Recenzie: Teama Înţeleptului de Patrick Rothfuss

    Kvothe e în continuare în căutarea răspunsurilor care să îi dezvăluie adevărul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni şi despre moartea părinţilor săi. Dar drumul către adevăr este presărat cu primejdii, iar Kvothe trebuie să se confrunte cu legendarii mercenary Adem, să încerce să repare onoarea familiei sale şi să călătoreasca în regatul Fae. Acolo o va întâlni pe Felurian, o femeie zână căreia nu-i poate rezista sau supravieţui nici un bărbat... Kvothe face primii paşi în drumul său eroic şi află cât de grea poate să fie viaţa când ajungi să fii considerat o legendă vie. 

  Patrick Rothfuss a avut norocul de a se naşte în Wisconsin unde iernile lungi şi grele şi lipsa cablului de televiziune l-au determinat să îndrăgească lectura şi scrisul. Încă de copil, mama lui îi citea, mai târziu, în 1991, s-a înscris la Universitatea Wisconsin-Steves Point, pentru a deveni inginer chimist, pasionat fiind de ştiintele exacte, a renunţat şi s-a apucat de psihologie. A abandonat-o şi pe aceasta. Urmatorii 6 ani şi i-a petrecut ca student nehotarât, având 3 slujbe şi studiind tot ce l-a interesat - filizofie, istoria Evului Mediu, teatru, antropologie, sociologie. Dupa 9 ani în care nu a absolvit a fost determinat de universitate să îşi ia licenţa în ... engleză.

Mulţumesc sponsorului nostru Editura RAO pentru că mi-a oferit spre recenzie această carte incredibilă! Recomand seria tuturor împătimiţilor de fantasy şi sper să o citiţi dacă nu aţi făcut asta deja. Primul volum poate fi comandat aici, iar al doile aici!

Gândurile mele (Simona):

    “It's the questions we can't answer that teach us the most. They teach us how to think. If you give a man an answer, all he gains is a little fact. But give him a question and he'll look for his own answers.”

    Oare apreciem vreodată ceea ce avem? Oare ne putem opri vreodată din a ne dori mai mult, din a aspira spre idealuri mai înalte? Eu cred că nu şi într-un fel asta ne defineşte cu adevărat. Visele noastre pentru viitor ne fac să mergem înainte şi să uităm să ne mai oprim, să ne uităm în jur şi să apreciem ceea ce avem.

     Mi-am dorit enorm să ajung să citesc şi cel de-al doilea volum al seriei “Cronica ucigaşului de regi” şi în sfârşit am avut ocazia. Această carte incredibilă m-a lăsat efectiv într-o confuzie dulce. De ce spun dulce? Pentru că mi-au rămas o tonă de întrebări care mi-se învârt în cap şi care nu-şi vor găsi răspuns prea curând dat fiind faptul că ultimul volum nu are o dată de publicare oficială. Cu toate astea mă bucur că am atâtea întrebări în minte, mă bucur că autorul m-a lăsat în pom şi pomul în aer pentru că ştiu sigur că ultimul volum va fi în biblioteca mea de îndată ce apare. Vreau să aflu deznodământul misterelor, pe care le lasă în urmă cel de-al doilea volum.

    “Anyone can love a thing because. That's as easy as putting a penny in your pocket.
But to love something despite. To know the flaws and love them too. That is rare and pure and perfect.”

    Dacă veţi citi recenzia primului volum “Numele Vântului” veţi ajunge la concluzia că mi-a plăcut foarte mult şi de aceea nu mă puteam opri din povestit şi am ajuns să scriu o recenzie de 3 pagini. Aveam foarte multe lucruri de spus, lucruri care mi-au rămas adânc înrădăcinate în minte şi suflet şi pe care simţeam că trebuie să le scriu în recenzia mea. De data asta nu voi intra în prea multe detalii pentru că nu m-aş mai opri şi aş ajunge să scriu 10 pagini numai despre “Teama Înţeleptului”. Vă voi rezuma pe scurt lucrurile pe care le urmăreşte volumul al doilea.

“Knowing your own ignorance is the first step to enlightenment.” 

     În primul rând ne regăsim în acelaşi bar numit “Piatra de Hotar” unde Cronicarul şi Bast se aşează în jurul mesei aşteptând continuarea firului narativ al poveştii lui Kvothe.

    Povestea sa continuă, iar cititorul este propulsat prin intermediul cuvintelor lui în trecut, precum o maşină a timpului, cuvintele acestuia ne propulsează în lumea unui erou, care pare dureros de reală. Mărturisesc că nu de multe ori m-am găsit pierdută în lumea fantastică, pe care Rothfuss o creionează cu măiestrie.

    Înapoi la Universitate, o mare parte a cărţii urmăreşte evoluţia lui Kvothe. Cel mai mult mi-a plăcut suportul moral primit din partea lui Auri fetiţa de pe acoperiş căreia Kvothe îi ţine companie din când în când şi din partea lui Simmon unul dintre colegii şi prietenii săi. Când Ambrose se decide să se răzbune pe eroul nostru drogându-l, Simmon este cel care îi sare în ajutor. Drogul pe care Ambrose i-l dă se pare că te face să-ţi pierzi simţul moralităţii astfel că nu mai realizezi ce e moral şi ce este imoral. Destul de interesant, doar că fiind la Universitate trebuia să ai o anumită conduită aşa că Simmon se angajează să stea pe capul lui Kvothe şi să-i spună ce este bine şi ce nu este bine să facă, până când efectul drogului dispare.

“All the truth in the world is held in stories.” 

    La fel ca şi în primul volum, sărăcia este o problemă constantă pentru tânărul muzician. După ce trupa sa este ucisă acesta se confruntă zi de zi cu sărăcia, dar cu toate acestea nu renunţă să încerce să facă rost de bani pentru a-şi putea plăti taxa de şcolarizare. Chiar dacă locul său de muncă de la Cinzeacă îi mai aduce un ban în plus asta nu este suficient pentru a plăti taxa impusă de Universitate, aşa că băiatul este nevoit să strângă fiecare mărunţiş pe care îl primeşte, niciodată nefiind suficient. Vă întrebaţi poate cum de un cântăreţ atât de iscusit nu are un sponsor pe măsură, ei bine Ambrose a avut grijă să-i facă o reclamă “foarte bună” lui Kvothe astfel că nobilii care îl apreciază, preferă să-l evite decât să aibe probleme ulterior.

     Deocamdată doar atât vă pot dezvălui, cartea este foarte stufoasă, dar din punctual meu de vedere se citeşte foarte repede. Dacă vreţi să descoperiţi prin ce aventuri mai trece eroul vostru preferat, atunci vă sfătuiesc să vă rezervaţi câteva zile doar pentru citit, pentru că această carte are nevoie de ceva timp pentru a fi citită.

     Prezentul se interpune brusc şi suntem nevoiţi să revenim în barul hangiului Kote unde totul a început. Tristeţea apăsătoare a lui Kote te face ca cititor să te gândeşti oare ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici. Oare cum a putut acel erou legendar să ajungă un simplu hangiu? Probabil că cel de-al treilea volum al seriei ne va răspunde la o parte din lucrurile lăsate nedesluşit în “Teama Înţeleptului”. Recomand seria tuturor, dar mai ales împătimiţilor de gen fantasy.

     Aşa cum am menţionat şi în recenzia primului volum, dacă aş putea oferi acestei cărţi un milion de stele din 5 aş face asta cu plăcere, dar din păcate puncatajul maxim este 5/5.

“It’s not over if you’re still here,” Chronicler said. “It’s not a tragedy if you’re still alive.”

Notă 5/5:

Cronica ucigaşului de regi de Patrick Rothfuss va fi ecranizată!

Trilogia "Cronica ucigaşului de regi" de Patrick Rothfuss va fi ecranizată de 20th Century Fox ( din păcate doar pe micile ecrane ). Articolul poate fi citit în întregime chiar aici.

Cărţile apărute la noi sunt "Numele vântului" recenzie aici şi "Teama înţeleptului" care poate fi comandată aici.

În curs de apariţie la RAO-Teama Înţeleptului de Patrick Rothfuss!

     Sunt foarte entuziasmată în legătură cu această carte! Este volumul doi din seria "Cronicile Ucigaşului de Regi". Primul volum se numeşte "Numele Vântului." Dacă nu aţi reuşit să citiţi primul volum vă sfătuiesc cu toată încrederea să cumpăraţi sau împrumutaţi cartea pentru că MERITĂ! Ştiu este destul de stufoasă, dar merită. Puteţi citi recenzia făcută de mine primului volum din serie chiar AICI.

Cartea poate fi comandată AICI!

     Kvothe e în continuare în căutarea răspunsurilor care să îi dezvăluie adevărul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni şi despre moartea părinţilor săi. Dar drumul către adevăr este presărat cu primejdii, iar Kvothe trebuie să se confrunte cu legendarii mercenary Adem, să încerce să repare onoarea familiei sale şi să călătoreasca în regatul Fae. Acolo o va întâlni pe Felurian, o femeie zână căreia nu-i poate rezista sau supravieţui nici un bărbat... Kvothe face primii paşi în drumul său eroic şi află cât de grea poate să fie viaţa când ajungi să fii considerat o legendă vie. Patrick Rothfuss a avut norocul de a se naşte în Wisconsin unde iernile lungi şi grele şi lipsa cablului de televiziune l-au determinat să îndrăgească lectura şi scrisul. Încă de copil, mama lui îi citea, mai târziu, în 1991, s-a înscris la Universitatea Wisconsin-Steves Point, pentru a deveni inginer chimist, pasionat fiind de ştiintele exacte, a renunţat şi s-a apucat de psihologie. A abandonat-o şi pe aceasta. Urmatorii 6 ani şi i-a petrecut ca student nehotarât, având 3 slujbe şi studiind tot ce l-a interesat - filizofie, istoria Evului Mediu, teatru, antropologie, sociologie. Dupa 9 ani în care nu a absolvit a fost determinat de universitate să îşi ia licenţa în ... engleză.

Recenzie: Numele Vântului de Patrick Rothfuss

Într-un târguşor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbăd, învăluit de întreita tăcere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimbă însă când la han îşi face apariţia Cronicarul, un învăţat hotărât să scoată la lumină trecutul misterios al hangiului. Căci Kote este nimeni altul decât Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit şi muzician desăvârşit,Kvoth Neînsângeratul, Kvothe Ucigaşul-de-Regi. Dornic să lămurească adevărul din spatele propriei legende, Kvothe îşi deapănă povestea, de la copilăria într-o trupă de artişti ambulanţi şi aniide mizerie petrecuţi ca orfan pe străzile unui oraş înţesat de primejdii până la nemaipomenitele peripeţii ca învăţăcel la marea Universitate, locul unde ştiinţa se împleteşte cu magia. Iar, dincolo de toate pluteşte o abia-ghicită ameninţare... Marcând debutul literar al lui Patrick Rothfuss, "Numele vântului" este mai mult decât un roman fantasy: bildungsroman, satiră academică şi poveste de dragoste, cartea va captiva imaginaţia cititorilor de toate vârstele.

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

Ieri am terminat cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată, nici nu aveţi idee cât sunt de răvăşită după ce am terminat-o, câte întrebări nerostite nu-mi dau pace. Îmi voi reveni probabil, dar o parte din mine încă îşi va aminti Aerlevsedi ( Numele Vântului ).

Voi începe prin a-l prezenta pe Kote, hangiul de la Piatra de Hotar şi a vă spune că e un om simpatic, zâmbitor, prietenos, săritor şi mai ales plăcut. Trăsăturile sale par a fi ale unui fiu de rege, cu părul roşu ca focul din sobă şi ochii verzi ca smaraldul aceste trăsături îl fac să fie plăcut, chiar de încredere.

Nu există un motiv anume ci pur şi simplu o intuiţie, care îmi spunea că ceva nu e în regulă, că povestea pe care o citesc nu poate fi despre un hangiu, că există ceva mai mult. Un secret! Aşa este, am avut dreptatate!

După apariţia scraelilor la barul său, Kote se decide să meargă în pădure pentru a vedea ce se întâmplă. 

Acolo îl găseşte pe un Cronicar, care încearcă să facă faţă altor 6 scraeli, dar fără succes. Kote preia ştafeta şi îi doboară fără prea mari eforturi. Îl ia pe Cronicar şi îl duce la hanul său unde îl îngrijeşte.

De acolo lucrurile se complică, încă de la prima pagină aflăm că acest hangiu nu mai are nici o speranţă, că va mai fi salvat din ghearele morţii, că povestea lui va rămâne nespusă că adevărul despre viaţa sa demult apusă va muri odată cu el. Nu a fost aşa pentru că acest Cronicar se afla aici cu un scop!

O plăcere grosolană,

El a aflat de la un căruţaş că prin locurile acestea ar locui Kvothe Neânsângera’tu, Ucigaşul de Regi şi alte porecle primite pe merit sau nu. Când stă faţă în faţă cu hangiul îşi dă seama de ceea ce are în faţa ochilor. 

Tânărul roşcat cu ochii verzi nu e nimeni altul decât Kvothe faimosul erou. Asta da încurcătură! Cum a ajuns faimosul erou despre care vorbeşte toată lumea să lucreze ca un hangiu amărât? Grea întrebare şi greu răspuns. Nu putem afla decât ascultând povestea sa.

Adevărul gol goluţ despre Kvothe este acesta:

“The boy grows upward, but the girl grows up.”

    Numele său înseamnă „a şti”, el se trage din neamul Edema Ruth, un neam de actori şi muzicieni măndri şi iscusiţi nevoie mare. La numai 12 ani ştia ce înseamnă o carte bună, să deosebească vinurile şi să recunoască un cal bun de trap. Ceva totuşi lipsea, dar nu ştia ce…într-o seară însă a găsit piesa lipsă. Când vede un bătrân că este tâlhărit, acesta nu intervine, dar observă că bătrânul cheamă pe cineva, sau ceva. Surprinzător acesta cheamă în ajutor Numele Vântului care îi pune pe fugă pe atacatori. Surprins şi înfricoşat el îl abordează pe bătrân şi la scurt timp acesta este acceptat în trupă. El începe să-l înveţe pe Kvothe magia simpatetică, cetluire simplă, dublă, dar sunt lucruri, care pe tânărul nostru îl plictisesc. El voia ceva mai mult voia să înveţe altfel de magie, magia adevărată, voia să afle Numele Vântului.

 Poveştile cu Taborlin cel Mare care ar fi crăpat piatra doar spunându-i numele sau ar fi sărit dintr-un turn şi ar fi chemat vântul în ajutor sunt fantastice, chiar irealizabile după mine. Ştiu că în fiecare poveste există un sâmbure de adevăr, dar dacă adevărul este că poate cine ştie, acolo undeva Taborlin cel Mare va fi profesorul lui Kvothe.

Când băiatul cheamă într-un gest de nechibzuinţă Vântul, aproape rămâne fără suflu, iar Abenthy învăţătorul său îl salvează cu greu. Dezamăgit de nesăbuinţa învăţăcelului său, acesta decide să rămână strict la lucruri clasice, cum ar fi chimia, gramatica şi matematica.

Ajuns într-un sat nou alături de trupă, Abenthy întâlneşte dragostea şi renunţă la trupă. În acea seară părinţii lui Kvothe cântă pentru prima dată o parte din cântecul lor secret despre Chandrieni.

Noaptea următoare mama sa îl trimite în pădure să culeagă diverse fructe. Ceva se întâmplă, iar când acesta se întoarce în tabără dă peste cel mai negru coşmar al vieţii sale. Părinţii lui sunt morţi la fel şi ceilalţi membri ai trupei. Câteva siluete stau în jurul unui foc albastru, iar cea mai sinistră dintre ele vine să-l întâmpine. Printr-o minune însă ei pleacă lăsându-l în viaţă. Chandrieni există, ei mi-au ucis părinţii, ei m-au lăsat orfan, ei există! Din păcate ei există, iar Kvothe este pierdut printre gânduri.

Reuşeşte cu greu să ajungă în Bobcatran unde pierde lăuta de la tatăl său şi stă mai multe zile nemâncat şi bătut. Când îl întâlneşte pe Trapis, care-l îngrijeşte şi-l hrăneşte inima tânărului se umple de speranţă, speranţa că poate asta va fi noua sa familie. Gândul nu durează mult pentru că legea străzii din Bobcatran se impune dur în faţa micului nostru protagonist.

Trei ani este prins în jungla aceea de animale sălbatice, pierzându-se pe el şi aproape devenind un sălbatic. 

Când acesta decide să meargă la Universitate reuşeşte cu greu, dar reuşeşte. Pe drumul său o întâlneşte pe Denna, femeia care îi va fura inima definitiv.

La Universitate îi întâlneşte pe Simmon şi Wilem care vor deveni cei mai buni prieteni ai săi. Îşi face primul duşman pe Ambrose un bogătan răsfăţat care nu ratează nici o ocazia de a-l umili.

“Words are pale shadows of forgotten names. As names have power, words have power. Words can light fires in the minds of men. Words can wring tears from the hardest hearts.”

Învaţă să lucreze sticla la Partizanat sub supravegherea magistrului Kilvin, află că Elodin ştie toate numele lucrurilor inclusiv pe cel al vântului, trece prin peripeţii şi aventuri greu de imaginat şi imposibil de povestit.

Ajunge în Arcanum în 3 zile de la înscriere şi este promovat poate nu chiar la fel de curând la rangul de Re’lar.

Prima pâine o câştigă din muzică, prima dată la Eolian apoi La Cinzeacă.

Parcă viaţa sa începe să capete contur, dar duşmanii pândesc din umbră şi nu vor să-i facă viaţa uşoară. 

Când Kvothe află că Chandrieni au atacat din nou, el nu rezistă tentaţiei şi se îndreaptă spre Trebon unde speră să găsească indicii despre ucigaşii părinţilor săi.

Am iubit această carte până la ultima filă, m-am implicat iremediabil în povestea acestui tânăr fascinant şi nu-mi pare rău. Trebuie să citiţi această carte, nu vă lăsaţi intimidaţi de numărul paginilor pentru că nu vor conta. Vă veţi pierde în poveste cum m-am pierdut şi eu la fel ca Kvothe.

Dacă aş putea să-i dau toate stelele de pe cer i le-aş da, dar din păcate numărul maxim de steluţe, sau în cazul de faţă pene este 5/5 fără discuţii.