30 October 2014
Recenzie: Salvează-mă de Guillaume Musso
Prezentare:
Nimic nu anunţa întâlnirea dintre Juliette şi Sam. Cu atât mai puţin faptul că urmau să se îndrăgostească nebuneşte.
Pe durata unui weekend la New York, îşi trăiesc şi devorează pasiunea, simţind o magie pe care nu o cunoscuseră până atunci.
Dar fiecare îi ascunde adevărul celuilalt.
Sam pretinde că este casătorit, iar Juliette că este avocat. Cum Juliette trebuie să se întoarcă la Paris, Sam o însoţeşte la aeroport.
Nici unul nu îşi dă seama că acesta ar putea fi momentul care le hotărăşte destinele.
După o jumătate de oră, vestea cade ca un trăsnet, avionul în care se afla tânăra femeie a explodat în zbor, dar Sam nu poate accepta ideea că totul s-a terminat în acel moment.
Recenzie:
Nici măcar nu ştiu de unde sa încep…această carte m-a impresionat profund şi mi-a arătat o parte ascunsă a vieţii, o parte care te defineşte, te învaţă şi te distruge. Această carte prezintă, mai mult legătura noastră cu Dumnezeu, pe care mulţi o pierdem sau o uităm, prezintă cazuri duse la extreme, destine care, cumva sunt conectate printr-o legătură nevăzută.
New York-ul este descris foarte detaliat de catre autor, personajele sunt simple dar foarte bine conturate, parcă şti ce vor să spună şi ce decizii vor lua.
Dinamică şi plină de intrigi, secrete şi adevăruri crude şi dureroase. O carte plină de mister, senzuală şi imprevizibilă. În toate aceste cuvinte pot încadra cartea lui Musso.
Citind “ Fata de Hartie “ sş “ Vei fi acolo? “ pot spune că mă obişnuisem cu stilul său. Şi aşa a şi fost. De la început nu ma gândeam cum se va termina ce se va întâmpla mai departe, pentru că mereu ipotezele îmi erau răsturnate la 180 de grade. Aşa că vă dau un sfat, dacă vă apucaţi să citiţi cărţi ale acestui autor, să nu vă gândiţi la nimic. La ce se va întâmpla pe parcurs, la ce vor face personajele, să nu aveţi nimic în cap, credeţi-mă povestea în care vă va introduce această carte este uimitoare. Merită să vă lăsaâi ghidaţi într-o lume pe atât de reală cât şi de fantastică.
Nu vreau să vă dezvălui prea multe. În primul rând Juliette nu moare în accidentul de avion, dar dorinţa arzătoare a lui Sam de a o avea înapoi şi dragostea lui Juliette faţă de Sam, vor avea consecinţe grave. Nu te poţi juca cu destinul, nu poţi păcăli moartea, un fel de “ Destinaţie Finală “ dacă vreţi să fiu sinceră.
Mai jos aveţi câteva citate, care mie mi-au plăcut foarte mult:
“ Lumea este cum este şi nu aşa cum ne-ar plăcea nouă să fie : o lume dreaptă în care oamenii buni sunt răsplătiţi pe măsură…”
“ Nu e mare lucru şi în acelaşi timp, este mult. Nimic nu este fără importanţă, dar nu înţelegem întotdeauna corect care sunt consecinţele.”
“ Aerul nu este făcut decât din raze atunci când este presărat cu îngeri.”
“ Se întoarse să se întindă lângă îngerul adormit în camera de alături.”
“ Apoi nu mai existară nici el, nici ea, nici înainte, nici după, nici nord, nici sud. Doar amintirea a doi exilati pe un continent necunoscut. Pârjolul a două singurătăţi ce se agăţau una de alta. Pe o altă planetă, sub un alt cer, într-o căsuţă acoperită cu zăpadă, acolo, în Manhattan.”
“…te asemeni tuturor celor care au suferit,
dar chinurile altora nu mă interesează
căci ochii altora sunt mai puţin albaştri ca ai tăi.”
“ Poate că, în fond, nimic nu este întâmplător. Poate că unele evenimente trebuie cu orice preţ să se producă.
Ca şi cum erau deja scrise într-un fel de carte a destinului.
Ca şi cum cineva, la începutul lumii, ar arunca o săgeată, ştiind prea bine unde şi când va lovi.”
“-Nu ştiu decât un singur lucru cate poate fi în acelaşi timp foarte simplu şi foarte complicat.
-Şi acest lucru este?
-Iubirea.”
“ Trăiam unul lângă altul, dar nu eram decât unu+unu, fără să reuşim vreodată sa fim doi.”
“ Viaţa trebuie trăită privind înainte, dar nu poate fi înţeleasă decât privind înapoi.”
“Dar aşa este când eşti în pană: nu-ţi mai aparţii cu adevărat. Aparţii diavolului interior care îţi devorează pântecele şi te torturează fără încetare. Şi asta nu are nici o legătură cu voinţa şi raţiunea.”
“ Infernul există atunci când moare speranţa.”
“ Vampirii au noroc: se hrănesc cu alţii.
Noi suntem obligaţi să ne devorăm singuri.”
“Ochii limpezi ai lui Jodie scoteau flăcări ca şi cum ar fi aprins marea. Lacrimile, frica, drogurile, lipsa de somn se amestecau. Peste toate astea Rutelli descifră un mesaj , o chemare:
“ Salvează-mă!”
Sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie. O recomand cu căldură şi încredere!
Tags:
guillaume musso,
recenzie,
salveaza-ma
În curând!
Roxana și Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte în care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți ani să ducă împreună o existență cât mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea.
Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…
Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.
Data apariției: 11 noiembrie 2014
27 October 2014
Recenzie: Rătăcire de Lauren Kate
Titlu original:Torment
Autor:Lauren Kate
Nr de pagini:320
Editura:Literă
An apariţie:2011
Punctaj:4/5
Prezentare:
Dragostea
nu moare!
Iadul pe pământ... cam asta
înseamnă pentru Lucinda Price să fie departe de iubitul ei Daniel. Le-a luat o
veșnicie să se regăsească, dar acum el trebuie să o abandoneze din nou, tocmai
pentru a o proteja.
La Shoreline, o școală privată exclusivistă de pe
coasta de nord a Californiei, Luce are parte de experiențe inedite, dar se află
de fapt, în mijlocul unui război în care sunt implicate toate forțele răului.
Într-un decor cu totul nou, dar la fel de periculos, ea învață să folosească
umbrele ca fereastră către viețile anterioare și descoperă cu ajutorul lor că
Daniel nu i-a dezvăluit adevărul întreg. Îi ascunde ceva- ceva extrem de
periculos.
E oare posibil ca Daniel s-o fi mințit? E oare
posibil ca destinul ei să
fie, de fapt, cu totul altul? Câte vieți trebuie
să trăiești pentru a găsi pe cineva pentru care merită să mori?
Aventura celor doi îndrăgostiți va continua în
volumul al treilea, Pasiune.
Recenzie:
În volumul doi,
Cam şi Daniel pornesc în căutarea proscrişilor ( creaturi izgonite din Rai şi
din Iad, oarbe care nu sunt prea inteligente ), care o vânează pe Luce.
Împreună cei doi decid să o ducă la
Shoreline o şcoală pentru nephilimi ( jumătate oameni jumătate îngeri ), aura lor se pare că o protejează pe Luce,
făcând-o mai greu de
găsit.
Aici ea învaţă o mulţime de lucruri noi. Se
împrieteneşte cu Miles şi Shelby, doi nephilimi care o ajuta să înţeleagă mai
bine umbrele care nu-i dau pace dintotdeauna. Ea află despre ele că sunt Mesageri un fel de
porţi spre trecut. Curioasă şi intrigată,
ea porneşte pe urma lor şi îşi priveşte trecutul. Ea reuşeşte să vadă câteva vieţi trecute şi porneşte într-o
călătorie să afle mai multe despre acestea. Împreună cu Shelby şi Miles ea
trece prin foarte multe peripeţii
şi chiar ajunge în pragul de a fi omorâtă.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost
momentul când, Miles a sărutat-o şi Daniel a văzut
asta. Mi-a plăcut pentru că Daniel a meritat-o! Se purta cu ea de parcă ar fi
fost un copil mic. Totuşi este de înţeles,
având în vedere
suferinţa pe care a trebuit să o îndure Daniel de fiecare dată când o pierdea pe Luce.
Finalul mi-a plăcut foarte mult. De Ziua
Recunoştinţei toată lumea vine la ea acasă: Ariane, Gabbe, Cam, Molly, Roland,
cea mai bună prietenă a ei, Shelby, Miles şi desgur Daniel, care îi tot aruncă
priviri fulgerătoare lui Miles.
Ziua începe frumos, dar la lăsarea
nopţii totul o i-a razna. O armată de proscrişi vin după Luce. Îngerii şi
demonii încearcă să-i ţină departe, dar sunt prea mulţi. Singura soluţie era să
le-o de ape Luce, lucru pe care l-au şi făcut. Da aţi citit bine.
Miles avea o putere specială, putea să proiecteze imagini reale ca un
fel de hologramă a persoanelor la care ţinea. În timp ce Luce se ascundea
într-un garaj ( nimeni nu ştia că este acolo în afară de Shelby şi Miles ) falsa Luce îşi face apariţia. Proscrişii o
i-au cu ei, dar Cam o înjunghie şi falsa
Luce moare.
Daniel înnebuneşte şi sare la Cam, care
îi spune că aşa era cel mai bine. Dar Daniel este prea orbit de furie.
Adevărata Luce îşi face apariţia şi
decizia radicală pe care o va lua îi va uimi pe toţi. Când Daniel o vede rămâne nedumerit, nu ştie ce se întâmplase. Dar nici nu mai are timp să
întrebe, pentru că Luce foloseşte un mesager, pentru a deschide o poartă. Sare înăuntru
şi îi spune lui Daniel că îl iubeşte. Apoi dispare.
Toată lumea rămâne fără cuvinte, în timp ce Luce se
pierde în abisul negru, neştiind unde o va lăsa acesta.
Tags:
Editura Litera,
Lauren Kate,
ratacire,
recenzie
25 October 2014
Cover Reveal: Withering Hope by Layla Hagen
BOOK & AUTHOR INFO:
Withering Hope by Layla Hagen
Publication date: January 19th 2015
Genres: Adult, Contemporary, Romance
Synopsis:
Aimee’s wedding is supposed to turn out perfect. Her dress, her fiancé, and the location—the idyllic holiday ranch in Brazil—are perfect.
But all Aimee’s plans come crashing down when the private jet that’s taking her from the U.S. to the ranch—where her fiancé awaits—defects mid-flight and the pilot is forced to perform an emergency landing in the heart of the Amazon rainforest.
With no way to reach civilization, being rescued is Aimee and Tristan’s—the pilot—only hope. A slim one that slowly withers away, desperation taking its place. Because death wanders in the jungle under many forms: starvation, diseases. Beasts.
As Aimee and Tristan fight to find ways to survive, they grow closer. Together they discover that facing old, inner agonies carved by painful pasts takes just as much courage, if not even more, than facing the rainforest.
Despite her devotion to her fiancé, Aimee can’t hide her feelings for Tristan—the man for whom she’s slowly becoming everything. You can hide many things in the rainforest. But not lies. Or love.
Withering Hope is the story of a man who desperately needs forgiveness and the woman who brings him hope. It is a story in which hope births wings and blooms into a love that is as beautiful and intense as it is forbidden.
Blurb for Withering Hope:

Goodreads: https://www.goodreads.com/book/show/22722898-withering-hope?ac=1
AUTHOR BIO:
My name is Layla Hagen and I am a New Adult Contemporary Romance author.
I fell in love with books when I was nine years old, and my love affair with stories continues even now, many years later.
I write romantic stories and can’t wait to share them with the world.
And I drink coffee. Lots of it, in case the photo didn’t make it obvious enough
Author Links:

23 October 2014
Noutăți editoriale
În curând la Editura Epica!
Mă regăsesc în noi... (Mă pierd în tine #2) de Jasinda Wilder
E timpul pentru planul B: facultatea. Și poate o șansă de a-l convinge pe Jase că sentimentele dintre ei nu sunt o joacă.
Jase Winstead are un secret imens pe care nu l-a destăinuit nimănui. Cu atât mai puțin surorii incredibil de frumoase a celui mai bun prieten al său. Chiar dacă el și Teresa au avut parte de cel mai fierbinte sărut din viața lor, este conștient că responsabilitățile trebuie să rămână pe primul loc. În mod sigur nu are timp pentru o relație. Dar nu se poate gândi decât la buzele fetei care i-ar putea distruge viitorul, iar asta nu îi este de ajutor.
Petrecând tot mai mult timp împreună, Jase și Tess nu mai pot ignora atracția pe care o simt unul față de celălalt. Dar pericolul pândește și tragedia îi lovește în plin. În vreme ce restul campusului revine la normal, îndrăgostiții năpăstuiți trebuie să decidă cât de mult pot risca pentru a fi împreună și la ce sunt dispuși să renunțe dacă nu reușesc…
Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze p...entru un semestru în America. Din păcate, relația lor este curmată brusc, iar Jam nu-și mai poate reveni și ajunge la o școală cu internat pentru adolescenți “fragili emoțional și foarte inteligenți“.
Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și le dăruiește câte un jurnal, în care să își noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut și totul este bine.
Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi.“Belzhar este un roman original, care te marchează.” - Publishers Weekly O explorare a minții umane care te ține cu sufletul la gură – personajele adolescente ale lui Meg Wolitzer sunt pline de viață, cu emoții reale și povești interesante. - Kirkus review
Mă regăsesc în noi... (Mă pierd în tine #2) de Jasinda Wilder
Din 10 noiembrie în librării!
Moartea lui Kyle la numai șaisprezece ani a fost un șoc pentru toată lumea. Nell, fata care l-a iubit este înmărmurită de durere, chiar și cea mai bună prietenă a ei, Becca, nu știe cum să o ajute. Pentru că, în acel moment, viața ei este t...raversată de un cutremur. Dar, ceva frumos se întâmplă, iar vinovatul este Jason Dorsey, cel de care Becca este îndrăgostită chiar din clasa a patra, mai exact din momentul în care Jason i-a sărit în apărare lovindu-l pe Danny Morelli, care o luase peste picior pentru că se bâlbâia. Pentru Jason, Becca aproape că nici nu exista, o considera doar prietena lui Nell.
O invitație neașteptată îi aduce împreună pe Becca și Jason, iar el descoperă zi de zi cât de extraordinară poate fi ea, cascada de bucle negre, pielea măslinie, felul ei timid și liniștit câștigându-i inima.
Dar fericirea și iubirea se pot naște atât de aproape de durere?
Jason nu avea de unde să știe câte tragedii și câte izbânzi avea să cunoască și nici nu avea de unde să știe că în Becca ar putea afla iubirea vieții lui și, în iubire, fiecare dintre ei, regăsirea de sine.
Tuturor le va rămâne însă în suflet...
Durerea care nu se uită niciodată.

Te doresc (Te aștept #2) de Jennifer L. Armentrout
Teresa Hamilton are un an greu. Este îndrăgostită de cel mai bun prieten al fratelui ei, însă el nu i-a mai vorbit după ce au împărtășit un sărut năucitor, pătimaș, de genu...l celor care-ți schimbă viața. Tocmai a scăpat dintr-o relație îngrozitoare, iar acum, un accident nefericit amenință să-i distrugă cariera de dansatoare.
E timpul pentru planul B: facultatea. Și poate o șansă de a-l convinge pe Jase că sentimentele dintre ei nu sunt o joacă.
Jase Winstead are un secret imens pe care nu l-a destăinuit nimănui. Cu atât mai puțin surorii incredibil de frumoase a celui mai bun prieten al său. Chiar dacă el și Teresa au avut parte de cel mai fierbinte sărut din viața lor, este conștient că responsabilitățile trebuie să rămână pe primul loc. În mod sigur nu are timp pentru o relație. Dar nu se poate gândi decât la buzele fetei care i-ar putea distruge viitorul, iar asta nu îi este de ajutor.
Petrecând tot mai mult timp împreună, Jase și Tess nu mai pot ignora atracția pe care o simt unul față de celălalt. Dar pericolul pândește și tragedia îi lovește în plin. În vreme ce restul campusului revine la normal, îndrăgostiții năpăstuiți trebuie să decidă cât de mult pot risca pentru a fi împreună și la ce sunt dispuși să renunțe dacă nu reușesc…
Precomandă aici!
În curând la Editura Trei!
Belzhar de Meg Wolitzer
Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze p...entru un semestru în America. Din păcate, relația lor este curmată brusc, iar Jam nu-și mai poate reveni și ajunge la o școală cu internat pentru adolescenți “fragili emoțional și foarte inteligenți“.
Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și le dăruiește câte un jurnal, în care să își noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut și totul este bine.
Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi.“Belzhar este un roman original, care te marchează.” - Publishers Weekly O explorare a minții umane care te ține cu sufletul la gură – personajele adolescente ale lui Meg Wolitzer sunt pline de viață, cu emoții reale și povești interesante. - Kirkus review
19 October 2014
The "Asking Books" Tag
Mulțumim Cristinei, de pe blogul Healthy Reading, pentru provocare.
Oricine este binevenit să preia acest tag drăguț şi astfel, să ne cunoaştem mai bine unii pe alții.
Reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
2. După ce faci postezi leapşa pe blogul tău, te duci pe blogul Cristinei şi pui link-ul postării chiar aici!
3. Dați tag-ul mai departe!
4. Nu răspundeți pompos/protocolar/încurcat :))

1. Cartea/poveștile preferate din copilărie?
LexiL: Orice are amprenta Disney pe ea Toată viaţa mi-am dorit să fiu o prinţesă, nu judecaţi ok? Simona: Ţin minte că înainte de culcare mama îmi citea tot felul de poveşti în special pe cele ale fraţilor Grimm.
Andreea: Poveştile lui Hans Christian Anderson, în special Lebedele şi Degeţica.
Laura: O mie şi una de nopţi, poveştile lui Şeherezada.
2. Ce citești acum?
LexiL: Joe de H.D. Gordon – chiar şi după atât timp
Simona: Moromeţii, din păcate am tot amânat să citesc această carte.
Andreea: Exerciţii de echilibru de Tudor Chirilă
Laura: Citesc Pe strada Londra de Samantha Youn
Simona: Moromeţii, din păcate am tot amânat să citesc această carte.
Andreea: Exerciţii de echilibru de Tudor Chirilă
Laura: Citesc Pe strada Londra de Samantha Youn
3. Ce carte vrei să cumperi, dar aștepți o reducere masivă?
LexiL: ….de unde să încep?
Simona: Aş vrea să-mi cumpăr Intimidare de Penelope Douglas sau orice titlu Epica, dar aştept reduceri masive ca să-mi pot lua mai multe titluri de la această editură.
Andreea: Regatul umbrelor și Regatul furtunilor de Leigh Bardugo, seria Bloodlines de Richelle Mead
Laura: Vreau mai multe, nu doar una: Irezistibil de Jill Shalvis, Specimenul de Andrei Trifănescu, Căutând-o pe Alaska de John Green, Jocurile destinului de Douglas Kennedy, Tratat de mângâieri de Gerard Leleu, Nume de cod: Verity de Elizabeth Wein, Niciodată Împreună de J.A. Redmerski şi încă vreo câteva :)
4. Obiceiuri rele în ceea ce privește cărțile?
LexiL: Nici unul. Cărţile mele sunt comoara mea.Simona: Nu am obiceiuri rele, am fost învăţată de mică să am grijă de cărţile mele, plus de asta nu-mi plac colţurile îndoite sau paginile mâzgălite.
Andreea: Foarte, foarte, foarte rar. Mai am momente când, din neatenţie, rup puţin din paginile cărţii..
Laura: Nu am niciun obicei rău.
5. Ce carte aștepți să citești cu nerăbdare?
LexiL: Tocmai mi-am revizut topul azi dimineaţă. Vreau să continui seriile BDB, Lux şi Bloodlines Simona: Următorul volum din Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard, sper să apară cât mai repede la noi.
Andreea: Destine la limită de Katie McGarry
Laura: Of...vreau multe, foarte multe, plus că mai am multe serii pe care le aştept să apară la editurile din ţară.
6. Ai un e-reader?
LexiL: Da, kindle, dar în ultimul timp ori citesc de pe tablet, ori de pe telefon – e mai uşor să stochezi în cloud.Simona: Din păcate nu, dar nici nu-mi doresc unul. Eu sunt adepta cărţilor în format fizic, nimic nu se compară cu sentimentul cărţii în mâinile tale.
Andreea: Nu.
Laura: Da.
7. Preferi să citești o singură carte sau mai multe în același timp?
LexiL: Dacă am timp, cu siguranţă mai multe.Simona: Am încercat să citesc mai multe în acelaşi timp, am văzut câteva persoane care reuşesc să facă asta, dar pentru mine pur şi simplu nu a mers.
Andreea: Una singură. Nu-mi place să încep mai multe deodată.
Laura: Doar una. Mi se pare mai corect.
8. Ți s-au modificat obiceiurile în ceea ce privește cititul de când ai un blog?
LexiL: Nu cred că blogul a avut vreo legătură cu subiectul ăsta.Simona: Încerc să citesc cât mai multe noutăţi ca să pot aduce recenzii în faţa cititorilor, astfel ei pot decide dacă acea carte merită sau nu citită.
Andreea: Nu prea. Doar că acum trebuie să fac şi recenzii după ce le termin.
Laura: Da, citesc şi cărţi care nu prea mă atrag, care nu sunt genul meu.
9. Ultima carte pe care ai citit-o și ți-a plăcut mult.
LexiL: Lover Awakened de J.R. WardSimona: Rival de Penelope Douglas, orice scrie această autoare este EXTRAORDINAR!
Andreea: Cristalul nopţii de Amanda Quick
Laura: Niciodată Împreună? de J. A. Redmerski
10. Cartea preferată pe care ai citit-o anul acesta.
LexiL: Anul încă nu s-a terminat Simona: Chiar nu pot să aleg doar una, am foarte multe cărţi preferate anul acesta, dar dacă staţi cu ochii pe blog voi întocmi o listă cu cele mai bune cărţi citite anul acesta.
Andreea: Fără speranţă de Colleen Hoover
Laura: Sunt mai multe :) Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys, seria 50 de umbre ale lui Grey, Infernul lui Gabriel de Sylvain Reynard, Intimidare de Penelope Douglas, Te aştept de Jennifer L., Fericirea începe azi de Jamie McGuire, Niciodată împreună de J. A. Redmerski.
11. Unde îți place să stai atunci când citești?
LexiL: Mi-e indiferent.Simona: În grădină, pe bancă.
Andreea: În patul meu!
Laura: În pat.
12. Cel mai incomfortabil loc unde ai citit?
LexiL: În RATP. :))Simona: La mine în clasă, toată lumea trebuie să urle şi să ţipe şi nu mă pot concentra deloc.
Andreea: La şcoală.
Laura: Nu am avut așa ceva.
13. Poți să citești în autobuz?
LexiL: Nu, în public sunt concentrată strict pe ceea ce se întâmplă în jurul meu. Familie de poliţişti, ce să-i faci Simona: Am încercat, dar nu pot prefer să ascult muzică, după mine pentru lectură trebuie să ai o anumită stare, autobuzele nu sunt tocmai locuri drăguţe pentru această activitate.
Andreea: N-am încercat încă.
Laura: Nu! Mă deranjează gălăgia.
14. Unde, în natură, ți-ar plăcea să citești/citești?
LexiL: Nu îmi place să citesc, nu pot să mă concentrez.Simona: Poate în parc, undeva unde este aer curat şi iarbă verde. Ador astfel de locuri.
Andreea: Într-o barcă, plutind pe un lac, în mijlocul unei păduri.
Laura: Pe nisipul fierbinde de la malul mării.
15. Ce reguli ai atunci când împrumuți cărți?
LexiL: Nu împrumut cărţi.Simona: NU MÂZGĂLI! NU LĂSA ANIMALELE DOMESTICE ÎN PREAJMA EI! MÂINILE SĂ FIE CURATE! CAFEAUA, CEAIURILE ŞI APA SĂ STEA LA 5 m DISTANŢĂ! FĂRĂ COLŢURI ÎNDOITE! Am un întreg set de reguli:D.
Andreea: Să aibe mare grijă de ele! Altfel s-au ars! :))
Laura: Nu împrumut cărţi. Asta este cea mai importantă regulă.
16. Ai împrumutat cărți vreodată?
LexiL: Da, şi am ajuns să regret..Simona: De la bibliotecă sau de la prieteni.
Andreea: Da.
Laura: Da, doar două şi apoi a trebuit să mi le cumpăr, deoarece mi-au plăcut foarte mult şi am vrut să le am în biblioteca mea.
17. Scrii ceva pe marginea filelor din cărți?
LexiL: Niciodată.Simona: Niciodată, prefer să pun semne de carte, sau bucăţi de hârtie, apoi să notez pe un caiet observaţiile pe care vreau să le fac pe marginea cărţii.
Andreea: Nu, dar pe anumite cărţi, pe prima pagină, îmi mai scriu numele şi data în care mi le-am luat.
Laura: Nuuu, niciodată!
18. Chiar dacă este o carte veche?
LexiL: Vechimea nu are relevanţă.Simona: Nu, mi-ar fi teamă să pun presiune pe filele ei, cred că mi-ar fi teamă să o şi citesc.
Andreea: Pe acestea nu scriu.
Laura: Nici atunci. Cărţile sunt foarte preţioase.
19. În ce limbă preferi să citești?
LexiL: În limba originală. Momentan, înafară de română am reuşit să citesc în engleză şi spaniolă.Simona: Depinde câteodată am chef să citesc în engleză o carte, în alte dăţi vreau să citesc în română.
Andreea: Română. Nu le am prea bine cu engleza.
Laura: Îmi place să citesc în română. Am citit şi în engleză doar pentru că eram foarte curioasă să aflu cum se termină o serie care încă nu a apărut la noi.
20. Ce te face să iubești o carte?
LexiL: Faptul că am ceva de învăţat din ea.Simona: Personajele, mediul, starea pe care autorul reuşeşte să o creeze pe parcursul desfăşurării acţiunii.
Andreea: Personajele. Descrierea (nu prea multă). Dialogul (să fie bun). Să mă facă să trăiesc cu intensitate fiecare sentiment. Să aibă de toate: iubire, umor, suspans, mister, acţiune. Dacă autorul reuşeşte să mă transpună în lumea pe care şi-a creat-o, cu atât mai bine.
Laura: Acţiunea, personajele, să fie câte puţin din toate: umor, durere, iubire, sensibilitate, descrieri de peisaje sau din diferite locuri. Toate la un loc trebuie să mă facă să nu o pot lăsa din mână până ce nu o termin :)
21. Ce te inspiră să recomanzi o carte?
LexiL: Nu prea recomand cărţi, doar dacă îmi cere cineva, şi chiar şi atunci e greu.Simona: Subiectul inedit al cărţii de multe ori.
Andreea: Ceea ce am spus mai sus! + Să aibă ceva special, care să mă facă să vreau s-o recomand.
Laura: Păi, dacă mie mi-a plăcut, atunci cu siguranţă aş vrea să o citească mai mulţi. Dacă m-a atins la inimă şi m-a uns pe suflet, atunci cu siguranţă merită să fie recomandată.
22. Genul favorit?
LexiL: Fantasy, romance.Simona: Romance.
Andreea: În general prefer historical romance, YA, fantasy, poliţiste, distopii, contemporary romance, etc.
Laura: Distopii, Fantasy, YA.
23. Genul pe care îl citești foarte rar este?
LexiL: SFSimona: Poliţist.
Andreea: Non-ficţiune.
Laura: Literatura contemporană şi Chick-lit
24. Ce ai alege între a lectura cărți propuse profesorul de istorie, de fizică, de geografie sau de biologie?
LexiL: Citesc cărţi care mi se par interesante, indiferent cine le recomandă.Simona: Aleg fizică pentru că recomandările profesorului meu de fizică sunt foarte bune în ceea ce priveşte atât lectura cât şi cinematografia.
Andreea: Chiar dacă o cam urăsc, aleg istoria. Poate şi puţină geografie.
Laura: Cele propuse de profesorul de istorie şi de geografie.
25. Ai citit vreodată o carte stand-alone?
LexiL: Nu cred că există persoană care să nu fi citit.Simona: Da.
Andreea: Da.
Laura: Da.
26. Coperta preferată a unei cărți momentan.
LexiL: Nu mă pasionează coperta – învelişul – unei cărţi…Simona: Îmi place foarte mult coperta cărţii Divergent, mi-se pare foarte originală.
Andreea: Chiar dacă n-am citit-o, îmi place coperta cărţii Shattered Souls de Mary Lindsey.
Laura: Jocurile destinului de Douglas Kennedy
27. Cartea/seria preferantă momentan?
LexiL: Rock Chick de Christen Ashley Simona: Seria mea preferată este Fall Away de Penelope Douglas.
Andreea: Altfel de îngeri de Lili St. Crow
Laura: Divergent de Veronica Roth
28. Gustarea preferată atunci când citești este?
LexiL: Nu prea mănânc atunci când citesc pentru că tind să am reacţii exagerate la unele faze şi împrăştii tot ce e în jurul meu Simona: Îmi place să mănânc covrigei cu mac.
Andreea: Ciocolată? Da, ea este. Îngheţată? Da, și ea. ^.^
Laura: Îngheţată.
29. Numește un caz în care spoilerele ți-au ruinat cititul?
LexiL: Nu aş şti să spun o carte anume, dar acum câţiva ani, când am început să citesc îmi plăcea să trag cu ochiul la ultima pagină să văd dacă volumul are happy ending Simona: Nu mă deranjează spoilerele în general, poate doar în cazul unei cărţii pe care voiam cu disperare să o citesc, dar rar se întâmplă să-mi ruineze cititul un spoiler.
Andreea: Nu s-a întâmplat momentan. Nu prea le bag în seamă.
Laura: Nu a fost chiar aşa de grav, dar m-am cam supărat, când am citit despre finalul din Allegiant de Veronica Roth.
30. Cât de des ești de acord cu anumite critici aduse unei cărți?
LexiL: Atâta timp cât nu sunt vulgare sau abuzive nu am nici o problemă.Simona: Depinde de carte şi depinde de cel care critic.
Andreea: Fiecare-i cu părerile lui.
Laura: Fiecare trebuie să aibă o părere despre ceea ce citeşte, nu trebuie neapărat să fiu de acord dar nici nu mă deranjează. Aşa că fiecare cu părerea lui :)
31. Cum te simți atunci când scrii recenzii negative?
LexiL: Înfocată să îmi revărs amarul Simona: Încerc să găsesc ceva pozitiv în fiecare carte şi încerc să aduc în faţă partea negativă într-un mod decent, până la urmă munca autorului nu trebuie călcată în picioare. Punctele negative pot fi prezentate şi într-un mod mai frumos.
Andreea: N-am scris niciuna până acum. Încerc să menţin un echilibru şi să-mi spun părerea mea, fie ea cum o fi.
Laura: Nu prea scriu recenzii negative, nu îmi place să critic.
32. Dacă ai putea să citești într-o limbă de mult pierdută care ar fi aceea?
LexiL: Mereu am regretat că nu am continuat cu latina în liceu. În rest, nu mă pasionează altceva.Simona: Nu cred că mi-aş dori să fac asta.
Andreea: Latină!
Laura: Nu cred că aş vrea niciuna :)
33. Cartea ce te-a făcut să treci prin cele mai multe emoții.
LexiL: Nu pot numi o asemenea carte.Simona: Crimă şi pedeapsă de Dostoievski până în ultima clipă am stat cu sufletul la gură neştiind care va fi deznodământul.
Andreea: Sub aceeaşi stea de John Green şi Academia vampirilor de Richelle Mead.
Laura: Au fost mai multe, aproape toate cărţile au puterea de-a mă face să trec prin diferite stări şi emoţii, aşa că voi reaminti mai multe: Niciodată împreună?, Sub aceeaşi stea, Dacă aş rămâne, Îngerul păzitor, Printre tonuri cenuşii, Divergent, Născută la miezul nopţii, Academia vampirilor şi mai sunt multe.
34. Cartea din cauza căreia ești nervoasă și te temi să o începi.
LexiL: Niciuna, momentan.Simona: Momentan nu există o astfel de carte.
Andreea: N-am aşa ceva.
Laura: Inferno de Dan Brown
35. Poetul favorit.
LexiL: George Bacovia şi Mihai Eminescu. Oarecum în antiteză, dar niciodată nu am putut să aleg Simona: Mihai Eminescu, îl ador!
Andreea: N-am.
Laura: George Coşbuc
36.Câte cărți îți fac cu ochiul momentan?
LexiL: Lista mea de lecturi se învârte pe la 475 de cărţi, deci.. :)))Simona: Regatul furtunilor de Leigh Bardugo şi Domnul Ibrahim şi florile din Coran de Eric-Emmanuel Schmitt.
Andreea: Muuulteee! Cred că peste 50 de cărți. :3
Laura: Ha, ha, ha, multe, toate distopiile, toate fantasy, toate cu vampiri, toate cele pe care nu le-am citit :) :)
37. Cât de des returnezi cărțile bibliotecii fără să le citești?
LexiL: Lol, asta făceam în generală când mă obligau de la şcoală să împrumut cărţi pe care nici măcar nu puteam să le aleg eu Simona: Nu împrumut cărţi de la bibliotecă, mai mult de la prieteni.
Andreea: Nu prea se întâmplă asta.
Laura: Nu iau cărţi de la bibliotecă. Cumpăr cărţile pe care vreau să le citesc.
38. Personajul preferat dintr-o carte.
LexiL: Nu pot să aleg Simona: Foarte greu, dar momentan Gabirel O. Emerson din Infernul lui Gabriel.
Andreea: Adrian Ivashkov :3
Laura: Mi-e foarte greu să aleg, dar pot spune că sunt şi feminine şi masculine.
39. Răufăcătorul preferat dintr-o carte.
LexiL: Aici chiar că nu pot să aleg Simona: Damon Salvatore din Jurnalele Vampirilor.
Andreea: Din ce am citit, nu e niciunul pe care măcar să-l agreez.
Laura: Vampirul Eric din seria Vampirii Sudului
40.Ce cărți ai vrea să citești în vacanță?
LexiL: Care vacanţă? :)))Simona: Vreau să citesc o singură carte în vacanţă şi anume cea de comentarii Eseul de la Art.
Andreea: Care vacanţă? Glumesc! :)) Ceva uşor, care să mă facă să râd, cu puţin romantism.
Laura: Sunt multe. Sper ca timpul să îmi permită să citesc cât mai mult.
41. Cât de mult ai rezistat fără să citești?
LexiL: Depinde. Am perioade când pur şi simplu nu am chef să citesc, dar nu cred că a fost vreodată mai mult de o lună.Simona: 2 luni, înainte de încheierea anului şcolar când era un haos total cu notele şi toţi profesorii au început să ne dea teste.
Andreea: Habar n-am. Cred că vreo 2 luni şi ceva (perioada bac-ului).
Laura: Ţinând cont de faptul că eu citesc cam tot timpul şi în special atunci când am chef(adică foarte des), nu am o perioadă anume în care să nu fi citit.
42. Numește o carte pe care nu ai putut să o termini!
LexiL: Din păcate, lista e destul de măricică…Supernatural de Kiersten White, Mica Englezoaică de Chaterine Sanderson, Collide de Gail McHugh….Simona: Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, oricât de mult aş fi încercat să termin această carte, pur şi simplu nu am reuşit.
Andreea: După 20 de ani de Alexandre Dumas. Asta, dacă se pune o pagină ca citit, care şi aia mi s-a părut mult.
Laura: Inferno de Dan Brown
43. De ce anume ești distras cu ușurință atunci când citești?
LexiL: Hmm, dificilă întrebare. Mă cufund cu uşurinţă în cărţi atunci când mă atrag foarte tare dar sunt genul de persoană care tresare le orice mişcare.Simona: În general nu sunt distrasă uşor când citesc, poate doar de muzica vecinilor care câteodată mai ajunge şi pe la mine.
Andreea: De televizor şi de mami! :)))
Laura: Nu prea cred că există ceva care să mă distragă dacă îmi place cartea.
44. Ecranizarea favorită a unei cărți.
LexiL: Sub aceasi stea de John GreenSimona: Hoţul de cărţi de Markus Zusak, o ecranizare superbă.
Andreea: Oraşul oaselor de Cassandra Clare
Laura: Divergent de Veronica Roth
45. Cea mai dezamăgitoarea ecranizare a unei cărți.
LexiL: Academia vampirilor Simona: Sinceră să fiu nu am întâlnit una până acum.
Andreea: N-am dat peste niciuna.
Laura: Academia vampirilor şi Instrumente mortale - Oraşul oaselor
46. Cei mai mulți bani pe care i-ai cheltuit deodată într-o librărie.
LexiL: Undeva pe la 250 ron.Simona: 50 de lei din câte îmi amintesc, în general dacă ştiu că prin preajmă sunt librării nu iau mulţi bani după mine.
Andreea: Aproximativ 40 de lei (într-o librărie normală), iar online, de 100 lei.
Laura: Am cumpărat online de vreo 200 lei. În rest în fiecare lună cumpăr cam de 50 lei, tot online sau de la diferiţi vânzători.
47.Cât de des sari peste paragrafe doar ca să citești mai repede?
LexiL: Nu ştiu, sar atunci când mă plictisesc pasajele sau e prea multă descriere inutilă/Simona: În general nu sar peste paragrafe.
Andreea: Nu sar.
Laura: Nu sar peste paragrafe pentru că vreau să citesc mai repede dar sunt unele cărţi care au prea multe descrieri şi detalii mărunte care nu prea îmi plac aşa că sunt nevoită să sar din când în când, de nevoie la unele cărţi.
48.Care este motivul pentru care ai renunța la o carte, deși ești la jumătate?
LexiL: De obicei pot să renunţ la o carte şi după 30 de pagini dacă nu mă atrage deloc. Nu suport să îmi pierd timpul aiurea cu cărţi prost scrise.Simona: Povestea care nu duce nicăieri, iar mai apoi ca să-ţi satisfaci curiozitatea, cauţi spoilerele de la final pe goodreads şi îţi dai seama că ai avut dreptate, povestea chiar nu ducea nicăieri ba din contră devine şi mai proastă.
Andreea: Plictiseală? Mă scoate din sărite? Îmi vine să-i dau foc? Cred că astea. :))
Laura: Păi, nu cred că aş ajunge până la jumătate dacă aş vrea să renunţ la carte. Deobicei dacă mi se întâmplă cumva să renunţ atunci o fac încă de la primele 50-100 de pagini.
49. Îți place să păstrezi cărțile în ordine?
LexiL: Da, în ordinea preferinţelor Simona: Sigur, îmi place ca totul în jurul meu să fie ordonat.
Andreea: Da, categoric.
Laura: Da, în cea mai perfectă ordine, le ştiu locul la fiecare şi cu ochii închişi.
50. Preferi să păstrezi cărțile sau să le dai altcuiva după ce le citești?
LexiL: Sfinte Doamne, adică să le dau din bunătatea sufletului? N-ai să vezi aşa ceva.Simona: Prefer să le păstrez.
Andreea: Păstrez. Nu prea mă îndur să le dau, decât în situaţii speciale.
Laura: Nu îmi dau cărţile, decât pe cele care nu îmi plac şi dacă am dubluri.
51. Sunt cărți pe care le-ai evitat până acum?
LexiL: Da, multe.Simona: Nu, dacă vreau să citesc o carte, o citesc şi gata.
Andreea: Da, mi s-a întâmplat şi asta.
Laura: Da, am evitat seria Vampirii sudului, dar cât de curând am să mă apuc de ea.
52. Numește o carte ce te-a făcut furios!
Simona: Atracţia de Sylvia Day, eram atât de furioasă pe Cross încât îmi venea să-l strâng de gât, dar în cele din urmă totul s-a lămurit şi mi-am recăpătat aerul.
Andreea: După 20 de ani de Alexandre Dumas
Laura: Mă pierd în tine... de Jasinda Wilder
53. A carte ce nu credeai că îți va plăcea, dar ți-a plăcut!
LexiL: Fifty Shades, şi asta se pune pentru toată seria. Nu credeam că voi ajunge să o îndrăgesc atât de mult.Simona: Bestia umană de Emile Zola. Nu mă aşteptam să-mi placă deloc, nu ştiam nimic despre ea, dar după ce am citit-o, o bucăţică din sufletul meu a rămas acolo.
Andreea: Jane Eyre de Charlotte Bronte
Laura: Este o serie întreagă: 50 de umbre ale lui Grey
54. O carte ce credeai că îți va plăcea, dar nu ți-a plăcut!
LexiL: Hmm, nu ştiu…poate Ana şi sărutul franţuzesc.Simona: Fiul risipitor de Radu Tudoran. La început mi-a plăcut, dar într-un final mi-a lăsat un gust amar.
Andreea: Nu s-a întâmplat deocamdată.
Laura: Predestinaţi de Josephine Angelini
Tags:
books,
tag,
The "Asking Books" Tag
03 October 2014
Destroyed by Pepper Winters
First Time Ever on Sale
USA Today Bestseller
Limited Time Only
Review: If you like a bit of grey in your romance then you need to get this book because it's one of the best books I've read this year.
Discounted from $3.99 to 99c
BLURB:
She has a secret.
I’m complicated. Not broken or ruined or running from a past I can’t face. Just complicated.
I thought my life couldn’t get any more tangled in deceit and confusion. But I hadn’t met him. I hadn't realized how far I could fall or what I'd have do to get free.
He has a secret.
I’ve never pretended to be good or deserving. I chase who I want, do what I want, act how I want.
I didn’t have time to lust after a woman I had no right to lust after. I told myself to shut up and stay hidden. But then she tried to run. I’d tasted what she could offer me and damned if I would let her go.
Secrets destroy them.
Available at:
Amazon: http://www.amazon.com/Destroyed-Pepper-Winters-ebook/dp/B00IUNAHZ2/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1406467930&sr=8-1&keywords=destroyed
Amazon.co.uk: http://www.amazon.co.uk/Destroyed-Pepper-Winters-ebook/dp/B00IUNAHZ2/ref=tmm_kin_swatch_0?_encoding=UTF8&sr=8-1&qid=1411858144
Barnes & Noble: http://www.barnesandnoble.com/w/destroyed-pepper-winters/1118881586?ean=2940149218271&itm=1&usri=2940149218271
Kobo: http://store.kobobooks.com/en-US/ebook/destroyed-2
iTunes: https://itunes.apple.com/us/book/id838951593
Smashwords: https://www.smashwords.com/books/view/416660
Pepper Winters is a NYT and USA Today International Bestseller. She wears many roles. Some of them include writer, reader, sometimes wife. She loves dark, taboo stories that twist with your head. The more tortured the hero, the better, and she constantly thinks up ways to break and fix her characters. Oh, and sex... her books have sex.
To be the first to know of upcoming releases, please join Pepper’s Newsletter (she promises never to spam or annoy you.)
http://eepurl.com/120b5
Or follow her on her website:
www.pepperwinters.com
Tags:
Destroyed,
Pepper Winters
Subscribe to:
Posts (Atom)