgostiţi.

 

"Marius şi Alex se priviră pentru câteva momente, înclinând amândoi din cap. Rivalitatea nu mai exista, cel puţin nu acum. Nu cât timp viaţa Alinei era în pericol. Acum deveniseră aliaţi."

 

 Transmiţătorul Alinei a dispărut de pe radar şi Brett le-a interzis agenţilor să plece în căutarea ei, dar Marius nu doreşte să se resemneze cu faptul că a pierdut-o şi pleacă să o salveze de unul singur, luându-şi echipamentul fără să anunţe pe nimeni. Cu informaţia primită de la Alex, acesta reuşeşte să o găsească pe Alina într-una dintre locaţiile secrete ale Al'Qaedei. Tânăra se afla într-o stare jalnică şi abia dacă putea să se ţină pe propriile picioare, aşa că, neavând cum s-o scoată încă de acolo, este nevoit să se întoarcă la Elite, atrăgându-şi asupra sa mânia lui Brett care considera că a fost o prostie să plece fără să discute cu superiorii săi acest aspect.

 

Dacă fata noastră va fi salvată, asta rămâne de văzut. Trebuie doar să citiţi şi veţi afla ce se va întâmpla mai departe cu eroii noştri.

Încă de la începutul recenziei, v-am vorbit mai mult despre Alina şi nu pot să mă opresc din a o face în continuare. Consider că personajul ei este un model demn de urmat. Deşi a trecut cam prin tot ceea ce abia este în stare un om să ducă, ea a rezistat extraordinar de mult şi încă o face. O face mai bine ca oricine altcineva şi n-a primit niciun premiu pentru asta, ci doar multă durere, tristeţe şi numeroase lacrimi. Pe când, clipele de fericire şi pline de emoţii pozitive au fost extrem de puţine şi abia dacă avea suficient timp să le guste din plin. Aşa cum veneau, aşa de repede îşi luau şi zborul. Nepăsătoare, crude şi fără să privească înapoi.

"Nu vorbiră prea mult, comunicând la un alt nivel, prin zâmbete şi atingeri întâmplătoare, bucurându-se unul de compania celuilalt. Aproape ca un cuplu normal."

Mi-a plăcut faptul că şi-a "reglat" conturile cu Alex, spunându-i verde-n faţă că are pe altcineva, că îl iubeşte cu adevărat pe Marius şi că el nu mai reprezintă nimic de genul acesta pentru ea. Totuşi, şi după opt ani de zile, Alina încă mai dezvoltă o atracţie fizică pentru Alex, o atracţie care o sperie de când l-a întâlnit prima oară. Speră că aceasta va dispărea cu timpul, acum că şi-a găsit alesul.

"Adora inocenţa care încă se mai încăpăţâna să-i strălucească în ochi, în ciuda tuturor compromisurilor pe care fusese forţată să le facă. Era atât de frumoasă... [...] O iubea cum nu crezuse că poate iubi vreodată..."

Un alt personaj despre care doresc să vă vorbesc, este Marius, un romantic absolut fermecător, ce m-a cucerit de cum a apărut în peisajul acesta tenebros. Dragostea şi grija pe care le manifestă faţă de Alina sunt atât de sincere şi de molipsitoare, încât n-ai cum să rămâi indiferent/ă la gesturile tandre, pline de pasiune şi afecţiune ce i le oferă din tot sufletul său. Când nimeni nu mai credea şi numai era sigur de faptul că Alina ar fi încă în viaţă, el o făcea cu întreaga sa fiinţă. Era mereu acolo, gata să provoace pe oricine ar fi declarat contrariul. Se gândea că dacă ea chiar ar fi murit, ar fi simţit ceva ciudat, o senzaţie neplăcută persistentă în interiorul său. Inima i-ar da de ştire, dacă femeia vieţii lui nu s-ar mai întoarce vreodată.

 

"Alex rămase nemişcat pentru câteva momente, privind-o cum se îndepărtează, încercând să înţeleagă ceea ce tocmai se întâmplase. Oare Alina îi salvase viaţa, ori îl avertizase în mod tacit că era la fel de periculoasă şi letală ca şi el? Îi transmisese oare un mesaj secret să-şi păzească spatele?"

 
Nu pot să-l trec cu vederea nici pe Alex, un personaj care a demonstrat încă o dată cât de stăpân pe sine poate să fie în nişte circumstanţe deloc favorabile lui. Ştie că a pierdut-o pe Alina, singura pată de culoare din viaţa sa, şi că nu poate să intervină deodată în viaţa ei ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru moment, se mulţumeşte să o admire de la distanţă şi să-i ofere şansa de a se reobişnui din nou cu prezenţa lui constantă prin preajma ei. Deşi m-a enervat în anumite momente şi îmi venea să-l strâng de gât, nu pot să nu-l respect şi să nu-l admir pentru dovada sa de prietenie în privinţa lui Ford. Nu multă lume ar face ce a făcut el. Sunt foarte puţini cei care şi-ar risca propria viaţă pentru prietenii lor cei mai buni. Dar, uite că el a riscat, cu toate că ştia care sunt consecinţele.

"– Alex...
– Sunt aici.
– Dacă nu m-aş simţi de parcă m-a călcat trenul, ţi-aş trage un cap în gură. Te-am crezut mort toţi anii ăştia, reuşi să spună Ford înainte ca ochii să i se închidă din nou.
Ford devenise partenerul lui Alex aproape imediat după recrutarea lui în organizaţia Elite. Prietenia care se legase între ei încă din primul moment se adâncise tot mai mult, Ford devenind singurul suflet căruia Alex îi destăinuia cele mai intime secrete. Lucraseră împreună, îşi salvaseră viaţa reciproc, împărţind momente dintre cele mai brutale pe teren, încrederea pe care o aveau unul în celălalt pietrificându-se de fiecare dată când priveau moartea drept în ochi.
Alex zâmbi cu tristeţe.
– Dacă te faci bine, îţi dau voie s-o faci."

Cu fiecare piesă mutată şi înlăturată de pe tabla ancestrală, jocul de şah devine şi mai primejdios pentru eroii noştri, libertatea, pe care şi-o doresc cu atâta patos, atârnând doar de un singur fir de aţă.

Drumul dorinţelor, viselor şi al speranţei, acum şi al dragostei, al sincerităţii şi al încrederii, pe care-l parcurg doi dintre ei, începe să se îndepărteze uşor-uşor de cel al singurătăţii şi al suferinţei celuilalt, luând-o pe un făgaş cât de cât mai normal. Dar, asupra a ceea ce s-au chinuit amândoi să construiască împreună, planează un nor greu şi întunecat ce nu le permite să se bucure mai mult decât este nevoie, încetinind cu înverşunare soarele în a le mai lumina calea din faţa ochilor.

 

Nota mea: 5+/5

 

Interviu scriitoricesc #3 - Cristina Boncea

Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpăţânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puţin nu aşa de tare încât să renunţe). Locuieşte în Bucureşti, îi plac pisicile şi orice ţine de viaţa de noapte.

Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum şi se bucură de fiecare clipă în care îşi aminteşte că a reuşit. Cărţile sunt obiectele pe care le preţuieşte cel mai tare şi nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „Munceşte aşa de tare, încât idolii tăi să îşi devină rivali". Îi place ceaiul negru.

De data aceasta, o vom cunoaşte mai bine pe Cristina Boncea, o tânără nonconformistă de 17 ani, ce a debutat cu primul ei roman, "Octopussy", la editura HergBenet, un roman ce s-a bucurat atât de păreri pozitive, cât şi negative. Haideţi să aflăm împreună ce are de dezvăluit tânăra noastră autoare!

 

1. Bună, Cristina! Ai putea să ne dezvălui câteva lucruri esenţiale despre tine?

Bună. În primul rând, consider că zodia mea e un lucru foarte important de ştiut despre mine. Sunt un capricorn tipic; pe lângă asta, îmi plac foarte mult pisicile.

2. Cum a apărut pasiunea aceasta pentru scris? Care a fost factorul ce te-a determinat să mergi pe calea asta?

Scriu de când mă ştiu, am început cu poezii şi apoi am avut diferite bloguri. Pe calea asta m-am decis să merg în continuare doar după ce am reuşit să-mi public primul meu roman, chestie pe care nu am luat-o foarte în serios la început.
 

3. De unde şi până unde "Octopussy"? Dacă ţin eu bine minte, datorită unor vise, ai desenat o caracatiţă şi o fată, iar acestea te-au ajutat într-o anumită măsură în privinţa cărţii.

 

Da, le-am visat pe cele două gemene din carte, Becks şi Hyena. De acolo am continuat să scriu şi pe parcurs mi-a venit ideea de a mă folosi de desenul Hyenei pentru a structura restul romanului în jurul său. Deci da, la început nu aveam în minte decât să descriu câteva scene cât mai şocante şi apoi să le leg cumva între ele. Vă dezvălui un secret… înainte să desenez caracatiţa şi să am o idee clară asupra romanului, mă gândisem la titlul de "Carnivore Sweets".

 

4. Ne-ai putea vorbi mai mult, dacă se poate, despre legătura ciudată dintre cele două surori, Becks şi Hiena? De unde au apărut ele?

 

Legătura lor a fost ciudată încă de la începutul romanului, când Hyena vine acasă, iar lui Becks îi e teamă de această întâlnire. Apoi se obişnuiesc una cu alta, nu chiar cu uşurinţă… după ce se judecă puţin reciproc, ajung însă la un consens. Când lucrul acesta se întâmplă, şi natura legăturii lor se schimbă. Dar sugerez că treaba asta să nu fie luată prea în serios. Cel mai important lucru în legătură dintre cele două va fi poate relevat în cel de-al doilea volum.

5. Când romanul tău a ajuns pe rafturile librăriilor şi apoi în mâinile cititorilor, ce impact a avut asupra ta acest aspect?

M-am bucurat foarte tare, în special de primele reacţii ale cititorilor. Îmi era teamă că nimeni nu-mi va înţelege ideea, aveam dubii în privinţa ei eu însămi, însă lucrurile au fost ok în final. Acum am multe recenzii pozitive şi mă bucur că din ce în ce mai mulţi oameni mă citesc. Consider că e un privilegiu să-ţi găseşti cartea în cele mai mari librării din ţară, nu toţi scriitori au această posibilitate şi bineînţeles, sunt recunoscătoare pentru acest lucru în fiecare zi – în primul rând mamei mele, care m-a susţinut financiar, cât şi celor de la editură.

 6. Ce alte subiecte doreşti să tratezi pe viitor? Ce alte surprize ai pregătit pentru noi, cititorii?

Sinceră să fiu, am o idee pentru un fel de distopie sau ceva fantasy, care să poată fi citit la orice vârstă. Înafară de asta, mai am câteva lucrări terminate, dar toate la timpul lor. În principiu, îmi doresc să abordez cât mai multe subiecte, însă momentan sunt în vacanţă pe toate planurile.

 7. Pe lângă scris, ce alte pasiuni mai ai?

Îmi place să cânt, dar nu fac mare caz din asta. De asemenea, ador să fac orice legat de cărţi, de la filmatul videoclipurilor pentru canalul meu de YouTube până la cumpăratul lor online sau din anticariate.

 

8. Din câte am observat, eşti o mare fană a Cristinei Nemerovschi, dar îţi plac şi autobiografiile şi cărţile ce sunt destinate mai mult copiilor şi preadolescenţilor. Ai putea să ne faci câte o recomandare din fiecare categorie şi să ne spui de ce ar trebui să le citim?

 

Sigur, chiar îmi plac autobiografiile. Cel mai mult mi-a plăcut cartea "Dear Dad: Letters from an Adult Child" scrisă de Louie Anderson. Vorbeşte despre traumele din copilăria sa şi drumul pe care l-a parcurs pentru a ajunge un comediant de succes. Nu-mi plac aşa de mult cărţile YA sau middlegrade, le prefer mai degrabă pe cele contemporane şi new adult, însă aş putea recomanda trilogia "Scoala Fricoşilor" de Gitty Daneshvari – o trilogie foarte amuzantă şi perfectă pentru cei care sunt încă în şcoala generală sau chiar mai mici.

 

9. Ce te inspiră atunci când scrii? Muzica, liniştea, o plimbare în aer liber sau alte activităţi?

 

Niciuna din astea. Nu trebuie să fac nimic ca să am vreo idee nouă, genială. Mă inspiră visele mele, în special coşmarurile. Poate vreo ştire auzită la TV sau poveştile de viaţă ale altor oameni. Am o grămadă de lucruri în minte pe care trebuie să am grijă cum le "extirp", pentru a le păstra esenţa. Aici apare greul, atunci când eşti scriitor.

10. Dacă nu sunt prea indiscretă, ai putea să ne spui cam câte cărţi numără biblioteca ta şi ce reprezintă acestea pentru tine?

 În jur de 300 şi sunt ca o comoară pentru mine… o comoară care trebuie să se extindă mult pe parcursul vieţii mele, până la numărul miilor. Nu sunt doar un cititor, sunt şi colecţionar; vreau o bibliotecă imensă pe viitor.

 11. Mulţumesc că ai acceptat să ne dezvălui câte ceva despre tine. Câteva gânduri pentru cititorii noştri?

 Mulţumesc şi eu pentru interviu. Nu le pot ura decât vacanţă plăcută, dacă e cazul; dacă nu, spor în toate! Stay cool :)

Romanul îl puteţi găsi aici!

 

Review: Fata din Tren de Paula Hawkins

FATA DIN TREN
Palua Hawkins

Titlu original: The Girl on the Train
Apariție în Mai 2015 la Editura TREI
Tip copertă: Paperback cu supracopertă
Număr de pagini: 408
Gen: Mystery&Thriller/Ficțiune
Sinopsis:

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.
I-a botezat „Jess şi Jason" şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează.
Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

Păreri:

  "Misterios şi pasionant – Fata din tren este un thriller de prima mână, care te face dependent de viciul cititului. -- S.J. Watson, autorul bestsellerului Înainte să adorm.

 "Fata din tren este un roman de suspans remarcabil. M-a ţinut treaz o noapte întreagă." - Stephen King

 "Cu siguranţă va atrage nenumăraţi fani înrăiţi!" - The New York Times

 "Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar cititorii o vor urmări cu sufletul la gură." - The Boston Globe

 "Dacă ţi-a plăcut Fata dispărută, vei devora acest thriller psihologic: îţi va schimba pentru totdeauna felul în care priveşti vieţile celorlalţi." - People

Despre autoare:

  Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum.  Fata din tren este primul său thriller. A cunoscut un mare succes internaţional, iar DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare.

Mulţumesc celor de la Librăria online Librex pentru oportunitatea oferită. 

Părerea mea:

 "Câteodată nici măcar nu mă uit la trenurile care trec, ci doar ascult. Stând aici dimineaţa, cu ochii închişi şi cu soarele fierbinte devenind roşu-portocaliu pe pleoape, aş putea fi oriunde."

    Când am auzit de Fata din Tren, nu am fost prea convinsă că vreau să o citesc dar prin bunăvoinţa celor de la Librăria online Librex am primit-o spre recenzare. Acum, după ce am terminat-o şi încă sunt în transă, pot spune că m-am înşelat şi că acest thriller merită citit. Mi-a plăcut mult, a fost ca şi cum aş fi intrat în pielea personajului principal, ba chiar am avut impresia că am călătorit cu trenul, că am luat parte la acţiune şi că m-am implicat în viaţa, enigmatică a personajelor.

   Cartea este un thriller psihologic foarte plăcut cu nişte personaje nesigure, care se mint chiar şi pe ei înşişi. Încă din primul capitol îţi dai seama că nu sunt nişte persoane de încredere, că fiecare are ceva de ascuns, ceva enigmatic şi eşti ţinut în suspans până la final.

"Mă întorc şi o iau la fugă.

 Ştiu că nu e nimeni acolo, că nu am de ce să mă tem, dar nu-mi pot controla groaza care îmi zvârcoleşte stomacul, urcă în piept şi mă sufocă. 

Fug cât de repede pot. 

Nu mă opresc decât în momentul în care ajung înapoi în port,

 la luminile puternice ale felinarelor stradale."

  
  Nu vă dezvălui prea multe despre conţinutul minunat, plin de suspans, pentru că vreau să vă las pe voi să descoperiţi povestea misterioasă care stă în spatele enigmaticului titlu care se ridică la înălţimea copertei. Deci, pe scurt: Cartea implică trei femei, Rachel, Megan şi Anna, fiecare având în spate un mister. Vieţile lor se aseamănă chiar înainte de-a realiza că au legături comune. Doar femeile povestesc în carte şi naraţiunea lor este importantă pentru a descrie elementele necesare realizării unui thriller de succes. Ele dezvăluie câte puţin din gândurile lor despre ele însuşi, intercalând uneori cu câte un dialog strâns. Capitolele sunt datate astfel încât cititorul să se poată conecta cu personajele şi acţiunea. Povestea ne poartă înainte şi înapoi, de la Rachel în prezent la Megan în trecut deplasându-se încet până la data în care Megan dispare.

     Totul se desfăşoară în Londra din zilele noastre, unde cititorul descoperă că acesta este un oraş enorm, care se întinde pe o suprafaţă destul de mare cu case mici, multe staţii de tren şi suburbii scumpe. Principalul narator, Rachel, este o fată care călătoreşte zilnic cu trenul dus-întors. Încă de la prima întâlnire aflăm despre ea că îi place să-i urmărească şi să-i privească pe ceilalţi navetişti, fără a se implica în viaţa lor. În momentul în care cei pe care îi urmăreşte încep să interacţioneze cu ea, descoperim lucruri interesante şi surprinzătoare, atât despre ea cât şi despre ceilalţi.

"În momentul în care Kamal îmi spune toate astea, nu sună chiar aşa de rău. Cuvintele alunecă seducător de pe buzele lui, calde înmiresmate, şi eu aproape că îl cred. Aproape că accept că există posibilitatea să las totul în urmă, să uit trecutul, să mă duc acasă la Scott şi să-mi trăiesc viaţa aşa cum o fac oamenii normali, fără să mai privesc pe furiş, peste umăr, nici să mai aştept cu disperare să mi se întâmple ceva mai bun. Asta fac oamenii normali?"

    Pe toată perioda cât am citit, FATA DIN TREN am fost nevoită să trec prin diferite stări: stres, tensiune, nervozitate deoarece încă de la început am fost introdusă într-un amestec de minciuni, înşelătorii şi invenţii. Iar personajele sunt complexe şi te fac să simţi pentru ele uneori dezgust iar alteori înţelegere.

    Ce legătură există între cele trei femei? De ce este Rachel preocupată de vieţile unor oameni pe care nu îi cunoaşte? Legătura dintre cele trei femei va schimba, oare, ceva în viaţa lor?

    Povestea şi acţiunea au fost atât de împletite şi pline de surprize încât uneori am fost şocată şi nu reuşeam să îmi dau seama de ceea ce urmează. Am avut parte de multe surprize, suspans şi mister iar stilul autoarei este foarte diferit şi special. Paula Hawkins are un mod delicios şi interesant de-a ne dezvălui detaliile, introducând rând pe rând părţi din acţiune ca nişte bucăţi de puzzle care până la final alcătuiesc ceva misterios şi enigmatic. Fiecare are ceva de ascuns- Rachel este o alcoolică şi are o soartă patetică, Scott este pionul şi suspectul principal în dispariţia soţiei lui, Anna este loială în căsătorie iar Megan are propriile ei probleme.

 "Mi-e dor de el în fiecare zi. Mai mult decât de oricine altcineva, cred. El e marele vid din viaţa mea, din sufletul meu. Sau poate că el a fost doar începutul. Nu ştiu. Nu ştiu nici măcar dacă toate astea au legătură cu Ben sau nu, sau dacă au legătură cu tot ce s-a întâmplat după aceea şi cu tot ce se întâmplă de atunci încoace. Tot ce ştiu e că într-un moment sunt bine mersi şi viaţa e frumoasă şi nu-mi doresc nimic altceva şi în următorul abia aştept să scap de aici, nu reuşesc să mă adun şi simt că o iau iar pe pantă în jos."

 Recomandare:

Dacă vrei o carte bună, una care te face să vrei să opreşti lumea în loc datorită suspansului şi curiozităţii de-a afla deznodământul sau vrei să dezlegi enigma din spatele personajelor, atunci îţi recomand FATA DIN TREN. Te asigur că nu o să-ţi pară rău, vei fi foarte încântat şi mulţumit.

 De ce am dat doar nota 4,5 dacă am lăudat-o atât de mult? Pentru că mi-ar fi plăcut să aibă un alt final.