Social Icons

.

30 October 2014

Recenzie: Salvează-mă de Guillaume Musso



Prezentare:
Nimic nu anunţa întâlnirea dintre Juliette şi Sam. Cu atât mai puţin faptul că urmau să se îndrăgostească nebuneşte.

Pe durata unui weekend la New York, îşi trăiesc şi devorează pasiunea, simţind o magie pe care nu o cunoscuseră până atunci.

Dar fiecare îi ascunde adevărul celuilalt.

Sam pretinde că este casătorit, iar Juliette că este avocat. Cum Juliette trebuie să se întoarcă la Paris, Sam o însoţeşte la aeroport.

Nici unul nu îşi dă seama că acesta ar putea fi momentul care le hotărăşte destinele.

După o jumătate de oră, vestea cade ca un trăsnet, avionul în care se afla tânăra femeie a explodat în zbor, dar Sam nu poate accepta ideea că totul s-a terminat în acel moment.

Recenzie:
Nici măcar nu ştiu de unde sa încep…această carte m-a impresionat profund şi mi-a arătat o parte ascunsă a vieţii, o parte care te defineşte, te învaţă şi te distruge. Această carte prezintă, mai mult legătura noastră cu Dumnezeu, pe care mulţi o pierdem sau o uităm, prezintă cazuri duse la extreme, destine care, cumva sunt conectate printr-o legătură nevăzută.

New York-ul este descris foarte detaliat de catre autor, personajele sunt simple dar foarte bine conturate, parcă şti ce vor să spună şi ce decizii vor lua.

Dinamică şi plină de intrigi, secrete şi adevăruri crude şi dureroase. O carte plină de mister, senzuală şi imprevizibilă. În toate aceste cuvinte pot încadra cartea lui Musso.

Citind “ Fata de Hartie “ sş “ Vei fi acolo? “ pot spune că mă obişnuisem cu stilul său. Şi aşa a şi fost. De la început nu ma gândeam cum se va termina ce se va întâmpla mai departe, pentru că mereu ipotezele îmi erau răsturnate la 180 de grade. Aşa că vă dau un sfat, dacă vă apucaţi să citiţi cărţi ale acestui autor, să nu vă gândiţi la nimic. La ce se va întâmpla pe parcurs, la ce vor face personajele, să nu aveţi nimic în cap, credeţi-mă povestea în care vă va introduce această carte este uimitoare. Merită să vă lăsaâi ghidaţi într-o lume pe atât de reală cât şi de fantastică.

Nu vreau să vă dezvălui prea multe. În primul rând Juliette nu moare în accidentul de avion, dar dorinţa arzătoare a lui Sam de a o avea înapoi şi dragostea lui Juliette faţă de Sam, vor avea consecinţe grave. Nu te poţi juca cu destinul, nu poţi păcăli moartea, un fel de “ Destinaţie Finală “ dacă vreţi să fiu sinceră.

Mai jos aveţi câteva citate, care mie mi-au plăcut foarte mult:

“ Lumea este cum este şi nu aşa cum ne-ar plăcea nouă să fie : o lume dreaptă în care oamenii buni sunt răsplătiţi pe măsură…”

“ Nu e mare lucru şi în acelaşi timp, este mult. Nimic nu este fără importanţă, dar nu înţelegem întotdeauna corect care sunt consecinţele.”

“ Aerul nu este făcut decât din raze atunci când este presărat cu îngeri.”

“ Se întoarse să se întindă lângă îngerul adormit în camera de alături.”

“ Apoi nu mai existară nici el, nici ea, nici înainte, nici după, nici nord, nici sud. Doar amintirea a doi exilati pe un continent necunoscut. Pârjolul a două singurătăţi ce se agăţau una de alta. Pe o altă planetă, sub un alt cer, într-o căsuţă acoperită cu zăpadă, acolo, în Manhattan.”

“…te asemeni tuturor celor care au suferit,

dar chinurile altora nu mă interesează

căci ochii altora sunt mai puţin albaştri ca ai tăi.”

“ Poate că, în fond, nimic nu este întâmplător. Poate că unele evenimente trebuie cu orice preţ să se producă.

Ca şi cum erau deja scrise într-un fel de carte a destinului.

Ca şi cum cineva, la începutul lumii, ar arunca o săgeată, ştiind prea bine unde şi când va lovi.”

“-Nu ştiu decât un singur lucru cate poate fi în acelaşi timp foarte simplu şi foarte complicat.

-Şi acest lucru este?

-Iubirea.”

“ Trăiam unul lângă altul, dar nu eram decât unu+unu, fără să reuşim vreodată sa fim doi.”

“ Viaţa trebuie trăită privind înainte, dar nu poate fi înţeleasă decât privind înapoi.”

“Dar aşa este când eşti în pană: nu-ţi mai aparţii cu adevărat. Aparţii diavolului interior care îţi devorează pântecele şi te torturează fără încetare. Şi asta nu are nici o legătură cu voinţa şi raţiunea.”

“ Infernul există atunci când moare speranţa.”

“ Vampirii au noroc: se hrănesc cu alţii.

Noi suntem obligaţi să ne devorăm singuri.”

“Ochii limpezi ai lui Jodie scoteau flăcări ca şi cum ar fi aprins marea. Lacrimile, frica, drogurile, lipsa de somn se amestecau. Peste toate astea Rutelli descifră un mesaj , o chemare:

“ Salvează-mă!”


Sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie. O recomand cu căldură şi încredere!

No comments:

Post a Comment

 
 
Blogger Templates