The Infatuations by Javier Marías - Recenzie

The Infatuations is a metaphysical murder mystery and a stunningly original literary achievement by Javier Marías, the internationally acclaimed author of A Heart So White and Your Face Tomorrow.

Every day, María Dolz stops for breakfast at the same café. And every day she enjoys watching a handsome couple who follow the same routine. Then one day they aren't there, and she feels obscurely bereft.

It is only later, when she comes across a newspaper photograph of the man, lying stabbed in the street, his shirt half off, that she discovers who the couple are. Some time afterwards, when the woman returns to the café with her children, who are then collected by a different man, and Maria approaches her to offer her condolences, an entanglement begins which sheds new light on this apparently random, pointless death.

With The Infatuations, Javier Marías brilliantly reimagines the murder novel as a metaphysical enquiry, addressing existential questions of life, death, love and morality.

The Infatuations is an extraordinary, immersive book about the terrible force of events and their consequences.

Gen: Contemporary, Mystery

Pagini: 345

Notă: 4/5

Mulțumesc sponsorului nostru Okian pentru această carte!

‘’...but I will remain forever unfinished because, not having seen me fall, how can anyone be certain that I won't continue to live eternally?’’

O întrebare pe care mi-am pus-o și eu, odată ce am terminat de parcurs lectura. Și nu e unica, de asta vă pot asigura.  "The Infatuations" e genul acela de carte ce îți creează întrebări încă de la prima pagină, ți le stinge odată ce misterele încep să se spargă și în final, nu face decât să ți le aducă înapoi în număr dublu, lăsându-te frustrat, pierdut și dezolat. Există atât de multe semne de întrebare, încât nu știi cu ce să începi. Ceea ce mă alină, oricum, e că întrebările sunt fondate, pertinente, ușor ațâțate de sentimentul de a relua cartea și de a încerca să le lămurești pe moment. Un sentiment rar, întrevadă, căci se întâmplă doar atunci când am avut norocul de a citit o carte cu adevărat bună.

Și totuși, așa cum spunea și unul din personajele cărții, Diaz-Varela, care până în final a rămas personajul meu preferat:

‘’What happened is the least of it. It’s a novel, and once you’ve finished a novel, what happened in it is of little importance and soon forgotten.’’

Înainte de a mă concentra asupra subiectului, trebuie să lămuresc niște aspecte importante. Această carte nu e pentru oricine. Pe lângă faptul că îți trebuie o mare răbdare și capacitate de înțelegere a substratului, ai nevoie de abilitatea de a te transpune în locul criminalului. Nu seamănă cu nici un alt thriller citit de mine, și asta pentru că sensul de “ucigaș” e flexibil și își schimbă forma pe parcursul cărții.

“The worst thing that can happen to anyone, worse than death itself, and the worst thing one can make others dois to return from the place from which no one returns, to come back to life at the wrong time, when you are no longer expected, when it is too late and inappropriate, when the living have assumed you are over and done with and have continued or taken up their lives again, leaving no room for you at all.”

Apoi, dacă ar fi să sparg cartea și să o lipesc la loc doar cu subiectul în sine, povestea, fără substraturi, aș obține o cărticică de maxim 30 de pagini. Timpul în care se desfășoară acțiunea este pe atât de longeviv în esență, pe cât de scurt în descrierea pasajelor. Tehnica aceasta am mai întâlnit-o la Victor Hugo, prin clasa a 8-a când m-a apucat cheful de a citit Mizerabilii - neterminată până în ziua de azi. Javier Marias reușește să îl întreacă, ce-i drept, în înșiruirea frazelor lungi și închegate. Vă pot spune de exemplu că o frază în  această carte poate ține și 2-3 pagini fără a se pune punct. Așadar, îți trebuie ceva atenție în lectură pentru a rămâne pe subiect. Plus că descrierile de mare întindere te pot ameți la fel de ușor.

Un alt lucru “greoi” întâlnit de mine e comparația constantă cu alte opere, alte situații, alte întâmplări. Pe lângă faptul că această carte e compusă din lupte ale psihicului, situații întoarse pe toate părțile, analizate pe parcursul a sute de pagini, apar foarte multe comparații făcute în mare de Javier, invocând scene din Colonelul Chabert a lui Balzac ori Macbeth a lui Shakespeare, comparații cu alte cazuri și crime, cu alte infidelități și asasinate și scene de violentă sumbră, cu alte vieți luate și date înapoi, ce te fac să îți dai seama, defapt, în ce lume crudă trăiești.

“I would never know more than what he told me, and so I would never know anything for sure…”

La un moment dat, tot citind cartea, mi-am adus aminte de stilul lui Gabriel García Márquez La el am mai întâlnit momentele acestea de pauză când întorceam un citat pe toate părțile până ajungeam să mi-l însușesc.

 

Pesimismul debordant a fost un lucru ce mi-a dat de furcă. Dacă romanul începe într-un ton incitant, pe la jumătatea lecturii deja tinde să se stingă, acoperă evenimentele cu un aer grav, sumbru, dezolant, în culmea pesimismului care cel puțin pe mine m-a frustrat ceva de speriat. Era ca și cum autorul ar fi inserat subtil o replică mută în filele cărții, parcă spunându-ţi “Vezi? Asta se întâmplă cu adevărat în lume. Tragediile acestea chiar există și nici o altă faptă bună nu le-ar putea face mai puțin veridice.” Un pesimism exagerat, într-adevăr, în unele scene.

Povestea, lăsând la o parte frământările personajelor și analiza psihologică, începe cu o scenă concentrată asupra personajului principal, Maria Dolz, servindu-și micul dejun la aceeași cafenea ca întotdeauna, urmându-și rutina neîntreruptă de o bună bucată de timp. La fel că în fiecare zi, la o masă puțin mai îndepărtată, la aceeași oră, “cuplul perfect”, așa cum îi numește ea, lua micul dejun. Ideea în sine de a urmări cu coada ochiului un cuplu timp de ani de zile poate para puțin sinistră. Dar Maria nu avea nici un interes ascuns, din contră, idolatriza acest cuplu, își punea speranțe în el și efectiv fura o bucățica din fericirea lor pentru a și-o completa pe cea proprie.

Intriga apare atunci când, întoarsă în oraș, Maria află de moartea bărbatului, a lui Miguel Desvern ori Deverne, cum obișnuia să îi încurce numele. Crima în sine este și pretextul acestei cărți, deși adevăratul substrat se concentrează mai mult în comparații, în replici subiective și monologuri pătimașe.

 

Sub același pretext, Maria face cunoștință cu Luisa, femeia, și află că şi ei au remarcat-o de-a lungul timpului, numind-o “tânăra prudentă” - apelativ ce o însoțește pe parcursul cărții și care, în final, i se potrivește mănușă. E invitată acasă la Luisa, unde face cunoștință cu un alt personaj principal al operei, cel mai enigmatic, în opinia mea, numit Javier Diaz-Varela. Rolul sau în această carte e mai important decât cel al Mariei, în opinia mea, căci ea este o simplă privitoare, pe când Javier reprezintă simbolul și cheia fiecărui mister, fiecărei infatuări expuse, așa cum se întâmplă și în cazul Mariei, prinsă în această dragoste pentru Javier.

 

El enamoramiento - the state of falling or being in love, or perhaps infatuation. I’m referring to the noun, the concept… it’s very rare to have a weakness, a genuine weakness for someone, and for that someone to provoke in us that feeling of weakness. That’s the determining factor, they break down our objectivity and disarm us in perpetuity, so that we can in over every dispute…

Relația lor, deși nu poate fi definită drept o relație, devine subiectul central pentru o bună bucată din carte, amestecată cu tot ceea ce ține de subiectul tragic al morții lui Deverne. 

 

Finalul a fost cea mai interesantă parte, exceptând câteva scene de pe la mijlocul cărții. Voi defini “finalul” ca în ultimele 80 de pagini, când fiecare teorie de-a mea cade încetul cu încetul. Dacă pe la mijloc situația era sinistru de sumbră, spre sfârșit căpătă o conotație ceva mai pozitivă, arătându-ți că asta nu e obișnuita ta carte de crimă.

 

“It’s true that when we get caught in the spider’s web—between the first chance event and the second—we fantasize endlessly and are, at the same time, willing to make do with the tiniest crumb, with hearing him—as if he were the time itself that exists between those two chance events—smelling him, glimpsing him, sensing his presence, knowing that he is still on our horizon, from which he has not entirely vanished, and that we cannot yet see, in the distance, the dust from his fleeing feet.”

Dintre personaje, cel mai mult m-a intrigat Diaz-Varela, după cum v-am mai spus. Dacă Maria mi s-a părut interesantă la început, lipsa ei de gândire analitică a fost un dead end pentru mine. Pe Luisa nu ajungem niciodată să o cunoaștem prea bine, Deverne e invocat în chipul amintirilor iar restul personajelor secundare nu au sclipirea aceea de care aveau nevoie pentru a ieși în evidență. Și ăsta nici nu era scopul, până la urmă. Mi-ar fi plăcut să am ocazia să vorbesc odată cu Diaz-Varela, să mă holbez și eu la buzele sale frumoase așa ca Maria, să îi ascult prelegerile sofisticate ore în șir, să mă bucur de pasiunea de scurt moment de care poate da dovadă dar și de iubirea arzătoare a jocului lung ce o arată în mai multe rânduri. Aș fi vrut să mă fi pus în locul lui la întâlnirea cu Miguel ce avea să schimbe totul, aș fi vrut să îi fi ascultat povestea până la capăt, să mă fi transpus în fiecare rol pe care a trebuit să îl joace.

 

Așa  cum am mai spus, nu e o carte pe care oricine o poate duce până la capăt sau iubi, în  sfârșit, dar cu siguranță e o carte ce merită citată și adorată pagină cu pagină.