Social Icons

.
Showing posts with label TV Serials. Show all posts
Showing posts with label TV Serials. Show all posts

30 March 2014

Recenzie: The Blacklist (serial 2013)




    Raymond Reddington este unul dintre cei mai căutaţi oameni din lume. El a săvârşit numeroase crime, jafuri şi ilegalităţi, dar nimeni nu a reuşit să-l prindă în 20 de ani. Ei bine ceva s-a schimbar, iar Red decide să se predea. De ce acum? Nimeni nu ştie, dar criminalul nostru decide să facă lumină în acest caz. El susţine că a întocmit o listă numită "The Blacklist" (Lista neagră) în care se regăsesc numele unor criminali despre care nimeni nu a auzit niciodată. "Balenele" aşa cum numeşte Reddington cazurile cu adevărat interesante, sunt greu de prins, dar nu imposibil. Cu toate astea el are câteva cerinţe, prima dintre ele este că va vorbi doar cu Elizabeth Keen, a doua să aibă imunitate şi a treia să lucreze cu doi oameni în care are încredere. Elizabeth nu ştie de ce Reddington este interesat să vorbească doar cu ea, aşa că începe să-i pună întrebări, dar este imediat aruncată într-un amalgam de întrebări, pe care criminalul nostru i-le ţese în minte. Niciodată să nu ai încredere într-un criminal, dar ce se întâmplă când circumstanţele sunt de aşa natură încât trebuie să te încrezi într-o persoană care te poate trăda în orice secundă? E ca şi cum ai merge pe un fir la mare înălţime şi încerci să-ţi şi echilibrul ştiind că la un moment dat vei cădea. Exact asta se întâmplă şi aici, întrebarea este când va veni acel moment?



    Fiecare episod ne arată o altă faţă a criminalităţii, a violenţei şi a egoismului. Fiecare pentru el, iar regula tăcerii odată încălcată poate fi fatală. Nimeni nu este ceea ce pare, iar Reddington deşi un monstru vrea să o apere cu orice preţ pe Elizabeth, chiar şi cu preţul vieţii altor persoane. Nu-i pasă de nimeni şi niciodată nu i-a păsat până acum, când a intrat în viaţa acestei fete.



     Câteodată îl veţi urî pe Red alte dăţi veţi vrea să-i fiţi alături sau pur şi simplu îi veţi da dreptate, dar niciodată nu vă veţi îndoi de judecata lui pentru că indiferent de natura sa criminală un lucru este cert, inteligenţa sa este incomparabilă şi necesară. Logica lui de neclintit, iar judecata sa greu de zdruncinat.

Nota mea 5/5



25 February 2014

Recenzie: Grey's Anatomy (serial 2005)






Gândurile mele (Simona): Fiind iremediabil atrasă de lumea medicinei m-am decis să mă familiarizez mai bine cu acest serial. Nu prea ştiam nimic despre el şi am intrat cam neştiutoare în lumea personajelor, aşteptările nu erau prea mari, dar după primul episod s-a produs o schimbare în mintea mea. Personajele îmi aminteau foarte mult de doctorii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului în micile mele excursii la spital datorită unor căzături mai nefericite. Prima reacţie a fost să mă familiarizez cu toată lumea şi să încerc să mă identific cu unul dintre personaje. O singură problemă! Mă regăseam în toate! Fiecare personaj are calităţi şi defecte şi tocmai acest lucru îl face să pară mai real, mai apropiat de noi cei care-i urmărim.

    Povestea în sine este constituită de toţi, de Meredith, Cristina, Karev, Derek, Bailey, Richard, Izzie , Callie, George. Fiecare doctor are povestea lui, în spatele fiecăruia există răni care pot să-i doboare şi există un punct vulnerabil, care odată atins îi poate schimba în bine sau în rău. Apreciez şi iubesc fiecare personaj, nu sunt genul de persoană care să ţină cu mai multe personaje, dar îmi este foarte greu să aleg. Echilibrul defecte-calităţi este incredibil la fiecare personaj. Experienţele prin care trec fiecare dintre ei îi schimbă radical.




     Partea cea mai frumoasă este evoluţia lor. Să-i vezi cum din simpli privitori îşi croiesc drumul spre specializarea care le este menită. Mi-a plăcut tăria fiecăruia în situaţiile grele care-i încearcă. Să fi doctor este extrem de dificil, iar acest serial ne arată partea urâtă a medicinei şi anume că nu întodeauna putem salva vieţi. Câteodată putem fi puşi în postura de a rămâne singurele speranţe pentru bolnavii deznădăjduiţi, câteodată jucăm un rol nedorit, acela de a rămâne cu pacientul până la ultima sa suflare.

     Sunt cazuri care-ţi vor strânge inima ca într-o menghină şi te vor face să plângi, să urli, sau să râzi alături de doctorii care fac acelaşi lucru. Nu de multe ori m-am regăsit în ipostaza de a fi oglinda unui doctor care suferă datorită pierderii unui pacient. Unii pacienţi sunt speciali, pe alţii nu-i vei uita niciodată, iar alţii îţi vor schimba viaţa definitiv.




    Un serial care te poate schimba, dacă doreşti să păşeşti în lumea medicinei şi nu prea ai idee ce te aşteaptă, poate acest serial îţi va deschide ochii şi te va lămuri pe alocuri.




Nota mea 5/5





24 February 2014

Recenzie: Da Vinci's Demons (serial 2013)



Gândurile mele (Simona): Întodeauna am fost fascinată de geniile istoriei, din oricare domeniu ar fi fost acestea. Ei bine unul dintre ei este Leonardo Da Vinci unul dintre cei mai mari artişti ai perioadei renascentiste. Am fost fascinată de subiectul serialului şi m-am gândit să-i dau o şansă. La început nu am înţeles foarte multe lucruri, totul era confuz şi începea să devină din ce în ce mai confuz în episoadele care au urmat. Totul culminând cu momentul în care mi-am dat seama care este povestea, care este misterul pe care tânărul geniu trebuie să-l urmeze. Totul ţine de destin şi de noroc. Din câte am văzut până acum Da Vinci a avut noroc din plin, dar oare până când? De multe ori este periculos de inteligent pentru epoca sa.



     Tom Riley cel care-i dă viaţă personajului principal, este incredibil! Joacă foarte bine şi nu o dată mi-a dat palpitaţii atunci când intra într-un bucluc, dacă vă uitaţi la serial ştiţi că nu sunt puţine primejdiile care-l pândesc pe Da Vinci.



     Pe de altă parte aflăm mai multe despre faimoşii De Medici şi despre rolul lor în societatea de atunci. Italia este frumoasă şi simplă cu toate părţile sale rele din acea vreme. Decorul este fantastic şi te duce cu gândul la vremea respectivă. Toate lucrurile create în aşa fel pentru a te induce în epoca respectivă, eu spun că au făcut o trebă foarte bună. Sper să urmăriţi serialul, sau să-i daţi o şansă nu veţi regreta!



    Da Vinci este genial, iar intelectul său îi este de multe ori duşman în anumite situaţii. Foarte pătimaş acesta începe o relaţie cu amanta lui Lorenzo De Medici, care nu-şi neagă sentimentele pentru geniul nostru. Toate lucrurile o iau razna când piesele vin una câte una punându-se la dispoziţia sa. Fiind angajat de Lorenzo pentru a proiecta arme militare, el are acces la tot felul de informaţii unele care-i vor permite să dezlege o parte din enigma care i-a fost menită.



     Înzestrat spun unii, posedaţi concluzionează alţii, eu pot afirma că este un artist din toate punctele de vedere, dar şi un prieten loial atunci când nevoia o cere. Nu se dă în lături de la nimic şi cu un curaj dincolo de margini se aruncă în luptă mândru că va avea un cuvânt de spus. Când lucrurile pe care şi-le doreşte nu ies cum vrea el, începe să le rezolve pe cont propriu câteodată într-un mod nesăbuit. Iubeşte şi este iubit, dar pentru asta va plăti scump şi va pierde mult!

    Sper să daţi o şansă acestui serial şi sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie, în aprilie apare următorul sezon aşa că ar fi un motiv în plus să îl urmăriţi!





Nota mea 5/5



23 February 2014

Recenzie: Sherlock Holmes (serial 2010)



Gândurile mele (Simona): La insistenţele unei prietene foarte bune m-am hotărât să dau o şansă acestui serial. Pot să spun că nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult, e ca şi cum creierul meu are nevoie de logica lui Sherlock, de parcă fără această logică de o acurateţe incredibilă, s-ar plictisi. Eu sunt una dintre persoanele care se plictisesc incredibil de repede de un serial, sau de un personaj care nu prezintă prea mare interes, ei bine aici nu e deloc aşa. Mă chinui să mă abţin să nu mă uit la toate episoadele, mă chinui şi nu reuşesc pentru că este mult prea bun şi incredibil de bine regizat.

     Nu ştiu de voi, dar eu nu mă simt chiar aşa vinonată că mi-am abandonat toate celelalte obligaţii şi am început să "devorez" acest serial. Ştiu că e puţin mai mult greşit, dar e ceva ce nu pot controla, sau poate nu vreau să controlez! Ei bine ce pot să vă spun despre serial, cum aş putea să vă conving să vă uitaţi la el? Vă pot sugera să-l căutaţi pe IMDB unde are un rating de 9,3 ceea ce poate spune foarte multe despre acest serial incredibil.


     Prima impresie pe care mi-a lăsat-o Domnul Sherlock Holmes a fost foarte plăcută. M-a intrigat de la primul val de cuvinte pentru că veţi observa că atunci când începe să vorbească nu poate fi oprit foarte uşor. Apoi felul în care lucrează la cazurile sale, deducţia sa şi noua lumină în care îţi prezintă lucrurile sunt surprinzătoare. Îţi deschide apetitul pentru un nou caz şi un nou caz şi tot aşa până când ajungi să vezi toate episoadele. 



    Când vine vorba despre Watson, el este un fost soldat, care-şi doreşte să resimtă "gustul" războiului, sentimentul unic pe care-l ai când adrenalina îţi conduce corpul. Singurul mijloc prin care se poate întoarce în joc este chiar ascociindu-se cu Sherlock. Cazurile pe care acesta le are sub lupă sunt pline de mister, intrigante şi complexe până la ultima piesă, care-ţi dezvăluie întreg misterul. Am fost aruncată într-un amalgam de indicii care nu aveau sens, dar care pe măsură ce îmi erau explicate se legau şi prindeau contur în mintea mea.


    Sper să-i daţi o şansă acestui serial, chiar dacă nu am citit cărţile care-l au ca protagonist pe faimosul detectiv, cu ocazia acestui serial voi da o şansă şi acestora. Sunt convinsă că-mi vor plăcea la fel de mult ca serialul acesta. 




Nota mea 5/5



12 December 2013

Recomandare serial: Reign



Chronicles the rise to power of Mary Queen of Scots (Kane) when she arrives in France as a 15-year-old, betrothed to Prince Francis, and with her three best friends as ladies-in-waiting. It details the secret history of survival at French Court amidst fierce foes, dark forces, and a world of sexual intrigue.- Written by CW

Dacă am crezut până acum că am văzut intrigi complexe, că poate le-am citit sau nu, ei bine vă spun că m-am înşelat amarnic! Nu numai că acest serial vă va face pielea de găină, vă v-a face să urlaţi de nervi, să aruncaţi de pereţi cu veioza sau mai ştiu eu ce!
Ce pot spune, nimeni nu vrea să îşi dărâme locuinţa oricât de mult ar fi de vină un serial, dar asta nu înseamnă că o să rămâneţi imuni la acţiune! Şi ce acţiune!
Atât de mult cât nu îmi plac filmele de „epocă” şi nu le simt gustul, deşi mă fascinaţia civilizaţia şi evoluţia noastră ca oameni, ca specie şi îmi place să mă pierd cu orele într-o carte de istorie, pot spune că filmele vechi sau care aduc a „vechi” nu m-au fascinat niciodată! Dar acest serial mă face să îi uit aversiune instant!
Şi poate că nu o să mai văd un serial istoric care să îmi placă atât de mult! Vă spun asta nu pentru a nu vă face să vă uitaţi, ci pentru că pentru prima dată cineva vorbeşte şi despre dedesubturile societăţii! Nu doar rochii frumoase, priviri amuzate sau instigatoare, ci despre adevărata pasiune, adevăratele lucruri care poate până acum erau greu de imaginaţi sub greutatea puternică a cuvintelor dintr-o carte veche.
Regina Mary a Scoţiei fusese promisă regelui tânăr al Franţei de când se ştie. De ce? Pentru că suntem în plin război, iar alianţele înseamnă totul. Scoţia îşi doreşte independenţa la fel de mult cum îmi doresc eu să am toate cărţile din lume în bibliotecă. Adică mult! Dar asta nu înseamnă că uneori nu trebuie să existe şi sacrificii! Pentru că ele vor exista mereu şi ne vor guverna fiecare pas!
Punerea în scenă a acestui serial trebuie să fi fost costisitoare, obositoare şi greu de imaginat pentru început, dar o dată ce apuci să vezi primul episod eşti pur şi simplu addicted! Nu ştii ce ar trebui să faci ca să treacă mai repede timpul şi ca săptămâna viitoare să fie azi.
Acţiunea este extraordinară. Mereu intrigi, mereu noi idei, mereu lucruri la care nici nu te-ai fi gândit! Ador cel mai mult punerea replicilor în folosinţă de către actori. Se simte că sunt pătrunşi, că sunt parte din decor, de parcă s-ar fi născut să fie acolo şi să îşi ducă la bun sfârşit datoria faţă de ţară! De multe ori m-am trezit spunându-mi că este doar un serial, dar tot de atâtea ori am fost atât de prinsă de serial că am uitat complet că sunt doar un spectator.
Din partea mea recomand serialul tuturor celor care caută o intrigă bună, care vor să vadă pedepsele, omorurile ascunse ale regilor, ţări care ar face orice pentru o alianţă şi o pasiune nebună între doi tineri care deşi ar trebui să se căsătorească uită că ţara este mai înainte de toate!
Vizionare plăcută!

Long may she reign!



Cast:
Series cast summary:

Adelaide Kane ... Mary / ... (7 episodes, 2013)

Megan Follows ... Queen Catherine / ... (7 episodes, 2013)
Torrance Coombs ... Sebastian / ... (7 episodes, 2013)
Toby Regbo ... Prince Francis II / ... (7 episodes, 2013)
Anna Popplewell ... Lola (7 episodes, 2013)
Alan Van Sprang ... King Henry II (7 episodes, 2013)
Jenessa Grant ... Aylee (6 episodes, 2013)
Celina Sinden ... Greer (6 episodes, 2013)
Caitlin Stasey ... Kenna (6 episodes, 2013)



 
 
Blogger Templates