Interviu scriitoricesc #7 - Ioana Dumitrăchescu

Ioana Dumitrăchescu este o tânără scriitoare din Nord-Vestul țării și anume Oradea. Scrie de la vârsta de zece ani, dar abia acum își începe cariera propriu-zisă. Romanele la care lucrează acum sunt: Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), ce urmează să fie publicat în luna Octombrie a acestui an, Crimă în poziție de ofsaid, Visucy, Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea, seria Lyceum și Vorbește-mi când taci. Toate vor apărea la Editura Celestium în perioada octombrie 2017 - octombrie 2018.

1) Bună, Ioana. Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Îți mulțumesc din suflet pentru acest minunat interviu. Despre mine? Sincer, nu sunt multe de spus. Sunt pasionată de citit, de scris, îmi place să creez site-uri web, să socializez, să ajut tinerii autori. Sunt o fire deschisă, prietenoasă, nu îmi place să mă cert absolut deloc, prefer să tac și să țin în mine decât să mă cert. Sunt sensibilă și plâng foarte ușor, atât la filme cât și la cărți. Dar cam așa sunt toți artiștii, nu? În rest, vreau să scriu tot mai bine, să ajung la sufletul cititorilor și să fac din scris o carieră. Mi-ar plăcea enorm!

2) Ți-ai dorit dintotdeauna să scrii sau a fost ceva spontan, la care nu te așteptai?

Da! Cred că așa am venit pe lume :) fiindcă de mic copil m-au atras cărțile și nu altceva. Majoritatea fetelor abia așteaptă să primească haine, machiaje, iar eu sunt cea mai fericită când primesc cărți. Când eram micuță, am început să scriu versuri. La vârsta de zece ani. Bine, atunci îmi doream să fiu scriitoare, cântăreață și actriță, ceea ce era cam imposibil. Oricum, tot ce ține de artă (mai puțin desenul, la care din păcate nu am talent). Revenind la scris, de atunci tot scriu, citesc și cel mai mult visez cu ochii deschiși. Chiar anul ăsta mi-am spus că renunț la scris. Nu am rezistat decât câteva luni. Nu cred că am să mai fac prostia asta! A fost ca și cum aș fi renunțat la mine.

3) Ce te inspiră?

Sincer, mă inspir din foarte multe teme. Mie nu îmi place să fiu o scriitoare de un singur gen. Cred că de asta am încercat mai multe. Am scris poezii, versuri de melodii, articole, proză scurtă, dar sincer, romanele mă încântă cel mai mult. Mă inspiră oamenii din jur, frumusețea, poveștile nespuse, viața în totalitatea ei.

4) Cum a apărut "Visucy"? Putem spera la o continuare sau rămâne pe seama noastră să ne imaginăm ce se va întâmpla mai departe cu Karina?

Ah, Visucy. Este o poveste foarte hazlie. Prima dată cartea s-a numit Războiul Trezirii: Clarvăzătoarea. Nu eram însă mulțumită de ea. Voiam pentru acea carte un alt subiect, mai diferit, mai palpitant. Am scris peste jumătate din el și apoi am zis că renunț. Am fost și tristă din cauza asta. Mai ales că mă atașasem de personajul Delia (așa era la început). Apoi am zis că Războiul Trezirii va fi altă poveste. Am aruncat manuscrisul printre foldere și am scris altceva. La un moment dat, după câteva zile, mi-a venit ideea ca această poveste să fie un roman diferit. Așa s-a născut VISUCY. Bine, denumirea era deja în carte și nu mi-a fost greu să îi dau titlul. Cam asta a fost povestea ei. Din păcate, nu va mai avea o continuare. Visucy e subiectul unui roman de sine stătător. În schimb, voi rescrie cartea și voi adăuga și alte scene, o voi face mai vie.

5) Noi proiecte pe viitor? Ce alte teme vei mai aborda în cărțile tale?

Am foarte multe proiecte. 6 cărți pe care vreau să le scot anul ăsta și sper să reușesc! În primul rând să termin cu romanele pe care le am de rescris, Lacrimi de îngeri (dincolo de viață), Crimă în poziție de ofsaid și Visucy. Apoi pregătesc 3 romane noi și diferite. Un YA distopic SF și fantasy care sunt Războiul Trezirii :Clarvăzătoarea, un roman pentru adolescenți (de fapt o serie, fiindcă va avea 5 volume) numită Lyceum și o minunată poveste de iubire din trei timpuri diferite, Vorbește-mi când taci. Lucrez la fiecare în paralel. De asta îmi doresc să le pot termina anul acesta fiindcă mai am o listă lungă de cărți pentru anul următor. Îmi place să abordez teme diferite, fiindcă nu mă văd scriind un singur gen și pe acela să-l abordez mereu. Am în plan să scriu și horror, dar mai am până acolo.

6) În care dintre personajele tale te regăsești mai mult?

În toate! Însă nu în totalitate. Personajele mele de obicei sunt exact contrariul meu. Adică exact așa cum mi-ar plăcea mie să fiu. Dar cel mai mult și cel mai mult mă regăsesc în Alexandra din Lacrimi de îngeri (dincolo de viață) și în Karina din Visucy. Restul personajelor împrumută puține calități din mine, însă tot sunt acolo, părticele. Cel mai mult, precum spuneam din ceea ce îmi doresc să fiu.

7) Unde te vezi peste 10 ani?

Peste 10 ani mă văd scriind și făcând din asta o carieră. Poate chiar o carieră internațională, căci spre asta tânjesc. M-aș bucura să îmi văd poveștile în întreaga lume. Însă până acolo este mult de muncă. Atât creativă, cât și financiară. Dar ca să-ți răspund la întrebare, peste 10 ani voi fi tot aici, scriind diverse povești și ajutând autorii să publice.

8) Care este cartea care te-a marcat cel mai mult până în acest moment? Cum te-a influențat aceasta?

Cel mai mult m-a marcat Singur pe lume de Hector Malot. Dar mai sunt câteva care merită menționate. De exemplu, scriitorul meu preferat, Mihail Sebastian. De mică i-am citit cărțile și profunzimea lui m-a cucerit. La cartea lui Hector Malot m-a surprins tot ce se întâmplă în roman, prin ce trece Remi și câte are de înfruntat. Am plâns la ea. Fiindcă eu nu m-aș putea vedea singură pe lume, iar el, un băiețel, a trecut prin astfel de situații și le-a înfruntat, ieșind învingător.

9) Fantasy sau thriller?

Ambele. Sunt pasionată atât de fantasy, cât și de thriller. Iubesc aceste genuri și îmi doresc să le pot aprofunda. Inclusiv când mă uit la filme, aceste genuri sunt preferatele mele. Abia aștept să citesc Harry Potter (pe care n-am apucat să-l citesc încă, spre rușinea mea!), dar și Stăpânul Inelelor. Iar legat de thriller, sunt curioasă să citesc Fata din tren și În ape adânci de Paula Hawkins, Înainte să adorm de S.J. Watson. Am început să citesc Îngeri și Demoni de Dan Brown și mi-a plăcut. De asemenea, un autor pe care-l ador este Guillaume Musso și cărțile lui foarte ispititoare! Deja am citit patru din cărțile lui și încă mai vreau, nu mă pot sătura de el!

10) Alte pasiuni pe care ai dori să le împărtășești cu noi?

Sunt multe pasiuni pe care le mai am, însă n-am timp să mă ocup de ele. Îmi place să cânt și chiar pot spune că nu sunt afonă, dar ar trebui să lucrez mai mult la asta. Îmi place să vizionez filme și cred că aș fi reușit să fiu inclusiv actriță (dacă ăsta era drumul meu). Îmi place să învăț în domeniul webului, să fac site-uri, să citesc manuscrise și să ofer sfaturi autorilor la început de drum. Cam toate pasiunile mele fac parte din domeniul artistic. Și mai îmi place, de fapt, nu, nu îmi place, ci ador să călătoresc. Dacă aș putea, aș fi într-un alt oraș în fiecare zi. Din păcate, trebuie să cobor cu picioarele pe pământ, fiindcă sunt cam printre norișori. (râde).

11) Mulțumesc pentru faptul că ai acceptat să ne răspunzi la întrebări! Un mesaj pentru cititorii blogului?

Mulțumesc și eu din tot sufletul! Doresc tuturor lecturi cât mai frumoase și le propun să citească și autori români contemporani. Este foarte important atât pentru noi, cât și pentru ei. Sunt autori care pur și simplu scriu genial. Nu mă apuc să îi enumăr, fiindcă sunt mulți, dar descoperind și cărțile noastre, autohtone, vor vedea că nu au nimic de pierdut.

Sursa: Praf de stele

"Visucy" de Zanuka Lisandros (recenzie)

Descriere

Într-o lume în care ocultismul era interzis cu desăvârșire, Karina, rămâne singura lucrătoare în lumină. Ea iubește să ajute oamenii să își vindece rănile interioare. Pe urmele ei apar un bărbat misterios (fără nume) și organizațiile secrete ce o vor închide într-un vis.Fără să-și dea seama, Karina își pierde adevărata identitate. Trăiește în vis? Trăiește în realitate? Zi de zi pe buzele ei vine întrebarea: “cine sunt eu cu adevărat?”

Chinul acesta o duce spre descoperirea unor lucruri terifiante despre propria persoană dar și despre cei din jurul ei. Trădarea, drama, dragostea sunt elemente ce o duc spre Adevăr. Când credea ca a descoperit Adevărul alte informații vin în calea ei și îi distrug visele și speranțele. Deși greu de descoperit, Realitatea este ceva la care nici măcar nu se aștepta…

Universul tău nu este cel pe care-l crezi. Este cel pe care nu-l vezi!

Romanul Visucy este un thriller psihologic ce îți va da mari semne de întrebare și bătăi de cap. Vei dori să cunoști mai multe despre viața ta și să te întrebi “oare trăiesc într-o iluzie a minții sau este realitatea mea?”

Gândurile mele

Îi mulțumesc autoarei și Editurii Celestium pentru exemplarul oferit!

Dacă te-ai trezi într-o zi că nu mai ești în stare să deosebești realitatea de simpla iluzie creată de mintea ta, cum ai reacționa? Ai pune totul pe un început de nebunie sau ai încerca să găsești care este una și care este cealaltă, pentru a (re)aduce echilibrul ce exista odată în viața ta?

Nu cred că am mai citit până acum vreo carte care să debuteze cu epilogul sau, cel puțin, nu-mi amintesc în acest moment să o fi făcut. Citind cele câteva paragrafe, deja îmi făceam zeci de gânduri despre ce avea să mă aștepte pe mai departe, odată ce paginile se vor furișa rapid printre degetele mele. Acest epilog nu-mi dădea prea mari speranțe că totul avea să se termine cu bine. Totuși, micul episod descris mă intriga atât de mult, încât să vreau să descopăr întâmplările ce au condus la el. Ce a urmat, a fost o surpriză la care nu mă așteptam. Una plăcută însă. 

"Sunt ani buni de când manipulatorii se joacă așa cu mintea mea. În fiecare seară când adorm, există posibilitatea să nu mă mai trezesc. Simt că nu pot să controlez aceste lucruri. Ei sunt mult mai puternici decât mine.”

25 martie 2050. Ar putea fi o zi ca oricare alta pentru altcineva, dar pentru Karina este mai mult de atât. Este o nouă zi de supraviețuire pentru ea. Are șansa de a mai respira pentru alte câteva ore. Coșmarul ce l-a avut, aproape că a omorât-o, dar a reușit să-l dea gata și pe acesta, la fel cum a făcut și cu celelalte. Dar teama că într-o zi nu se va mai trezi este acolo, foarte prezentă, ținând să-i amintească că nu va fi mereu așa, că nu va izbândi de fiecare dată asupra lor.

Într-o societate care-ți controlează fiecare mișcare în parte, gândul că somnul ce ne îmbie să ne pierdem frumos în mrejele sale ar putea să fie chiar sfârșitul, creionează în viața personajelor posibilitatea crudă de a nu mai deschide ochii vreodată. Șansa de a adormi pe veci nu este ceva la care să speri prea curând. Nu când tânăra femeie mai are atâtea de făcut pentru cei din jur.

„Acest card trebuie validat de fiecare dată când te întâlnești cu cineva, când te trezești, când te pui la somn, când mănânci, când pleci pe undeva, când scoți bani din bancomat, când mergi la cumpărături.”

De când se știe, Karina a dorit să ajute oamenii. Este ceva de care se simte legată și fără de care nu ar putea trăi. Zi de zi, aceasta se afla la cabinetul său, unde își primea pacienții și îi ajuta să-și rezolve diversele probleme de sănătate sau de suflet, intrând în contact cu trecutul și viața lor prezentă. Fata dorea să-i "trezească" pe oameni și să le aducă lumina în fața ochilor, ceea ce unii refuzau să o vadă cu adevărat. Cu atât mai mult, s-o accepte ca atare.

„Acum, în aceste vremuri, în care Biserica a interzis cu desăvârșire orice formă de autocunoaștere, s-a ajuns și la amenzi usturătoare iar cei care practicau orice alt cult erau trimiși la închisoare. Eu însă sunt aici pentru că am rămas singura care poate să mai schimbe ceva. Oamenii au încredere în mine pentru că eu le spun cele mai adânci secrete. Dar toți ceilalți nu mai sunt așa. Auzisem că mai demult erau oameni care se ocupau de vindecarea pacienților și mulți trăiau mai mult decât își imaginau. Astăzi, doctorii se ocupă de moartea pacienților și ei ascultă orbește de acești criminali care nu știu ce este sufletul, mintea și trupul. Ci doar ce sunt medicamentele. Și cum se pot utiliza astfel încât pacienții să trăiască mai puțin decât este necesar.”

Lucrurile încep să se precipite atunci când memoria începe să-i joace feste, aruncându-i dinaintea ochilor flashback-uri desprinse parcă dintr-o altă viață, una pe care nu-și amintește să o fi trăit. Să nu mai punem la socoteală și anumite momente din prezent ce-i sunt complet străine, ca și cum acestea nu s-ar fi întâmplat niciodată. Problema este, însă, că bărbații care tot apar în viața ei, susțin contrariul, iar ea știe că nu i-a mai văzut până acum și, cu atât mai mult, să-i fi primit în viața sa ca mai mult. Iar față de unul dintre ei, "bărbatul fără nume" ce se află pe urmele sale, simte în mod special că l-a mai întâlnit cândva, dar nu își poate aminti deloc acele clipe.

Confuzia, incertitudinile, amintirile necunoscute și lipsa unor piese puzzle din mintea sa o demoralizează atât de mult, încât senzația de a nu mai știi cărei realități aparține de fapt, îi îngrădește încrederea în sine. Nu mai știe cine este cu adevărat, ce a făcut în toți acești ani și în cine să se mai încreadă, atâta timp când nici măcar în ea nu mai poate avea.

„Niciodată nu ne cunoaștem cu adevărat. Nu știm cine suntem. Spunem că știm dar ce mult ne înșelăm. Undeva adânc, o altă parte a noastră iese la iveală.”

Pe lângă povestea Karinei, o descoperim pe cea a măicuței Alide și a preotului Dan. De data asta, facem o incursiune în anul 1990, un an periclitat de războiul Bisericii contra spiritualității, unde descoperim că între tânăra noastră și Alide exista o legătură profundă, foarte puternică. De asemenea, un eveniment ce a avut loc în această perioadă, un fel de legământ de iubire pe care măicuța l-a făcut, se revarsă acum asupra vieții sale actuale, având consecințe pe măsură. 

Cele două povești alternează continuu una cu cealaltă, dezvăluindu-ne câte o piesă din puzzle-ul ce ne va aștepta într-un final. Ambele femei luptă să se (re)găsească pe ele înseși, dar anumite forțe exterioare și interioare nu le lasă și le zăpăcesc în așa măsură, încât să nu mai perceapă ce este bine și ce este rău. Va reuși oare Karina să găsească Adevărul și să-l împărtășească apoi cu cei de lângă ea? Sau se va pierde pentru totdeauna în propriile amintiri și iluzii de moment? Ce legământ a fost nevoită să facă Alide, de prezentul este cel care suferă de pe urma lui? Asta sunteți nevoiți să descoperiți singuri!

Pe parcursul lecturii, trebuie să recunosc că uneori m-am simțit ca picată din cer, fiindcă nu înțelegeam ce se întâmplă și în ce moment al acțiunii mă aflu. Dar dorința de a ajunge la final, pentru a mi se elucida unele lucruri, era mult mai mare, ca să vreau să renunț. Mi-a plăcut ideea abordată, a fost una pe care nu am mai întâlnit-o. Consider însă că ar mai fi fost loc de aprofundat subiectul și de a-l face ceva mai credibil. 

Nota mea: 3.5/5

*Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii.

Interviu scriitoricesc #6 - Theo Anghel

"Scriu din copilărie când, cucerită de stilul lui Dumas, inventam și eu muschetarii mei bucureșteni, însă niciodată nu mi-a trecut prin cap c-o să ajung să public.

S-a întâmplat, și e fabulos!"


Salutare, dragi cititori! În ultima vreme, a cam bătut doar vântul pe aici, dar sperăm să recuperăm timpul pierdut și să revenim cu noi postări. Așa că iată-ne cu un nou interviu, de data asta cu Theo Anghel care ne-a răspuns la câteva întrebări. Autor și redactor la Editura Quantum, printre cărțile sale publicate se numără seria "Am murit, din fericire" și romanul "Rochia aurie".

1) Bună, Theo! Spune-ne, te rog, câte ceva despre tine.

Despre mine… Hm! Bineee… Tu ai vrut-o! :) Sunt un om cât se poate de banal. Singura chestie mai interesantă la mine sunt nebuniile pe care le scriu în cărțile mele.

2) De unde dorința pentru scris? Te gândeai că vei ajunge să publici ceea ce lua ușor, ușor contur din mâinile tale? 

Nu m-am gândit niciodată la publicare. Scriam pentru că așa îmi venea și pentru că, după aia, mă simțeam ca după o ședință cu ăl mai tare psiholog de pe fața pământului. Se spune că scrisul este terapie; așa este!

3) Ce ne poți spune despre povestea din spatele seriei "Am murit, din fericire"?

Această serie, chiar dacă este fantasy, este despre ceea ce se întâmplă în oameni și între oameni, zi de zi. Vorbesc despre răutate, ipocrizie, ură, nepăsare, despre angelicul și diabolicul ce sălășluiesc laolaltă în fiii Domnului. Multe dintre scenele din carte au fost culese din media zilelor noastre. De exemplu, aceea în care Oriana prinde o adolescentă care își îndesase nou născutul într-o sacoșă de plastic, dorind să-l arunce într-o pubelă de gunoi, este deja clasică, și se tot repetă în realitate.

4) Cum s-au născut cei doi îngerași năzdrăvani, Ama și Abel?

Îngerii reprezintă dualitatea ființei umane. Cu toții avem răul și binele în noi. Ca și Oriana, recuperatorul de suflete, și noi alegem căreia dintre cele două posibilități vom da ascultare. Ama și Abel există în fiecare.

5) În care dintre personajele tale crezi că te regăsești mai mult?

În Oriana, de cele mai multe ori. Și eu am un spirit justițiar care, de cele mai multe ori, mi-a atras numai necazuri. Dar asta nu însemnă că, de dragul tihnei, voi schimba ceva. Sunt a „real pain in the ass” pentru ipocriți, mediocri, răutăcioși sau agresivi, fiindcă devin un Abel în toată regula. Habar nu am de unde am scos-o pe Ama; eu nu am fost niciodată atât de blândă sau… cine știe… o fi și ea pe acolo, pe undeva…

6) Ai planuri pentru un nou roman? O altă idee răzleață care așteaptă s-o așterni pe hârtie?

Ideea răzleață s-a cristalizat deja. După ce termin volumul 5, și, sper eu, ultimul al seriei (aici nu se știe niciodată, credeam c-o să închid după vol. 2, apoi am crezut la fel după vol. 3… :) ), voi scrie despre o poveste pe care am auzit-o chiar din gura protagonistului, dar pe care o voi îmbogăți cu întâmplări imaginare.

7) O carte care te-a marcat, pe care ai dori să o împărtășești cu noi?

M-a marcat Fructele mâniei, de John Steinbeck. De multe ori m-am întrebat dacă aș putea da dovadă de atâta forță câtă aveau personajele romanului. Este foarte interesant să observi cum un om ajuns la capătul puterilor, lovit de soartă în toate felurile posibile, găsește resurse să continue drumul. Iar sfârșitul… wow! Mi-a rămas în memorie ca nimic altceva.

8) Autori români sau străini? De ce?

Și unii și alții, deși, în ultima vreme înclin tot mai mult spre ai noștri. Sunt unii care scriu genial!

9) Cu ce alte pasiuni îți mai ocupi timpul, atunci când nu citești și scrii?

Din păcate, pasiunile mele sunt agățate în cui de multă vreme. Aș avea nevoie de o zi cu cel puțin 48 de ore pentru a le putea include și pe ele, bietele, în program.

10) Ce reprezintă propria bibliotecă pentru tine?

Un loc unde mă duc de multe ori pentru a mă adăpa. Mi-e sete uneori de o carte sau alta sau de un autor sau altul. De multe ori am fost rugată să donez cărți… Am spus că mai bine mi-ar cere un rinichi, o bucată din ficat, dar nu cărți. Nu mă pot despărți de niciuna dintre cele pe care le am deja.

11) Mulțumesc pentru gândurile împărtășite! Un mesaj pentru cititori? 

Mulțumesc și eu pentru că te-ai gândit la mine. Cititorii și feedbackurile pe care le primesc de la ei sunt combustibilul care alimentează motorașul ăla ce mă tot îndeamnă la scris. Reverențele mele, domnilor și doamnelor!

Cărțile sale le găsiți chiar aici.