Social Icons

.
Showing posts with label carti noi. Show all posts
Showing posts with label carti noi. Show all posts

06 August 2016

Noutăți Editura Celestium!







Câteodată visele vor să-ţi arate ceva, mic şi neînsemnant sau un lucru mare şi important, o mică adunare în familie sau poate chiar o moarte crudă.

Acestea sunt visele ucigaşe.



Mary este o adolescentă obişnuită, cu puţini prieteni şi o familie normală.

Sau, cel puţin, aşa credea ea.

Într-o noapte însă, un coşmar pune stăpânire pe întreaga ei fiinţă. Lumea cunoscută de ea se întoarce pe dos. Descoperă puteri paranormale, moştenite în urma unui vechi blestem. Şi nu e singura.

Mary nici nu se simte confortabilă cu schimbările drastice din viaţa ei, şi deja o nouă ameninţare apare în peisaj. Liniştitul Cleveland o ia razna, iar Mary nu ştie cum să scape de acest coşmar.

Ceea ce este imposibil.



Trăieşte împreună cu Mary cel mai groaznic coşmar, într-o aventură plină de suspans şi fantezie. Printre atâtea drame, chinuri şi groază, iubirea mai există?





Visele dacă nu le-am avea nu am putea trăi. Şi ce este o viaţă fără vise? Nimic.

Cu toţii avem dreptul să visăm şi să ne îndeplinim visele pe care le avem.

Cu toţii avem dreptul de a acţiona în direcţia pasiunii noastre.

Emilia este o tânără cu o mulţime de vise. Problema ei a fost că nu ştia cum să le îndeplinească. Nu ştia exact paşii pe care să îi facă. Acasă, mama ei o teroriza, prietenii nu o înţelegeau.

A ales să plece pe drumul ei. Un drum pe care nici măcar nu ştia ce îi va aduce. S-a urcat pe trenul vieţii şi înainte să ajungă la destinaţie, a găsit numeroase oportunităţi de a-şi schimba viaţa.

Cineva o îndrumă pas cu pas spre acţiune. O motivează. O călăuzeşte.

Iar tu eşti martorul transformării ei. O transformare care te aşteaptă şi pe tine pe parcursul acestei cărţi.

Romanul motivaţional practic îţi prezintă toţi paşii pe care să îi aplici pentru a reuşi în ceea ce îţi propui.




Ce se întâmplă atunci când eşti în căutarea unui suflet care a trecut dincolo de viaţă? Cum reacţionezi? Şi mai ales ce faci?

Te-ai gândit vreodată că dragostea nu are limite şi poate trece dincolo de viaţă?

Alexandra şi-ar da viaţa pentru o ultimă privire, o ultimă îmbrăţişare şi pentru ultime cuvinte. Chiar dacă este deja târziu, ea speră ca undeva să îl întâlnească şi pleacă în căutarea lui.

Călătoria ei este o călătorie despre viaţă, dragoste, lecţii şi mai ales despre ea însăşi.




Iubirea nu uită niciodată. Indiferent câți ani au trecut.Indiferent cu cine ai fost sau ce ai făcut. Iubirea adevărată rămâne acolo, în inimă și suflet. Nicolle este guvernantă la Wilton House și are grijă de 3 copii răsfățați și răi pe care îi educă și îi transformă în adevărate diamante. Apariția lui Jonathan Stamford la conac îi va provoca răni interioare.El este bărbatul care în urmă cu 7 ani de zile a gonit-o și și-a bătut joc de ea. Ea însă nu poate uita îmbrățișările lui. Săruturile pasionale. Îl iubește și îl urăște în același timp. Iar ceea ce o frământă cel mai tare este secretul pe care îl ascunde de el.
Cum poți uita trecutul și mai ales să începi de la început, atâta timp cât el stăruie în mintea ta?






Ce este moartea cand viata oricum nu mai exista? Ea vine si nu te intreaba de ce. Te lasa in amaraciunea gandurilor tale. Te sufoca. Iti ia si ultima pozitivitate din tine. Si mai ales cand esti tanar. Cand ai atatea vise. Cand crezi ca toata lumea este a ta. Andi, are 17 ani. Dar se simte de parca ar avea 80. Totul se naruieste in viata lui, cand descopera ca are cancer. Boala aceea care nu te mai lasa nici sa respiri. Care iti fura si ultima picatura de iubire existenta in tine.

Andi invata ca poti avea sanse daca stii sa le traiesti. Cautand in tine „Adevarul” pe care ceilalti nu il vad. Dar el totusi exista. Iubirea insa, ar mai putea salva ceva? I-ar mai putea atinge inima care si asa bate fara niciun sens? Intalnirea cu Luana ii va schimba sau ii va distruge viata.

Moartea bate la usa intr-o lume in care oricat ai vrea sa traiesti o faci doar pentru tine.

08 May 2015

Titluri "proaspete" ieşite din tipar Editura Art!



Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

„Memoriile sunt basmele moderne. Autobiograful este pus față în față cu provocarea de a încerca să înțeleagă, să ierte, și chiar să iubească vrăjitoarea... Cititorii vor fi uimiți de inteligența și curajul copiilor familiei Walls.“

The New York Times Book Review

„Șocantă, tristă, pe alocuri melancolică, această carte minunat scrisă descrie cu sinceritate, dar și cu o surprinzătoare afecțiune, relațiile cu părinții și tăria legăturilor unei familii, la bine și la rău.“

American Library Association





Malala Yousafzai avea doar zece ani când talibanii au pus stăpânire pe regiunea Swat. Aceştia spuneau că muzica este un păcat, femeilor le interziceau să meargă singure pe stradă şi fetelor să meargă la şcoală. Deși a crescut într-o zonă a Pakistanului stăpânită de înfricoşătoarea umbră a terorismului, Malala a învăţat de mică să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale. Iar convingerea ei cea mai puternică a fost dreptul la educaţie. În 9 octombrie 2012, cauza pentru care lupta a fost cât pe-aci să-i aducă moartea. Nimeni nu se aştepta să scape cu viaţă. Dar Malala a supravieţuit, iar astăzi e simbolul protestului paşnic şi cel mai tânăr câştigător al Premiului Nobel pentru Pace.






Născut într-o rezervaţie de indieni Spokane, Arnold Spirit – zis şi Junior – trebuie să lupte de mic cu boala, cu sărăcia şi cu faptul că e diferit într-o societate care nu (mai) ştie cum să respecte diferenţele.

Pentru că-şi dă seama că nu are niciun viitor dacă rămâne la şcoala din rezervaţie, decide să facă un gest neaşteptat pentru un puşti indian de paisprezece ani: se mută la o şcoală de albi, stârnind furia membrilor tribului şi a vechiului său prieten, Rowdy. Deşi se trezeşte printre oameni mai bogaţi decât el, aici se îndrăgosteşte, îşi face prieteni, intră în prima echipă de baschet a şcolii şi cunoaşte toată agitaţia spumoasă a adolescenţei.

Bazat pe experienţele personale ale autorului şi completat foarte inspirat de ilustraţiile memorabile ale lui Ellen Forney, Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă este o carte înduioşătoare, extrem de amuzantă şi minunat scrisă care o să vă rămână mult timp în memorie.




 
 
Blogger Templates