Social Icons

.
Showing posts with label Editura Lira. Show all posts
Showing posts with label Editura Lira. Show all posts

15 September 2014

Cristalul nopţii (Arcane Society #8) de Amanda Quick (recenzie)

Titlul original: Burning Lamp
Editura: Lira/Litera
An apariţie:
2013


Bântuit de coşmaruri şi de halucinaţii, Griffin Winters, unul dintre celebrii lorzi ai lumii subterane din Londra, este convins că a fost ajuns de blestemul moştenit de la unul dintre strămoşii lui, fondator al Societăţii Oculte. Instinctele care l-au ajutat să supravieţuiască pe străzi şi să-şi învingă rivalii îl atrag acum spre Adelaide Pyne, o tânără ale cărei puteri ar putea să-l ajute să-şi păstreze minţile şi viaţa. Nu ştie încă că soarta lui este mai legată de misterioasa femeie decât şi-ar fi putut închipui. 

Adelaide de
ţine din adolescenţă o lampă cu puteri neobişnuite, şi faptul că numai ea o poate manevra a atras interesul unor oameni puternici atât din interiorul, cât şi din afara Societăţii, iar experimentul pe care îl pune acum la cale cu Griffin o face ţinta lor. Despărţiţi de principii de viaţă total diferite, dar atraşi de pasiunea imposibil de negat care se naşte între ei, Adelaide şi Griffin trebuie să găsească răspunsul la întrebări vechi de secole, înainte ca moartea şi nu dragostea să fie cea care îi va uni pentru totdeauna.

Gândurile mele (Andreea):


"Cristalul nopţii", care, de fapt, trebuia să se numească "Lampa de foc" sau ceva de genu', este parte şi a unei trilogii (Dreamlight) din cadrul seriei Societăţii Oculte, fiind cea de-a doua carte. Dacă daţi click aici, veţi vedea despre ce este vorba, cât şi faptul că numele cărţii este greşit. "Cristalul nopţii" este de fapt numele ultimei cărţi din trilogie.

Cartea aceasta a avut mai multă acţiune şi mai mult suspans decât cealaltă (recenzia aici) pe care v-am prezentat-o. Am lecturat-o cu mare plăcere şi, pur şi simplu, nu am putut s-o las din mână. Ce m-a cam enervat la ea, a fost lipsa romantismului. Mi-ar fi plăcut să văd cum evoluează relaţia de dragoste a Adelaidei cu Griffin, nu să sară de la câteva sărutări şi alea-alea, direct la "te iubesc".
  
Personajele au fost destul de interesante. Amândoi încăpăţânaţi, devotaţi "meseriei" pe care o întreprind şi cu puteri paranormale, mocnind în ei o pasiune şi nişte senzaţii tulburătoare, ce-i determină pe cei doi să realizeze că legătura dintre ei este mult mai puternică.

Pe când avea doar 15 ani, Adelaide Pyne, în loc să ajungă la un orfelinat aşa cum i s-a spus, s-a trezit vândută unei case de toleranţă (bordel). Aici, tânăra este vizitată de un anumit domn Smith, care aduce cu el un artefact misterios. Adelaide reuseste să scape de acesta şi, simţind o atracţie ciudată pentru respectivul obiect, care se prezenta sub forma unei lămpi, o ia cu ea. Profitând de focul ce se iscase în "camera" ei, fuge din bordel, având ca destinaţie America.

Treisprezece ani mai târziu, Adelaide se întoarce înapoi în Anglia, cu o avere destul de mare, care să-i permită să întemeieze o casă de binefacere şi o Academie pentru tinerele domnişoare. Astfel, sub numele de Văduva, purtând haine adecvate şi un voal negru peste faţă (ca şi protagonista din "Atracţie periculoasă"), aceasta începe să salveze tinerele din casele de toleranţă, ducându-le la Academia pe care o înfiinţase pentru ca ele să-şi găsească un drum cinstit în viaţă.

"După atâţia ani era pe cale să descopere misterele artefactului pe care-l păstrase atâta timp. Un val febril de nerăbdare o străbătu. Înţelegea acum că aşteptase acest moment. Şi pe acest bărbat."

Griffin Winters aka Directorul Consorţiului, unul dintre celebrii lorzi ai crimei, are nevoie de un cititor de aure, cât şi de lampa încrustată cu cristale, ce fusese furată familiei sale în urmă cu 20 de ani. Astfel, instinctele sale îl conduc spre Adelaide şi află că ea este femeia pe care o caută, cea care l-ar putea salva, cât şi că lampa se află în mâinile ei.

"- Este cimitirul unde tu şi Lutrell aţi pecetluit armistiţiul?
- Nu. Nu mi-a
ş fi adus niciodată un duş
man aici. Este secretul meu. [...]
Dar o adusese pe ea,
îşi spuse Adelaide. Griffin avea încredere în ea. La gândul aceste o copleşi o senzaţie de bucurie."

Cei doi ajung să facă o înţelegere, dar aceasta va lua o altă întorsătură, datorită misteriosului domn Smith şi a unui alt lord al crimei, Lutrell.

 
Pregătindu-se să plece acasă, după ce vizionase o piesă de teatru alături de câţiva prieteni, Adelaide se află chiar în vizorul dusmanilor. Griffin apare la timp şi sare în faţa ei, fiind împuşcat în locul acesteia. Adelaide, temându-se pentru viaţa lui, o aduce pe Lucinda Jones pentru a o ajuta la vindecarea lui Griffin.
 
"- Ştii, Winters, spuse impresionat Caleb, cred că ţi-ai irosit talentul ca lord al crimei. Ai fi fost un excelent detectiv.
- Oare de ce, se
întreba Griffin, în ultimul timp toată lumea crede că mi-am ales greşit cariera?"
 
Dar ce nu ştie ea, este faptul că familiile Jones şi Winters se urăsc de mai bine de 200 de ani, de pe vremea strămoşilor acestora: Sylvester Jones şi Nicholas Winters.

 
Îşi va reveni Griffin după rana suferită? Dacă da, va scăpa el de blestemul familiei Winters? Dar Adelaide, este într-adevăr femeia care i-ar putea salva minţile şi viaţa? Dar rivalitatea dintre familiile Jones si Winters, va mai fi ca înainte sau într-un sfârşit va înceta?

Cum v-am spus de fiecare dată: trebuie doar să citiţi şi totul se va elucida! ;) 

Personajele
 
Adelaide Pyne este o tânără orfană şi reformatoare, care poate citi în aure. Este o femeie care ştie ce vrea, inteligentă şi descurcăreaţă. Datorită darului ei paranormal, aceasta nu poate dormi cu nimeni în acelaşi pat, deoarece i-ar prelua energiile şi n-ar avea un somn odihnitor. La fel cum şi cearşafurile de pe pat, trebuie să fie neapărat din mătase, deoarece aceasta opreşte energiile din jur. Mi-a plăcut la Adelaide faptul că era plină de bunătate, dorind să salveze, indiferent de mijloacele folosite, tinerele din casele de toleranţă. Dar "celebrele raiduri" la bordeluri au acelaşi punct comun şi chiar dacă au fost un succes, de data asta, totul se va schimba. Asa cum Griffin i-a dat de urmă destul de uşor, asa o poate face şi altcineva.

Griffin Winters este la fel ca şi Adelaide, orfan de părinţi şi are darul de a stăpâni energia umbrelor. Acesta este unul din descendenţii alchimistului Nicholas Winters cunoscut şi ca Old Nick, cât şi unul din celebrii lorzi ce cutreieră lumea subterană din Londra. La vârsta de 36 de ani, exact când blestemul Winters ar lovii bărbaţii familiei, Griffin este total convins că el n-a scăpat, aşa cum au făcut-o tatăl şi bunicul său. Începe să aibă coşmaruri îngrozitoare, iar puterile sale o iau puţin cam razna. Când instinctele sale îl atrag spre Adelaide, este sigur că tânăra e cea care l-ar putea salva.

Delbert, Jed şi Legget sunt prietenii lui Griffin, care este, totodată, şi şeful lor, în care el are încredere deplină. Deşi par nişte tipi care nu prevestesc nimic bun, au şi ei părţile lor bune. Aceştia, la fel ca şi Griffin, au trăit pe străzi şi de acolo, a început o nouă viaţă pentru cei patru.

Doamna Trevelyan este menajera Adelaidei de când aceasta s-a întors acasă. Este o doamnă de treabă şi foarte drăguţă. Aceasta este şi o foarte bună prietenă a menajerei Lucindei Jones. De aici şi apariţia femeii în casa lui Griffin, pentru a ajuta la vindecarea acestuia.
 
Nota mea: 4.5/5


15 July 2014

Atracţie periculoasă (Arcane Society #4) de Amanda Quick (recenzie)


Titlul în engleză: "The third circle"
An apariţie: 2008
Editura: Lira/Litera

Deghizată în haine bărbăteşti, Leona Hewitt se strecoară într-o noapte în muzeul particular de antichităţi a lordului Delbridge, ca să recupereze un artefact furat în urmă cu mulţi ani de la familia sa. Însă, şocată, găseşte în galeria întunecată un bărbat aplecat asupra cadavrului unei femei.

Thaddeus Ware, un hipnotizator celebru, este obi
şnuit să stârnească frica oricui, mai ales a femeilor – căci un bărbat cu astfel de abilităţi ar putea răpi virtutea unei lady, chiar fără ca aceasta să-şi dea seama! Dar Leona nu este o femeie obişnuită. Are ea însăşi puteri psihice deosebite şi nu arată nici o urmă de teamă. Mai mult, nu are de gând să-i cedeze cristalul pe care amândoi au venit să-l caute. Pasiunea care izbucneşte între ei îi ia prin surprindere, însă Leona nu-şi uită scopul şi reuşeşte să dispară în cele din urmă cu prada. Lui Thaddeus nu-i rămâne decât să o găsească, căci ştie că valorosul cristal are un imens potenşial de distrugere şi că Leona a intrat într-un joc mortal. Iar fascinaţia pe care aceasta a reuşit să i-o stârnească îl va face să o apere chiar cu preţul vieţii pe femeia care, în sfârşit, a putut să-i ofere dragostea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna.



Gândurile mele (Andreea):

Salutare, tuturor! Astăzi vă voi "încânta" cu prima mea recenzie. Momentul în care am decis să încep să citesc cărţi romantice a fost o decizie pe care nu o voi regreta vreodată. În goana mea după ele, am descoperit-o pe Amanda Quick, de ale cărei cărţi m-am îndrăgostit iremediabil. Fiecare roman al autoarei, indiferent de numele cu care se semnează, reuşeşte să mă facă să rămân la sfârşitul poveştii cu o senzaţie plăcută. Are un mod original de a prezenta lucrurile, de a te ţine în suspans şi a te pune pe gânduri de fiecare dată. Până acum, cărţile ei nu m-au dezamăgit, dimpotriva, m-au încântat şi m-au făcut să vreau şi mai mult din jocul ei de cuvinte.
 
"Atracţie periculoasă" sau "Al treilea cerc" este cea de-a 4-a carte a seriei "Arcane Society", dar poate fi citită şi separat. Aceste cărţi au în comun supranaturalul şi pasiunea care se poate naşte între două persoane total opuse şi care posedă o anumită putere paranormală.

Întotdeauna am fost atrasă de epoca victoriană, în care doamnele şi domnişoarele, fie că erau din înalta societate sau nu, purtau rochii din mătăsuri care mai de care mai colorate şi mai fine la atingere, rochii cu creolină, dantelate, pălărioare şi câte şi mai câte.Deşi această carte nu a fost prea codimentată şi puteai să-ţi dai seama de anumite lucruri încă de la început, au fost şi destule momente care să-ţi menţină interesul treaz.

Personajele principale, Leona Hewitt şi Thaddeus Ware, mi-au plăcut de la prima lor întâlnire. Deşi nu ştiau asta, cei doi aveau ca scop comun găsirea unui cristal. Dar nu era orice fel de cristal, iar la acel moment, se afla în posesia lordului Delbridge. Leona putea simţi cristalele, iar Thaddeus era un maestru în arta hipnozei. Fiecare dorea cristalul pentru el. 

Într-o seară, dând unul peste altul în muzeul lui Delbridge, aceştia încearcă să iasă cât mai repede pentru a nu fi bănuiţi de uciderea tinerei ce sângera pe podeaua muzeului. În "fuga" lor, Leona simte puterea cristalului, iar Thaddeus, reuşind să-l recupereze, activează o capcană otrăvitoare. Începe să aibă halucinaţii şi să vadă demoni, dar voinţa lui puternică, cât şi nevoia de a o proteja pe femeia ce era cu el, îl ajută să se menţină lucid până ies din casa lordului.


"Avea un prieten, un prieten bărbat. Vestea îl lovi ca forţa unui pumn în plină figură. Se simţi scandalizat şi în acelaşi timp inexplicabil de posesiv."

 
Thaddeus reuşeşte să iasă de sub efectul otrăvii şi să se salveze, asta numai datorită Leonei şi puterii cristalului. La început, cristalul îi aparţinuse lui Sylvester Jones, fondatorul Societăţii Oculte, dar îi fusese "furat" cu două sute de ani în urmă de Sybil, Vrăjitoarea Fecioară.
Pentru Leona, Thaddeus încă reprezenta o problemă, aşa că, împreună cu prietenul ei, Adam, îl lasă pe acesta într-un han din Londra.

"Te voi găsi oriunde te vei ascunde."
 
Însă, Thaddeus nu se lasă şi, aşa cum i-a promis, o găseşte, iar cei doi ajung să se alieze.Dar, se pare că cineva îi dă de urmă
tinerei şi lucrurile încep să se complice. Când Leona descoperă că Piatra Aurorei i-a dispărut, Thaddeus, neavând altă opţiune, decide ca ea să se mute în casa părinţilor lui. Aceştia erau plecaţi în America cu nişte afaceri, iar casa rămăsese în grija mătuşii lui Thaddeus, lady Victoria Milden.
 
"- Vei avea coşmaruri, spuse Thaddeus, repetându-i ce-i spusese ea cu câteva zile înainte. Când te vor încolţi, vei veni la mine. Cuvintele lui erau o promisiune. Un jurământ."
 
Oare vor reuşi cei doi să recupereze cristalul? Vor fi destinaţi să fie împreună sau pasiunea care a luat naştere între ei, îi va distruge?

"- Cum ai ştiut că sunt în pericol în seara asta?
Leona ezită, întâi uimită, apoi neliniştită. În cele din urmă clătină din cap.
- Nu ştiu. Brusc, am ştiut doar." 
 
Personajele
Leona Hewitt este o tânără orfană, care nu are prea mulţi prieteni. Singura ei rudă este unchiul Edward, care este mai mult plecat. Aceasta are un prieten de nădejde, care ar speria pe oricine s-ar apropia de ea, anume câinele ei, Fog. La fel ca toate femeile din familia sa, ea poate să lucreze cu cristalele şi să le simtă, atunci când se află în apropierea unuia. De la vârsta de 16 ani, pentru a-şi câştiga traiul, Leona se deghizează într-o femeie văduvă pentru a emana mai mult mister şi pentru a-şi atrage clienţii, care doreau să fie trataţi de coşmaruri, insomnii şi alte probleme de genul acesta. Ce mi-a placut cel mai mult la ea, a fost gândirea ei pozitivă, care era prezentă şi în cele mai rele situaţii.

Thaddeus Ware poate folosi hipnoza. Acesta îşi foloseşte talentul în cariera lui de detectiv, pentru a afla diverse informaţii, ce martorilor le scapă din vedere. La fel ca si Leona, duce lipsă de prieteni, iar femeile nu prea se înghesuie să-l ia de soţ, datorită puterii sale paranormale. Are o voinţă puternică şi un calm greu de zdruncinat, asta până când apare Leona şi-i dă toate planurile peste cap.


Lady Victoria Milden. La început, mi s-a părut o femeie rece, care nu admite să i se conteste deciziile, dar pe parcursul poveştii, comportamentul ei adevărat iese la iveală. Aceasta începe să o privească pe Leona cu alţi ochi. Mai mult, aceasta reacţionează foarte bine atunci când nepotul ei îi compromite reputaţia Leonei. La fel ca şi Thaddeus şi Leona, Victoria are un har: poate să vadă dacă un bărbat şi o femeie sunt destinaţi să fie împreună sau nu.

Adam este unul dintre puţinii prieteni ai Leonei. La acest personaj se aplică vorba "Aparenţele înşeală.", dar vă voi lăsa pe voi să descoperiţi mai multe.

În legătură cu personajele negative, pot spune doar că ne putem da uşor seama care sunt acestea.

"- Să nu-ţi faci iluzii, spuse Thaddeus, ridicând din sprâncene. Tu ai contribuit destul la investigaţia de acum. Dacă te implici şi pe mai departe, îmi vei distruge şi nervii care mi-au mai rămas.
Leona îi arătă cel mai frumos zâmbet de scenă de care era în stare.
- Sunt terminat, oftă Thaddeus."

Voi aţi citit-o? Vă plac cărţile romantice?

Nota mea: 4.5/5



 
 
Blogger Templates